Parintii, copiii si fricile

Cand urmeaza sa ai un copil toata lumea te pregateste pentru schimbarile care vor aparea in viata ta: vei avea mai putin timp pentru tine, va trebui sa faci mai multe sacrificii, relatia cu partenerul va fi pusa la incercare datorita stresului si oboselii acumulate, daca esti foarte norocoasa vei avea parte si de baby blues dar foarte putini iti spun de schimbarile cu adevarat importante care se petrec in inima ta incepand din momentul in care copilul vine pe lume. Si acestea sunt legate de fricile de mama. Si de tata, dar la astea nu ma prea pricep – banuiesc ca e cumva similar.

Si aceste frici sunt cu atat mai mari, cu cat parintele este mai neimpacat cu sine insusi in momentul nasterii. Toate ranile adanci dar bine ascunse si negate de-a lungul vietii, toate spaimele, toti demonii, toate scheletele din sifonier dau usa de perete si navalesc in viata ta odata cu mica fiinta din tine.

Poate nu instantaneu la nastere, dar cu siguranta mai incolo. Iar copilul are acest dar magic dar de a sti exact pe ce butoane sa apese astfel incat sa scoata din tine cele mai profunde angoase.

Esti un control freak? Copilul tau va fi cel mai incapatanat si independent copil ever: nu va asculta ce-i spui, va face mereu invers, nu va manca, nu va dormi, in general nu te va asculta si se va batzai pe singurul tau nerv ramas in viata cu un sadism la care nu te-ai fi asteptat de la o fiinta atat de mica.

Esti o persoana foarte grijulie, hiperprotectoare? La fel, te va scoate din minti cu cataratul prin locuri interzise si preferinta nebuna pentru locuri periculoase.

Ti-e frica de ce zice lumea? Copilul tau va turna cu gratie amanunte intime din familia voastra oricui este dispus sa-l asculte: de la mamicile cu care te intalnesti in parc pana la casierele de la supermarket. Va face crize de tantrum in mijlocul magazinului pentru a obtine jucaria favorita pentru ca instinctiv stie ca e lucrul de care ti-e groaza cu adevarat este parerea celorlalti si ai face orice ca sa inceteze.

Esti ipohondra? Va raci mult mai des decat alti copii, oricat de multe caciuli ai incerca sa-i indesi pe cap si oricate siropuri imuno-stimulatoare i-ai turna pe gat.

Esti incapabila sa sustii o confruntare si sa-ti pastrezi punctul de vedere? Aici va exploata din plin. Nu ai autoritate in fata lui si te inmoi ca frisca la privirea lui de catelus batut? Se numeste santaj emotional si va deveni maestru la asta.

Esti antisociala sau timida si nu-ti place asta la tine, il consideri un handicap si vrei ca al tau copil sa fie un lider innascut? Slabe sanse, te va imita in felul in care relationezi cu ceilalti, indiferent cate chestii despre socializare si extroversie ii predai ca teorie.

Esti foarte ambitioasa si genul care isi ignora emotiile, sentimentele pentru a-si atinge scopul propus? Copilul tau te va innebuni cu mentiuni legate de frica, timiditate, emotii. Va plange in hohote, va tremura de furie va spune cu voce tare ca ii e teama si in general va exterioriza toate emotiile alea rusinoase pe care tu le camuflezi atat de bine (pentru ca – nu-i asa – societatea nu accepta oamenii slabi si emotivi)

Si asta nu e nimic fata de haul emotiilor rascolite rememorandu-te pe tine la varsta lui. Daca ai avut o copilarie mai putin fericita o sa-ti vina flash-back-uri din trecut si o sa proiectezi pe cel mic temerile de atunci si tot ce ti s-a spus atunci de catre altii. Se spune ca pentru o astfel de mama, care a suferit traume si abuzuri in copilarie, venirea unui copil este o a doua sansa la o viata normala. Practic ranile se re-deschid si se cicatrizeaza odata cu retrairea copilariei impreuna (prin ochii) celui mic. De aceea, eu nu m-as teme de furtuna emotiilor si schimbarilor venite odata cu cel mic ci mi-as pastra deschiderea fata de ceea ce vrea sa-mi transmita...este o sansa unica la vindecare si nu exista doctor mai priceput pentru ca totul se face din instinct.

