Eu, pe copilul meu...

Din categoria "Eu, pe copilul meu o sa-l invat sa fie asa si pe dincolo" urmeaza postul de mai jos:

O sa-l invat sa comunice. Sa aiba rabdare. Si sa fie perseverent.
Ati ghicit, sunt chestii la care eu sunt deficitara si atunci, inconstient, am grija sa nu pateasca la fel. Ceea ce nu prea e ok dar cica e o tendinta naturala a parintelui, sa compenseze greselile parintilor sai, uneori chiar trecand in extrema cealalta: daca a avut parte de o educatie stricta, sa-l alinte pe cel mic, si tot asa.

Sa revenim la partea cu comunicarea: traim si vom trai intr-o lume in care mijloacele clasice de comunicare sunt inlocuite de tehnologie, n-are rost sa povestesc de cate ori am scapat de delegatii in China sau India pe simplu motiv ca s-au rezolvat cu niste tele(video) conferinte.
Cand vreau sa vad ce mai face un prieten vechi, nu imi iau bocancii si ma duc sa sun la usa lui ci ii dau un telefon, sms, email sau mesaj pe communicator.Cand merg distante lungi cu avionul, trenul, masina - nu mai intru in vorba cu vecinul de compartiment ci ma chiorasc in telefonul mobil care imi deschide portile catre mii si mii de posibilitati de petrecere a timpului.

Si asta e doar inceputul- copii nostri or sa aiba parte de mult mai multa " conversatie tehnologica"
In scoli nu se pune problema de cursuri de comunicare prin clasele mici si atunci aleluia! or sa circule cele mai trunchiate si dificil de inteles mesaje ( de genul k m duk la kpturi" sau lipsa de fluenta in discurs, distorsiuni masive a mesajului original, etc
Prin urmare- o sa incerc din rasputeri sa imi ajut copilul sa stapaneasca arta de a transmite ceea ce doreste. Ca ideile in sine nu or sa fie valoroase, astea e partea a doua, dar macar sa ajunga la destinatar

Cred cu tarie ca o mare parte a succesului se datoreaza faptului ca poti sa-ti ambalezi gandurile in cuvintele potrivite astfel incat interlocutorul sa inteleaga ceea ce vrei sa transmiti.
Restul e istorie.