Nu o sa intru in detalii despre cat de bullshit mi se pare conceptul in sine pentru ca este deja dosar clasat. Nu neg beneficiile atitudinii de a te concentra mai mult pe lucrurile bune care ti se intampla ( mai degraba decat pe ghinioane) sau pe punctele tale forte ( mai degraba decat pe slabiciuni)
Dar de aici- pana la : bagam gunoiul sub covor, zambiti, viata e minunata! si exercitii practice in fata oglinzii( 10 zambete pe zi si doctorul nu va veni!) - este o cale lunga.
Din simplul fapt ca problemele nu vor disparea daca le ignori. Dimpotriva, ele se duc undeva in subconstient si nasc monstri... si atunci sa nu te miri daca te trezesti cu fobii/ frici pe nepusa masa, cu boli somatice aparute din senin si investigate amanuntit la doctor in timp ce toate analizele sunt bune ( "nu aveti nimic la inima, nu o sa faceti stop cardiac", etc)
Despre ce vroiam sa scriu in postul asta: despre momente
exista milifractiuni de secunda in viata mea care imi dau un fior placut si ma determina sa ma bucur ca inca mai simt:
apusuri de soare de la fereastra mea: rosii, intense, spectaculoase
dimineata cand plec la birou si pe straduta imi zabeste soarele si-mi da frunze colorate sa ma joc
cules castane si ghinde cu fetita mea
invatat tati sa fluiere in capac de ghinda
dansuri tribale in sufragerie
Chestii de genul asta
miercuri, 9 noiembrie 2011
Eu, pe copilul meu...
Din categoria "Eu, pe copilul meu o sa-l invat sa fie asa si pe dincolo" urmeaza postul de mai jos:
O sa-l invat sa comunice. Sa aiba rabdare. Si sa fie perseverent.
Ati ghicit, sunt chestii la care eu sunt deficitara si atunci, inconstient, am grija sa nu pateasca la fel. Ceea ce nu prea e ok dar cica e o tendinta naturala a parintelui, sa compenseze greselile parintilor sai, uneori chiar trecand in extrema cealalta: daca a avut parte de o educatie stricta, sa-l alinte pe cel mic, si tot asa.
Sa revenim la partea cu comunicarea: traim si vom trai intr-o lume in care mijloacele clasice de comunicare sunt inlocuite de tehnologie, n-are rost sa povestesc de cate ori am scapat de delegatii in China sau India pe simplu motiv ca s-au rezolvat cu niste tele(video) conferinte.
Cand vreau sa vad ce mai face un prieten vechi, nu imi iau bocancii si ma duc sa sun la usa lui ci ii dau un telefon, sms, email sau mesaj pe communicator.Cand merg distante lungi cu avionul, trenul, masina - nu mai intru in vorba cu vecinul de compartiment ci ma chiorasc in telefonul mobil care imi deschide portile catre mii si mii de posibilitati de petrecere a timpului.
Si asta e doar inceputul- copii nostri or sa aiba parte de mult mai multa " conversatie tehnologica"
In scoli nu se pune problema de cursuri de comunicare prin clasele mici si atunci aleluia! or sa circule cele mai trunchiate si dificil de inteles mesaje ( de genul k m duk la kpturi" sau lipsa de fluenta in discurs, distorsiuni masive a mesajului original, etc
Prin urmare- o sa incerc din rasputeri sa imi ajut copilul sa stapaneasca arta de a transmite ceea ce doreste. Ca ideile in sine nu or sa fie valoroase, astea e partea a doua, dar macar sa ajunga la destinatar
Cred cu tarie ca o mare parte a succesului se datoreaza faptului ca poti sa-ti ambalezi gandurile in cuvintele potrivite astfel incat interlocutorul sa inteleaga ceea ce vrei sa transmiti.
Restul e istorie.
O sa-l invat sa comunice. Sa aiba rabdare. Si sa fie perseverent.