Insa cheia este sa fii dechisa si sa incerci sa intelegi ceea ce vine spre tine. Bineinteles ca poti sa-i inchizi gura, bineinteles ca poti sa-l fortezi sau sa-i repeti de nouzeci de ori sa se comporte conform normelor pentru ca esti om mare si oricum esti mai puternic, dar intrebarea este...chiar vrei sa renunti la sansa de a te transforma?

Minte de copil

La coada la supermarket , aseza produsele pe banda rulanta (acum e in faza “ajut si eu” cam la absolut orice)

Casiera intra in vorba cu ea: Si ia zi tu, mananci tot din farfurie? Ca daca nu mananci vine un tigan si te baga la el in sac si te duce la el la tara si n-ai nimic de mancare si sa vezi acolo ce te faci, singura, fara mami si fara tati...etc etc (cred ca stiti scenariul)

Ea asculta cu atentie tot ce spune doamna si la un moment dat zice tare intorcandu-se spre mine:

Mami, eu cred ca tanti spune numai prostii!

M-a lasat masca … cand mi-am revenit, am zis “Si eu cred la fel, draga mea!” si am plecat de acolo. Nu stiu ce mutra am facut eu, dar tanti cred ca nu si-a revenit toata ziua:)

Alta data veneam din parc si era obosita dar nu se putea abtine sa nu ne oprim din 5 in 5 metri sa mai culeaga o frunza, o castana, un bat... La un moment dat vede o bucata de var facuta praf in mijlocul drumului si se apleaca spre ea. In disperare de cauza incep sa strig:

“Nu, nu aia, e caca de caine...hai sa mergem mai repede!!”

Se opreste, se uita la creta, se uita la mine si zice:

“Mami, asta nu e caca, este creta strivita de o masina....daaar (fiti atenti aici!!) ….putem sa spunem ca e caca de caine!!!”

WTF! Ca si-a dat seama ca o pacalesc e una, dar sa fie ea asa de concilianta : lasa, mami, fie ca tine...asta m-a dat pe spate.

Morala fabulei: Nu subestimati copiii:)

Prima sedinta cu parintii

Promit, dar promit ca e ultima oara cand scriu de rau despre gradinita ca deja imi induc o atitudine negativa si se transforma in vendetta personala.

Sa revenim: eu imi imaginam (tampita de mine!) ca la sedinta cu parintii se discuta si despre copii: cum sa-i ajutam sa treaca mai usor peste perioada adaptarii, cum sa sustinem de acasa eforturile doamnei de la gradinita, daca au fost conflicte intre copii, cum putem sa le aplanam sau sa le prevenim prin educatia pe care le-o dam acasa, habar n-am...ceva de genul asta, stabilite intalniri individuale cu parintele daca situatia unui anumit copil o cere si sfaturi personalizate daca un copil este agresiv sau nu participa deloc la jocuri, etc.

In schimb a fost asa (citat aproximativ):

Dragi parinti, bine ati venit in gradinita noastra! (zambet laaaarg)

De acum inainte sa stiti ca ai vostri copii nu vor mai fi rasfatati si nu li se va mai da atentie (sper ca a vrut sa spuna ca nu li se va da la fel de multa atentie ca acasa, dar a mancat cuvintele). Este important ca ei sa urmeze regulile si disciplina iar dvs acasa sa urmati comenzile de la gradinita (va jur, asa a spus!)

Toti parintii dau aprobator din cap(...)

