Somatizarea la copii

Am mai scris despre somatizare aici dar simt nevoia sa reiau

Postul asta porneste de la ultimele evenimente traite legate de inceperea gradinitei, ocazie cu care mi-am dat seama ca o parte ingrijoratoare a parintilor considera ca lasatul copiilor la gradinita in urlete de groaza si plecatul la serviciu este un lucru normal, face parte din procesul de adaptare si “o sa le treaca”.

Permiteti-mi sa va contrazic. Pentru ca eu am senzatia ca stam foarte prost la capitolul empatie in general. Fie n-o avem deloc (ceea ce e putin probabil, e o abilitate la fel de naturala ca frica, iubirea, etc) fie am ajuns sa o ignoram din cauza ca ne aduce prea multe prejudicii (la un moment dat obosesti sa te tot pui in papucii celuilalt si sa-l intelegi, pe tine cine te mai intelege?) Si atunci ajungi sa devii mai “dur” si sa ignori semnalele celorlalti pentru a-ti fi tie bine.

Empatia are insa o mare calitate: te ajuta sa intelegi lumea in diversitatea ei, te ajuta sa intelegi ce simte celalalt si cum poti sa imbunatatesti comunicarea cu cei din jur adresandu-te exact partii problema intr-o interactiune, adica exact acolo unde il doare sau il nelinisteste pe celalalt, fie ca e constient sau nu de asta si in felul asta scuteste o mare parte din efortul “hai ca-i mai zic vreo doua si-l conving” in timp ce ala nu si nu.

Empatia fata de copil este si mai valoroasa. Sa incerci sa intelegi lumea prin ochii lui este o experienta care merita traita, macar pentru faptul ca iti pune la indoiala atatea axiome pe care tu le ai deja bine fixate in creier si pe baza carora iti conduci viata fara sa le mai constientizezi (lucruri din categoria “soarele rasare intodeauna la est”) Nu zic sa renunti la ele dar putina zgaltaire nu strica, iti aduce un aer proaspat si idei “afara din cutie”.

Pe scurt: somatizarea este atunci cand copilul acuza dureri si stari de rau fara ca medicul sa depisteze vreo cauza organica. Aici pot intra febra suspecta, aparuta din senin, varsaturi, diaree, alergii, raceli frecvente, dureri de cap, etc. Ca indiciu ca ele sunt de natura somatica, ele sunt intotdeauna legate de vreun eveniment neplacut (cel putin neplacut perceput de copil) si se repeta. Cea mai frecventa este starea de rau inainte de a pleca la scoala sau la gradinita, dentist, doctor, anumite manifestari legate de un loc/persoana anume.

Este foarte important sa nu se ignore problema pe principiul las'ca ii trece pentru ca ele pot degenera, se fac niste legaturi neuronale care ulterior functioneaza pe principiul reflexului lui Pavlov, cand organismul intalneste un stimul asemanator, isi aminteste reactia initiala si se declanseaza somatizarea, In timp, acest mecanism se “batatoreste” si devine ireversibil. Chiar daca inlaturi stimulul, reactia va ramane si ii va crea un handicap serios de-a lungul vietii in aspectele neplacute: job, examene, relatii cu autoritati, etc.

Somatizarea apare cand toate celelalte cai de comunicare au fost epuizate: organismul reactioneaza de abia atunci cand nevoile copilului au fost transmise dar au fost respinse, ignorate. Asta e bine de stiut, pentru a face diferenta intre alint, rasfat sau “hai sa mai testam niste limite” si “nu pot sa duc asta acum, e prea mult pentru mine, nu sunt pregatit, am nevoie de putin ajutor”.

O sa ziceti ca sunt paranoica si nimeni n-a murit din asta. De acord, dar de ce sa nu evitam, mai ales ca nu ai de unde sa stii cine a murit putin pe dinauntru “din asta”. Au fost dimineti in care deschideam usa clasei sa o bag pe fiica-mea si in secunda 2 ma trezeam cu 1-2 copii agatandu-se de picioarele mele rugandu-ma cu lacrimi in ochi sa le-o aduc pe mamica lor. “Doamna, eu nu stiu de ce plange in halul asta, doar i-am zis ca vin sa-l iau!” mi se confesa o mamica. Pai sa ne imaginam ca vin martienii pe Planeta Pamant si iti spun ca o sa te omoare in chinuri groaznice dar n-ai de ce sa-ti faci griji pentru ca e chiar distractiv. Si tu urli ca din gura de sarpe desi ti-au spus de o mie de ori ca n-ai nici un motiv sa-ti fie frica, moartea e ceva placut si e spre binele tau. Dar tu tot urli, tot ti-e frica. Si ma rog , mori, iti dai seama ca au avut dreptate, te simti minunat si totul e roz, dar uitandu-te inapoi la momentul de dinaintea mortii, nu-i asa ca groaza e tot acolo?