Insight despre alaptare

De cate ori citesc un articol despre alaptarea prelungita (prelungita insemnand peste 2,3,4 ani) mi se face parul maciuca si pielea gaina, ma apuca revolta si simt nevoia sa fac ceva, sa intervin si sa opresc fenomenul.

Ceea ce e foarte ciudat. Adica, hai sa fim seriosi, cate subiecte cu care nu sunteti de acod n-ati citit si ati trecut mai departe bine merci, fara reactii ca genul de mai sus. Plus ca e un lucru care nu justifica astfel de reactii ,totusi, citim despre legatura copilului cu mama lui, ce poate fi mai frumos de atat?

Prin urmare am sapat. Si am sapat. Si am sapat. Si iata la ce concluzie am ajuns: la mine alaptatul prelungit declanseaza automat ideea de dependenta, de mama hiperprotectoare care din dorinta de a-l ajuta pe cel mic, il tine intr-o bula de sticla, nu-l lasa sa se desprinda asa cum ar fi natural si incearca sa pastreze aceasta dependenta a copilului de sursa de hrana. Astfel incat ea ramane in continuare importanta. Si mai ales indispensabila. Si asta ma duce cu gandul la propria experienta in care "drumul spre iad a fost pavat cu intentii bune" si mi-a fost foarte greu sa ma desprind. Desi stiu ca intentiile au fost cu adevarat bune si pline de dragoste.

Prin urmare mi-a luat ceva timp sa ma linistesc. Sa-mi explic ca nu toate cazurile sunt asemanatoare cu al meu. Ca alaptarea prelungita nu duce automat la un copil temator si dependent de mama lui pana tarziu la adolescenta. Ca nu trebuie sa salvez pe nimeni de la nimic.

Poate doar pe mine.

Din Metrou

Voi ati observat cati oameni au smartphone-uri? In Metrou toata lumea sta si butoneaza iar eu stau si observ:)
Eu cred ca piata s-a reasezat si in loc sa se achizitioneze masini smechere se reprofileaza pe telefoane ultimul racnet...totusi exista standarde inalte care trebuie mentinute...

Conversatie intre doi tineri (23-24 ani)
- Ia zi ba, mai lucrezi acolo?
- Unde, ma la barul lu' Giculica...?
-...
- Nu, ma ca n-am mai vrut eu, am zis : bai eu plec, nu mai stau, gata!
- Zau, ma?
- Pai ce crezi ca eu sunt din ala??Nu nenica!  Dar era bine ma, furam de spargeam, intr-o seara am scos 18 sticle de whiskey, din ala fin, ma!!
- Ce esti nebun, cum naiba 18 sticle??!!

- Da ma, le bagam in haina si ziceam ca ma duc la toaleta si pe drum treceam si le lasam in portbagajul de la masina...
- Ce tare!
- Da, ma ...dar m-a dat boul ala afara...

In alta zi era un nene care tot urla la telefon de auzea tot vagonul:
- Gigeleeee, unde esti, ma , la apartament?
....
Ba, vezi ca a pornit sefu in inspectie, daca va gaseste acolo ziceti si voi ca faceti curatenie...
....
Si vezi materialele alea care le-am sutit noi saptamana trecuta sa dispara de acolo, du-le naibii undeva in parcare, baga-le sub masina, baga si tu creativ!
...
Auzi Gigele? Si faceti-va ca munciti!


Pacat ca politicienii nu merg cu metroul.

Caut un mostenitor

Maine ma duc in sediul din capatul de Nord al Orasului (acolo unde se reuneste lumea buna a corporate-ului bucurestean) ca sa-mi vad posibilii succesori.

