duminică, 29 aprilie 2012

Despre armonie


In ultima vreme tot fac lucruri nefacute, dar asta a fost chiar o provocare. Pentru ca vreau sa scriu despre o persoana pe care n-o cunosc, n-am vorbit niciodata, nici macar pe mail, nu am lasat nici un comentariu pe blogul ei. Interesant, nu? Si totusi o fac, pentru ca dintr-un motiv care imi scapa – blogul acesta a atins multe puncte sensibile in mine. Cu ceva vreme in urma scriam si un post scolaresc – cu ce imi place si de ce.

Cred ca e mai mult, cred ca e forta aia pe care n-am avut-o niciodata sau dimpotriva am avut-o dar orientata in directia gresita. Sau poate admiratie, sau poate putina invidie sau doar compasiune si intelegere. Si o dorinta nebuna de a ajuta (cu orice) desi stiu ca as fi refuzata politicos.

Dar de fapt Sofia a fost cea care m-a facut sa scriu. M-a lasat fara cuvinte postul asta si mi-am dat seama ca din omul mare s-a nascut un omulet care a preluat din intelepciunea parintilor si a ridicat-o la puteri nebanuite. Caci ce copil ii spune unui parinte ca a obosit? Cand scopul lui in viata, toata ratiunea lui de a fi se invarte in jurul dorintei de a-si face parintele mandru de el si fericit. Iar Sabina a pus cu sinceritate problema pe blog, desi putea sa o pastreze pentru ea.

Si, in cu totul alta ordine de idei, m-a impresionat postul in care incearca sa caute un sens (of, nu-l mai gasesc). Eu chiar cred ca boala e un mesaj al corpului catre noi. Unul prin care ni se atrage atentia (cam brutal si nu foarte logic) despre conflictele existente in noi. Despre partea din noi care a fost neglijata sau redusa la tacere cand incerca sa-si spuna punctul de vedere. Desi prima tendinta e sa te blochezi in intrebari de genul “de ce?” sau “de ce eu?”, eu consider ca merita mers mai departe si cautat un sens. Sau un mesaj.


PS E o nebunie ce am facut eu aici, sa scriu despre tine fara macar sa te cunosc, sa intru in casa ta si sa exprim opinii, dar vreau neaparat sa-ti multumesc pentru ca mi-ai reamintit ca viata se traieste cu pieptul dezgolit, in toate directiile.

vineri, 27 aprilie 2012

Viitor de aur tara noastra are (si nu o spun ironic)


Astazi a fost prima zi de ateliere cu micile genii, m-au impresionat puternic, atat de mici si in acelasi timp, atat de maturi. Ma duc la o fetita care parea ca gresise sala, era atat de fragila si de stinghera...

-Cum te cheama?
-Mara...
-Si cati ani ai?
Se uita drept in ochii mei si spune:
-45 de luni....
Am simtit ca e important si am pornit calculatorul...dupa ce au muncit din greu, neuronii au scos:
-3 ani si 9 luni?
-Da. Acum esti prietena mea!
Si m-a imbratisat...
Offf, oare o sa plece si ea sa lucreze in State, la Microsoft?

joi, 26 aprilie 2012

Maitreyi


Am fost aseara la premiera la Maitreyi si...am fost dezamagita:( Multa lume, probabil Maia Morgenstern a fost atractia de pe afis, insa, culmea – mi s-a parut ca tocmai ea a stricat spectacolul. Eu am citit cartea si mi-a ramas in suflet asa cum am simtit eu atunci la 16 ani. Orice altceva venit peste ar fi fost o profanare si eram pregatita pentru asta. Dar nu, actrita care a jucat-o pe Maitreyi tanara a fost extraordinara, Alain a fost si el ok, dar in rest – dezastru. Si zau ca Maia a fost falsa, sau nepotrivita, nu stiu cum sa ma exprim -dar interventiile ei sunau ca nuca in perete. Sorry, dar simteam nevoia sa zic asta.
Ok, acumpot sa vina rosiile:)

Traistuta

Intotdeauna m-am intrebat de ce isi cara doamnele si domnisoarele pachetul la serviciu in pungute lucioase si frumos colorate de la Mango, H&M, Zara sau...atentie: Victoria's Secret.

Any clue?

Mila vs compasiune



Desi in DEX una se regaseste in definitia celeilalte si invers, exista o mare diferenta intre cele doua notiuni. Compasiunea inseamna intelegerea, empatia fata de suferinta celuilalt pe cand mila il pune intr-o pozitie de superioritate pe cel care o exprima. Mila este si un fin mecanism de control, ce ii permite sa se erijeze intr-un mini-Dumnezeu si sa decida ce e drept/nedrept sa se intample persoanei aflate in suferinta. Culmea e ca rezultatele celor doua sentimente sunt aceleasi: donezi bani, imbracaminte, ajutoare, disponibilitate sau suport moral indiferent daca simti mila sau compasiune, si atunci care mai e diferenta? Diferenta este in felul cum te situezi fata de destinatarul gestului tau (de la egal la egal in cazul compasiunii, de sus in jos in cazul milei)

Tu de cate ori ai simtit mila? Dar compasiune?

miercuri, 25 aprilie 2012

Tragico-comic


Azi in metrou m-am ridicat sa-i dau locul unui nene cam pe la vreo 60 si ceva de ani.

-Va rog, luati loc!
-Cui i-ati facut loc, mie?
-Da, dumneavoastra...
-Da de ce, m-ati vazut mai batran?!!
-Aaaaah...pai nu, poate doar mai obosit?
-Domnisoara , asta nu mi s-a mai intamplat pana acuma, auzi sa-mi faca loc sa stau jos!!! si incepuse sa vocifereze de am zis ca-mi iau si-o palma...
Va rog, ajutati-ma, imi scapa ceva??!! Este demodat sa oferi loc in metrou?


