Rana de abandon

Acum si in varianta audio-video:

http://valentinmiu.wordpress.com/2013/05/26/psihanalitica-4/

Rana de respingere

Acum si in varianta audio-video:

http://valentinmiu.wordpress.com/2013/05/20/225/

Locuri pentru copii

Parcul Tineretului parca a renascut din propria cenusa cu peisaje stancoase, plimbari cu barcuta pe canale si fantana cantatoare:

Mai intai a fost Pirahna (http://clubpiranha.ro/), pe care am descoperit-o cu intarziere, dar mai bine mai tarziu decat niciodata:)

Apoi a fost De dragul Artei – in Cautarea Comorii http://www.dedragulartei.ro/program/la-tezaur-inainte/ aici copiii au avut plangeri ca nu era comoara ca in desene animate, dar sa nu fim carcotasi:)

Apoi teatru Tandarica, Fata babei si fata mosneagului excelent realizat, cu ecran in spate si prelucrare pe calculator, m-au dat gata ce tehnologizati erau: http://youtu.be/RcioHJkbXEo

Apoi noul bazin din cadrul liceului Dante Alighieri, dat in folosinta de curand (din pacate n-am mai mers ca n-a mai vrut domnisoara dar conditiile sunt super) http://www.aqua-sport.ro/#

Apoi Padurea Comana cu tiroliana peste lac, si trasee prin copaci:) trebuie sa mergeti ca sa intelegeti despre ce vorbesc. http://aventuraparc.teamexpert.ro/traseul-taberecusuflet/

Si Noaptea Muzeelor unde am ajuns doar la Muzeul Tehnic (era o expozitie Lego foarte faina) si Muzeul Aviatiei.

Acum am aflat de Casa Memoriala Tudor Arghezi si planuim s-o vizitam: http://blogdebucuresti.ro/2011/05/04/casa-memoriala-tudor-arghezi-din-bucuresti/

Cam atat.Intre timp am intrat in sesiune si am 9 examene in 3 saptamani...asa ca mai usor cu plimbarile

LE Lectii de tenis gratuite: http://www.descoperatenisul.ro/ro/inscrieri

Amuzant si nu prea

primit pe mail:

Oamenii destepti sunt idioti
Da, pentru niste oameni destepti, sunt destul de prosti.
Oamenii destepti nu inteleg ca Universul functioneaza dupa un principiu relativ simplu: actiune si reactiune.
Daca arunci cu o piatra in geam, geamul se sparge. Daca te gandesti cum sa spargi geamul, geamul nu se sparge.
Simplu, nu? Ei bine, e uimitor cat de multi oameni nu se prind de faza asta.
Actiunea este principalul ingredient al succesului. Daca nu faci nimic, nu se intampla nimic.

Oamenii destepti gandesc prea mult
Prostii actioneaza, desteptii analizeaza.
Daca un prost vrea sa mearga din punctul A in punctul B, o ia tot inainte pe aratura si vede el dupa-aia.
Daca un om destept vrea sa ajunga din punctul A in punctul B, intai face o analiza a traseelor posibile si a situatiilor neprevazute ce pot aparea in cale si isi face planul A, planul B si planul C, de backup.
Daca ii apare un zid in cale?
- O ia prin stanga sau prin dreapta sau face o gaura?
- Trece pe deasupra sau sapa un tunel pe dedesubt?
Daca va fi nevoie de sapat un tunel, cred ca ar trebui sa-si ia la drum o unealta potrivita. Dar care e cea mai buna unealta? De fier sau de lemn? Sa fie usoara si de dimensiuni mici ca sa nu-l incurce la drum sau ceva serios, de performanta?
Dilemele pot continua la nesfarsit, you get the point.
In final se plictiseste si renunta la drum.

