miercuri, 30 noiembrie 2011
Am facut o "proiectie" pentru dumneavoastra!
Cred ca asa ar suna o declaratie de dragoste catre un psihanalist.
duminică, 27 noiembrie 2011
Despre rromi
Deoarece in ultimele zile m-am tot ciocnit de persoane de etnie rroma in cele mai diverse locuri (si intalnirile nu au fost neaparat de bun augur), am dat un search pe google sa vedem cati/cum mai suntem.
Din pacate - am gasit numai date din recensamantul din 2002, in Capital:
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/natalitatea-la-romi-de-25-ori-mai-mare-decat-la-romani-131358.html
Practic ce trebuie sa retinem noi din toata povestea este paragraful cu
Faţă de 10,2 născuţi la 1000 de locuitori cât era natalitatea românilor, la romi se înregistra o natalitate de 25 la mie, iar rata fertilităţii totale, un indicator mult mai relevant pentru intensitatea reproducerii populaţiei (numărul mediu de copii născuţi de o femeie de-a lungul întregii perioade fertile a vieţii) era de 3,1 copii la o femeie de etnie romă şi de numai 1,4 copii la o româncă.
Fara sa ai cunostinte avansate de statistica, te prinzi ca in curand o fim mai mult inconjurati detigani rromi.
Acum - as minti sa spun cu istoria mea personala de cand aveam 3-4 ani si pana in prezent a fost marcata de evenimente fericite referitoare la aceasta natie.
Locuiam intr-un oras de provincie, si blocul era peste drum de un cartier tiganesc de case (din ala cu strazi prafuite si carute trase in fata portii) si era imposibil sa nu interferam desi parintii ne instruiau sa nu trecem strada - orice ar fi! Si drumul catre scoala tot pe acolo trecea, prin urmare era cam imposibil pentru cele doua lumi sa stea complet separate.
Buuuun, prin urmare,am beneficiat de urmatoarele:
- taxa de "protectie" : cand treceai prin zona te puteai oricand astepta sa apara un tovaras care sa-ti pretinda: pachetul cu mancare, siloul, penarul, banutii de covrigi, etc
- batai: din cauza unui surplus de adrenalina baietii veseli simteau nevoia sa se descarce din cand in cand si isi alegeau o victima pe care o bateau pana se racoreau (ai mei nu m-au atins nici cu un fir de par dar de la ei am incasat niste batai zdravene de inca mai am cosmaruri noaptea)
- umilinte psihice: erai facut in toate felurile si nu puteai sa comentezi, frica era mai mare decat onoarea
- teroarea, spaima: cred ca cel mai neplacut lucru nu era faptul ca primeai niste chestii naspa ci faptul ca puteau aparea pe neasteptate (mergeai linistit pe strada si pac, te trezeai cu ei in fata) si ca nu se putea face nimic. Acest nu se poate face nimic este lucrul cel mai grav care s-a perpetuat pana in ziua de astazi si era foarte frustrant ca politia, parintii, scoala, profesorii, directorul scolii, nimeni nu putea face nimic in legatura cu asta; era ca si cand erau inconjurati de o aura de intangibilitate extraordinara si chiar daca ajungea vreunul la casa de corectie, erau zece care ii luau locul si cosmarul nu se termina niciodata.
Imi dau seama ca e greu sa te nasti rrom si sa porti toata viata povara unei natii desi tu nu ai facut nimic rau si esti hulit si de romani (care sunt suspiciosi cand se uita la aspectul tau fizic) dar si de propriul popor care se dezice de tine pentru ca ai luat-o pe cai cinstite, dar nu pot sa nu remarc ca statistic vorbind, ei sunt legati mai mult de lucruri negative decat pozitive. Si am o vaga impresie ca mare parte a faimei proaste a romanilor peste hotare, le-o datoram in parte tot lor.
Acest post nu se vrea unul xenofob -desi acum cand recitesc-parca asa suna. Mai mult am vrut sa spun de propria mea experienta de simplu cetatean in interactiunea de zi cu zi cu ceilalti cetaneni.