Si asta mi-a adus aminte ca ramasesem datoare cu altel intamplari ciudate:)

Cand eram studenta imi cautam si un job part-time ca sa mai fac un banut si m-am dus la primul meu interviu. Emotii cu carul... Imi pusesem costumul meu de interviu: sacou si pantalon de stofa, al naibii de inconfortabil pantalonul ala, ma strangea groaznic in talie- in timpul interviului mi-am dat seama ca ori ma deschid la primul nasture, ori lesin pe acolo ca nu pot sa respir. Interviul merge binisor, raspund la intrebari , domnul din fata mea era incantat (era viitorul manager) si la sfarsit ma intreaba: Dumneavoastra aveti intrebari, e ceva ce ati vrea sa stiti? Eu : Nu, multumesc, am aflat tot ce era nevoie, dau sa ma ridic sa-i strang mana si sa plec dar in secunda aia realizez ca nasturele meu e desfacut!! Ma trantesc fulgerator inapoi pe scaun: Stiti, as avea o intrebare... Omul, nedumerit, se aseaza si el: Da, va ascult.... Pai, stiti....aaaa, vroiam sa....adica (intre timp degetele mele incheiau nasturele buclucas) asaaa...deci.... am uitat intrebarea! Privirea domnului din fata mea a fost priceless. Si uite asa s-a dus angajarea mea:)

Alta data, tot prin tineretile mele, am coborat la metrou si mi-am dat seama ca mi-am uitat portofelul acasa, asta insemnand nu numai abonamentul, dar si toti banii mei. Ma duc la tanti de la ghiseu: Stiti, mi s-a intamplat o grozavie, mi-am uitat acasa, etc etc toata tarasenia. La care ea sictirita: Donsoara, stiti cate povesti din astea aud zilnic?!

Buuun, ce e de facut? Puteam sa merg pe jos acasa vreo 7 statii de metrou, puteam sa merg cu autobuzul si tramvaiul si sa ma rog sa nu ma prinda controlorii si sa-mi dea amenda sau...puteam sa cersesc la metrou.

Si am optat pentru ultima varianta: m-am asezat in fata turnichetilor de la intrare si am inceput sa explic oamenilor ca mi-am uitat acasa toate cele si am nevoie de marunti ca sa fac de o cartela sa ajung acasa. Experienta a fost unica: oamenii se uitau socati, dar imi dadeau ce aveau marunt (ideea e ca n-am cerut la unul singur contravaloarea cartelei ca sa nu i se para mult si am luat-o cu pasi mici). Ce sa zic, super experienta:) la sfarsit, vine un tinerel cam la vreo 20 de ani, ii spun si lui povestea , mai imi trebuia putin si faceam suma...la care el ia o privire de smecher si zice: Aha, m-am prins, sunt la camera ascunsa!! unde e camera, hai zi, unde sa ma uit!!

vineri, 20 aprilie 2012

Vise, maica, vise


Visele sunt pentru mine niste prieteni foarte dragi, chiar si atunci cand sunt cosmaruri. Sa va explic de ce.

Este dovedit (stiintific?) ca in noi exista o parte formata din constient (ratiunea, mentalul, Supra-eul) si una inconstienta (emotiile, Sinele, Umbra). Ca si proportie cel mai mare procent il reprezinta inconstientul dar pentru ca noi nu avem acces la el, nu putem vedea asta.

Singurele modalitati in care ne facem o idee despre inconstient sunt starile de reverie, imageria mentala, meditatia, hipnoza sau alte stari de constiinta alterata si visele. Cum la primele nu stau foarte bine (necesita antrenament serios), singurul semnal care imi ramane sunt visele. De ce ma doare asa tare sa il intreb de sanatate pe inconstientul meu? Pai foarte simplu, acolo apar problemele – daca acolo ceva nu functioneaza cum trebuie – apar defecte in sistem global de genul fobii, depresii, conflicte interne, somatizari, atacuri de panica, comportamente disfunctionale repetitive, etc etc. Bun, deci mie chiar imi pasa de el. Iar visele sunt emai-urile care vin de acolo si le citesc cu mare atentie.

Din pacate mesajul este criptat si rareori ma prind ce vrea sa spuna. Dar in mare ma orientez dupa:
  • ce simt: daca la trezire sentimentul este unul placut de satisfactie, placere, biruinta, etc inseamna ca e de bine, daca ma trezesc lac de sudoare la 5 cm inainte de ating solul intr-o cadere de la etajul 10, e naspa.
  • cat de intens este: daca este o chestie moderata, nici prea prea nici foarte foarte, nu dau atentie, dar daca este ceva profund, mi se face parul maciuca numai cand imi amintesc de-a lungul zilei fragmente din vis, inseamna ca e ceva serios acolo
  • daca e liniste, e naspa. Intotdeauna e de preferat sa visezi (chiar si cosmaruri) decat sa nu visezi deloc. Rolul visului este sa prelucreze emotiile negative din timpul zilei care au fost greu de digerat de mental si sa faca o conciliere intre regulile sociale invatate in timpul zilei cu exigentele biologice ale mecanismelor de supravietuire. Sunt oameni carora le e frica de ce pot gasi in lumea lor interioara si atunci adorm cu dificultate, si doar dupa ce se epuizeaza fizic -iar somnul este greu, fara vise.
Freud considera ca rolul visului e sa satisfaca de o maniera fantasmatica o dorinta interzisa de constiinta si implicit de normele morale. Aparitia unei asemenea dorinte in timpul zilei in timpul zilei provoaca anxietate (cum ar de exemplu dorinta sa-l strangeti de gat la propriu pe seful propriu si personal si sa-i smulgeti unghiile una cate una), prin urmare individul incearca sa evite gandurile asociate acesteia. In timpul somnului, cum constiinta se odihneste, dorinta poate sa se manifeste prin intermediul gandurilor din vis si sa rezolve conflictul fara sa provoace angoasa, cu conditia sa se manifeste intr-o maniera deformata pentru a induce in eroare cenzura. Aceasta deformare ar explica faptul ca in momentul trezirii, visul apare ca bizar si neinteles.

