Stimularea copilului

Lucrurile s-au adunat de ici de colo pe parcurs iar cuvantul asta l-am auzit de-a lungul timpului in diverse situatii.

Era fetita mea mica (app 1 an) atunci cand eram in business trip prin strainataturi, echipa de manageri romani toti unul si unul, despre ce sa vorbim noi la masa...ati ghicit: despre copii! Si au inceput: eu o s-o dau la balet si la pictura si engleza ca asta e obligatoriu si un instrument ca sa i se formeze urechea muzicala si neaparat inot, asta nu se discuta (copil 9 luni). Eu deja am inscris-o la toate astea si in plus, logoped, ca nu-mi place cum vorbeste si la o profesoara de romana ...mai exerseaza cu ea ca nu-mi place ca are vocabularul cam sarac (copil 5 ani) Eu il duc pe al meu la o gradinita cu predare in limba germana in exclusivitate, de cand intra pe poarta gradinitei gata, nu mai aude o boaba romaneste! Dau aproape 50 milioane dar merita (copil 4 ani) si intreb si eu ca tampita: auziti, dar daca nu le place? Hahahaha... copii trebuie stimulati de mici....cum sa nu le placa...ce nu e de placut aici?! haahaha

Apoi voluntariatul pe care l-am facut cu copii supradotati si-i vedeam cum vin supra-obositi la centru. O fetita minunat de frumoasa si intelegatoare si matura pentru varsta ei (7 ani) mi-a povestit cum s-a trezit la 5 dimineata pentru o mie de activitati in ziua respectiva (scoala era doar o mica parte) si de abia se mai putea tine pe picioare. Pentru ca- nu-i asa - avea o inteligenta peste medie si trebuia stimulata.

Apoi am dus-o pe fetita mea la un atelier de pictura pe la doi ani jumate, nimic deosebit, sa mai mazgaleasca, sa mai cunoasca alti copii...si profesoara m-a tras ingrijorata la o parte: da, doamna se descurca dar....sa stiti ca se vede ca nu e suficient stimulata.

Apoi am cazut eu insami in capcana stimulatului cand am inscris-o la optional de engleza si dansuri (in cadrul gradinitei) apoi m-am grabit cu balet si pictura pe sticla si vroiam si sculptura si desen. Pur si simplu, nu stiu cum s-a intamplat, vorbeam cu mamicile si ziceau ca au inscris copiii la diverse cursuri si e foarte fain, sa o inscriu si eu sa fie impreuna, sa se ambitioneze reciproc. Si cand trageam de fiica-mea sa mergem la balet desi ea era obosita si a inceput sa planga...m-am dezmeticit! Desi am zis ca n-o sa fac asta niciodata, s-o umplu de activitati si s-o suprasolicit, exact asta am facut...e atat de usor sa cazi in capcana spiritului de turma ( si sa te gandesti ca daca nu urmeaza trend-ul o sa ramana codasa, o sa i-o altii inainte, mai isteti, mai rapizi, mai “stimulati”) Sa va mai spun ca-mi trecuse prin cap s-o inscriu la Voinicel, Euroscolarul si alte nebunii, “ca e bine sa aiba o diploma sa o puna la portofoliu” ? Nu va mai spun, ca mi-e rusine.

Dar ca idee, eu inteleg de ce tentatia este atat de mare: traim intr-o lume competitiva in care noua ne-a fost greu sa razbim, in care totul e o lupta si e bine sa fii pregatit, sa ai un avantaj competitiv si parintii se gandesc le fac un bine copiilor. Dar putin se gandesc ca in goana asta nebuna dupa note, evaluari, diplome si FB-uri se poate da foarte usor in extrema cealalta in care copilul capata aversiune fata de modul asta prea competitiv de a trata lucrurile si rezultatul este exact opusul celui dorit.