Psihologia multimilor

Ieri in parc, vreo sapte copii (fiica-mea included) se dadeau in leaganul ala mare tip caciula Cinci inauntru si doi mai maricei le dadeau avant. Cred ca stiti aparatul, e ca o palarie de ciuperca in care se intind mai multi copii si practic se uita la cer cand se dau huta-huta. Ma rog, si vine un pustiulica (4-5 ani?) si incepe sa urle si sa bata din picior ca vrea sa se dea si el dar....singur. Eu priveam amuzata de pe margine, de obicei nu intervin in interactiunile copiilor, doar daca se lasa cu vatamari corporale grave:) In rest stau si privesc de pe margine.

Pustiul insista ca vrea sa se dea, deja batea din picior isteric si deodata, vad ca un copil se da jos din leagan sa-i faca loc. Apoi inca unul ...Si inca unul...Apoi fiica-mea ...Apoi coboara ultimul copil. Priveam de pe margine si nu-mi venea sa cred ce se intampla...in mai putin de 5 minute, situatia se schimbase radical: pustiul statea tolanit pe spate in leagan, singur, exact asa cum si-a dorit...deodata zice: Hey, nu ma da si pe nimeni in leagan? Pac, 2 copilasi mai mari se apropie de leagan si incep sa-l balanseze, in timp ce restul stateau pe margine si asteptau cuminti sa-si termine Printul siesta ca sa se poata urca si ei inapoi.

Iar eu am ramas socata, nu de tupeul si razgaiala micului terorist cat de faptul ca mintea mea nu putea sa priceapa rasturnarea de situatie. Eram 100% convinsa ca o sa Iise rada in nas si n-o sa I se indeplineasca dorinta.

In fine, pustiul s-a plictisit de leagan, a ordonat Opriti!, s-a dat jos si a plecat mai departe (apropo, n-am vazut nici un parinte cu el, probabil statea mai la distanta) si singurul lucru care mi-a venit in cap e ca la anul o sa fac o materie noua: Psihologia Multimilor. De abia astept, ca sa inteleg si eu ce s-a intamplat de fapt.

Tonya Reiman - Limbajul trupului

Pe langa explicatii detaliate, ce poate sugera fiecare semnal in parte: mimica fetei, gesturi, tonalitatea vocii, privirea, pozitia corpului, etc, mi-a placut ca a spus clar ca interpretarea nu se face ad literam: “imi evita privirea, deci minte!”....ci lucrurile sunt mult mai complexe. E cam aceeasi diferenta intre a lua o carticica de pe taraba cu interpretarea viselor si a face interpretarea la modul babesc (cal=veste, apa=boala, etc) si a face acelasi lucru intr-o cura psihanalitica, cu delimitarea continutului latent/manifest, plus interpretarea personala a semnificatiei simbolurilor analizandului.

Deci, pe scurt, o carte buna pentru ca puncteaza urmatoarele:


inainte de a “citi” semnalele non-verbale, e necesara o calibrare inainte: se urmareste cum se comporta persoana in situatii normale, neutre, versus cum se comporta in situatia specifica, unde se doreste identificarea comportamentului mincinos, derutant: daca are tic nervos cu scarpinatul la ureche, macar stii ca asa e el, nu e din cauza ca minte :)


incadrarea in tabloul global: nu te arunci inainte in a emite o ipoteza fara sa apara macar 2-3 indicii care arata acelasi lucru, si se repeta...doar unul stingher nu e suficient - de multe ori da eroare de interpretare


iei in calcul contextul: poate e cald afara si faptul ca-si trece degetele prin par nu inseamna ca e plictisit ci doar vrea sa se racoreasca, la fel, gesturi legate de nerabdare, de foame, de sete, etc.


multe persoane au auzit despre limbajul non-verbal si intentionat fac gesturi care sa inspire incredere, deschidere. Cand esti in dubii, lucrurile care nu inseala niciodata sunt microexpresiile (vezi P. Eckman) sau tonalitatea vocii sunt doua aspecte aproape imposibil de mimat.


Unii oameni sunt natural “blocati” intr-o anumita expresie, stiti, genul care par mereu tristi sau depresivi pentru ca au colturile gurii lasate, etc. Ei s-ar putea sa fie ok, dar genetica le-a jucat o “farsa”.


Este bine sa stii ca manipularea se poate face in anumite limite insa cel mai sigur este sa te comporti cat mai aproape de Eu-ul tau autentic, pentru a evita derapajele


E bine sa stii cont de diferentele culturale: desi se presupune ca semnalele non-verbale sunt cumva general valabile, nu la fel se va manifesta un american vs un japonez.


Abilitatea de a citi oamenii se dezvolta in timp si e posibila datorita neuronilor oglinda. Unii oameni sunt genetic mai talentati la asta, dar se poate si recupera prin antrenament.

Tu te consideri un bun cititor de oameni?