marți, 31 iulie 2012

1 an


Azi am implinit un an de blogging desi mi se pare ca scriu aici dintotdeauna. Nu sunt adepta aniversarilor oficiale dar e totusi e varsta cand incepe sa mearga pe picioarele lui si merita cinstit cu niste statistici:

  • sunt pe pozitia 16541 in zelist, asta inseamna ca daca s-ar organiza alegeri maine, blogul meu ar fi votat de 0.00000001% din romani :)
  • cea mai vizualizata postare a fost asta
  • post-urile sunt dezlanate, nu respecta normele metodologice ale unui articol care se respecta (un om de presa poate ar fi ingrozit) scriu despre scoala cand incepe vacanta, nu pregatesc articole de sezon (gen Paste, Craciun) in schimb scriu din toata inima, scriu ce simt si scriu cu toate mastile jos.
  • m-am intalnit offline cu un singur cititor al site-ului si am descoperit cu stupoare (sic!) ca de fapt ne cunoastem...cat de tare poate fi asta?:) acum mi s-a cam facut frica de experiente de genul asta.
  • cititorii mei se numara pe degetele de la o mana si asta daca statisticile mele imi arata ce trebuie pentru ca la un moment dat imi arata ca toti sunt din Olanda (!) deci s-ar putea sa dea putin rateuri sau sa nu stiu eu sa le interpretez:) nu stiu exact cine sunt dar mi-s dragi de nu mai pot si atata timp cat nu-mi apare “0” o sa continui sa scriu.
  • nu am folosit imagini pentru posturi desi am inteles ca asta le face mai “citibile”
  • nu l-am link-uit cu facebook sau google+ sau alte butoane
  • nu am primit nici o leapsa dar mi-e frica de ele , nu stiu de ce – le asociez cu email-urile care circulau intr-o vreme cu poze gingase si mesaje meditative iar la sfarsit bomba: daca nu dai mai departe la 10 persoane, ceva groaznic o sa ti se intample in urmatoarele zile
  • nu am avut nici un hater desi comentariile sunt la liber (bine, asta s-ar putea sa aiba putin de-a face cu punctul 1)
  • mi-am gasit bucati de blog pe alte bloguri dar culmea, asta nu m-a suparat deloc, dimpotriva m-am simtit magulita ca cineva a preluat ce am scris eu. Daca punea si sursa era perfect, dar asta e, nu traim intr-o lume perfecta.
  • am fost adaugata in blogroll-uri de oameni de care n-aveam ca ma citesc si pentru asta le multumesc!

Acestea fiind zise: la multi ani blogule! (ce ciudat suna:))

duminică, 29 iulie 2012

Vis, tel, obiectiv


Ti s-a intamplat vreodata sa vrei ceva foarte mult dar sa nu ai curajul sa-ti indeplinesti visul?
Motivele cel mai des invocate sunt: nu am bani, nu stiu, e prea tarziu pentru mine, o sa ii afecteze pe cei din jurul meu, nu pot, nu ma pricep, nu sunt genul - toate asezonate cu un puternic sentiment de frica si nesiguranta ca asa le sta bine:)

De fapt adevaratele motive sunt:

  1. contravine cu valorile tale cele mai profunde. De ex daca una din valorile tale de top este libertatea iar scopul propus este sa obtii o pozitie de top-management in compania in care lucrezi, va exista tot timpul un conflict interior intre dorinta de a progresa si aceea de a-ti rapi libertatea deoarece te gandesti ca de multe ori un astfel de job vine cu responsabilitati mai multe si timp alocat corporatiei astfel incat te vei auto-sabota cu succes, ratand pas cu pas orice oportunitate de promovare care iti iese in cale. Important: la valori nu se umbla pentru ca sunt chestii de profunzime care pot destabiliza. Adica daca primele trei valori pentru tine sunt libertatea, aventura si distractia, ar fi mai bine sa fii fidel acestor principii decat sa fortezi cu idei venite din afara gen loialitate, responsabilitate, etc. Pur si simplu nu merge, iti transmiti ca nu te iubesti si nu te accepti asa cum esti. Ele pot suferi mici variatii pe parcursul vietii dar in nici un caz nu se schimba peste noapte, ca parte a unui proces constient. O modalitate de a afla care sunt valorile tale personale aici.
  2. se bate cap in cap cu o convingere limitativa pe care o ai de mic si este bine stantata pe creier. Daca la tine in casa parintii repetau cu obida ca banii sunt ochiul dracului si ca toate persoanele pe care le stiu s-au schimbat complet cand au dat de bani, atunci stii ce convingere te impiedica sa devii si tu un om bogat. Sau convingerea ca banii se fac foarte greu, cu munca multa si sacrificii care intr-un final nu merita – iarasi este o convingere care te poate bloca. In general convingerile limitative sunt atat de bine ascunse incat sunt ca niste axiome pe care este construit sistemul nostru de gandire si pe care – la fel ca in matematica – le luam de bune, nu le mai punem la indoiala si in nici un caz nu ne punem sa le demonstram veridicitatea. Din aceasta cauza este foarte greu sa le identificam, ele sunt chestii foarte adevarate, general valabile pe care nici nu le mai trecem prin filtrul gandirii si ni se pare foarte evident si normal sa fie asa, ba chiar avem reactii de soc si groaza atunci cand intalnim oameni care nu gandesc la fel ca noi.
  3. al treilea motiv este legat de zona de confort. Cu cat caile neuronale sunt mai batatorite, cu atat mai greu este sa le schimbi sau sa creezi unele noi, sa te lupti cu nesiguranta ca poate nu duce unde trebuie si in final sa muncesti s-o largesti pentru ca tendinta este s-o iei instinctiv pe calea veche, cunoscuta. De aceea este foarte greu sa implementezi un obicei nou (sa mananc sanatos, sa fac miscare, sa citesc, etc). Anxietatea si disconfortul legat de noua abordare poate fi mai mare decat beneficiile potentiale obtinute. Pentru sistem, introducerea unui obicei nou este foarte stresant si perturba cam toate functiile, de aceea e bine sa alegi un singur obicei sa si sa fii sigur ca este potrivit pentru tine si este intr-adevar ceva important , altminteri poti trai foarte bine si fara el.
    Un alt pericol in introducerea unei schimbari este ca esecul iti loveste direct increderea in sine. Frustrarea lui “n-am fost in stare nici macar sa...”, “poate nu merit sa mi se intample lucruri bune” este foarte paguboasa si cu efecte negative pe termen lung in increderea in fortele proprii si atunci e bine sa fii foarte sigur ca este ce iti doresti si esti suficient de motivat pentru asta: simti ca iti doresti acel lucru, il meriti, ai gasit o cale de a-l implementa, poti sa adopti comportamentele corespunzatoare si esti capabil sa mergi pana la capat.
Prin urmare cand ceva nu “iese” asa cum iti doresti, cand ceva te impiedica sa actionezi sau iti pune frane cand ai demarat deja actiunea – probabil ca acestea sunt cauzele ascunse care  te tin in loc si nu cele pe care le rostesti cu voce tare.

vineri, 27 iulie 2012

Romania

Zau ca seamana putin cu Alpii Elvetieni. Cand de fapt e doar Pestera. Comuna Pestera, langa Piatra Craiului. In Romania.

marți, 24 iulie 2012

Poate va intereseaza

Creeaza sa traiesti, Traieste sa creezi!

Arta este hrana sufletului. Arta poate insufla speranta. Din acest motiv investim 15.000 de euro in proiecte artistice menite sa aduca alinare pacientilor din spitale. Daca esti un artist tanar in spirit, daca domeniul tau este literatura, arta manuala, teatrul sau pictura, daca si tu crezi in puterea terapeutica a artei, propune-ne un proiect pe care sa-l implementam impreuna intr-un spital din Romania. Inscrie-te in competitie pana pe 15 august. Juriul va aprecia cele mai originale idei si noi le vom finanta cu 3000 de euro.  (artapentruviata.ro)

Eu n-am nici o inclinatie artistica, dar poate voi aveti:)

S-a schimbat complet


Deseori aud formularea asta cand o amica/amic imi povesteste despre problemele cu partnereul de viata. Si chiar si mie mi s-a intamplat, dupa ceva timp de cand ne cunoscusem sa descopar lucruri la al meu sot la care nu m-as fi asteptat si care m-au luat cumva prin surprindere (in mod neplacut fireste).