Eu am un copil de 3 ani. Cand o sa creasca mare o sa beneficieze din plin de compania lor. Ar trebui sa-i insuflu chestii pozitive si tolerante. Si nu stiu cum o sa reusesc dar am datoria sa incerc. Pur si simplu- o sa evit sa fac legaturi de genul: sunt tigani rai hoti si batausi ci mai degraba sunt oameni rai, hoti, batausi.
Intr-un final este adevarul: am vazut oameni din cele mai inalte clase sociale facand chestii care ar face un rrom sa roseasca si am vazut rromi care au avut o ambitie extraordinara si atat de mult bun simt incat au invins toate prejucatile si m-au facut pe mine sa rosesc pentru ce am gandit.
Dar ce ma omoara pe mine e statistica, mai precis rata probabilitatii, if you know what I mean.
Din pacate - am gasit numai date din recensamantul din 2002, in Capital:
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/natalitatea-la-romi-de-25-ori-mai-mare-decat-la-romani-131358.html
Practic ce trebuie sa retinem noi din toata povestea este paragraful cu
Faţă de 10,2 născuţi la 1000 de locuitori cât era natalitatea românilor, la romi se înregistra o natalitate de 25 la mie, iar rata fertilităţii totale, un indicator mult mai relevant pentru intensitatea reproducerii populaţiei (numărul mediu de copii născuţi de o femeie de-a lungul întregii perioade fertile a vieţii) era de 3,1 copii la o femeie de etnie romă şi de numai 1,4 copii la o româncă.
Fara sa ai cunostinte avansate de statistica, te prinzi ca in curand o fim mai mult inconjurati de
Acum - as minti sa spun cu istoria mea personala de cand aveam 3-4 ani si pana in prezent a fost marcata de evenimente fericite referitoare la aceasta natie.
Locuiam intr-un oras de provincie, si blocul era peste drum de un cartier tiganesc de case (din ala cu strazi prafuite si carute trase in fata portii) si era imposibil sa nu interferam desi parintii ne instruiau sa nu trecem strada - orice ar fi! Si drumul catre scoala tot pe acolo trecea, prin urmare era cam imposibil pentru cele doua lumi sa stea complet separate.
Buuuun, prin urmare,am beneficiat de urmatoarele:
- taxa de "protectie" : cand treceai prin zona te puteai oricand astepta sa apara un tovaras care sa-ti pretinda: pachetul cu mancare, siloul, penarul, banutii de covrigi, etc
- batai: din cauza unui surplus de adrenalina baietii veseli simteau nevoia sa se descarce din cand in cand si isi alegeau o victima pe care o bateau pana se racoreau (ai mei nu m-au atins nici cu un fir de par dar de la ei am incasat niste batai zdravene de inca mai am cosmaruri noaptea)
- umilinte psihice: erai facut in toate felurile si nu puteai sa comentezi, frica era mai mare decat onoarea
- teroarea, spaima: cred ca cel mai neplacut lucru nu era faptul ca primeai niste chestii naspa ci faptul ca puteau aparea pe neasteptate (mergeai linistit pe strada si pac, te trezeai cu ei in fata) si ca nu se putea face nimic. Acest nu se poate face nimic este lucrul cel mai grav care s-a perpetuat pana in ziua de astazi si era foarte frustrant ca politia, parintii, scoala, profesorii, directorul scolii, nimeni nu putea face nimic in legatura cu asta; era ca si cand erau inconjurati de o aura de intangibilitate extraordinara si chiar daca ajungea vreunul la casa de corectie, erau zece care ii luau locul si cosmarul nu se termina niciodata.
Imi dau seama ca e greu sa te nasti rrom si sa porti toata viata povara unei natii desi tu nu ai facut nimic rau si esti hulit si de romani (care sunt suspiciosi cand se uita la aspectul tau fizic) dar si de propriul popor care se dezice de tine pentru ca ai luat-o pe cai cinstite, dar nu pot sa nu remarc ca statistic vorbind, ei sunt legati mai mult de lucruri negative decat pozitive. Si am o vaga impresie ca mare parte a faimei proaste a romanilor peste hotare, le-o datoram in parte tot lor.
Acest post nu se vrea unul xenofob -desi acum cand recitesc-parca asa suna. Mai mult am vrut sa spun de propria mea experienta de simplu cetatean in interactiunea de zi cu zi cu ceilalti cetaneni.