Oamenii destepti se plictisesc repede
Un prost are o idee odata la 20 ani, de exemplu sa dea cartofi prajiti gratis in fiecare miercuri la shaormeria lui, si se tine de ea inca 20 ani.
Paradoxal sau nu, exact asa se construieste un brand, prin consecventa.
Oamenii destepti nu sunt consecventi, nu sunt perseverenti, au foarte multe idei si vor sa le incerce pe toate, trec de la una la alta in timp scurt, fara sa le dea timp sa se dezvolte.
Din cauza ca au atat de multe idei, nu au rabdare sa mearga cu una pana la capat, la prima poticnire isi zic, asta e, am esuat cu asta, mai am alte 400 de idei, una o sa mearga. Si renunta la ideea actuala si incearca alta.
Oamenii destepti se intreaba “ce as mai putea face, ce idee ar mai fi buna, ce sa mai incerc?” in loc sa se intrebe “ce am facut si a functionat ca sa repet?”.

Oamenii destepti vor sa schimbe lumea
Cea mai mare prostie de idee pe care o poti avea.
Universul are 15 milioane de ani. Tu cati ani ai? 18, 23, 27? Good luck with that!
Ce te face sa crezi ca tu poti schimba felul in care functioneaza Universul? Ce te face sa crezi ca tu poti schimba natura umana?
Pe bune, crezi ca n-au mai incercat si alte zeci de milioane de oameni de-a lungul multor generatii inaintea ta, crezi ca tu esti cel mai destept, singurul care si-a dat seama ca e o problema in Univers si trebuie rezolvata?
Si cum crezi tu ca poti realiza schimbarea asta?
Stiu, hai sa stam la o terasa, la o bere, si sa combatem, sa discutam aprins, sa ne avantam in polemici si dezbateri.
Sigur Universul o sa vada si o se schimbe singur cand aude argumentatia noastra extrem de logica.
Noutati de ultima ora – the Universe doesn’t give a fuck about you.

Oamenii destepti lupta cu sistemul
O, da!
Din aceeasi categorie cu schimbatul lumii e si lupta cu sistemul. Sistemul e rau, sistemul e asa si pe dincolo, bla bla bla…
Ce e sistemul? Pai, nu stiu, e o conspiratie, sunt corporatiile care ne baga consumerismul pe gat si vor sa ne controleze, e Matrix-ul care de indobitoceste.
Zici?
Pai nu te obliga nimeni sa ai ultimul smartphone, acces la internet, sa faci cumparaturi la supermarket.
Ti se pare usor sa faci un arc si sa vanezi un mistret apoi sa-l belesti cu un cutit facut tot de tine dintr-o piatra ascutita?
Este padure in Romania cacalau. La naiba, poti sa vopsesti si copacii in albastru si sa zici ca esti in Avatar, daca vrei.
Matrix?
Scopul nu este sa IESI din Matrix. Afara din Matrix e ca in padure, mananci noroi si te imbraci in zdrente.
Scopul este sa intelegi cum functioneaza Matrix-ul si sa folosesti asta in interesul tau. Sa fii regele Matrix-ului.


Oamenii destepti refuza realitatea
Asta e legata tot de ideile precedente, de lupta impotriva sistemului, de incercarea de a schimba lumea in mai bine.
Oamenii nu accepta ca nu exista “ar trebui sa fie”, “merita”, “ar merita”, etc… ci exista doar ESTE.
Fiecare argumentatie pe care am auzit-o de la oameni destepti contine cate un verb din cele de mai sus:
n-ar trebui sa aiba profituri atat de mari
nu merita sa aiba salariu asa mic
ar trebui sa faca statul …
ar trebui, ar merita, ar, ar ,ar …
Realitatea e in felul urmator: cerul e albastru, iarba e verde.
Cerului nu-i pasa ca tu crezi ca ar trebui sa fie roz, pentru ca asa ti-ar conveni tie, un cer roz, sau pentru ca asa crezi tu ca ar fi mai bine.
Iarba nu da doi bani pe parerea ta, ca ai tu chef ca firul de iarba sa stea inclinat pe dreapta, ca asa e mai bine pentru toti oamenii.
Poti sa ai cea mai solida argumentatie logica pe care o poate scoate mintea ta de om inteligent, NU CONTEAZA.
Realitatea este alta, si realitatea nu se schimba doar pentru ca tie nu-ti convine.
Accepta realitatea si adapteaza-te in loc sa lupti ideologic impotriva ei!
Efectul Dunning-Kruger
Unskilled individuals suffer from illusory superiority, mistakenly rating their ability much higher than average.
Asta in timp ce oamenii destepti fac exact invers, se autoevalueaza mai jos decat sunt, se vand pe bani putini si nu au incredere in propriile capacitati, sunt ezitanti si in final renunta de-a dreptul.
In aceeasi nota cu Dunning-Kruger…