De fapt ce se intampla? Imi pare rau sa demitizez mitul dragostei ideale, in care jumatati perfecte se vad reciproc intr-o secunda perfecta si se potrivesc atat de bine incat formeaza o sfera perfecta si traiesc perfect pana la adanci batraneti. Dar nici nu sunt nihilista sa spun ca dragostea e de fapt o prostie si mai mult decat atat, ea de fapt nu exista. Nu. Doar ca vreau sa fac niste mentiuni:

  1. in momentul in care cautam pe cineva sa ne “implineasca” suntem deja pe drumul gresit. Tu esti perfect(a) si implinit(a) asa cum esti, nu ai nevoie de altcineva. Pentru ca altminteri “implinirea” asta inseamna de fapt ca tu cauti pe cineva sa-ti satisfaca niste nevoi pe care tu le resimti acut dar nu esti capabil sa ti le oferi singur fie ca e vorba de nevoia de dragoste, nevoia de apreciere, de protectie, de siguranta, etc. Inconstient alegem persoane care ne acopera anumite goluri, problema e ca fie gasim ce cautam si dupa ce golul este acoperit/reparat, simtim ca nu mai avem nici un motiv sa ramanem langa omul respectiv, fie omul se trezeste ca i se cer anumite chestii pe care el nu are nici un chef sa le dea si nici n-a zis vreodata ca le da iar noi suntem frustrati de moarte, pentru ca motivul principal al alegerii partenerului respectiv a fost tocmai promisiunea tacita a acelor lucruri. Si aici apare problema: de multe ori respectivul nu a promis nimic, poate doar ne-a dat senzatia ca poate sa ne implineasca acea nevoie insa restul l-am facut noi, adica l-am inzestrat cu calitati pe care nu le avea pentru ca pur si simplu ne doream atat de mult lucrul acela incat am trecut dincolo de ce ne spunea realitatea si am inceput sa ne imaginam. Si mai rau decat atat, am inceput sa credem ceea ce ne imaginam.

  2. in mai toate relatiile mele amoroase, de fapt am stiut (undeva inauntrul meu) tot ce nu era in regula in relatie dar mi-am dorit atat de mult sa mearga incat am inchis ochii si am ignorat semnalele. Insa in momentul in care inevitabilul s-a produs, si omul de langa mine “se schimbase complet” de nu-l mai recunosteam - de fapt am realizat ca am stiut ca asta va urma si surprinderea era mai mult de fatada, al saselea simt ma avertizase tot timpul dar eu am ales sa-l ignor din cauza faptului ca per ansamblu, situatia imi convenea: fie era comoditatea, fie era nevoia de siguranta, fie imi facea bine la ego sa-mi imaginez ca sunt deosebita si respectivul nu poate fara mine.

  3. prin urmare e ok sa mergi inainte dar sa-ti asumi ca pe undeva ai stiut, ca semnalele au fost dar le-ai ignorat din motive care te privesc numai pe tine. Un om langa care traiesti zi de zi, nu se schimba brusc cu 180 de grade. Poate doar daca este un actor desavarsit sau un psihopat criminal in serie. Ceea ce sper ca nu e cazul.

Daca nu reusesti sa privesti in urma si sa vezi semnalele care au dus la schimbarea respectiva, atunci inseamna fie ca le-ai ignorat cu buna stiinta, fie nu esti deloc in contact cu emotiile si sentimentele tale si merita sa te apleci putin asupra lor, inainte sa te arunci intr-o alta relatie trasa la indigo cu cea din care tocmai ai iesit. Si in felul asta poti sa intuiesti din timp ceea ce nu e ok si sa clarifici sau sa te retragi, inainte ca lucrurile sa devina dureroase pentru ambele parti.