Ati ghicit, sunt chestii la care eu sunt deficitara si atunci, inconstient, am grija sa nu pateasca la fel. Ceea ce nu prea e ok dar cica e o tendinta naturala a parintelui, sa compenseze greselile parintilor sai, uneori chiar trecand in extrema cealalta: daca a avut parte de o educatie stricta, sa-l alinte pe cel mic, si tot asa.
Sa revenim la partea cu comunicarea: traim si vom trai intr-o lume in care mijloacele clasice de comunicare sunt inlocuite de tehnologie, n-are rost sa povestesc de cate ori am scapat de delegatii in China sau India pe simplu motiv ca s-au rezolvat cu niste tele(video) conferinte.
Cand vreau sa vad ce mai face un prieten vechi, nu imi iau bocancii si ma duc sa sun la usa lui ci ii dau un telefon, sms, email sau mesaj pe communicator.Cand merg distante lungi cu avionul, trenul, masina - nu mai intru in vorba cu vecinul de compartiment ci ma chiorasc in telefonul mobil care imi deschide portile catre mii si mii de posibilitati de petrecere a timpului.
Si asta e doar inceputul- copii nostri or sa aiba parte de mult mai multa " conversatie tehnologica"
In scoli nu se pune problema de cursuri de comunicare prin clasele mici si atunci aleluia! or sa circule cele mai trunchiate si dificil de inteles mesaje ( de genul k m duk la kpturi" sau lipsa de fluenta in discurs, distorsiuni masive a mesajului original, etc
Prin urmare- o sa incerc din rasputeri sa imi ajut copilul sa stapaneasca arta de a transmite ceea ce doreste. Ca ideile in sine nu or sa fie valoroase, astea e partea a doua, dar macar sa ajunga la destinatar
Cred cu tarie ca o mare parte a succesului se datoreaza faptului ca poti sa-ti ambalezi gandurile in cuvintele potrivite astfel incat interlocutorul sa inteleaga ceea ce vrei sa transmiti.
Restul e istorie.
marți, 18 octombrie 2011
It's all about simplicity
Discutam deunazi despre Apple ( stiu, e in toate stirile) dar asta nu are de-a face cu moartea lui Steve Jobs. Ci cu simplitatea.
Eu cred ca am ajuns in ziua de astazi sa ne sufocam cu informatii, suntem efectiv mitraliati cu informatii din momentul in care deschidem ochii dimineata si pana cand ajungem seara in pat, ba uneori si in somn daca adormim cu televizorul deschis:D
La mine cel putin e dezastru:
am trei telecomenzi pe care trebuie sa apas ca sa deschid televizorul si sa ma misc pe diferite canale ( nu ma intrebati de ce, asta il intreb si eu pe al meu sot, de ce trebuie 3?!)
am 3 pinuri de carduri de retinut
am 5 numere de relefon importante pe care trebuie sa le stiu pe de rost, no matter what
am aproape 10 parole diferite pe care trebuie sa le tin minte pentru a ma loga la calculatorul de la serviciu plus diverse programe, plus adrese de email private, plus parola internet banking, etc
am o multime de chestii pe care trebuie sa le tin minte la serviciu astfel incat atunci cand ma intreaba cineva sa raspund instantaneu
am cnp -ul si nr cartii de identitate
etc
etc
prin urmare, atunci cand am vazut un telefon mobil care are un SINGUR buton de navigare si un meniu atat de intuitiv incat nu trebuie sa citesti nici un fel de instructiuni, am zis ca este este pentru mine!
da, sunt superficiala, dar eu pot sa jur ca daca iei toti utilizatorii iPhone laolalta si ii intrebi care a fost argumentul suprem al achizitionarii, or sa-ti raspunda: simplitatea!
parerea mea e ca o luam invers: am vrut informatie si tehnologie, am avut-o, acum e timpul sa simplificam:
un calculator ergonomic cu aplicatii de baza, un aspirator care doar aspira, o telecomanda unica pt tot: televizor, aer conditionat, alarma, masina de spalat.
parerea mea.
