joi, 13 iunie 2013

Am ajuns sa platim normalitatea

Asta imi spunea o prietena cand imi povestea ca se gandeste sa nasca la spital privat pentru ca ii e frica la stat ca o sa fie tratata ca ultimul om.


Asta am zis si eu cand am fost la Ziua Portilor Deschise la o gradinita particulara...pur si simplu ce se intampla acolo era normal, firesc...si atunci de ce trebuie sa platim 700 ron/luna pentru 3 ore si jumatate de normalitate pe zi?


Credeti ca ii invata fizica cuantica? Credeti ca lucreaza la microscoape de mii de euro sau laptopuri performante ca sa justifice banii de taxa? Nu, pur si simplu este vorba de normalitate. Copiii sunt ascultati cu atentie, respectati. Au papusi de carpa, bete si cartoane colorate, absolut nimic deosebit. Insa simti ca omul ala iubeste copiii si nu e un fel de dresor caruia I s-au adus niste animalute sa faca sluj. Nu exista bulina rosie si neagra, pur si simplu li se explica consecintele faptelor lor: daca nu o asculti pe Andreea spunand povestea, nici ea n-o sa te asculte cand vine randul tau, de asemenea o sa ne lungim cu activitatea asta si o sa intarzie ora de masa, esti pregatit sa-ti asumi consecintele astea? Cand copiii fac o greseala, se merge pe repararea ei si mai putin pe “ce neindemanatic esti, ti-am zis sa nu te mai joci cu apa, ti-am zis eu c-o s-o versi, m-am suparat pe tine”. Educatoarele se tot foiau ca nu au gasit ceva s-o atraga in mod deosebit pe fetita mea...cantat la chitara, asa si asa, pictat, nu prea...pana cand una din doamne a inceput un joc cu papusi....in momentul ala copilul meu s-a repezit in mijlocul cercului si n-am putut s-o dezlipesc de acolo...mi-a placut asta, cautau sa gaseasca la fiecare copil ceva care sa-l pasioneze. 

Si iarasi ....repet: nimic deosebit, lucruri firesti, normale, naturale...

O zi la gradinita


In efortul meu de a-mi face copilul sa mearga din nou la gradinita, am facut tot felul de aranjamente si povesti timp de cateva saptamani, doar-doar om reusi sa revenim la sentimente mai bune fata de Doamna.
Nu am reusit, copilul este terorizat cand o vede si mai ales urla cand trebuie sa paseasca pragul clasei (in conditiile in care ea nu a avut accese de genul asta niciodata); sunt sigura ca s-a intamplat ceva nasol acolo in clasa, din pacate n-am aflat ce. Si nici nu cred ca Doamna o sa-mi spuna... tin minte si acum la inceputul gradinitei, un copil era zgariat pe fata cand l-a luat si mamica lui a intrebat-o ce s-a intamplat: reactia a fost exagerata, a inceput sa tipe ca nu s-a intamplat nimic, ca I se pare si ca de fapt asa a fost adus copilul de dimineata. Tot ce pot sa fac e s-o mut de acolo. Solutia Doamnei a fost s-o las cu forta, adica o tine ea si femeia de serviciu iar eu s-o iau la fuga. Nu va socati, asa procedeaza cu ceilalti copii care nu vor, prin urmare cred ca in mintea ei asta este cea mai tare metoda psihopedagogica ever. Intr-un final, daca a vazut ca refuz sa aplic aceasta metoda ingenioasa, mi-a trantit dosarul copilului in brate si mi-a zis: doamna, asta e!



Dar nu despre asta vroiam eu sa vorbesc aici ci despre o zi la gradinita. Cred ca fiecare mamica isi doreste sa stie ce se intampla cu puiul ei atunci cand e cu doamna si ceilalti copii, probabil asa se explica succesul camerelor de luat vederi din gradinitele particulare. Eu va sugerez, daca puteti, sa participati la o activitate a micutilor, fie o ora de spus povesti sau cantat in care sa participati la gradinita alaturi de ei (practic nu iti iei toata ziua liber de la serviciu) sau mers la teatru, muzeu impreuna cu clasa.
E interesant ca vezi ce se intampla cu puiul tau, cum sunt ceilalti copii, cum vorbeste doamna cu ei si chiar daca nu e 100% natural (o sa aiba grija cum se comporta ca deh, are martori) tot e o experienta valoroasa pentru tine ca parinte.
O sa incerc acum sa povestesc cum a decurs vizita la teatru si ce am observat cu mentiunea ca nu acuz pe nimeni, e bine sa luati in calcul toate astea cand va dati copilul la gradinita de stat, o decizie in cunostinta de cauza e una de preferat. Tineti cont ca e vorba de parerea mea care oricat de obiectiva as vrea sa fie, tot am filtrat-o prin parerile personale si e vorba de aceasta doamna educatoare, nu inseamna ca toate sunt la fel.



  • pentru ei mersul cu autocarul era o aventura, se tot uitau pe geam in stanga si in dreapta, ce e aia? Unde suntem, etc. raspunsuri ciu-ciu, erau ignorati cu desavarsire, doamna vorbea cu celelalte educatoare.
  • Daca vroia un copil apa sau la toaleta I se taia scurt: abtine-te pana ajungem inapoi la gradinita.
  • Tot drumul dus-intors discutiile dintre educatoare au fost: ia uite ce costum misto in vitrina, cred ca din 10 salarii imi cumpar si eu un nasture la el sau...ia uite suntem pe Magheru, Vasilico, nu vrei sa-ti cumperi si tu o vila aici? (bineinteles, tot din salariu) s.a.m.d
  • cand au plecat Doamna si-a facut cruce de trei ori...copii au intrebat ce e aia. Pai ne rugam la Doamne Doamne sa ne intoarcem cu bine si sa fim fericiti. Ia hai si voi, faceti-va cruce si spuneti Tatal Nostru. (am uitat sa mentionez ca au in grupa este si un baietel turc)
  • etichete intr-o veselie: de ce te-ai suparat Larisa, iar esti suparacioasa? Copii , nu va mai jucati cu Gigel, stiti ca el e rau si bataios. Unde ai disparut, baiete...ti-am zis sa stai langa mine? Bulina neagra si nu te mai iau niciodata.
  • Nu-uri...cred ca de acum o sa-i spun Doamna NU, pentru ca toate cuvintele incepeau cu nu: Nu atingeti, nu va imbranciti, nu sta acolo, nu te uita la soare, nu cobori, nu misca, nu plange, nu vorbiti, nu alergati, nu va dezbracati de haine daca va e cald ca nu vreau sa le pierdeti.
Parti bune:
ii numara mereu sa nu ii piarda, la urcare in autobuz, la coborarare, in sala, la spectacol, la plecare, etc.
Experienta m-a amarat peste masura: copiii sunt frumosi si curiosi si inocenti - m-au dat gata. La sfarsit ma imbratisau si ma intrebau daca vreau sa fiu mereu Doamna lor.