Despre armonie

In ultima vreme tot fac lucruri nefacute, dar asta a fost chiar o provocare. Pentru ca vreau sa scriu despre o persoana pe care n-o cunosc, n-am vorbit niciodata, nici macar pe mail, nu am lasat nici un comentariu pe blogul ei. Interesant, nu? Si totusi o fac, pentru ca dintr-un motiv care imi scapa – blogul acesta a atins multe puncte sensibile in mine. Cu ceva vreme in urma scriam si un post scolaresc – cu ce imi place si de ce.

Cred ca e mai mult, cred ca e forta aia pe care n-am avut-o niciodata sau dimpotriva am avut-o dar orientata in directia gresita. Sau poate admiratie, sau poate putina invidie sau doar compasiune si intelegere. Si o dorinta nebuna de a ajuta (cu orice) desi stiu ca as fi refuzata politicos.

Dar de fapt Sofia a fost cea care m-a facut sa scriu. M-a lasat fara cuvinte postul asta si mi-am dat seama ca din omul mare s-a nascut un omulet care a preluat din intelepciunea parintilor si a ridicat-o la puteri nebanuite. Caci ce copil ii spune unui parinte ca a obosit? Cand scopul lui in viata, toata ratiunea lui de a fi se invarte in jurul dorintei de a-si face parintele mandru de el si fericit. Iar Sabina a pus cu sinceritate problema pe blog, desi putea sa o pastreze pentru ea.

Si, in cu totul alta ordine de idei, m-a impresionat postul in care incearca sa caute un sens (of, nu-l mai gasesc). Eu chiar cred ca boala e un mesaj al corpului catre noi. Unul prin care ni se atrage atentia (cam brutal si nu foarte logic) despre conflictele existente in noi. Despre partea din noi care a fost neglijata sau redusa la tacere cand incerca sa-si spuna punctul de vedere. Desi prima tendinta e sa te blochezi in intrebari de genul “de ce?” sau “de ce eu?”, eu consider ca merita mers mai departe si cautat un sens. Sau un mesaj.

PS E o nebunie ce am facut eu aici, sa scriu despre tine fara macar sa te cunosc, sa intru in casa ta si sa exprim opinii, dar vreau neaparat sa-ti multumesc pentru ca mi-ai reamintit ca viata se traieste cu pieptul dezgolit, in toate directiile.