Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pot sa muncesc stahanovist. Vreau sa spun ca disponibilitatea mea la efort prelungit (fizic si psihic) este extrem de limitata. Citeam undeva ca persoanele extra sensibile consuma mult mai multa energie decat ceilalti pt derularea unor activitati obisnuite; din aceasta cauza obosesc suspect de repede) Si zau ca as vrea...as vrea sa pot sta in sedinte de 6-7 ore si sa negociez pana ies lucrurile asa cum vreau eu, sa-mi exprim ferm punctul de vedere, sa bat cu pumnul in masa, sa sa organizez si sa mobilizez alti oameni la proiectul la care lucrez, dar zau, lucrul asta ma consuma enorm si - nu, nu doar obosesc - dar ma si pocneste o durere cumplita de cap care imi paralizeaza toata fiinta si ma trimite la culcare in patru labe, atunci cand toata fiinta mea urla ca ea mai poate, ca de abia s-a ambalat si e gata sa mute muntii din loc.
O fi o pedeapsa ca mi-am depasit de prea multe ori limitele , o fi o stratagema de supravietuire (organismul incearca sa se protejeze de factorii externi perturbatori) sau pur si simplu e un mecanism gresit adoptat cu mult timp in urma de a tempera excesele pe care l-am invatat si aplicat inconstient in mai bine de 14 ani si care acum - odata dezlegat misterul- e foarte greu de dezvatat si aplicat alte metode mai eficiente, mai asertive de a face fata stresului si solicitarilor din mediul inconjurator.
Sau pur si simplu este lene - asa cum de multe ori se vede din afara - si cum de multe ori ma invinovatesc.
Am fost invatat sa am grija de mine, sa fiu egoista si sa aiba altii grija sa-mi fie bine. Si mi-a mers o perioada - as imbatrani sa spun cate inimi am induiosat - cu privirea mea de caprioara speriata si neajutorata ; era un mecanism care mergea ca uns , cu cei apropiati dar si cu strainii.
pana cand m-am maturizat, pana cand am devenit mama, pana cand am implinit 35 de ani si mi-am dat seama ca o femeie care face mutrisoare dragute ca sa obtina una alta nu mai este nostima, nici macar induiosatoare. Este pur si simplu penibila
Si atunci toate poverile vietii de adult s-au napustit peste mine si m-au gasit tare nepregatita. Pentru ca nu se mai potriveste zambetul ala inocent si privirea de "iarta-ma si ajuta-ma" si de data asta si nici nu mai functioneaza avantul pioneresc ca "nu-i nimic daca o dau in bara si de data asta, oricum sunt diva si sunt...foarte desteapta (citat din geniala Oana lu' Pepe) - imi gasesc oricand altceva mai bun".
Si e al naibii de greu . E greu pentru ca nu presupune doar vointa, sacrificii si frustrari. Dar presupune si foarte multa durere...durere fizica, dureri cumplite de cap pentru care sunt in stare sa fac orice ca sa scap. Chair si sa abdic din functii de mama, de sotie sau de angajat model.
Aceasta este drama mea proprie si personala, aceasta este partea din mine pe care promit sa o repar .
Pentru ca trebuie sa existe o solutie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu