Mama-closca

Cred ca e a suta mia oara cand scriu despre asta dar nu ma pot abtine, pentru ca realitatea in imi aduce in atentie numai si numai cazuri din aceasta categorie (nu cumva e o conspiratie?:)
E bine de stiut ca atunci cand copilul e foarte mic se petrece o identificare a mamei cu copilul si invers astfel incat desi ele fizic sunt doua corpuri diferite, la nivel psihic sunt una si aceeasi persoana. Asa se explica cum mama stie instinctiv de ce are nevoie copilul sau cand ceva nu e in regula, desi la nivel logic nu poate sa justifice concluziile ei, de obicei se rezuma la fraza: “nu stiu, asa simt”. Si e minunat ca se intampla asta, e o conditie elementara pentru supravietuirea speciei si dezvoltarea armonioasa a copilului de mai tarziu. Asa se explica si de ce, atunci cand o tanara mamica primeste un feedback negativ vis-a-vis de copilul ei si o ia personal: e vina ei ca nu mananca, e vina ei ca nu creste in lungime/latime/greutate, e vina ei cand copilul nu merge de-a busilea desi ar fi timpul s-o faca, etc, etc
Problema apare cand identificarea are loc pana tarziu desi o desprindere treptata ar trebui sa aiba loc. Nu sunt etape batute in cuie, fiecare copil are ritmul lui de explorare a mediului inconjurator insa atunci cand relatia simbiotica mama-copil se prelungeste mult peste ceea ce are nevoie copilul, apar probleme in dezvoltarea lui psihica, motrica, etc. O atentie sporita as acorda unor semnale de genul:
-alaptarea prelungita peste 2-3 ani si transformarea ei din sursa de hrana in sursa de alint si calmare pentru copil.
-investirea a doua treimi din bugetul familiei pentru copil desi nu exista nici un fel de conditii speciale ca sa justifice asta.
-deplasarea centrului de greutate al familiei, de la relatia de cuplu, la copii. Asta e un proces des inalnit la familile care au peste trei sau patru copii si e cumva justificat de atentia sporita ce trebuie acordata acestora
-obsesia (imi cer scuze, dar asta e termenul) de a fi o mama perfecta cu un copil perfect, asta traducandu-se in tratamente speciale aplicate copilul de la sistem de invatamant, meditatii particulare, activitari extra-curiculare, pretentii de performanta a copilului care sa justifice gemialitatea si unicitatea lui, preocupare excesiva a mamei pentru parenting: devorarea cartilor de specialitate, aplicarea lor absoluta fara nici un filtru personal, promovarea principiilor de crestere sanatoasa a copilului pe forumuri si atitudini naziste cand vine vorba de acceptare a diferentelor. Le recunosti usor pentru ca atunci cand incepi o discutie usoara despre vreme, se termina invariabil in discutie despre copil.
-supraestimarea prezentei mamei atunci cand nu e cazul: “nu-l duc la bunici ca nu sta fara mine”, “numai cu mine adoarme”, “mananca doar daca ii dau eu”, “numai eu stiu cum sa-l fac sa nu mai planga”, “numai eu stiu ce-i place” si taierea avantului oricaror “intrusi” in universul mama-copil: tata, bunici, prieteni, colegi de gradinita, educatoare, etc.
-implinirea prin copil, rezolvarea frustrarilor din viata proprie si personala prin realizarile copilului.
-proiectarea in copil a suferintelor/lipsurilor pe care le-a trait mama in propria copilarie si acum vrea sa-l “salveze” de la asta, uitand ca de fapt e o persoana diferita, intr-un context diferit.
-testul “sacrificiului” : cu cat o mama se sacrifica mai mult, cu atat e o mama mai buna.



Ceea ce face foarte dificil acest proces este iesirea din sfera constiintei a intentiilor respective. O mama-closca ce isi infantilizeaza copilul mult peste maximul acceptabil, nu realizeaza mecanismele inconstiente din spate si asta agraveaza lucrurile pentru ca atunci cand esti convins ca faci ceea ce este bine, este putin probabil sa vrei sa schimbi asta. Si da, cred ca si eu am fost si mai sunt putin mama-closca.