duminică, 18 martie 2012

Despre INTUITIE


Eu am fost dintotdeauna o persoana cerebrala. Toate sfaturile primite in copilarie au fost ceva de genul: “asculta-ti mintea, inima te poate insela” ,“daca te indragostesti, esti la cheremul celuilalt”, “inima este slaba” etc. Probabil ca au stat ceva experiente nefericite pe fundamentul sustinerii acestei idei, dar nu asta e scopul discutiei noastre de astazi:)

Ce vroiam eu sa accentuez este ca uneori simt ca logica nu mai e suficienta. Ca cele mai bune decizii le iei pentru ca asa “simti” nu pentru ca ai argumente solide in directia respectiva.

Prin urmare am decis sa-mi dezvolt aceasta latura si am fost de curand la un workshop despre intuitie. Si ce am aflat:

  1. intuitia este legatura noastra cu divinul
  2. suntem fiinte spirituale cu experienta fizica si nicidecum invers (adica corpuri fizice ce trec prin ceva experiente spirituale)
  3. pentru a invata sa auzi intuitia trebuie sa te antrenezi (detalii mai jos)
  4. trebuie sa inveti sa separi vocea intuitiei de cea a mintii. Indicii: vocea intuitiei e calma si constanta, ideea revine mereu, este insotita de calm si liniste interioara. Frica si temerile apar ca raspuns ulterior al mintii sub forma celor 3 “nu”: tu nu poti, nu esti si nu meriti. Si cel mai important este felul in care reactioneaza corpul la acea idee, daca e o senzatie de bine, caldura, relaxare, esti pe drumul cel bun:) Vocea mintii vine cu agitatie: “daca nu fac asta acum, e naspa”, e haotica si stringenta, e insotita de spaime si indoieli. E puternica
  5. rezultatele ascultatii vocii interioare sunt extraordinare in sensul ca intuitia te aduce la un grad mare de autenticitate, iti salveaza viata in cazuri extreme si iti aduce beneficii pe care le-ai obtine mai greu pe alte cai.
  6. Intuitia este acceasi pentru toti oamenii; ce difera este gradul in care unii dintre ei sunt dispusi sa o asculte sau nu. Ignorata, devine doar un zgomot de fond.
  7. Odata ales drumul intuitiei, apar sincronicitatile, altfel spus intreg universul conspira la indeplinirea viselor tale.

Cum sa “stimulam” intuitia?

Practic toti participantii si-au dorit sa afle asta, asa ca impartasesc ce am aflat si eu:

In primul rand trebuie sa ai DESCHIDERE: chiar daca esti sceptic, macar stai cu antenutele in aer si fii atent. Apoi manifesta-ti INTENTIA prin joc: ma intreb oare cum va fi vremea maine? Ma intreb oare ce metrou va veni primul in statie? Apoi este manifestarea INCREDERII: pe masura ce vezi ca functioneaza poti sa ai din ce in ce mai multa incredere in intuitia ta si sa-ti exprimi asta cu voce tare: Am incredere ca voi gasi job-ul potrivit. Am incredere ca voi gasi apartamentul potrivit chiar daca nu am bani suficienti sa-l cumpar, etc Iar ultima parte este sa ACTIONEZI. Daca ti se arata oportunitati - sa nu le ratezi pentru ca altminteri totul e degeaba, pe principiul Dumnezeu iti da dar nu-ti baga si in traista.

O alta cale de a intari legatura ta cu intuitia este sa verbalizezi ce simti chiar daca intr-un final faci sau nu actiunea respectiva. De exemplu, sunteti in masina mai multe persoane si incercati sa vedeti varianta optima de a ajunge din punctul A in punctul B. E bine sa spui cu voce tare: eu simt ca cel mai bine ar fi s-o luam pe ruta X, chiar daca intr-un final se voteaza o alta cale este ok sa spui, e ca si cand i-ai da credit intuitiei tale.

Alte metode: relaxare prin respiratia inimii (numeri pana la 5 la inspiratie si inca 5 la expiratie) in timp ce tii mana in dreptul inimii si intrebi “ce ai sa-mi spui suflete?” apoi ar mai fi metoda somnului: iti pui intrebarea care te framanta inainte sa te culci si dimineata ai raspunsul. Un alt moment prielnic pentru intuitie este atunci cand esti la capatul unui efort fizic intens sau...la dush :)

O alta chestie care mi-a placut este urmatoarea: inchizi ochii si te invarti in cerc pana ametesti, dupa care te intinzi comod pe un scaun cu talpile lipite de podea si incepi sa-ti imaginezi ca prin tine trece un fascicul de raze izvorate direct din soare care te invaluie cu totul - pur si simplu constientizezi chestia asta pana la cele mai mici detalii. Apoi iti imaginezi ca picioarele tale sunt bine infipte in pamant si din ele cresc radacini pana in centrul pamantului. Si in momentul asta privesti catre sufletul dinauntrul tau si il intrebi ce vrei sa stii. Banuiesc ca asta e o mini-sesiune de auto-hipnoza:)

In fine ideea e sa reduci cat mai mult la tacere rationalul, dar in acelasi timp sa ramai constient ca sa-ti poti aduce aminte ce mesaj ai primit. Daca aveti alte metode care functioneaza, banuiesc ca e ok.

