miercuri, 25 aprilie 2012

Tragico-comic


Azi in metrou m-am ridicat sa-i dau locul unui nene cam pe la vreo 60 si ceva de ani.

-Va rog, luati loc!
-Cui i-ati facut loc, mie?
-Da, dumneavoastra...
-Da de ce, m-ati vazut mai batran?!!
-Aaaaah...pai nu, poate doar mai obosit?
-Domnisoara , asta nu mi s-a mai intamplat pana acuma, auzi sa-mi faca loc sa stau jos!!! si incepuse sa vocifereze de am zis ca-mi iau si-o palma...
Va rog, ajutati-ma, imi scapa ceva??!! Este demodat sa oferi loc in metrou?


Si asta mi-a adus aminte ca ramasesem datoare cu altel intamplari ciudate:)

Cand eram studenta imi cautam si un job part-time ca sa mai fac un banut si m-am dus la primul meu interviu. Emotii cu carul... Imi pusesem costumul meu de interviu: sacou si pantalon de stofa, al naibii de inconfortabil pantalonul ala, ma strangea groaznic in talie- in timpul interviului mi-am dat seama ca ori ma deschid la primul nasture, ori lesin pe acolo ca nu pot sa respir. Interviul merge binisor, raspund la intrebari , domnul din fata mea era incantat (era viitorul manager) si la sfarsit ma intreaba: Dumneavoastra aveti intrebari, e ceva ce ati vrea sa stiti? Eu : Nu, multumesc, am aflat tot ce era nevoie, dau sa ma ridic sa-i strang mana si sa plec dar in secunda aia realizez ca nasturele meu e desfacut!! Ma trantesc fulgerator inapoi pe scaun: Stiti, as avea o intrebare... Omul, nedumerit, se aseaza si el: Da, va ascult.... Pai, stiti....aaaa, vroiam sa....adica (intre timp degetele mele incheiau nasturele buclucas) asaaa...deci.... am uitat intrebarea! Privirea domnului din fata mea a fost priceless. Si uite asa s-a dus angajarea mea:)

Alta data, tot prin tineretile mele, am coborat la metrou si mi-am dat seama ca mi-am uitat portofelul acasa, asta insemnand nu numai abonamentul, dar si toti banii mei. Ma duc la tanti de la ghiseu: Stiti, mi s-a intamplat o grozavie, mi-am uitat acasa, etc etc toata tarasenia. La care ea sictirita: Donsoara, stiti cate povesti din astea aud zilnic?!

Buuun, ce e de facut? Puteam sa merg pe jos acasa vreo 7 statii de metrou, puteam sa merg cu autobuzul si tramvaiul si sa ma rog sa nu ma prinda controlorii si sa-mi dea amenda sau...puteam sa cersesc la metrou.

Si am optat pentru ultima varianta: m-am asezat in fata turnichetilor de la intrare si am inceput sa explic oamenilor ca mi-am uitat acasa toate cele si am nevoie de marunti ca sa fac de o cartela sa ajung acasa. Experienta a fost unica: oamenii se uitau socati, dar imi dadeau ce aveau marunt (ideea e ca n-am cerut la unul singur contravaloarea cartelei ca sa nu i se para mult si am luat-o cu pasi mici). Ce sa zic, super experienta:) la sfarsit, vine un tinerel cam la vreo 20 de ani, ii spun si lui povestea , mai imi trebuia putin si faceam suma...la care el ia o privire de smecher si zice: Aha, m-am prins, sunt la camera ascunsa!! unde e camera, hai zi, unde sa ma uit!!

4 comentarii:

  1. :))) aia cu camera ascunsa e totala

    RăspundețiȘtergere
  2. da, era perioada aia prin anii '90 cand incepusera si romanii sa faca emisiuni gen candid camera... omul a plecat convins ca a fost la camera ascunsa si a zis ca o sa se uite a doua zi la emisiune ca sa se vada la televizor:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte tare nasturele, cine stie ce a crezut omul ca ai de gand sa-i spui prin acele miscari? :))
    Si eu am patit-o la fel cu uitatul portofelului acasa. Cam greu sa am acelasi noroc ca tine la barbati/femei de a-mi procura suma necesara pentru achizitionarea unei cartele :))
    Nu am putut decat sa fac cale intoarsa, pe jos (asa cum si venisem la metrou, vreo 7 statii, nu aveam abonament la tramvai), transpirat tot, am ajuns intr-un final acasa, cat pe ce sa raman acolo, insa trebuia sa ajung la munca... :)) asa ca am mers iar pe jos, a treia tura pe ziua respectiva, ce inceput de zi, nu? :)) Sa nu uitam de cea de-a patra tura, venitul seara de la munca! Adevarat sportiv! :))

    RăspundețiȘtergere