Eu am un copil de 3 ani. Cand o sa creasca mare o sa beneficieze din plin de compania lor. Ar trebui sa-i insuflu chestii pozitive si tolerante. Si nu stiu cum o sa reusesc dar am datoria sa incerc. Pur si simplu- o sa evit sa fac legaturi de genul: sunt tigani rai hoti si batausi ci mai degraba sunt oameni rai, hoti, batausi.
Intr-un final este adevarul: am vazut oameni din cele mai inalte clase sociale facand chestii care ar face un rrom sa roseasca si am vazut rromi care au avut o ambitie extraordinara si atat de mult bun simt incat au invins toate prejucatile si m-au facut pe mine sa rosesc pentru ce am gandit.
Dar ce ma omoara pe mine e statistica, mai precis rata probabilitatii, if you know what I mean.
joi, 10 noiembrie 2011
A venit Mos Craciun
Stiu, e cam devreme, dar am primit cea mai frumoasa bijuterie a tehnologiei moderne: un mini mini laptop, exact ca in visul meu cel mai frumos, mic, cat doua palme deschise fluture, usor cat o mana lasata pe umar de un om drag.
Si acum - tovarasi - sa scriem!!
Si acum - tovarasi - sa scriem!!
miercuri, 9 noiembrie 2011
Psihologia pozitiva
Nu o sa intru in detalii despre cat de bullshit mi se pare conceptul in sine pentru ca este deja dosar clasat. Nu neg beneficiile atitudinii de a te concentra mai mult pe lucrurile bune care ti se intampla ( mai degraba decat pe ghinioane) sau pe punctele tale forte ( mai degraba decat pe slabiciuni)
Dar de aici- pana la : bagam gunoiul sub covor, zambiti, viata e minunata! si exercitii practice in fata oglinzii( 10 zambete pe zi si doctorul nu va veni!) - este o cale lunga.
Din simplul fapt ca problemele nu vor disparea daca le ignori. Dimpotriva, ele se duc undeva in subconstient si nasc monstri... si atunci sa nu te miri daca te trezesti cu fobii/ frici pe nepusa masa, cu boli somatice aparute din senin si investigate amanuntit la doctor in timp ce toate analizele sunt bune ( "nu aveti nimic la inima, nu o sa faceti stop cardiac", etc)
Despre ce vroiam sa scriu in postul asta: despre momente
exista milifractiuni de secunda in viata mea care imi dau un fior placut si ma determina sa ma bucur ca inca mai simt:
apusuri de soare de la fereastra mea: rosii, intense, spectaculoase
dimineata cand plec la birou si pe straduta imi zabeste soarele si-mi da frunze colorate sa ma joc
cules castane si ghinde cu fetita mea
invatat tati sa fluiere in capac de ghinda
dansuri tribale in sufragerie
Chestii de genul asta
Dar de aici- pana la : bagam gunoiul sub covor, zambiti, viata e minunata! si exercitii practice in fata oglinzii( 10 zambete pe zi si doctorul nu va veni!) - este o cale lunga.
Din simplul fapt ca problemele nu vor disparea daca le ignori. Dimpotriva, ele se duc undeva in subconstient si nasc monstri... si atunci sa nu te miri daca te trezesti cu fobii/ frici pe nepusa masa, cu boli somatice aparute din senin si investigate amanuntit la doctor in timp ce toate analizele sunt bune ( "nu aveti nimic la inima, nu o sa faceti stop cardiac", etc)
Despre ce vroiam sa scriu in postul asta: despre momente
exista milifractiuni de secunda in viata mea care imi dau un fior placut si ma determina sa ma bucur ca inca mai simt:
apusuri de soare de la fereastra mea: rosii, intense, spectaculoase
dimineata cand plec la birou si pe straduta imi zabeste soarele si-mi da frunze colorate sa ma joc
cules castane si ghinde cu fetita mea
invatat tati sa fluiere in capac de ghinda
dansuri tribale in sufragerie
Chestii de genul asta
Eu, pe copilul meu...
Din categoria "Eu, pe copilul meu o sa-l invat sa fie asa si pe dincolo" urmeaza postul de mai jos:
O sa-l invat sa comunice. Sa aiba rabdare. Si sa fie perseverent.