Sau si mai bine zis, daca aveti o relatie speciala cu intuitia vostra, mi-ar placea sa o aud si eu, pentru ca sunt novice in domeniu. Mi-ar placea sa aud cazuri in care intuitia chiar a facut diferenta.

PS Am senzatia ca sunt zodii care au o putere mai mai mare de a asculta intuitia: Scorpionii, Pestii, parca si Varsatorii.

LE: Cineva care a scris mai bine ca mine...si mai complet
http://analizapsy.blogspot.com/2012/03/intuitia.html

6 comentarii:

  1. Mi-a mers la casa sufletului articolul asta.
    Am inceput procesul asta al ascultarii de sine acum 2 ani, si inca mai bajbai, uneori nu-mi iese, sau, cum spui tu,ma cuprinde frica.
    Dar functioneaza. Azi cred cu tarie ca singura mea datorie este fata de mine, sa-mi ascult inima, inituitia, sa fiu fidela firii mele, si atunci si cele din jur se cern. Se cern relatiile, caci suntem magneti, si atragem ceea ce emanam. Se cern atitudinile, si tot asa. E mult de vorbit, mi-ar placea sa stam cand la povesti pe tema asta.
    P.S.: Sunt Varsator :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Monica, pai e cazul sa-mi predai niste lectii, mai ales ca vad ca ai ceva antrenament (2 ani).

      Am senzatia ca o sa ne intalnim in curand, asa imi spune mie intuitia :P

      Ștergere
    2. Oo, sunt departe de a da lectii, plus ca subiectul difera, de la un invatacel la altul :P
      Iti spune lucruri faine intuitia, abia astept sa se intample:D

      Ștergere
  2. Se poate vorbi despre intuitie si foarte stiintific, sa stii. Ma rog, asta daca e sa consideri stiintele socio-umane ca atare. Ea nu este in mod obligatoriu legata de "suflet" si, personal, nici nu o consider "legatura" cu divinul. Este legatura noastra cu acea parte a psihicului care nu se afla in campul constiintei, dar asta nu o face mai putin valoroasa decat rationamentele constiente - asta daca esti curioasa despre alte puncte de vedere asupra intuitiei.

    Exista numeroase modele de reprezentare a psihicului uman in abordarea numita generic psihodinamica (care-si are originile in psihanaliza), dar toate sustin existenta unui camp limitat al constiintei, a unei zone "obscure" de diferite origini (personala, arhetipala) numita in general inconstient si a unei zone de trecere- subconstient, preconstient etc. Se pare ca in acea zona se manifesta intuitia si insght-urile ei provin din niste "rationamente" (termenul e impropriu) care nu au ajuns integral in campul constiintei, sau din alte tipuri de continuturi proprii inconstientului care vin sa completeze informatia constienta, sa ii acorde o coloratura afectiva etc.
    Intuitia e o parte foarte importanta din psihismul omului pentru ca este calea spre echilibru.

    Psihoterapia psihodinamica se bazeaza pe acest tip de informatie care "evadeaza" din zonele intunecate pentru a patrunde in campul constient sub forma de franturi/fragmente, oferind calea de acces spre complexele din inconstient si, prin travaliul terapeutic, ajungi sa faci pace cu tine insuti. In masura in care iti dobandesti echilibrul propriu, inveti ca intuitia iti este un "prieten bun", sa zic asa.

    Termenii folositi nu au fost cei proprii intotdeauna, dar mi-era teama sa nu devina comentariul complet ilizibil. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria
      Iti multumesc pentru detalieri...mereu m-am intrebat care e diferenta dintre inconstient si subconstient.

      Ștergere
    2. Pai, depinde ce "model" iei ca reper, ce am scris eu este un fel de colaj din mai multe teorii, toate inscrise in orientarea dinamica, dar autori diferiti au propus modele diferite.
      Pe scurt, uite aici:
      http://www.psychologies.ro/Dictionar-de-psihologie/I/INCONSTIENT-1252795
      http://www.psychologies.ro/Dictionar-de-psihologie/S/SUBCONSTIENT-1256951

      Ștergere