Si am asa - niste mixed feelings - cum sa ii las sa-mi ia bucata de paine de la gura...pai stai, ca ai renuntat singura la ea,...dar sa vina altul...? si eu ce fac? pai tu esti hotarata...da, eram dar acum...mi s-a facut frica. Si e ciudat, parca eu urmeaza sa fiu ingropata si trebuie sa aleg cine sa-mi sape mormantul :)

Buuun, trecand peste aceste amanunte-  cica trebuie sa am interviuri cu toti si apoi sa recomand unul. Pai de unde stiu eu care e cel mai "recomandabil"...in termeni de ce? care da mai mult si cere mai putin...aaa si rezista mai bine.

Pana mai ieri ziceam ca adevarul meu e adevarul tuturor si ca respectivii candidati sunt niste inconstienti care nu stiu la ce se inhama si trebuie sa-i avertizez eu de pericol:)

Acum (datorita Mariei) mi-am dat seama ca sunt oameni care sunt fericiti si liberi asa. Prin urmare o sa-l selectez pe cel pe care mi-l arata intuitia. Oricum decizia finala nu este a mea.

Si cred ca nici a lor.

Litanie cu si despre FRICA

Daca ma intrebi care este sentimentul care m-a insotit cel mai mult timp de-a lungul vietii si cu care am avut - the most intimate relations – apoi acesta este fara indoiala FRICA

Curios este faptul ca nu a aparut inca de la inceput. Prin anii copilariei inca mai credeam ca viata e facuta din izbucniri vulcanice de entuziasm si rasete pana ma dureau muschii de la burta si explorari pline de curiozitate ale mediului inconjurator.

Cred ca frica a aparut, nu stiu cum, o data cu Oamenii...cu un anumit tip de oameni...prima intalnire a avut loc odata cu inceperea scolii si in momentul ala parca si parintii mei devenisera copii, ascultand laolalta, de Doamna Invatatoare- care by the way, pe atunci era Tovarasa Invatatoare.

Voluminoasa, puternica, isterica, aproape de pensie si cu statut de dictator. Si acum ma fascineaza cum ce spunea Tovarasa devenise litera de lege pentru mama si pentru tata si cumva puterile ei se extinsesera dincolo de meterezele scolii, pana in colturile cele mai ascunse ale apartamentului nostru unde dicta din umbra cat trebuie sa ma joc si cat timp trebuie sa aloc bastonaselor si problemelor de matematica din temele pentru acasa.

Si tin minte ca eram la ora de Geografie si trebuia sa aratam ceva pe harta si nimeni nu stia ...se strigau nume, se trecea la harta, hars-hars doua la palma, urmatorul. Si urmatorul puteai sa fii chiar tu.

Si am scapat  ca s-a sunat dar si acum am cosmaruri :)

Ca sa concluzionez: o data cu aparitia acestor oameni universul meu s-a micsorat in mod ingrijorator si nu mi-am dat seama pe moment pentru ca eram prea preocupata sa respect regulile ca sa mai inteleg ce se intampla daca NU le respecti...

Iar anii au trecut, si Tovarasa a devenit Profu, Diriga, Doamna Doctor, Vecinu Stan, Politistul, Domnu Andrei, Rectorul, Seful (sau mai frumos spus -Managerul Direct)

Ce mi se pare mie cu adevarat umilitor este ca actiunea se desfasoara pe doua planuri:

• unul logic, perfect rational in care imi dau seama ca e o prostie sa-mi fie frica de chestiile astea
• unul emotional in care ma trezesc cu dureri de stomac, migrene, balbaieli si atacuri de panica fara numar, duse pe picioare, sindrom burnout si dorinta de auto-sepuku.

Dar nici eu nu m-am lasat mai prejos si am incercat urmatoarele:

1. sa lupt impotriva fricii: n-ai de ce sa te stresezi, hai ca esti puternica, ai mai trecut prin asta, esti foarte capabila sa faci fata situatiei, etc etc eficienta zero barat!!
2. s-o ignor: nu ma gandesc la ce urmeaza, nu-mi pasa , nu ma afecteaza: apa de ploaie! nu e o solutie, nu ma implic, iese naspa, ma simt rau dupa.
3. Sa ma imprietenesc cu ea (asta e o abordare noua) cica in momentul in care apare, sa o las sa ma cuprinda, si va dupa un timp va pleca ea singura si de buna-voie....pe naiba, dar hai sa zicem ca tehnica e la inceput si poate n-am prins eu spilul.
   