Ati ghicit, sunt chestii la care eu sunt deficitara si atunci, inconstient, am grija sa nu pateasca la fel. Ceea ce nu prea e ok dar cica e o tendinta naturala a parintelui, sa compenseze greselile parintilor sai, uneori chiar trecand in extrema cealalta: daca a avut parte de o educatie stricta, sa-l alinte pe cel mic, si tot asa.
Sa revenim la partea cu comunicarea: traim si vom trai intr-o lume in care mijloacele clasice de comunicare sunt inlocuite de tehnologie, n-are rost sa povestesc de cate ori am scapat de delegatii in China sau India pe simplu motiv ca s-au rezolvat cu niste tele(video) conferinte.
Cand vreau sa vad ce mai face un prieten vechi, nu imi iau bocancii si ma duc sa sun la usa lui ci ii dau un telefon, sms, email sau mesaj pe communicator.Cand merg distante lungi cu avionul, trenul, masina - nu mai intru in vorba cu vecinul de compartiment ci ma chiorasc in telefonul mobil care imi deschide portile catre mii si mii de posibilitati de petrecere a timpului.
Si asta e doar inceputul- copii nostri or sa aiba parte de mult mai multa " conversatie tehnologica"
In scoli nu se pune problema de cursuri de comunicare prin clasele mici si atunci aleluia! or sa circule cele mai trunchiate si dificil de inteles mesaje ( de genul k m duk la kpturi" sau lipsa de fluenta in discurs, distorsiuni masive a mesajului original, etc
Prin urmare- o sa incerc din rasputeri sa imi ajut copilul sa stapaneasca arta de a transmite ceea ce doreste. Ca ideile in sine nu or sa fie valoroase, astea e partea a doua, dar macar sa ajunga la destinatar
Cred cu tarie ca o mare parte a succesului se datoreaza faptului ca poti sa-ti ambalezi gandurile in cuvintele potrivite astfel incat interlocutorul sa inteleaga ceea ce vrei sa transmiti.
Restul e istorie.
O sa-l invat sa comunice. Sa aiba rabdare. Si sa fie perseverent.
Ati ghicit, sunt chestii la care eu sunt deficitara si atunci, inconstient, am grija sa nu pateasca la fel. Ceea ce nu prea e ok dar cica e o tendinta naturala a parintelui, sa compenseze greselile parintilor sai, uneori chiar trecand in extrema cealalta: daca a avut parte de o educatie stricta, sa-l alinte pe cel mic, si tot asa.
Sa revenim la partea cu comunicarea: traim si vom trai intr-o lume in care mijloacele clasice de comunicare sunt inlocuite de tehnologie, n-are rost sa povestesc de cate ori am scapat de delegatii in China sau India pe simplu motiv ca s-au rezolvat cu niste tele(video) conferinte.
Cand vreau sa vad ce mai face un prieten vechi, nu imi iau bocancii si ma duc sa sun la usa lui ci ii dau un telefon, sms, email sau mesaj pe communicator.Cand merg distante lungi cu avionul, trenul, masina - nu mai intru in vorba cu vecinul de compartiment ci ma chiorasc in telefonul mobil care imi deschide portile catre mii si mii de posibilitati de petrecere a timpului.
Si asta e doar inceputul- copii nostri or sa aiba parte de mult mai multa " conversatie tehnologica"
In scoli nu se pune problema de cursuri de comunicare prin clasele mici si atunci aleluia! or sa circule cele mai trunchiate si dificil de inteles mesaje ( de genul k m duk la kpturi" sau lipsa de fluenta in discurs, distorsiuni masive a mesajului original, etc
Prin urmare- o sa incerc din rasputeri sa imi ajut copilul sa stapaneasca arta de a transmite ceea ce doreste. Ca ideile in sine nu or sa fie valoroase, astea e partea a doua, dar macar sa ajunga la destinatar
Cred cu tarie ca o mare parte a succesului se datoreaza faptului ca poti sa-ti ambalezi gandurile in cuvintele potrivite astfel incat interlocutorul sa inteleaga ceea ce vrei sa transmiti.
Restul e istorie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)