Eu cred ca am ajuns in ziua de astazi sa ne sufocam cu informatii, suntem efectiv mitraliati cu informatii din momentul in care deschidem ochii dimineata si pana cand ajungem seara in pat, ba uneori si in somn daca adormim cu televizorul deschis:D
La mine cel putin e dezastru:
am trei telecomenzi pe care trebuie sa apas ca sa deschid televizorul si sa ma misc pe diferite canale ( nu ma intrebati de ce, asta il intreb si eu pe al meu sot, de ce trebuie 3?!)
am 3 pinuri de carduri de retinut
am 5 numere de relefon importante pe care trebuie sa le stiu pe de rost, no matter what
am aproape 10 parole diferite pe care trebuie sa le tin minte pentru a ma loga la calculatorul de la serviciu plus diverse programe, plus adrese de email private, plus parola internet banking, etc
am o multime de chestii pe care trebuie sa le tin minte la serviciu astfel incat atunci cand ma intreaba cineva sa raspund instantaneu
am cnp -ul si nr cartii de identitate
etc
etc
prin urmare, atunci cand am vazut un telefon mobil care are un SINGUR buton de navigare si un meniu atat de intuitiv incat nu trebuie sa citesti nici un fel de instructiuni, am zis ca este este pentru mine!
da, sunt superficiala, dar eu pot sa jur ca daca iei toti utilizatorii iPhone laolalta si ii intrebi care a fost argumentul suprem al achizitionarii, or sa-ti raspunda: simplitatea!
parerea mea e ca o luam invers: am vrut informatie si tehnologie, am avut-o, acum e timpul sa simplificam:
un calculator ergonomic cu aplicatii de baza, un aspirator care doar aspira, o telecomanda unica pt tot: televizor, aer conditionat, alarma, masina de spalat.
parerea mea.
joi, 22 septembrie 2011
Demisia
Gata, am comis-o, mi-am dat demisia...pe 13 e ultima zi...
simt asa o dulce moleseala (sau inconstienta)...nu stiu, deocamdata e bine.
de abia astept sa incep facultatea de psihologie, o sa devorez tot ce prind ....e asa frustrant sa faci ceea ce nu-ti place , mai uitam azi la oamenii aia din sala de sendinte care se agitau si analizau strategii peste strategii, pe cine concediaza, ce punctede lucru inchid, cum anunta chestia asta in presa, cum muta o fabrica dintr-o parte in alta, cate mii de oamenii urmeaza sa fie concediati
mi s-a facut rau. fizic.
bine ca plec
simt asa o dulce moleseala (sau inconstienta)...nu stiu, deocamdata e bine.
de abia astept sa incep facultatea de psihologie, o sa devorez tot ce prind ....e asa frustrant sa faci ceea ce nu-ti place , mai uitam azi la oamenii aia din sala de sendinte care se agitau si analizau strategii peste strategii, pe cine concediaza, ce punctede lucru inchid, cum anunta chestia asta in presa, cum muta o fabrica dintr-o parte in alta, cate mii de oamenii urmeaza sa fie concediati
mi s-a facut rau. fizic.
bine ca plec
miercuri, 10 august 2011
Cum mi-am dat seama ca inchisoarea nu e de mine
Azi mi-a spus o colega (veste neoficiala inca) de faptul ca a primit o oferta de munca in Elvetia, foarte bine platit, foarte bine pozitionat, pachet de relocare pentru ea, pentru sot, ce sa mai, dream job ( sau fob cum am vazut eu ca se poarta)
Si cum imi povestea ea ca a ajutat-o foarte mult la interviu faptul ca avea experienta in cadrul mult prea respectabilei multinationale X in care ma zbat si eu cu demnitate de aproape 2 ani... brusc mi-am dat seama ca lipsea ceva: stiti sentimentul ala de invidie si bucurie si invidie din nou, ca i s-a intamplat ei si nu ni s-a intamplat noua... si ros unghiile metaforic vorbind- de prea plin norocul ce s-a impiedicat de altul si nu a mai ajuns unde trebuie?