Eu cred ca cel mai simplu mod de a verifica daca esti in relatia care trebuie este atunci cand iti dai seama ca dragostea nu doare.

luni, 23 iulie 2012

Etichete


Etichetarile sunt chestiile care ne vin in cap atunci cand intalnim o persoana noua si trebuie sa o catalogam cumva. Mintea e in alerta maxima pana cand incadreaza noul in niste marje deja cunoscute. Ca atunci cand incerci un aliment noua si iti vine sa zici: “aha, pai are gust de...” si compari cu un aliment cunoscut si astfel mintea se linisteste pentru ca stie cam despre ce e vorba. Chestia asta cred ca vine din timpuri stravechi cand omul pesterilor se intalnea prin padure cu un animal salbatic si era util sa-l catalogheze rapid ca sa stie daca este cina sau daca nu cumva cina va fi chiar el.

Si in ziua de azi identificarea rapida ca figurilor necunoscute cu trasaturi, caracteristici cunoscute are o mare important in supravietuirea si dezvoltarea noastra ca specie sociala moderna :) insa de aici pana la etichetare e un pas mare si cam lateral. Sa explic: atunci cand vedem un om prima oara, in cateva milisecunde ii scanam infatisarea, gesturile, vorbele si pe baza informatiilor obtinute mintea noastra cauta cu disperare in baza noastra de date experiente, amintiri care sa aiba legatura cu informatiile respective. Asa se intampla ca un om apartinand unui anumit grup etnic, preia aproape involuntar toate caracteristicile grupului respectiv, asa cum au fost ele stocate in memoria noastra. Sau o caracteristica aparte a respectivului, de exemplu o palarie cu boruri largi sa ne aduca aminte de o experienta neplacuta din trecut, cu o persoana care purta acelasi gen de palarie si instantaneu ea ne devine antipatica.

Se pare ca asta e una din explicatiile pentru indragostirile la “prima vedere”: barbatul/femeia respectiva poseda caracteristici ce amintesc de persoane investite cu incredere de noi in trecut sau de exemplare valide dpdv perpetuare a speciei, adanc inradacinate in inconstientul colectiv (de genul o femeie cu sani mari, sugereaza fertilitate, maternitate deci sanse mari de reproducere victorioasa)

Apropo de scanare in cateva secunde, se pare ca la un interviu, angajatorul stie cam in cateva zeci de secunde daca esti sau nu candidatul potrivit, desi tu de abia te-ai instalat pe scaun si te pregatesti sa “il dai gata” cu cunostintele tale.

Partea proasta la etichetarea oamenilor este ca este loose-loose situation: tu pierzi ca ii tai orice sansa de a-ti dovedi ca e un om ok, ingradindu-l in niste convingeri rigide si limitative iar el se enerveaza cand este primit cu ostilitate (apropo, etichetarea se “simte” foarte bine de catre cel etichetat) si reactioneaza (pe buna dreptate) cu aceeasi moneda. E cumva cazul profetiilor autoimplinite, cand tu crezi ca o persoana se va comporta intr-un anumit fel, inconstient il provoci si va avea acel comportament dezagreabil, astfel incat tu sa poti exclama la sfarsit satisfacut: “normal, stiam eu ca astia (unde astia= tigani, politicieni, fotbalisti, etc) nu sunt de incredere”

Prin urmare e bine sa lasam sa se desfasoare procesul de “scanare”, de fapt cred ca e imposibil sa-l opresti, porneste instantaneu si este foarte rapid. Ceea ce putem insa sa facem este ca odata “clasificat” subiectul, sa incepem sa ne indoim de veridicitatea informatiilor furnizate de minte, sa nu le luam de bune si sa dam credit celui din fata noastra, indiferent de cate experiente negative am avut in trecut in acelasi context. Asta nu inseamna sa fim creduli sau fraieri ci doar sa dam o sansa prezumtiei de nevinovatie. Mie imi iese foarte rar, din pacate etichetez cu usurinta, dar m-as bucura sa stiu ca altii stau mai bine la capitolul asta.

marți, 17 iulie 2012

Idiocracy



O comedie la care - la sfarsit mai mult te umfla plansul decat rasul, despre cum o sa evolueze omenirea. Grotesc si tras de par - dar cat de adevarat pe alocuri. Asta imi aduce aminte de doua lucruri:

  1. postarea mea
  2. postarea altcuiva

Enjoy!