sâmbătă, 31 mai 2014

Comunicarea cu copilul


Am fost aseara la un workshop al Sperantei Farca, la Libraria Humanitas, un deliciu, va zic!
Are un fel de a spune lucrurile pe nume, de te lasa fara replica... O admir de mult, acum am vrut neaparat s-o vad in carne si oase.
Tot ce a spus, e atat de simplu si natural, si transmitea asa o stare de bine, de incredere.....si desi nu am fost de acord cu tot ce spunea, m-am simtit minunat pentru ca are darul de a te face sa simti ca totul va fi bine:)
Spicuiesc (din memorie):
I(ntrebare): deci, cum il pedepsesc atunci cand...
S(peranta) F(arca): va rog frumos, nu-mi adresati intrebari despre pedeapsa, recompensa, conditionare sau santaj...noi aici vrem sa educam copii, nu sa dresam catei!!



I: Copilul meu inca isi suge degetul la 4 ani, ce sa fac?
SF: Pai, e degetul ei, corpul ei, de ce aveti impresia ca trebuie “facut” ceva?...ah, daca era degetul dvs, atunci era alta discutie...



I: Sotul si fiica mea au dialogul surzilor...vorbesc dar nu se inteleg si eu trebuie mereu sa traduc pentru ca altminteri au loc confuzii, neintelegeri
SF: Neintelegerea e buna....atunci cand exista blocaje in comunicare sau e defectuoasa, e un lucru bun pentru ca determina partile sa lucreze, sa evolueze sa incerce sa comunice mai bine, mai profund...mai clar



I: Cum reactionez cand devine agresiv, cum reactionez cand se da cu capul de pereti, cum reactionez cand nu vrea sa se desprinda de mine? Cum sa reactionez cand nu ma asculta?
SF: Atunci cand aveti o problema cu copilul, de fapt aveti o problema cu dvs...daca va simtiti umilita si neputincioasa pentru ca va loveste, ganditi-va ca si el s-a simtit asa in trecut, si incercati sa aflati cand si cum...cand se da cu capul de pereti, are o problema cu agresivitatea reprimata, intoarsa spre interior...ganditi-va dvs cum va manageriati agresivitatea?...nu vrea sa se desprinda, are o teama de abandon si separare, dvs cum stati cu teama de separare?....nu va asculta, are o problema cu autocontrolul, dvs cum stati la capitolul asta? Etc



I: Tatal o descurajeaza, tatal nu stie, nu se pricepe sa se joace cu copilul...(ex cand canta ii zice ca tipa, cand compune poezii zice ca sunt prostii, nonsensuri, etc)
SF E perfect, tatal e diferit, tocmai asta e ideea, sa fiti diferiti, si sa pastrati aceasta diferenta, e ok sa fie cineva si lupul cel rau...copilul nu are nevoie de doi tati sau de doua mame, are nevoie de o mama si de un tata. Aveti incredere in el, e omul de care v-ati indragostit, e omul cu care ati conceput un copil, aveti incredere ca o sa se descurce. Sa ii dea copilului ce are nevoie.



I In ceea ce priveste relatia cu scoala, cum il determin sa-si faca temele?
SF Nu mai interveniti in relatia cu scoala, el isi organizeaza aceasta activitate, el decide ce si cum sa scrie...voi stati undeva in spate, disponibila daca va cere ajutorul si vrea sa aprofundeze o directie sau alta sau are o initiativa pe care nu poate s-o finalizeze singur. Daca tu decizi pentru el ce si cat sa manance, nu va sti niciodata cand ii e foame, daca tu decizi cum si cat sa doarma, nu va simti somnul ca proces natural, daca tu decizi cat si cand sa scrie, nu va fi capabil sa-si organizeze viata, se va transforma intr-un individ pasiv.



I La scoala e competitia foarte mare si mi-e teama ca daca nu-l supraveghez, va deveni codasul clasei?
SF Nu intrati in hora competitiei, este o hora care nu va apartine si in care nu vreti sa jucati. E aceeasi competitie de cand era copilul mic si se comparau greutatile copiilor, achizitiile facute, care a facut primul caca la olita, care a mers primul, etc. Competitia scolara e o forma mai evoluata dar in fond e aceeasi marie cu aceeasi palarie.



I De cand s-a nascut cel mic, baietelul de 6 ani, s-a indepartat de mine, petrece timpul numai cu tatal, bunicii, pe mine doar ma intreaba daca poate sa ma ajute cu treburi administrative...sufar foarte mult cand il vad asa, cum as putea sa-l reapropii?
SF Sa stiti ca reper general cand aveti o problema cu copilul, ca asa cum va simtiti dvs se simte si el...in cazul acesta suferinta pe care o simtiti dvs, o simte si el dar nu stie s-o exprime si a ales sa sufere in tacere. Nu trebuie sa faceti nimic, doar sa ii aratati ca sunteti disponibila pentru el si sa asteptati cu rabdare sa vina la dvs.



I Cum sa il facem sa se adapteze mai bine la scoala?
SF Sistemul nostru scolar e un dezastru. Ce putem face e sa incercam sa-i mentinem curiozitatea si entuziasmul. Scoala in acest moment foloseste doar la socializare, la confruntarea cu problemele de interactiune sociala si la gasirea de solutii pentru rezolvarea lor.
I Cum sa fim autentici?
SF Pur si simplu, fiti! Daca va prefaceti, copilul oricum simte ce se afla in spate, oricat de mult ati incerca sa ascundeti. Daca aveti o dificultate in a fi autentici, lucrati la asta, rezolvati-va problemele.



I Cum intervenim in relatia cu bunicii (in situatia in care bunicii “strica” bunele practici ale parintilor)?
SF Lasati-i sa-si organizeze ei relatia cu bunicii, nu mai intermediati voi, nu mai intrati in pozitia asta de putere in care interferati in relatiile lui cu tatal, cu bunicii, cu colegii de joaca, etc Nu le mai explicati tuturor ce au voie si ce nu au voie cu copilul dvs. Nu sunteti mama tuturor, lasati-l pe copil sa-si gestioneze singur relatiile.



I Ma pune sa joc roluri si repetam aceeasi scena la infinit...
SF E ok, are nevoie sa-si diminueze anxietatea si sa inteleaga realitatea, sa retraiasca in imaginar ceea ce I s-a intamplat sau I s-ar putea intampla in realitate.



I: La 2 ani, cand e suparat isi ia suzeta in gura, in loc sa se descarce prin plans, foloseste suzeta ca un dop, care blocheaza emotiile negative.
SF: Unde scrie ca trebuie sa planga? Daca el a gasit solutia asta, respectati-o. Anxietatea e in mintea dvs, cu dopul si blocarea emotiilor.



Ca si concluzie generala: aveti incredere in instinctul vostru de mama si aveti incredere in copilul vostru ca se descurca si face fata dificultatilor, rolul mamei este de a fi disponibila si iubitoare dar nu e acela de a crea o lume “perfecta” pentru cel mic.

2 comentarii:

  1. Daca un copil inca isi suge degetul la 4 ani si parintele nu-si face probleme, ca doar nu-i degetul lui, va vedea apoi cati bani va da pe aparate dentare pentru copil, cand ii va creste dentitia definitiva deformata. Dar psihologul nu-i dentist, n-ai ce sa-i faci, zice si el ce crede ca-i mai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, raspunsul a fost din punct de vedere psihologic.

      Ștergere