Oamenilor destepti le e frica de judecata celorlalti
Imagineaza-ti ca stai pe buda si iti faci linistit nevoile. Inchizi ochii o fractiune de secunda si clipesti.
Cand ii deschizi esti pe o scena, cu toate reflectoarele indreptate spre tine si lumea te arata cu degetul si rade.
Cam asta isi inchipuie oamenii destepti ca se intampla atunci cand trebuie sa isi afiseze sau sa-si promoveze munca sau ideile.
Stiu designeri care evita de ani de zile sa-si faca un site pe care sa-si expuna lucrarile crezand ca nu sunt destul de bune pentru a le arata lumii.
Sau oameni care refuza niste oportunitati de a face bani pentru ca au impresia eronata ca serviciile lor s-ar putea sa-i dezamageasca pe clienti, ca poate nu sunt chiar atat de bune pentru a cere bani pentru ele.

Oamenii destepti sunt romantici
Li se inoculeaza din scoala ideea ca saracia e plina de romantism si boem: pictori saraci, poeti saraci, artistii adevarati sunt saraci.
Adica oamenii inteligenti si capabili sa gandesca si sa creeze sunt deasupra ideilor de bani si avere, sunt superiori moral.
Astfel, si ei la randul lor resping ideea de bani pentru a se alatura grupului, pentru a simti ca apartin acestei elite intelectuale care e deasupra notiunilor pamantesti de avere.

Oamenii destepti n-au tupeu
Daca ingredientul principal al succesului e actiunea, tupeul vine imediat pe locul 2.
Cele mai multe confruntari se castiga cu tupeu, nu cu dreptate sau logica argumentativa.
Din nou, asta e o realitate pe care trebuie s-o accepti. Asa functioneaza lumea in care traim.
Incearca un test, du-te la magazinul de la colt si cumpara un pachet de biscuiti. Iesi afara, deschide pachetul, mananca 3 biscuiti apoi intoarce-te in magazin nervos si cere banii inapoi.
Iti garantez ca in 95% din cazuri tupeul, tonul ridicat, nervozitatea si amenintarile cu Protectia Consumatorului o sa iti aduca inapoi banii in buzunar.
Oamenii destepti sunt prea corecti, prea modesti, prea timizi, prea cu bun simt, prea la locul lor – fara curaj, fara tupeu, fara initiativa, cautand mereu un loc caldut de munca la stat, acolo unde nu trebuie sa dovedesti nimic ci trebuie doar sa scrie pe hartie ca esti, ca stii, ca etc…
Sau se plafoneaza in tot felul de joburi low-level, fara stres, fara responsabilitate, pana la pensie. Si traiesc cu impresia ca merita mai mult, chiar si doar pentru faptul ca sunt destepti.

Oamenii destepti nu vor sa aiba succes si nici bani
Sigur, e alegerea lor. Pe mine nu ma deranjeaza.
Insa ar trebui in cazul asta sa nu se mai planga ca altii au prea multi bani si ca nu merita sa-i aiba pentru ca sunt mai prosti decat ei.
Repet, nu poti sa visezi sa fii fotbalist dar in acelasi timp sa urasti fotbalul si pe ceilalti fotbalisti.
Trebuie sa te hotarasti ce vrei de la viata si sa actionezi in directia respectiva cu incredere si curaj.

112

Udam florile si fara nici un avertisment m-a sagetat o durere cumplita in burta. In secunda doi eram pe jos urland de durere (habar n-aveam ca intestinele pot sa doara atat de tare).

Ca termen de comparatie – eu ma "delectez" destul de des cu migrene ingrozitoare si cu crize cauzate de pietrele la rinichi...dar asta era...cum sa va spun...far beyond that.

Mi se incordasera toti muschii din cauza durerii , iar crampele nu ma lasau sa respir, horcaiam sa prind niste aer, cred ca in momente din astea extreme organismul alege sa supravietuiasca: dintre durere si lipsa aerului alege aerul ca e mai important.

Ce am invatat eu de aici:

-ca exista durere dincolo de orice durere.

-ca poti inghiti o fiola de algocalmin cu tot cu cioburi

-ca serviciul de ambulanta 112 este o iluzie...m-am chinuit sa-i spui doamnei adresa si se incapatana sa spuna ca e ceva in neregula cu numarul blocului...oricum n-au sosit, peste o ora si ceva am sunat sa anulez apelul pentru ca nici gand sa apara.

-ca e ingrozitor ca fetita mea sa vada asa ceva; tin minte ca atunci cand eram mica – bunica mea a cazut de pe un scaun si si-a fracturat bazinul iar eu m-am speriat atat de tare incat m-am bagat sub pat si cu mainile inclestate am inceput sa turui incontinuu rugaciuni fara noima; tarziu de tot au reusit sa ma scoata de acolo dar spaima aia o mai am si acum in oase.

-ca in fata mortii suntem singuri, ingrozitor de singuri.


Acum banuiesc ca ar trebui sa ma duc la un medic gastroenterolog sau internist. Inca mai am dureri si stau pe fiole de algocalmin si no-spa. Dar intrebarea care nu-mi da pace este...ce naiba a fost asta (pentru ca n-am facut nimic deosebit cu o zi inainte ca sa pot spune ca din cauza aia a fost)?

Vanzatorii ambulanti din parcuri

Nu stiu daca vi s-a intamplat...apar cu sacosicile dupa ei...se aseaza chiar in mijlocul locului de joaca, langa tobogane si incep sa insire pe jos: bile verde fosforescent care se invart si isi schimba culoarea, lansatoare de elice zburatoare, tuburi din alea care fac balonase, sabii din plastic luminoase...etc
Copiii sunt atrasi ca niste zombie de culorile ademenitoare si se lasa cu plansete si dureri de inima de ambele parti. Intr-o zi i-am biruit ...de fapt sotul:

-Aveti autorizatie sa vindeti aici?
-Nu Shefu, dar facem si noi un ban, am venit si ieri, ne stie lumea.
-Atunci strangeti repede si plecati de aici
-Nu plecam, de abia ne-am instalat..
-Ma tu n-auzi sa pleci, alminteri iti bag elicea aia undeva..



Aici se pare ca a vorbit pe limba lui, ca a strans repede si a plecat.
Dar stiu ca e doar o victorie temporara, am vazut cum gardianul se uita si nu spunea nimic. Dar mi se par sadici de-a dreptul cum baga jucariile chiar sub nasul celor mici si forteaza parintii sa cumpere porcarioarele respective la preturi de-a dreptul exagerate.

I-ati vazut si voi?

Povestea trista a gradinitei mele

Nici nu stiu cu ce sa incep, am un gust amar in gura...si mi-e tare lehamite. Nici macar nu e ceva nou, banuiam ca asa se va intampla dar ma faceam ca nu pricep, din comoditate sau din lasitate probabil.

Educatoarea fetitei mele este visul multor parinti: lucreaza cu ei tot felul de activitati si ii invata 100 de poezii pe minut si mai ales stie sa-i disciplineze incat nu misca nimeni in front, nici macar cei mai neastamparati. Insa la capitolul care ma intereseaza pe mine: sa stabileasca o legatura emotionala cu copilul, sa-i insufle incredere si sa-i stimuleze gandirea si curiozitatea, e zero barat.

Stiu, - sunt nebuna, stiu - daca vreau asta trebuia sa o dau la particular dar m-am ambitionat sa cred ca o sa mearga si asa, am auzit de copii care merg la stat si e super ok, deci se poate. La noi nu s-a putut.



Pur si simplu intr-o zi a zis calm: eu nu ma mai duc niciodata la gradinita! Nu cu smiorcalieli, nu cu plansete, pur si simplu nu. Si asa a ramas, oricat de mult am incercat s-o conving/pacalesc/santajez. La un moment dat mi-era si jena cand enumeram motivele pentru care ar trebui sa mearga la gradinita desi nici eu nu credeam ce spuneam.

Momentul declansator (spune doamna, pentru ca eu n-am reusit sa scot nimic de la ea) a fost ca o data s-a indepartat de grup in curtea gradinitei si doamna n-a mai vazut-o. Desi gardul e o fortareata si nu avea nici o sansa sa iasa din gradinita, totusi ia intrat in panica vazand ca nu o gaseste si in momentul in care a dat cu ochii de ea a inceput s-o zgaltaie ca de ce nu sta langa ceilalti, a scos-o in fata clasei si i-a facut morala, apoi i-a dat bulina neagra si a spus-o la toti parintii. In conditiile in care niciodata pana acum nu i-a facut observatie, e un copil extrem de cuminte. Si cred ca s-a socat. Dintr-o data atatea pedepse, a inceput sa planga ca vrea la mami. Doamna i-a zis ca nu o suna pe mami ca a fost neascultatoare si nu merita. Iar de aici pana la tragedie n-a mai fost decat un pas.

O sa schimbam clasa de la anul sau poate chiar si gradinita. Motivul pentru care n-am facut-o pana acum este ca mi-era groaza de faptul ca trebuia sa umblu cu milogeala, cu pachetele si daruri pe la directoare, sa fac mutatie pe buletin ca sa fie in circumscriptia respectiva, etc. Al doilea se refera la bani, chiar nu ne permitem particulara. Iar al treilea la puterea exemplului. Eu cand dau de greu – fug. Asa am facut mereu, asa imi vine sa fac si acum desi imi cunosc slabiciunile: fug din relatii, renunt la proiecte importante, imi dau demisia de la job. Asta fac eu cel mai bine, si asta nu vreau sa trasmit mai departe copilului meu. Desi pe de alta parte mi-e teama sa nu dau in extrema cealalta ...aia in care ii transmit ca e ok sa stai si sa suferi desi nu ti-e bine intr-un loc, dar asta e ...trebuie sa ramai si sa strangi din dinti.
Nici nu mai stiu cum e mai bine. Dar macar m-am hotarat. E un inceput.

Triunghiul profesori - copii - parinti

Pur si simplu Speranta Farca are un dar de a formula ideile atat de clar, incat orice comentariu e de prisos. Spicuiesc din interviul dat aici.


Personal, consider că educația este efortul de sprijinire a copilului pentru ca el să devină liber. Copilul nu este liber atâta vreme cât nu poate anticipa consecințele actelor sale și deci nu și le poate asuma responsabil. Treptat, prin educație, funcțiile eului de anticipare și auto-asumare se formează, iar omul devine matur afectiv capabil să fie responsabil pentru sine, dar și pentru cei din jurul lui care încă nu au atins un nivel optim de independență.

În raport cu premisa că educația este calea către libertate, înțeleg și mijloacele ei. Cum nu se poate ajunge la devenirea liberă prin constrângere, prin manipulare, prin întărirea dependenței, orice acțiune de acest tip nu poate fi considerată educativă. „Presiunea” duce la supunere și nu la independența copilului. Limba română are numeroase cuvinte care să ne ajute să desemnăm acele acțiuni ale adulților ce presupun presiune, ele pot fi numite: socializare, îngrijire, uneori chiar manipulare și dresaj, dar nu educație.

Și grădinița are nevoie să învețe să fie mai deschisă comunității părinților, să se adecveze timpurilor noastre și să mai renunțe la principiul că „ce nu-l omoară pe copil îl face mai puternic”.

Poate ar trebui să încurajăm mai puțin olimpicii de tot felul, vedetele și alți copii sacrificați pe altarul așa-zisei educații care nu este altceva decât un spectacol al adulților pentru ei înșiși. Acum, de la distanța a 2000 de ani ni se par inumane bătăliile gladiatorilor în arenele romane, dar cum ne par emisiunile, spectacolele și toate concursurile organizate în jurul copiilor care le creează o imagine de sine „șchioapă” pusă mai presus de simplitatea ființei lor pe care nu o mai apreciază nimeni, care le stimulează egocentrismul, vanitatea și sentimentul că sunt „nimeni” în afara unui public aclamator? Poate ne-ar ajuta pe toți dacă ne-am ocupa de formarea echilibrului afectiv interior al copilului care rezultă firesc dintr-o viață normală într-o comunitate cumsecade.

Îngrijorarea excesivă (e vorba de parintii hiperprotectori) este o manifestare acceptabilă a agresivității, la fel și menținerea unei dependențe a copilului până la vârste imposibile. Cred că părinții români sunt mult mai tensionați de ideea de a fi părinți buni ceea ce îi face să-și piardă echilibrul și să devină copleșitori. Cred că aceasta se datorează absenței unei comunități tradiționale de susținere pentru părinți (cum exista în satul românesc). Acestă comunitate de susținere tinde să fie înlocuită de grupuri nou-constituite care, neavând așezarea timpului, sunt tinere și excesive promovând imagini extravagante despre ceea ce înseamnă „părinte bun”. Specialiștii care tangentează zona de parenting adesea se contrazic între ei și simt nevoia autorității care, inevitabil, infantilizează.

Implicațiile (avorturilor ceausiste asupra tinerei generatii de parinti) sunt gestionate de către fiecare în mod individual, dar putem extrage și unele repere generale cum ar fi nesiguranța excesivă a părinților actuali care par a nu mai avea încredere în ei înșiși, care par a-și fi pierdut reperul de bun simț educativ. Adesea, mămicile nu mai au încredere în instinctele lor și vor să suplinească intelectual, dau fuga la vreo carte de specialitate sau la net, ceea ce le bulversează și mai tare.

Aproape că ne pare științifico-fantastică ideea că un copil ar putea să învețe de drag și nu pentru note, pentru câștiguri olimpice sau cine știe ce demonstrații. Când vorbim despre curriculum ne interesează orice, numai ce se întâmplă cu copilul care crește și care sunt nevoile lui de învățare nu pare să ne preocupe… Cu toții vedem asta și totuși nimeni nu îndrăznește să oprească parada penibilă strigând din toți rărunchii: „Împăratul este gol!”

Competiție înseamnă comparare și standarde, deci iar vorbim despre dresaj și nu despre educația care presupune competențe individuale specifice. Competiția nu este o invenție românească în educație, ea își are originea în pragmatismul american și în herbart-ianismul german. Acest import nu este doar unul străvechi, și acum tot aud părinți fascinați de proiecte educaționale care propovăduiesc ideea de a face din copil lider, copil de succes și alte asemenea „rețete” deprimante care merg pe ideea copilului-plastilină pe care îl formăm noi cum dorim.

Eu cred că nu ar trebui să ne stresăm noi prea tare să „facem” ceva, ci să mergem pe manifestarea copilului de la diferite etape. El poate fi competitiv la un moment dat, poate fi cooperant altă dată, sau în alte contexte. Cred că dacă am avea mai multă încredere în copilul nostru și în noi înșine am lăsa dezvoltarea în legea ei naturală fără să le mai gestionăm noi pe toate. Din păcate, nicio intervenție în mersul natural nu poate fi de bun augur, oricât de susținută teoretic ar fi. Părinții sunt educatori naturali ai copilului care au intuiția nevoilor lui specifice în fiecare moment al creșterii, de aceea cred că exemplul lor viu i-ar ajuta pe teoreticieni și nu invers așa că nu aș îndrăzni să le dau sfaturi de bună practică.

Varicela

sau varsat de vant. sau chestia aia cu bube multe.

Nu sunt semne prea multe, doar o febra suspecta, nu foarte puternica. Ma bazez mai mult pe faptul ca la gradinita au tot facut alti copii si cumva - ma asteptam. Cica perioada de incubare este 10-21 de zile. Adica de la contaminare pana la manifestarea simptomelor dureaza atat.

Om vedea.

Neputinta invatata