Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pot sa muncesc stahanovist. Vreau sa spun ca disponibilitatea mea la efort prelungit (fizic si psihic) este extrem de limitata. Citeam undeva ca persoanele extra sensibile consuma mult mai multa energie decat ceilalti pt derularea unor activitati obisnuite; din aceasta cauza obosesc suspect de repede) Si zau ca as vrea...as vrea sa pot sta in sedinte de 6-7 ore si sa negociez pana ies lucrurile asa cum vreau eu, sa-mi exprim ferm punctul de vedere, sa bat cu pumnul in masa, sa sa organizez si sa mobilizez alti oameni la proiectul la care lucrez, dar zau, lucrul asta ma consuma enorm si - nu, nu doar obosesc - dar ma si pocneste o durere cumplita de cap care imi paralizeaza toata fiinta si ma trimite la culcare in patru labe, atunci cand toata fiinta mea urla ca ea mai poate, ca de abia s-a ambalat si e gata sa mute muntii din loc.
O fi o pedeapsa ca mi-am depasit de prea multe ori limitele , o fi o stratagema de supravietuire (organismul incearca sa se protejeze de factorii externi perturbatori) sau pur si simplu e un mecanism gresit adoptat cu mult timp in urma de a tempera excesele pe care l-am invatat si aplicat inconstient in mai bine de 14 ani si care acum - odata dezlegat misterul- e foarte greu de dezvatat si aplicat alte metode mai eficiente, mai asertive de a face fata stresului si solicitarilor din mediul inconjurator.
Sau pur si simplu este lene - asa cum de multe ori se vede din afara - si cum de multe ori ma invinovatesc.
Am fost invatat sa am grija de mine, sa fiu egoista si sa aiba altii grija sa-mi fie bine. Si mi-a mers o perioada - as imbatrani sa spun cate inimi am induiosat - cu privirea mea de caprioara speriata si neajutorata ; era un mecanism care mergea ca uns , cu cei apropiati dar si cu strainii.
pana cand m-am maturizat, pana cand am devenit mama, pana cand am implinit 35 de ani si mi-am dat seama ca o femeie care face mutrisoare dragute ca sa obtina una alta nu mai este nostima, nici macar induiosatoare. Este pur si simplu penibila
Si atunci toate poverile vietii de adult s-au napustit peste mine si m-au gasit tare nepregatita. Pentru ca nu se mai potriveste zambetul ala inocent si privirea de "iarta-ma si ajuta-ma" si de data asta si nici nu mai functioneaza avantul pioneresc ca "nu-i nimic daca o dau in bara si de data asta, oricum sunt diva si sunt...foarte desteapta (citat din geniala Oana lu' Pepe) - imi gasesc oricand altceva mai bun".
Si e al naibii de greu . E greu pentru ca nu presupune doar vointa, sacrificii si frustrari. Dar presupune si foarte multa durere...durere fizica, dureri cumplite de cap pentru care sunt in stare sa fac orice ca sa scap. Chair si sa abdic din functii de mama, de sotie sau de angajat model.
Aceasta este drama mea proprie si personala, aceasta este partea din mine pe care promit sa o repar .
Pentru ca trebuie sa existe o solutie.
sâmbătă, 30 iulie 2011
Primul meu tuns de fitze
Mint, nu e primul, au mai fost, dar acum m-am dus hotarata. Si sperantele au fost mai mari.
Si uite asa stateam eu linistita (de fapt stresata) pe scaunul de la cel mai faimos salon de fitze din Bucuresti, asteptand sa-mi vina randul.In jurul meu roia o adevarata industrie: cosmeticiene ca niste iepurasi cu duracell, cliente cu folii de aluminiu in cap, prosoape ude si picioare goale inmuiate in solutii menite sa faca pielea cea mai tanara, cea mai catifelata, cea mai...cea.
Vine d-l Hairstylist la mine si ma pofteste sa iau loc pe scaun ; ii spun ce vreau: sa il las sa creasca dar in acelasi timp sa-i dea o forma mai frumoasa pt ca cea existenta era exact cum a crescut parul de cand am fost tunsa scurt. Isi incepe opera de arta : of!, uf!, ahh!, oops! ia cu grija fiecare suvita si taie exact un mm. Nu mint, era exact un milimetru! ma impacientez si ii spun ca vrea totusi sa vad o diferenta la sfarsit si dansul: Dar ati spus ca vreti sa-l lasati sa creasca! OK, asa am spus.
Ma uit in oglinda si ma bucur ca un copil cand reuseste sa taie mai mult de un milimetru din podoaba mea capilara. Deodata se opreste: AVETI VARTEJURI IN VARFUL CAPULUI!!! Asta da problema...ce putem face? Nimic, conchide el resemnat! si da-i si "milimitreaza" in continuare fiecare suvita de par...pe parcursul a 2 ore, timp in care in dreapta si in stanga mea se aseaza si se ridica multumite mai multe persoane, cu par lung, care se vopseau si isi faceau coafuri de nunta complicate, iar eu raman una cu scaunul, admirand munca de sisif a hairstilistului meu pasionat de munca sa...
ATI AVUT BRETON!!! Hait, alta problema. Da, am avut breton dar asta nu conteaza, important e ce o sa am de acum inainte , trebuie sa privim spre viitor , nu spre trecut. Se blocheaza.
Inca jumatate de ora de bibilit. In cele din urma imi ia mantaua de pe mine (eram transpirata toata) si - surpriza! incepe sa ia din nou la taiat un fir aici, un fir acolo, care cine stie prin ce minune scapasera. Ca sa scurtez cosmarul ii zic: Minunat, ati intuit exact ce vroiam! dar ma uitam cu groaza ca nu era nici o schimbare inainte/dupa tunsoare, va jur am si poza before/after...era acelasi par crescut salbatic dupa ce a fost tuns scurt, cu suvite pe ceafa, cu perciuni prea lungi, stiti voi. Doar ca acum totul cu un milimetru mai scurt.
Si cosmarul continua pentru ca ma insoteste la casa cand ma duc sa platesc si-i spune tanti aleia cu voce tare sa auda tot salonul: D-ra nu plateste , pentru ca nu e multumita!! Toate privirile se intorc spre mine. WTF is this?? Ba da, sunt foarte multumita, va rog lasati-ma sa platesc! El nu...Eu da...Ce sa mai, era spectacol. In cele din urma ii spun disperata : Lasati-ma sa platesc, va jur pe cravata mea rosie de pionier ca imi place! ( oricum nu minteam f mult pt ca nu posed asa ceva) si El zice: FIE! eu ma grabesc sa platesc, ii las si lui un bacsis gras si ma grabesc disperata sa gasesc iesirea, cu mii de sentimente amestecandu-se confuz in sufletul meu: rusine, vinovatie, furie, dezamagire, frustrare...
Ce e in neregula cu mine? de ce nu reusesc si eu sa gasesc pe cineva sa ma tunda dupa sufletul meu, sa ies de acolo cu jumatate de centimetru mai inainta de mandra ce sunt ca am "peruca" noua :))
ajung in masina, ii povestesc sotului ce si cum. "Fraiera tu, ca ai platit! Eu ii ziceam , da sunt foarte nemultumita, total nemultumita, ingrozitor de nemultumita si ma mai gandesc daca trec pe aici!"
hmmm...
Si uite asa stateam eu linistita (de fapt stresata) pe scaunul de la cel mai faimos salon de fitze din Bucuresti, asteptand sa-mi vina randul.In jurul meu roia o adevarata industrie: cosmeticiene ca niste iepurasi cu duracell, cliente cu folii de aluminiu in cap, prosoape ude si picioare goale inmuiate in solutii menite sa faca pielea cea mai tanara, cea mai catifelata, cea mai...cea.
Vine d-l Hairstylist la mine si ma pofteste sa iau loc pe scaun ; ii spun ce vreau: sa il las sa creasca dar in acelasi timp sa-i dea o forma mai frumoasa pt ca cea existenta era exact cum a crescut parul de cand am fost tunsa scurt. Isi incepe opera de arta : of!, uf!, ahh!, oops! ia cu grija fiecare suvita si taie exact un mm. Nu mint, era exact un milimetru! ma impacientez si ii spun ca vrea totusi sa vad o diferenta la sfarsit si dansul: Dar ati spus ca vreti sa-l lasati sa creasca! OK, asa am spus.
Ma uit in oglinda si ma bucur ca un copil cand reuseste sa taie mai mult de un milimetru din podoaba mea capilara. Deodata se opreste: AVETI VARTEJURI IN VARFUL CAPULUI!!! Asta da problema...ce putem face? Nimic, conchide el resemnat! si da-i si "milimitreaza" in continuare fiecare suvita de par...pe parcursul a 2 ore, timp in care in dreapta si in stanga mea se aseaza si se ridica multumite mai multe persoane, cu par lung, care se vopseau si isi faceau coafuri de nunta complicate, iar eu raman una cu scaunul, admirand munca de sisif a hairstilistului meu pasionat de munca sa...
ATI AVUT BRETON!!! Hait, alta problema. Da, am avut breton dar asta nu conteaza, important e ce o sa am de acum inainte , trebuie sa privim spre viitor , nu spre trecut. Se blocheaza.
Inca jumatate de ora de bibilit. In cele din urma imi ia mantaua de pe mine (eram transpirata toata) si - surpriza! incepe sa ia din nou la taiat un fir aici, un fir acolo, care cine stie prin ce minune scapasera. Ca sa scurtez cosmarul ii zic: Minunat, ati intuit exact ce vroiam! dar ma uitam cu groaza ca nu era nici o schimbare inainte/dupa tunsoare, va jur am si poza before/after...era acelasi par crescut salbatic dupa ce a fost tuns scurt, cu suvite pe ceafa, cu perciuni prea lungi, stiti voi. Doar ca acum totul cu un milimetru mai scurt.
Si cosmarul continua pentru ca ma insoteste la casa cand ma duc sa platesc si-i spune tanti aleia cu voce tare sa auda tot salonul: D-ra nu plateste , pentru ca nu e multumita!! Toate privirile se intorc spre mine. WTF is this?? Ba da, sunt foarte multumita, va rog lasati-ma sa platesc! El nu...Eu da...Ce sa mai, era spectacol. In cele din urma ii spun disperata : Lasati-ma sa platesc, va jur pe cravata mea rosie de pionier ca imi place! ( oricum nu minteam f mult pt ca nu posed asa ceva) si El zice: FIE! eu ma grabesc sa platesc, ii las si lui un bacsis gras si ma grabesc disperata sa gasesc iesirea, cu mii de sentimente amestecandu-se confuz in sufletul meu: rusine, vinovatie, furie, dezamagire, frustrare...
Ce e in neregula cu mine? de ce nu reusesc si eu sa gasesc pe cineva sa ma tunda dupa sufletul meu, sa ies de acolo cu jumatate de centimetru mai inainta de mandra ce sunt ca am "peruca" noua :))
ajung in masina, ii povestesc sotului ce si cum. "Fraiera tu, ca ai platit! Eu ii ziceam , da sunt foarte nemultumita, total nemultumita, ingrozitor de nemultumita si ma mai gandesc daca trec pe aici!"
hmmm...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)