Pe scurt, visul are rolul de a prelua emotiile negative din timpul zilei, de a le procesa si a le transforma in ceva digerabil pentru inconstient. Cosmarurile apar cand emotiile de prelucrat sunt atat de puternice si/sau de profunde incat aparatul de procesat se blocheaza. Apoi incearca iar sa porneasca, iar se blocheaza. Si asa apar cosmarurile repetitive. Cand nu exista vise (atentie, poate fi si situatia in care visele sa existe dar tu sa nu ti le amintesti) e grav. Asta inseamna ca aparatul de procesat nici macar nu porneste, emotiile sunt aruncate in forma bruta in inconstient unde se inmultesc si nasc monstri. Monstri care se intorc sub forma de fobii, anxietati, somatizari, etc

Cea mai recomandabila varianta este cea in care in vis gasesti resurse sa iesi din situatiile periculoase si sa-ti pui la pamant adversarii. Cum imi spune sotul meu: “Eu in vis ii omor pe toti!” Ceea ce va doresc si voua (eu pot sa numar pe degete de cate ori mi-a iesit schema asta)

Si acum, vise placute va doresc:)

luni, 16 aprilie 2012

In dulcele targ al Iesilor


In vizita mea pascala prin Iasi, am fost nevoita sa trag o tura pe la Carrefour pt ultimele cumparaturi urgente: de genul o cutie cacao, praf de copt, cozonac, periute de dinti ca uitasem sa luam cu noi, etc. Ne imprastiem eficient: sotul cu copilul in zona cozonaci, eu spre cosmetice si ne dam inalnire la coada la casa. Si stam noi la coada...si stam...si stam...intre timp, la casa un nene se tot mosmondea sa plateasca iar eu, nemaiavand rabdare, trec dincolo de casa de marcat, acolo unde impingea produsele tanti dupa ce le scana si incep sa le bag ostentativ in sacose. Iau 2 cozonaci ii miros , ma declar satisfacuta si ii var in pungi, apoi niste conserve de peste si tot asa, pana ajung la o pasta de ras care se numea Himalaya (de mentionat ca sotul nu se barbiereste) si la care ma intorc nervoasa catre sot: “de ce ti-ai mai luat si prostia asta?!” La care sotul tacea malc dar clipea ciudat de des din ochi ca un cod morse al globilor oculari inventat ad-hoc, incercand sa-mi transmita un mesaj subliminal. Si-n tacerea aia jenanta, aud glasul tremurat al casierei: “stiti, acestea nu cred ca sunt produsele dvs....” WTF??? si in aceeasi secunda realizez ca erau ale omului care se chinuia sa plateasca si urmarise comportamentul meu fara macar sa protesteze. Doamne, daca eram in Bucuresti, cred ca-mi luam si doua palme pe langa injuraturile de rigoare. Dar, va jur, mi-am dorit sa am niste gheare ascutite cu care se sap in cimentul din Carrefour si sa ma ascund acolo.

Daca tot sunt la capitolul gafe, sa va mai povestesc:

Lucram in telecom la o firma chinezeasca si trebuia sa plec in business trip a doua zi. Care business trip trebuia aprobat de nspe manageri. Care manageri aprobasera toti mai putin ala din varf. Care era mai cu mot. Si nervoasa fiind ca le-am dat termen 2 saptamani de aprobare si totusi nu era gata, pun mana pe telefon si il sun pe seful cel mare. Imi raspunde o tanti in chineza, ii zic ce vreau si cu cine vreau, ea ciripea in continuare in chineza. Mai sa fie , imi zic eu in sinea mea, astia la headquarter nu au angajat si ei o secretara care sa stie engleza. In fine, ridic putin vocea si ii silabisesc numele celui pe care il cautam. Tipa zice un fel de ok si se lasa linistea. Dupa vreo cinci minute raspunde seful cel mare cam confuz, el stia foarte bine engleza dar a trebuit sa-i repet de vreo 3 ori ce vreau. In fine, imi spune ca se rezolva, inchid telefonul si in secunda in care inchid, mi-am dat seama ca el e pe alt fus orar si l-am sunat exact la ora 3 dimineata:)

In vizita la viitorii socri, emotionata peste masura, m-am imbracat cat de frumos am putut ignorand gerul de afara ca sa fac o impresie buna. Cand eram in hol si imi scoteam haina, mama viitoare soacra ma intreaba: “nu ti-e frig asa, cu gatul gol?” La care eu prompt: "Nu, ca am cizme!”

In Germania, ne intorceam din concediu si ne-am oprit la un mic restaurant pe drum, foarte cochet sa bem o cafea. Ne-am asezat pe terasa si eu m-am dus la toaleta ca aveam o urgenta si mi s-a parut haios ca pe usile de toaleta in loc de clasicele figurine femeie/barbat erau desenate o babuta caraghioasa si un mos pe masura, artistic pictate. Si m-am gandit sa le imortalizez cu aparatul foto. Prin urmare am focalizat aparatul pe figurina tip mosulet, s-a armat blitzul si...in secunda in care am apasat, s-a deschis usa.

