Sunt om si nimic din ceea ce e omenesc, nu mi-e strain.
Ca din senin, intr-o buna dimineata m-am trezit ca nu mai simt nimic, in afara de o vaga , ingrozitoare si permanenta senzatie ca ceva rau se poate intampla. Nu mai simt entuziasm, dragoste, avant, curaj, indrazneala, inconstienta. Pur si simplu am inghetat.
Iti poti imagina ceva mai rau ca resemnarea? Eu nu si totusi sunt resemnata asa. Nu mai sunt in stare sa rastorn lumea, tot ce incerc sa fac e sa stau in partea aceea a scenei in care sunt camuflata cel mai bine: nici in lumina reflectoarelor nici in intunericul din spatele scenei ci undeva in penumbra din decor, acolo unde stiu ca pot fi cu udurinta confundata cu un pom in amurg, o masa veche sau un scaun...
Si in tot timpul timpul asta, piesa se joaca fara mine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu