Azi in metrou m-am ridicat sa-i dau
locul unui nene cam pe la vreo 60 si ceva de ani.
-Va rog, luati loc!
-Cui i-ati facut loc, mie?
-Da, dumneavoastra...
-Da de ce, m-ati vazut mai batran?!!
-Aaaaah...pai nu, poate doar mai
obosit?
-Domnisoara , asta nu mi s-a mai
intamplat pana acuma, auzi sa-mi faca loc sa stau jos!!! si incepuse
sa vocifereze de am zis ca-mi iau si-o palma...
Va rog, ajutati-ma, imi scapa ceva??!!
Este demodat sa oferi loc in metrou?
Si asta mi-a adus aminte ca ramasesem
datoare cu altel intamplari ciudate:)
Cand eram studenta imi cautam si un job
part-time ca sa mai fac un banut si m-am dus la primul meu interviu.
Emotii cu carul... Imi pusesem costumul meu de interviu: sacou si
pantalon de stofa, al naibii de inconfortabil pantalonul ala, ma
strangea groaznic in talie- in timpul interviului mi-am dat seama ca
ori ma deschid la primul nasture, ori lesin pe acolo ca nu pot sa
respir. Interviul merge binisor, raspund la intrebari , domnul din
fata mea era incantat (era viitorul manager) si la sfarsit ma
intreaba: Dumneavoastra aveti intrebari, e ceva ce ati vrea sa stiti?
Eu : Nu, multumesc, am aflat tot ce era nevoie, dau sa ma ridic sa-i
strang mana si sa plec dar in secunda aia realizez ca nasturele meu e
desfacut!! Ma trantesc fulgerator inapoi pe scaun: Stiti, as avea o
intrebare... Omul, nedumerit, se aseaza si el: Da, va ascult.... Pai,
stiti....aaaa, vroiam sa....adica (intre timp degetele mele incheiau
nasturele buclucas) asaaa...deci.... am uitat intrebarea! Privirea
domnului din fata mea a fost priceless. Si uite asa s-a dus angajarea
mea:)
Alta data, tot prin tineretile mele, am
coborat la metrou si mi-am dat seama ca mi-am uitat portofelul acasa,
asta insemnand nu numai abonamentul, dar si toti banii mei. Ma duc la
tanti de la ghiseu: Stiti, mi s-a intamplat o grozavie, mi-am uitat
acasa, etc etc toata tarasenia. La care ea sictirita: Donsoara, stiti
cate povesti din astea aud zilnic?!
Buuun, ce e de facut? Puteam sa merg pe
jos acasa vreo 7 statii de metrou, puteam sa merg cu autobuzul si
tramvaiul si sa ma rog sa nu ma prinda controlorii si sa-mi dea
amenda sau...puteam sa cersesc la metrou.
Si am optat pentru ultima varianta:
m-am asezat in fata turnichetilor de la intrare si am inceput sa
explic oamenilor ca mi-am uitat acasa toate cele si am nevoie de
marunti ca sa fac de o cartela sa ajung acasa. Experienta a fost
unica: oamenii se uitau socati, dar imi dadeau ce aveau marunt (ideea
e ca n-am cerut la unul singur contravaloarea cartelei ca sa nu i se
para mult si am luat-o cu pasi mici). Ce sa zic, super experienta:)
la sfarsit, vine un tinerel cam la vreo 20 de ani, ii spun si lui
povestea , mai imi trebuia putin si faceam suma...la care el ia o
privire de smecher si zice: Aha, m-am prins, sunt la camera ascunsa!!
unde e camera, hai zi, unde sa ma uit!!
:))) aia cu camera ascunsa e totala
RăspundețiȘtergereda, era perioada aia prin anii '90 cand incepusera si romanii sa faca emisiuni gen candid camera... omul a plecat convins ca a fost la camera ascunsa si a zis ca o sa se uite a doua zi la emisiune ca sa se vada la televizor:)
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereFoarte tare nasturele, cine stie ce a crezut omul ca ai de gand sa-i spui prin acele miscari? :))
RăspundețiȘtergereSi eu am patit-o la fel cu uitatul portofelului acasa. Cam greu sa am acelasi noroc ca tine la barbati/femei de a-mi procura suma necesara pentru achizitionarea unei cartele :))
Nu am putut decat sa fac cale intoarsa, pe jos (asa cum si venisem la metrou, vreo 7 statii, nu aveam abonament la tramvai), transpirat tot, am ajuns intr-un final acasa, cat pe ce sa raman acolo, insa trebuia sa ajung la munca... :)) asa ca am mers iar pe jos, a treia tura pe ziua respectiva, ce inceput de zi, nu? :)) Sa nu uitam de cea de-a patra tura, venitul seara de la munca! Adevarat sportiv! :))