Acum, sa discutam despre copii: noua ne-ar prinde tare bine niste perdele noi la geam ca sa nu-i mai bata soarele , de asemenea o imprimanta noua ca cea veche s-a stricat. A, si niste dulapuri mai mici. De asemenea trebuie sa platiti urmatoarele: caiete speciale de gradinita, cd cu jocuri, revista nu-stiu-care, optionalele neaparat sa le platiti ca luni incep cursurile, rechizite dupa cum scrie pe pagina asta, fondul clasei care incepand de anul asta este interzis prin lege, prin urmare o sa-l numim “donatii ale parintilor” si se strange in fiecare semestru, de asemenea nu uitati sa platiti cotizatia lunara, nu vreau sa am probleme cu banii.

Apoi au urmat discutii despre cum sa punem etichete pe pijamale si pe sticle, sunt copii (a dat exemple) care nu stiu sa se imbrace si nu stiu sa manance sau sa foloseasca toaleta si mai ales, sunt copii (pauza cu subinteles) ...care nu stiu nici o poezie!!!!!

Daca sunt intrebari va rog repede ca s-a terminat timpul sedintei.

Da, cum va putem anunta cand un copil ramane acasa din diferite motive ( e racit, etc) ? intreb eu. Dar prea tarziu , parintii se ridicasera deja in picioare si ieseau pe usa. La urma urmei, ce era important se discutase. Am intrebat separat si a zis ca ea nu da numarul de mobil, orice ar fi, ca nu vrea sa fie trezita la miezul noptii. Probabil ca s-a mai intamplat si vroia sa evite situatii neplacute.

Dar cel mai tare m-a durut cand, in timpul sedintei a intrat doamna directoare si zmeul de mai inainte s-a tranformat sub ochii nostri intr-o pisica blanda cu voce mieroasa. Eu banuiesc ca e chestie de supravietuire, probabil daca n-ar fi adoptat atitudinea potrivita nu ar fi rezistat prea mult in gradinita respectiva, dar parca n-as vrea ca printre primele lectii de viata ale copilului meu sa fie si “elasticitatea coloanei vertebrale”.

Intre timp ma delectez cu postari ale unui cadru didactic din Romania care preda atat de frumos copiilor din India: aici

Retrospectiva saptamanii

Le pun la gramada ca nu mai stiu cum sa le structurez:

• Fetita mea a capatat o raceala de la gradinita din a doua zi, prin urmare am tinut-o acasa joi si vineri: ma rog sa fie doar de la faptul ca a fost transpirata si geamul deschis si nu un virus de la colegul de gradinita care tuseau de-i sunau plamanii. Cumva ma asteptam sa raceasca dar parca nu atat de repede?
• Fetita mea a varsat ciorba pe ea (cred? Ca nu mi-a zis nimeni ce s-a intamplat) si a fost schimbata de la piele (asta mi-a zis educatoarea cu privirea de repros atasata) ..spuneti-mi sa nu mor nestiutoare...a savarsit copilul o chestie grava, trebuia sa-mi cer scuze? Trebuia sa cotizez pentru efortul suplimentar al doamnei?
• Copilul meu nu stie nici o poezie pentru ca de cate ori a venit vorba sa invatam, mi-a zis ca mai bine face ea una iar versurile sunt ceva de genul:
  Norul plutea sus pe cer/
  Foarte, foarte sus/
  Si cand s-a uitat in jos/
  Si-a dat seama ca de fapt /
  S-a transformat
  In ploaie. 
  