Saracul om, cred ca l-am orbit. Dupa ce a clipit des si a zis “no problem” la scuzele mele, s-a asezat la masa pe terasa langa noi si mult timp a clipit des si s-a uitat ciudat la mine:)

continuarea aici

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Antreuri de Paste din nou


Dupa succesul fulminant inregistrat de partea intai, m-am hotarat sa fac partea a doua:

  • cubulet branza cu mucegai +boaba strugure +cubulet mar; toate infipte in scobitoare (sau cubulet de ananas in loc de mar)
  • fasole verde tip “fideluta” , fiarta si amestecata cu maioneza (eu o cumpar) plus un catel de usturoi tocat marunt
  • ansoa pe paine prajita
  • avocado taiat in doua, scobit, pasat si amestecat cu ceapa tocata marunt si rosie la fel de bine tocata. Cu acest amestec se reumplu jumatatile de avocado scobite. Patrunjel si sare deasupra.
  • saleuri: paine unsa cu unt, branza rasa deasupra, totul la cutor 20min

Gata, nu mai stiu.

Spor!

joi, 12 aprilie 2012

Mimetismul online


Prima oara am zis ca mi se pare, dar nu, mimetismul online chiar exista si am cazut si eu in capcana lui cu succes. Cand un blogger indragit scrie un articol de genul “azi am avut o zi ingrozitoare” tentatia imediata este sa incep sa scriu: “da, si eu...” sau viceversa. Si am observat ca sub articol toate comentariile curg (cu mici exceptii) in aceeasi directie. Parca misiunea e sa gasesti similitudini cu persoana care a scris postul. Sau: “nu-mi place sosul de rosii” si imediat mai jos “ nici mie, eu chiar il urasc, etc” Nu cred ca e un lucru rau, repet- mie mi s-a intamplat de multe ori sa-mi induc o stare anume dupa ce am citit un articol bine scris.

Cred ca asta se traduce in faptul ca persoana respectiva a reusit sa stabileasca deja un raport cu cititorii ei si a inceput dansul: pacing...leading...pacing...leading. Ideea e sa nu se blocheze la leading.

miercuri, 11 aprilie 2012

Spovedanie pentru invingatori

Contraponderea de aici:

1.Sunt frumoasa. Din ciclul sunt frumoasa dar ma tratez, lumea imi spune constant ca arat cu 10 ani mai tanara si orice ocazie cu care imi arat varsta devine un prilej de mirari si exclamatii. Intotdeauna am fost slaba si bine proportionata (chiar si dupa ce am nascut) si nu am depus nici un efort in directia asta. Nu am tinut dieta si nici nu cred ca sunt in stare sa tin. Norocul meu a fost ca m-am nascut in secolul care trebuie si unde chestia asta se apreciaza , daca ma nasteam mai devreme probabil ca sufeream ca un caine ca nu am formele rotunde ale printeleselor vremii. La inceput nu apreciam asta si mi se parea un handicap la job cand trebuia sa fac prezentari importante si lumea se uita cu neincredere la mine. Sau la piata cand nu ma scoteau din “ce sa-ti dau papushica”? Odata cu varsta am inceput sa apreciez orice compliment primit, orice fluieratura de la doreii ce sapau in sant si pe care ii priveam inapoi cu lacrimi de recunostinta in ochi:P

2.Am ceva simt si ceva umor. E o chestie care m-a salvat din muuuuuulte situatii si-mi vine asa...instantaneu. E un umor ok, nu sunt rautacioasa, mai degraba subtila si auto-ironica. Ca sa nu mai spun de faptul ca rasul meu in sine e o sursa inepuizabila de amuzament. Daca incep sa rad, nu mai trebuie sa fac nimic, toata lumea incepe sa rada de rasul meu:)

3.Sunt disteapta. Din ciclul sunt o diva si sunt desteapta , aceasta blagoslovire cu un IQ peste medie o datorez parintilor mei din nou, eu n-am facut mare chestie in directia asta, ba dimpotriva m-am chinuit constant sa-l scad dar cica asta e pe viata, nu se modifica.

4.Sunt inventiva -imi vin tot felul de idei, care mai de care mai nastrusnice dar din lipsa de vointa si entuziasm, nu se prea materializeaza.

Cam atat. Mi-ar placea sa zic ca sunt altruista, generoasa, vreau sa salvez balenele si sa aduc pacea in lume, dar nu e cazul.

Va sugerez ca din cand sa faceti aceasta recapitulare in gand, este incredibil ce forta are, plus ca te binedispune instantaneu.

vineri, 6 aprilie 2012

Spovedanie pentru invinsi


Au fost momente in viata mea cand m-am crezut invincibila si momente in care m-am considerat utimul om, capabil de nimic. Intre cele doua extreme am oscilat si oscilez in continuare insa amplitudinea lor a devenit din ce in ce mai mica. Am invatat ca nu sunt perfecta dar si ca am calitati si un rezervor generos de resurse care odata canalizat in directia potrivita, ma pot duce oriunde doresc.

Si port cu mine in spinare Umbra defectelor mele la care lucrez sa mai ajustez pe ici pe colo dar cu care m-am impacat sa convietuiesc multi ani de aici incolo.

1.Cred ca cel mai mare defect al meu este lipsa de finalitate.Puterea de a merge pana la capat.Perseverenta. Si asta vine din copilarie (nu ma scuz, doar expun problema in ansamblu): nimic din ce faceam eu nu era bun, exista intotdeauna un mod mai eficient de a spala rufe, un fir de praf care ramanea in urma pamatufului pe biblioteca iar legumele taiate pentru salata boef nu se transformau niciodata in cubuletele perfecte atat de necesare unei salate care se respecta. La asta contribuie lipsa unei energii fizice iesite din comun: de mica eram genul care nu rezista fizic foarte mult si sufeream de oboseala cronica. Am tot sperat ca e vorba de “sacii” pe care ii car in spinare, ca o data debarasata de ei, imi va reveni energia dar cred ca trebuie sa ma impac cu ideea ca pur si simplu sunt printre nenorocosii care nu dispun de foarte multa energie si trebuie sa-mi dozez cu foarte multa grija eforturile. Prin urmare, undeva pe parcurs am inceput sa-mi bag picioarele si sa incerc sa trisez sau sa caut scurtaturi. Efortul era prea mare si niciodata apreciat. So, why should I care? Si am inceput sa dau rasol:
- fac mancare pe fast forward, arunc in dispret ingredientele ciopartite in fuga si suport cu stoicism gustul oribil al unei mancare arse si facute in graba
-incep un proiect si ma blochez dar efectiv ma blochez, fara ajutor nu o scot la capat si oricum in momentul in care am primit ajutorul, mare parte din entuziasmul meu s-a desumflat. Ma paralizeaza nu munca ci oamenii, relatiile nu stiu sau imi este foarte greu sa deblochez piedici create de oameni. Singura arma este amenintarea sau raportarea ceea ce nu e ok, se transforma in ranchiuna si nu e bine (cel putin in capul meu asa este, ca respectivul va incerca cu orice ocazie sa se razbune) iar varianta hai sa fim prieteni si impreuna sa cream ceva extraordinar nu e foarte eficienta: pur si simplu te ia drept prost si a doua oara o sa i se para absolut firesc sa faci tu treaba in locul lui. De fiecare data am scos-o la capat dar foarte greu, mai mult de jena de a nu respecta deadline-ul impus.
-incep lucruri dar nu le termin, am un entuziasm extraordinar la inceput dar nu pastrez ritmul. Nu sunt un alergator de cursa lunga, ca sa ma exprim asa. Si asta este o mare problema, de fapt asta e motivul pentru care l-am pus in capul listei. Cand dau de greu renunt si de aceea a devenit o adevarata fascinatie sa vad cum rezista oamenii si-i urmaresc cu interes cum se chinuie si strang din dinti si la sfarsit ies victoriosi si se bucura de rezultate. Metoda pe care am ales-o este sa fac chestii mici. De exemplu pentru mine este o chestie de viata si de moarte sa tin blogul asta. Sa postez cat de cat constant si am continuitate. Macar chestii din astea usoare. Sa mananc un iaurt pe zi. Sa beau 2 l de apa pe zi. Dar sa fac asta in fiecare zi. You got my point, o chestie cat de marunta, ideea e sa ma tin de ea.

2.Al doilea, la egalitate cu al treilea este comparatia: da, nu ma pot abtine sa ma compar. Comparatia asta este foarte paguboasa pentru mine pentru ca imi ia energie. Si cum comparatia e sora buna cu invidia, va dati seama ce combinatie fatala iese.

3.Al treilea sunt zgarcita;in primul rand cu mine dar si cu ceilalti; Totusi asta e singurul punct unde am progresat, am inceput cu mici donatii, ajutoare, am vazut bucuria din ochii celuilalt si a inceput sa-mi placa. Nu va imaginati ca am devenit maica Tereza, dar atat cat pot, fac. Mai trebuie sa lucrez la zgarcenia fata de mine, de cate ori imi cumpar ceva sau imi satisfac un capriciu, ma simt extrem de vinovata.

4.Nu pot sa iert: as vrea sa pot ierta dar nu-mi iese , am citit tot pasii, am intrebat in stanga si-n dreapta cum fac altii, am inteles ca atunci cand ierti iti faci tie insasi o favoare ca nu mai cari cu tine atatea resentimente, ca e mai mult un let go, decat o absolvire de vina - vina si responsabilitatea agresorului ramane acolo – doar tu esti aceea ca se hotaraste sa se elibereze de greutatea unor sentimente negative si daunatoare - si totusi nu functioneaza. E acolo si se reactiveaza de cate ori trec printr-o situatie similara sau intalnesc persoana respectiva sau o persoana care imi aduce aminte de ea. Si asta imi spune ca nu e ok.

5.Nu te poti baza pe mine, nu sunt genul responsabil : nu-mi plac constrangerile si ideea de “trebuie” desi in viata sunt foarte multi de trebuie, incerc sa-i evit. De asemenea evit sa fac promisiuni, cand totusi fac promisiuni, ma simt ca intr-o capcana pentru ca e musai sa le respect. Tin oamenii noi la distanta, sunt convinsa ca sunt periculosi sau rau intentionati.

6. Sunt agresiva in exprimare (mai degraba decat asertiva) gafez si nu stiu sa umblu cu manusi: intotdeauna am admirat oamenii mestesugiti la cuvinte si am respect netarmurit pe cei care te injura atat de frumos incat ai tendinta sa le multumesti. Si aici stiu regulile de comunicare asertiva, cum sa menajezi sentimentele si sa critici problema nu persoana dar tot dau cu bata in balta. Rau de tot.

7.Nu sunt in stare sa ma automotivez, caut tot timpul aprecierea in exterior si daca nu e cineva ca stea permanent langa mine si sa-mi spuna ce desteapta nemapomenita si extraordinara sunt – renunt sa ma mai implic. Reversul medaliei e ca atunci cand cineva ma mangaie frumos pe crestet sunt in stare de lucruri inimaginabile, muncesc pana cad din picioare, fur , trisez, ma umilesc, orice numai sa aud inca o data vorbele alea frumoase.