   
   Normal ca important e sa lucrezi la cauza si sa constientizezi ce se intampla. La partea asta stau foarte bine, partea proasta e ca desi stiu foarte bine ca vine de undeva din copilaria mica si are legatura cu credinta falsa : daca nu faci ca mine, nu te mai iubesc (teama de respingere si abandon) totusi nu resesc sa aplic chestia asta si la nivel practic, nu numai in teorie.
   
   
   Interesant este ca aproape toata viata ta te-ai prefacut si ai respectat regulile cat sa poti zice: mai fac asta acum, ca sa dau bine si dupa aia gata, re-devin eu. Si intr-o zi iti dai seama ca 35% din viata ai petrecut-o in aceasta stare intermediara si ai uitat sa traiesti. Iar cand sa traiesti – nu mai stii cum se face.
   Hai ca m-am amarat.Revin.

Bey, ce-mi place cum ninge!

Deja au curs rauri de cerneala (alba) despre zapada asta care a venit peste noi si a adus panica in lumea civilizata.

Dar imi place de mor...de fapt e ceva dincolo de zapada, e o chestie mult mai profunda si mai personala, ca altminteri nu se explica entuziasmul meu extrem, nici macar prin faptul ca am dat in mintea copiilor:P

Cred ca de fapt imi place natura si modul in care vine ea si-ti trage doua palme peste ochi si te pune la locul tau desi te crezi smecher infasurat in geci de isopren si la caldurica in cladiri de sticla. As merge mai departe si as zice ca-mi plac tornadele si tsunamiuri-le si cutremurele si toate cele care te fac mic si insignifiant in fata maretiei naturii.... dar nu zic nimic de genul asta, ca sa nu-mi iau o internare fortata la Obregia :)

am citit de curand Profetiile de la Celestine si printre multele idei faine de pe acolo, mi-a ramas ceva de genul: oamenii isi iau energie unii de la altii, asa se explica de ce uneori te simti plin de forta si insufletit dupa ce ai interactionat cu o persoana cu care ai fost "pe aceeasi lungime de unda" si secatuit de forte dupa ce a trebuit sa suporti prezenta unui vampir afectiv. Si cum chestia asta este destul de intuitiv- instinctiva majoritatea oamenilor cauta sa-si creasca energia prin extragere de la ceilalti pentru ca le este cel mai la indemana.

Insa adevarata energie vine din natura deoarece - pe langa faptul ca este mult mai "pura", este si inepuizabila. Totul e sa stii cum s-o extragi si sa te lasi invaluit in ea.Practic niciodata stelele privite  de pe un varf de munte in varf de vara n-or sa paleasca pentru ca te-ai holbat tu prea mult la ele:)

Inutil sa va spun ca citatul este mai mult decat aproximativ, cel mai bine explica - nu-i asa - cartea. Carte pentru care caut un link si revin.

Am gasit dar nu cred ca e cartea in sine ci o sinteza:
http://www.scribd.com/doc/27438119/Profetiile-de-La-Celestine-Sinteza

Si o carte bonus, fara legatura cu cele de mai sus, dar mi-e lene sa fac post separat pentru ea:


partea 1: http://www.scribd.com/doc/16511041/Lise-Bourbeau-Cele-5-rani-care-ne-impiedica-sa-fim-noi-insine-partea-1
partea a 2-a: http://www.scribd.com/doc/16512510/Lise-Bourbeau-Cele-5-rani-care-ne-impiedica-sa-fim-noi-insine-partea-2

Acestea fiind spuse, ma duc sa bag nasul in zapada!