Povestea trista a gradinitei mele

Nici nu stiu cu ce sa incep, am un gust amar in gura...si mi-e tare lehamite. Nici macar nu e ceva nou, banuiam ca asa se va intampla dar ma faceam ca nu pricep, din comoditate sau din lasitate probabil.

Educatoarea fetitei mele este visul multor parinti: lucreaza cu ei tot felul de activitati si ii invata 100 de poezii pe minut si mai ales stie sa-i disciplineze incat nu misca nimeni in front, nici macar cei mai neastamparati. Insa la capitolul care ma intereseaza pe mine: sa stabileasca o legatura emotionala cu copilul, sa-i insufle incredere si sa-i stimuleze gandirea si curiozitatea, e zero barat.

Stiu, - sunt nebuna, stiu - daca vreau asta trebuia sa o dau la particular dar m-am ambitionat sa cred ca o sa mearga si asa, am auzit de copii care merg la stat si e super ok, deci se poate. La noi nu s-a putut.



Pur si simplu intr-o zi a zis calm: eu nu ma mai duc niciodata la gradinita! Nu cu smiorcalieli, nu cu plansete, pur si simplu nu. Si asa a ramas, oricat de mult am incercat s-o conving/pacalesc/santajez. La un moment dat mi-era si jena cand enumeram motivele pentru care ar trebui sa mearga la gradinita desi nici eu nu credeam ce spuneam.

Momentul declansator (spune doamna, pentru ca eu n-am reusit sa scot nimic de la ea) a fost ca o data s-a indepartat de grup in curtea gradinitei si doamna n-a mai vazut-o. Desi gardul e o fortareata si nu avea nici o sansa sa iasa din gradinita, totusi ia intrat in panica vazand ca nu o gaseste si in momentul in care a dat cu ochii de ea a inceput s-o zgaltaie ca de ce nu sta langa ceilalti, a scos-o in fata clasei si i-a facut morala, apoi i-a dat bulina neagra si a spus-o la toti parintii. In conditiile in care niciodata pana acum nu i-a facut observatie, e un copil extrem de cuminte. Si cred ca s-a socat. Dintr-o data atatea pedepse, a inceput sa planga ca vrea la mami. Doamna i-a zis ca nu o suna pe mami ca a fost neascultatoare si nu merita. Iar de aici pana la tragedie n-a mai fost decat un pas.

O sa schimbam clasa de la anul sau poate chiar si gradinita. Motivul pentru care n-am facut-o pana acum este ca mi-era groaza de faptul ca trebuia sa umblu cu milogeala, cu pachetele si daruri pe la directoare, sa fac mutatie pe buletin ca sa fie in circumscriptia respectiva, etc. Al doilea se refera la bani, chiar nu ne permitem particulara. Iar al treilea la puterea exemplului. Eu cand dau de greu – fug. Asa am facut mereu, asa imi vine sa fac si acum desi imi cunosc slabiciunile: fug din relatii, renunt la proiecte importante, imi dau demisia de la job. Asta fac eu cel mai bine, si asta nu vreau sa trasmit mai departe copilului meu. Desi pe de alta parte mi-e teama sa nu dau in extrema cealalta ...aia in care ii transmit ca e ok sa stai si sa suferi desi nu ti-e bine intr-un loc, dar asta e ...trebuie sa ramai si sa strangi din dinti.
Nici nu mai stiu cum e mai bine. Dar macar m-am hotarat. E un inceput.