A fost foarte greu sa scriu despre asta, dar a trebuit s-o fac. Pentru ca asa “oloaga” cum sunt – sunt convinsa ca pot sa-i invat pe altii sa mearga.
.

miercuri, 4 aprilie 2012

Sistemul pe care l-am creat este sistemul care ne creeaza

"Am putea spune ca lumea moderna a inceput cu stangul. Omul privit ca strict resursa a dus astazi la mii de companii aflate in declin. Milioane de oameni se incoloneaza zilnic catre locul de munca, loc in care ajung fara placere sau motivatie. Si este doar inceputul declinului.
Observam cu surprindere pe piata romaneasca tendinta de a scadea investitia in om dar in acelasi timp cresterea pretentiilor si chiar introducerea nefastei forme de economie.
Atat de asteptata iesire din criza ar trebui sa aiba ca punct central exact OMUL. Aceasta resursa inepuizabila de solutii si capacitate de a reconstrui de la baza noi forme de societate. Avem cu totii nevoie de un nou sistem bazat pe competenta, creativitate, responsabilitate si cooperare. Fara acest cumul necesar, atat de necesara schimbare nu este posibila

[...]

Putem chiar de azi sa ne privim colegii si sa descoperim unicitatea fiecaruia. Avem nevoie de oameni pregatiti, oameni care nu au teama de invatare, investitia nu numai ca este necesara dar este si una salvatoare. Motivatia, atat de necesara in perioade dificile nu este data de un bon de masa in plus sau o amenintare, este data de viziunea in care omul este integrat perfect"

Articolul intreg aici.

Copilul

Nu o sa fie un articol despre asa da asa nu. Ci doar niste idei scurte si disparate despre cum vad eu lucrurile. Si scriu mai mult sa ramana pentru ca cine stie cum imi voi schimba convingerile si e bine sa ramana aici sa-mi aduca aminte si sa ma fac mica mica de rusine: ia uite bai, ce aberatii ziceai pe atunci!!

Copilul trebuie lasat sa-si urmeze adevarata natura: inclinatii, talente.Bineinteles ca tu esti intr-o pozitie privilegiata si poti sa intervii si sa-l modelezi dupa chipul si asemanatarea ta (sau al altora) dar intrebarea este: chiar asta iti doresti? Natura se razbuna si eu sunt cel mai bun exemplu daca te prefaci prea mult ceea ce nu esti, exista o frustrare imensa care se revarsa asupra lumii inconjuratoare si nu stiu cine mai sta atunci in preajma ta atunci sau dimpotriva sapa in interior si iarasi nu vrei sa stii ce ravagii au loc acolo si ce boli se pot declansa. Prin urmare lasa-l sa faca ce-i place si nu incerca sa-i impui ce crezi tu ca “ar face bine sa-i placa”. Eu ma rog la Dumnezeu sa-mi dea puterea sa zambesc senin si calm atunci cand fiica-mea o sa vina la mine sa-mi spuna ca vrea sa se faca dansatoare la bara sau picolita de sezon:)

E un lucru minunat ca am iesit de sub conceptiile invechite ale parintilor nostri de genul: bataia e rupta din rai, stai frumos ca ce zice lumea, uite ce frumos canta/vorbeste fetita/baietelul, nu mai plange ca esti urata, vai, baietii nu plang, ce esti tu barbat sau orez cu lapte?, eu stiu mai bine ce trebuie facut, taci din gura ca esti mic si nu stii!, etc dar mi-e teama ca dam in extrema ailalta a libertatii (si mi-a placut articolul de aici).

Si mai e o chestie pe care eu o consider periculoasa: cititul cu avant al cartilor de parenting, insasi folosirea termenilor imi pare ca un limbaj de lemn dintr-o corporatie americana: AP, La Leche League, toddler, co-sleeping, LP, etc. Nu e rau sa citesti si sa te informezi, e rau sa te bazezi numai pe citit si sa-ti ignori instinctele sau intuitia.

Tot ce am spus mai spus e cu titlu de referinta. Cel mai important este sa-ti asculti copilul si sa te adaptezi personalitatii lui, fara sa cazi in generalizari periculoase. Pentru ca da, sunt copii care au nevoie de un program mai riguros, regulile ii ajuta sa se organizeze mai bine si ii scapa de frustrari, da, sunt copii care au nevoie de foarte multe activitati pentru ca au foarte multa energie si atunci asta e un mod sanatos de a se descarca si nu privesc programul incarcat ca pe o corvoada, dimpotriva ii ajuta sa-si descarce energia si sa poata dormi mai bine, etc. Cel mai greu e sa te adaptezi la personalitatea lor fara sa treci prin filtrul tau si cred ca aici e pacatul majoritatii parintilor. Il imbrac cu 10 pulovere pentru ca mie la 15 grade mi-e frig si intotdeauna ma imbrac mai gros sau eu daca as face jumatate din activitatile pe care le face el as pica lata, e prea mult pentru el, il retrag si tot asa. Si e normal, si eu fac asta. Dar incerc pe cat posibil sa dau filtrul la o parte si sa primesc cu inima deschisa semnalele pe care mi le transmite el.

Pe scurt: Asculta. Intelege. Explica consecintele. Ofera optiuni.

Intr-un final nu-mi vine decat un exemplu de pe vremea cand faceam scoala de soferi si instructorul mi-a zis ca tot ce trebuie sa fac e sa “ascult motorul” Si al naibii motor nu-mi spunea nimic oricat de tare imi ciuleam eu urechile oricat de multe chestii il intrebam. Si mi-au trebuit ani de condus ca sa scap de cramponarea aia: tot corpul calare pe volan, fruntea lipita de parbriz, schimbatul vitezei intai la 3000 de turatii, a doua la 5000 de turatii fix si tot asa. Si am invatat ca zumzetul ala de sub capota poate sa fie fin ca un tors de pisica, ascutit cand am facut o manevra gresita, putin mai intens ca se necesita o treapta superioara etc La inceput o sa fie greu dar pe masura ce inaintezi si inveti sa citesti semnele, lucrurile se aseaza.

