Psihologia multimilor

Ieri in parc, vreo sapte copii (fiica-mea included) se dadeau in leaganul ala mare tip caciula Cinci inauntru si doi mai maricei le dadeau avant. Cred ca stiti aparatul, e ca o palarie de ciuperca in care se intind mai multi copii si practic se uita la cer cand se dau huta-huta. Ma rog, si vine un pustiulica (4-5 ani?) si incepe sa urle si sa bata din picior ca vrea sa se dea si el dar....singur. Eu priveam amuzata de pe margine, de obicei nu intervin in interactiunile copiilor, doar daca se lasa cu vatamari corporale grave:) In rest stau si privesc de pe margine.

Pustiul insista ca vrea sa se dea, deja batea din picior isteric si deodata, vad ca un copil se da jos din leagan sa-i faca loc. Apoi inca unul ...Si inca unul...Apoi fiica-mea ...Apoi coboara ultimul copil. Priveam de pe margine si nu-mi venea sa cred ce se intampla...in mai putin de 5 minute, situatia se schimbase radical: pustiul statea tolanit pe spate in leagan, singur, exact asa cum si-a dorit...deodata zice: Hey, nu ma da si pe nimeni in leagan? Pac, 2 copilasi mai mari se apropie de leagan si incep sa-l balanseze, in timp ce restul stateau pe margine si asteptau cuminti sa-si termine Printul siesta ca sa se poata urca si ei inapoi.

Iar eu am ramas socata, nu de tupeul si razgaiala micului terorist cat de faptul ca mintea mea nu putea sa priceapa rasturnarea de situatie. Eram 100% convinsa ca o sa Iise rada in nas si n-o sa I se indeplineasca dorinta.

In fine, pustiul s-a plictisit de leagan, a ordonat Opriti!, s-a dat jos si a plecat mai departe (apropo, n-am vazut nici un parinte cu el, probabil statea mai la distanta) si singurul lucru care mi-a venit in cap e ca la anul o sa fac o materie noua: Psihologia Multimilor. De abia astept, ca sa inteleg si eu ce s-a intamplat de fapt.