  
  Si altele pe aceeasi idee. Mie imi place de mor cum inventeaza haiku din asta mai ales ca-l si fredoneaza pe o melodie compusa de ea si mereu o provoc sa creeze poezii din astea dar se pare ca nu e suficient si la gradinita a fost soc si groaza cand a rugat-o doamna sa spuna o poezie invatata de ea si ea a zis ca nu stie! Inadmisibil, mi-a zis doamna. Prin urmare am nevoie de cea mai simpla poezie s-o invatam repede, sa intram si noi in randul lumii
• E clar o problema cu mine pentru ca toate celelalte mamici sunt incantate de doamna si nu contenesc sa spuna ca e o profesionista si face militarie cu ei, ceea ce e foarte bine, copii chiar au nevoie de asa ceva. Ba chiar o mamica a mentionat la sedinta ca poate sa-l mai “articuleze” din cand in cand pe cel mic, ca sa stie de frica.
• Mor de curiozitate ce face ea la gradinita dar nu-mi place sa o interoghez ci aflu indirect, prin joc: De exemplu ieri ne-am jucat de-a gradinita si doamna educatoare era o girafa mov iar copii erau ursuleti de plus, pisici si ce-am mai gasit prin casa.

-Hai sa ne jucam de-a avionul zice ea (aka ursuletul).

-Hai zic si eu, deghizata in iepuras...si incep sa invart iepurasul prin aer imitand zborul unui avion..

-Nuuuu!! Nu asa! Ne jucam FARA SA NE RIDICAM DE PE SCAUNE! ASTA E REGULA!!

Dupa ce privire speriata avea, cred ca doamna le repetase obsesiv chestia asta pentru ca toate jocurile care au urmat s-au desfasurat tot stand pe scaun.

Incercand sa mai destind atmosfera, am incercat sa atrag in joc si alte obiecte care erau in jurul nostru, dar regula a aparut din nou: NU AVEM VOIE SA NE JUCAM DECAT CU JOCURILE CARE SPUNE DOAMNA!!

Doua zile de gradinita si deja atat de multe reguli. Of.

Prima zi de gradinita

Deci a fost asa: 30 de copii urland (ma rog, cred ca nu urlau toti dar in capul meu asa suna:) , o educatoare care pandea la usa si se arunca pe cei care incercau sa evadeze.

Horror.

Macar a mea n-a plans dar se uita cu niste ochi mari cand la spectacolul descris mai sus cand la mine...si avea o privire de-mi venea sa o iau pe sus si sa plec de acolo.

Daca n-as fi lucrat cu copiii as fi zis ca nu stiu despre ce e vorba si ca de fapt asa se procedeaza. Dar nu, nu sunt de acord. Pai ea in loc sa-i atraga spre ea, sa le vorbeasca , sa puna creioane colorate pe mese si hartie pe care sa deseneze copiii, sau sa puna muzica, ea statea la usa si ii lua pe sus pe aia care vroiau sa iasa. In conditiile in care ceilalti copii trebuiau sa stea pe scaunele, fara nimic in fata, fara nici o jucarie, nimic, nimic, stateau si se uitau la ceilalti cum plang sau cum sunt vanati de educatoare. Deja cred ca mi-am luat o bila neagra cand m-am dus la educatoare si i-am zis sa scoata niste creioane si carti de colorat ca sunt mesele goale.

Stiu ca sunt subiectiva, poate sunt si rautacioasa, poate ca si ea saraca era stresata si nu stia cum sa gestioneze situatia si intre a avea un copil care plange si unul care dispare si trebuie sa raspunda penal pentru el, cred ca prefera varianta a).

Habar n-am.

Cert e ca am luat-o acasa si incercam si maine.

Deblocare

O mie de chestii de spus...o mie de intoarceri din drum: "neah, pe cine ar interesa chestia asta?!"

Postul asta il scriu mai mult asa, pentru deblocare. Si pentru ca am emotii de mor. Maine e prima zi de gradinita.

O sa fie bine, bineinteles ca o sa fie bine sunt doar niste emotii care or sa mearga si ele maine cu noi la gradinita. Le-am mangaiat pe cap si le-am zis ca le inteleg si sunt alaturi de ele nu impotriva lor.

Oh, my Oh my...tomorow is the D day. Or shall I say the G day? :)