Prin urmare ascultati ce spune motorul pentru ca in felul asta o sa va bucurati de un drum minunat si plin de satisfactii alaturi de copilul vostru:)

Calatorie placuta :)
 

Codul bunelor maniere pe 2.0

Am vazut de curand cartea Codul bunelor maniere si tare m-a tentat s-o cumpar. Sunt curioasa daca exista o sectiune dedicata special interactiunii pe net. Ceva de genul: "Nu e politicos sa punem smiley face cand discutam cu persoane mai in varsta pe messenger". "Femeia inchide prima fereastra de chat si nu barbatul" etc etc

Eu am dileme existentiale in ceea ce priveste interactiunea pe net, mai precis pe bloguri.
  • e frumos sa scoti pe cineva din blogroll fara sa-l anunti? dar cand il adaugi?
  • poti sa dai copy&paste la un articol care ti-a placut, cu mentionarea sursei sau e permis doar link-ul si asta cu acordul persoanei?
  • e politicos sa raspunzi dupa o zi la un comment sau trebuie instantaneu/cat mai repede posibil?
  • daca dai pingback e o ofensa sau o onoare? ce inseamna sa abuzezi de pingback? de la cate link-uri in sus devine agasant?
  • daca nu primesti raspunsul la o intrebare pe un alt blog, inseamna (in mod subtil) ca nu esti dorit acolo?
  • daca e un subiect care te preocupa contrazici la owner pe blog sau il reiei la tine ? Se cheama ca furi subiectul?
     
Offf, bine ca nu am cont de fb sau twitter ca se complicau si mai tare lucrurile:)

Se cauta blog


Ce fel de bloguri imi place sa citesc:
  1. sa nu mi se dea sfaturi – si mai ales sa nu-mi spuna cum sa-mi cresc copilul:)
  2. sa mi se raspunda – e aiurea sa scriu asa, in gol, fara sa stiu daca mesajul meu a ajuns undeva
  3. sa gasesc lucruri utile (de la un instalator priceput pana la un site de unde pot comanda diverse la preturi bune, un medic bun, un “do-it-yourself" post de genul cum sa-ti faci singur o etajera)
  4. sa fie personal (sa fie experiente personale, reale- nu din auzite, ma ajuta sa stiu ca nu sunt singura care trece printr-o experienta naspa si ca exista intr-un final lumina la capatul tunelului)
  5. sa nu existe greseli (poate sa fie un cuvant lipsa din cauza vitezei de scriere dar niciodata un “ma-s duce”, “a-s” face, etc)
  6. sa aiba putina autoironie
  7. sa mi se accepte parerea, chiar daca e in contradictie cu trendul general.
  8. sa fie in aria mea de interes (de ex nu pot citi un blog despre crescutul viermilor de matase, chiar daca el este scris foarte foarte bine)
Cred ca motivul pentru care citim/scriem bloguri se poate rezuma la nevoia de comunicare, apreciere si apartenenta la grup.

Sau mai sunt si altele?

luni, 2 aprilie 2012

Incredibil dar adevarat

Am primit pe mail urmatoarea notificare:

"Centrul Român de Psihologie doreşte să vină în sprijinul viitorilor noştri colegi prin oferirea serviciilor de consultanţă privind profesia de psiholog.
Dacă eşti student în cadrul programului de licenţă sau de master în psihologie şi ai nelămuriri, întrebări sau pur şi simplu doreşti să afli mai multe despre oportunităţile şi paşii de urmat pentru a-ţi construi o carieră în acest domeniu, te invităm să participi la şedinţa de consultanţă oferită pentru microgrupuri (Pentru posibilitatea de a participa la astfel de şedinţe individual, informaţiile se află mai jos în această pagină.).
Data: 3 Aprilie 2012
Intervalul orar: 10:00-12:00.
Locaţia: Cotroceni Business Center (zona Apaca, Politehnica).
Printre temele abordate în timpul şedinţei:
  • Reglementări legale ale profesiei de psiholog;
  • Drepturi şi obligaţii ale psihologului;
  • Ce paşi trebuie să urmez pentru a mă specializa în unul sau mai multe dintre urmatoarele domenii: psihologie clinică, psihoterapie, consiliere psihologică, psihologia muncii, psihologia transporturilor, psihologie aplicată în servicii, psihologie educaţională, psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale sau psihologie judiciară;
  • Colegiul Psihologilor din România: ce reprezintă şi de ce trebuie să obţin dreptul de liberă practică;
  • Cum şi unde îmi pot desfăşura activitatea. 
Taxă de participare: 35 Ron/participant (grupurile presupun 3-4 participanţi)"

Sunt eu absurda ca mi se pare aiurea sa ceri bani pentru asta? E ca si cum sunt in ultimul an la ASE si mi se cer 35 ron ca sa imi spuna cineva ce trebuie sa fac ca sa devin economist ...

duminică, 1 aprilie 2012

Antreuri Paste


Eu in bucatarie sunt antitalent dar imi plac mancarurile care se prepara repede si arata si foarte bine. De fapt mie imi plac antreurile. Cateva sugestii pentru masa de Paste (de aplicat in momentul in care suna la usa invitati neprogramati) si tu n-ai nimic pregatit. Prin urmare:

  1. feliute de paine prajita cu unt si somon afumat deasupra, pe care asezi o bucatica mica de lamaie
  2. salata verde cu ridichi peste care rastorni o cutie de creveti king size (marinati) totul asezonat cu sare, lamaie si ulei
  3. bruschete (felii de paine unse cu ulei si frecate cu un catel de usturoi peste care presari cubulete de rosii si busuioc; totul la cuptor pentru 20 minute)
  4. ciupercute cu palaria in sus in care asezi o bucatica de unt si una de cascaval/branza- totul la cuptor.