Ei bine sentimentul ala lipsea cu desavarsire! si nu ma intelegeti gresit, eu sunt o mare invidioasa si nu mi-e rusine sa recunosc asta... aici.
Doar ca de data asta simteam doar bucurie pt ea, se vedea cat e de fericita si cat de mult si-a dorit asta... dar, dar ATENTIE, nu o invidiam pt ca nu era ce-mi doream eu. Si nu, nu e vorba de vulpea care nu ajunge la struguri si spune ca sunt acri, ci intr-adevar in momentul de fata imi doresc altceva.. ce anume nu stiu foarte exact dar voi afla in cele din urma. O data cu varsta, incepi sa nu te mai grabesti :)
pe subiectul asta o sa revin cu later edit ca e aiurea sa-l las asa, in aer.
Si cum imi povestea ea ca a ajutat-o foarte mult la interviu faptul ca avea experienta in cadrul mult prea respectabilei multinationale X in care ma zbat si eu cu demnitate de aproape 2 ani... brusc mi-am dat seama ca lipsea ceva: stiti sentimentul ala de invidie si bucurie si invidie din nou, ca i s-a intamplat ei si nu ni s-a intamplat noua... si ros unghiile metaforic vorbind- de prea plin norocul ce s-a impiedicat de altul si nu a mai ajuns unde trebuie?
Ei bine sentimentul ala lipsea cu desavarsire! si nu ma intelegeti gresit, eu sunt o mare invidioasa si nu mi-e rusine sa recunosc asta... aici.
Doar ca de data asta simteam doar bucurie pt ea, se vedea cat e de fericita si cat de mult si-a dorit asta... dar, dar ATENTIE, nu o invidiam pt ca nu era ce-mi doream eu. Si nu, nu e vorba de vulpea care nu ajunge la struguri si spune ca sunt acri, ci intr-adevar in momentul de fata imi doresc altceva.. ce anume nu stiu foarte exact dar voi afla in cele din urma. O data cu varsta, incepi sa nu te mai grabesti :)
pe subiectul asta o sa revin cu later edit ca e aiurea sa-l las asa, in aer.
marți, 9 august 2011
Mai greu
Mai greu decat sa gandesc este sa scriu ce gandesc. Mai greu decat sa actionez este sa ma lovesc de refuzuri si feedback-uri negative. Si atunci-gandesc.
Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa primesc din afara cuvinte pe care nu le asteptam si care m-au umplut de uimire: tu esti asa/ tu nu esti asa,cel mai mare defect al tau este... sau tu faci parte din categoria oamenilor care... ei, nu zau? sa ma fi picat cu ceara si n-as fi zis ca asta e ce las sa se vada in exterior.
Sau, mai grav, sa mi se reproseze acuze si atitudini agresive.. cine, eu? EU?! Cum Doamne-iarta-ma reusesc asta? Ce corzi sensibile ating sau pe ce cozi calc in nestiinta mea de a-mi rezolva propriile defecte si dileme, nicidecum de a le reactiva pe ale altora...
Nu stiu cum sa fac sa nu mai apas pe acele butoane sensibile, nu-mi dau seama cum sa intuiesc si sa anticipez ce-si doreste o persoana de la mine astfel incat sa-si ia ce-si doreste si sa plece multumita...sau macar daca nu pot sa-i ofer macar sa inteleg de ce a plecat suparata si bombanind cuvinte nu foarte frumoase in urma ei
Se zice ca e placut/ interesant/ minunat sa lucrezi cu oamenii dar eu cred ca in primul rand solicitant. Eu raman cu epuizarea si cu nedumerirea ca nu pot sa inteleg ce mi se transmite, ca nu pot sa transmit astfel incat sa se inteleaga ce trebuie. Si de aici tot felul de erori de comunicare, frustrari si anxietati.