De preferat sa folositi paine bagheta, feliutele sunt mici, cat o imbucatura, plus ca de mare efect insiruite frumos pe platou. Cam atat – daca doriti idei avansate despre ce masa de Paste, cred ca trebuie apelat cu incredere la mame/matusi/bunici. Sau la site-urile serioase de cooking – cum ar fi aici sau aici.

Pofta buna:)

Cu FRICA pre FRICA calcand



Am promis ca revin cu o continuare la articolul pe care l-am scris mai demult aici. Nu vreau sa fac apologie fricii si cum am mers eu cu pasi marunti prin toate tenebrele ei. Vreau doar sa spun cum convietuiesc eu cu dansa.

O mangai pe cap si exagerez : da, bai, mi-e frica dar daca o neg se face mai mare, daca lupt impotriva ei, o hranesc. Si atunci o mangai frumos pe crestet, o iau de mana si defilez cu ea. Ceea ce se putea intampla mai rau s-a intamplat deja pentru ca m-am facut de ras preventiv.

To make long story short, eu sufar de anxietate de performanta – adica trebuie sa fiu perfecta, sa fiu cea mai cea. Cand am dat la gioale exact unde ma doare mai tare, ca ma fac de ras, ca nu sunt in stare, ca nu sunt responsabila, am rezolvat ce era de rezolvat si frica s-a trezit in pielea goala.

Mai am un avantaj pe care altii nu il au: nu fac atacuri de panica, adica alea in sensul clasic de luat cu lesin si chemat salvarea pe principiul solid ca eu stiu si sunt ferm convinsa - ca n-am cum sa mor din asta, e doar in capul meu. Asa ca oricat de razna o ia corpul : inima cu 200 de batai pe minut , urechi infundate si pierderea vederii eu stiu foarte sigur ca e de la cap si n-am nici o sansa sa fac atac cerebral. Faza haioasa ar fi sa fac pe bune si apoi sa zic calm: Eh, un fleac, m-au ciuruit!:)

Singura chestie cu adevarat naspa e ca-mi dispare vocea si eu o privesc cum se duce......

Cred ca cea mai buna reactie in fata fricii este actionarea. Daca ai o atitudine evitanta in sensul de nu fac asta, nu fac ailalta, orizontul tau se va ingusta ingrijorator si te vei trezi intr-un cerc vicios. Nici sistemul heirupist nu e foarte ok, desi eu l-am aplicat de multe cu reultate bune. Cred ca e vorba mai degraba de o cale de mijloc, cu pasi mici dar constanti. Si trebuie sa fii rezonabil. Frica sa instalat in interiorul tau in zeci de ani de zile. 36 in cazul meu. Cum crezi ca o s-o scoti in 2 zile, 2 saptamani sau 2 luni? Prin urmare, rabdare si tutun.

Divagatie:frica pe care o am eu e doar o ramurica dintr-un arbore foarte mare cu fel si fel de tipuri de frici : frica de caini, de paianjeni, de zbor cu avionul, frica de spatii deschise, frica de a intalni oameni noi, frica de autoritate, frica de esec sau frica de succes (da, exista si asta), frica de moarte.

Citeam undeva ca de fapt toate fricile si fobiile noastre vin toate dintr-o radacina comuna si adanca si anume: frica de moarte. Si ca antidotul pentru o viata traita din plin este sa inlocuiesti frica cu iubirea. Dar n-as merge asa departe ...daca vad un urs venind in goana spre mine – sincer, eu nu m-as baza DOAR pe iubire.

Prin urmare, are si frica rolul ei. Ideea e sa reusim s-o aducem (reducem) la locul (rolul) ei. Ceea ce va doresc si voua:)

Putina autocunoastere



De multe ori am cautat resurse pe net dar erau platite. Asa ca fac un rezumat cu cele mai tari instrumente oferite gratis pe diverse site-uri de dezvoltare personala:

  1. MBTI-ul cred ca este deja un instrument clasic pentru orientarea in cariera dar si pentru multe alte detalii despre personalitate:

  2. DISC Profile- pe site-ul lui Anthony Robbins pe mine m-a impresionat pentru ca pe langa faptul ca iti identifica valorile/principiile dupa care te ghidezi in viata, iti face si o comparatie cat de departe sau aproape esti de ele. Cu alte cuvinte, cat de autentica este viata ta in momentul de fata. Pentru ca una din principalele frustrari ale vietii de zi cu zi este tocmai faptul ca iti incalci in mod constant valorile: de ex: familia e importanta dar tu stai 12 ore la sv ca s-o intretii, esti ecologist dar lucrezi la o firma care defriseaza paduri, iti doresti bani, putere, dar de frica te complaci intr-o existenta calduta, etc. You got my point.

  3. Eneagrama: tot ca profil general, iti da o idee daca esti Observator, Altruist, etc.

  4. Culoarea personalitatii tale: green(thinker), gold (planner) , orange(doer), blue (helper) si iti ia 2-3 minute sa te prinzi cam pe unde esti:)

  5. O alta chestie interesanta: daca esti mai mult in emisfera dreapta sau stanga sau esti echilibrat. Mie mi s-a parut delicioasa intrebarea daca in scoala ti-a placut mai mult geometria in spatiu sau analiza matematica, precum si cea daca iti vin mai multe idei cand esti culcat sau in picioare? :))) din pacate nu am mai gasit testul original, dar si cel de jos e relevant:

Sunt chestii mai mult de fun, nu trebuie s-o iei ad literam - n-o sa fii niciodata capabil sa fii inghesuit in niste tipare stricte dar eu zic ca pot sa-ti dea niste insight-uri interesante pe partea de autocunoastere.

Spor!