Ce e in neregula cu mine? De ce ma simt atat de diferita de cum sunt vazuta? Cum sa fac sa reduc discrepanta dintre cele doua lumi daca nu cu 100% ( nici nu e indicat sa te expui atat de mult) dar macar cu 10-20% ?
Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa primesc din afara cuvinte pe care nu le asteptam si care m-au umplut de uimire: tu esti asa/ tu nu esti asa,cel mai mare defect al tau este... sau tu faci parte din categoria oamenilor care... ei, nu zau? sa ma fi picat cu ceara si n-as fi zis ca asta e ce las sa se vada in exterior.
Sau, mai grav, sa mi se reproseze acuze si atitudini agresive.. cine, eu? EU?! Cum Doamne-iarta-ma reusesc asta? Ce corzi sensibile ating sau pe ce cozi calc in nestiinta mea de a-mi rezolva propriile defecte si dileme, nicidecum de a le reactiva pe ale altora...
Nu stiu cum sa fac sa nu mai apas pe acele butoane sensibile, nu-mi dau seama cum sa intuiesc si sa anticipez ce-si doreste o persoana de la mine astfel incat sa-si ia ce-si doreste si sa plece multumita...sau macar daca nu pot sa-i ofer macar sa inteleg de ce a plecat suparata si bombanind cuvinte nu foarte frumoase in urma ei
Se zice ca e placut/ interesant/ minunat sa lucrezi cu oamenii dar eu cred ca in primul rand solicitant. Eu raman cu epuizarea si cu nedumerirea ca nu pot sa inteleg ce mi se transmite, ca nu pot sa transmit astfel incat sa se inteleaga ce trebuie. Si de aici tot felul de erori de comunicare, frustrari si anxietati.
Ce e in neregula cu mine? De ce ma simt atat de diferita de cum sunt vazuta? Cum sa fac sa reduc discrepanta dintre cele doua lumi daca nu cu 100% ( nici nu e indicat sa te expui atat de mult) dar macar cu 10-20% ?
duminică, 7 august 2011
Viata fara viata
Sunt om si nimic din ceea ce e omenesc, nu mi-e strain.
Ca din senin, intr-o buna dimineata m-am trezit ca nu mai simt nimic, in afara de o vaga , ingrozitoare si permanenta senzatie ca ceva rau se poate intampla. Nu mai simt entuziasm, dragoste, avant, curaj, indrazneala, inconstienta. Pur si simplu am inghetat.
Iti poti imagina ceva mai rau ca resemnarea? Eu nu si totusi sunt resemnata asa. Nu mai sunt in stare sa rastorn lumea, tot ce incerc sa fac e sa stau in partea aceea a scenei in care sunt camuflata cel mai bine: nici in lumina reflectoarelor nici in intunericul din spatele scenei ci undeva in penumbra din decor, acolo unde stiu ca pot fi cu udurinta confundata cu un pom in amurg, o masa veche sau un scaun...
Si in tot timpul timpul asta, piesa se joaca fara mine
Ca din senin, intr-o buna dimineata m-am trezit ca nu mai simt nimic, in afara de o vaga , ingrozitoare si permanenta senzatie ca ceva rau se poate intampla. Nu mai simt entuziasm, dragoste, avant, curaj, indrazneala, inconstienta. Pur si simplu am inghetat.
Iti poti imagina ceva mai rau ca resemnarea? Eu nu si totusi sunt resemnata asa. Nu mai sunt in stare sa rastorn lumea, tot ce incerc sa fac e sa stau in partea aceea a scenei in care sunt camuflata cel mai bine: nici in lumina reflectoarelor nici in intunericul din spatele scenei ci undeva in penumbra din decor, acolo unde stiu ca pot fi cu udurinta confundata cu un pom in amurg, o masa veche sau un scaun...
Si in tot timpul timpul asta, piesa se joaca fara mine
Abonați-vă la:
Postări (Atom)