Fritz Riemann - Formele fundamentale ale angoasei

Cele patru angoase fundamentale ale omului:

1. dorinta de a deveni un individ irepetabil care isi afirma caracterul autonom si se delimiteaza de altii – duce cu sine angoasa separarii, individuatiei (cand esti altfel, esti exclus din grup)
   2. dorinta de a face schimburi cu exteriorul, a ne darui vietii in cel mai larg dintre sensuri – duce cu sine angoasa de a deveni dependenti, de a ne abandona prea mult celorlalti, de a renunta la noi pt a ne putea adapta si a fi acceptati
   3. dorinta de a tinde spre ce e durabil si sigur, sentimentul ca avem la dispozitie tot timpul din lume, nu e nici o graba – duce cu sine angoasa de a ramane blocat, de a nu evolua.
   4. cand trebuie permanent sa renuntam, sa pierdem, sa ne schimbam ca sa ne adaptam vietii, apare angoasa de nou, de a indrazni, de a iesi din zona de confort
   
   
   
   Despre reprimarea agresivitatii la copil:
   “Cu adevarat tragica este aceasta autodistrugere din cauza unor sentimente de ura si invidie din copilarie pe atunci justificate, pe care individul insa nu a avut niciodata voie sa le exprime, pentru ca astfel nu facea decat sa isi inrautateasca situatia si s-ar fi resimtit pe sine ca un om rau. Pentru ca el nu a gasit nici o posibilitate, nici un ventil de a da curs afectelor sale si pentru ca le-a trait cu sentimente puternice de culpabilitate , a trebuit sa le indrepte impotriva lui insusi ca o pedeapsa. Cele mai mari tragedii se joaca in copilarie, anume prin faptul ca un copil respins va lua in interior aceasta respingere, sub forma de ura de sine si, din teama de pierdere si lipsa de protectie, el isi va trai agresivitatea proprie ca o prea mare impovarare a situatiei de pericol in care se afla deja. Astfel cel care va deveni ulterior depresiv este cel care nu invata de timpuriu cum sa procedeze cu agresivitatile sale. El se teme permanent de un bumerang care il atinge cu dublul fortei cu care a fost aruncat.
   
   Numai atunci cand copilului ii este permis sa isi manifeste afectele si agresivitatea el poate invata cum sa procedeze cu ele, sa le instaleze adecvat situatiei sau sa renunte la ele. Atunci cand un copil este frapant de linistit si cuminte, cand se plictiseste si nu vrea sa faca nimic cu lumea, cand nu manifesta nici o initiativa si trebuie stimulat sa realizeze orice activitate, cand are o inclinatie nefireasca spre lipsa de chef, cand nu-si poate gasi singur o activitate si reactioneaza exagerat atunci cand este lasat sa se joace singur, acestea sunt semne ale unei depresivitati incipiente la care trebuie sa fim atenti.
   
   
   
   Despre revolta copiluluiin fata constrangerilor:
   “De aceea, o astfel de "greva" a copilului reprezinta inca un semn bun pentru ca aici inca mai exista ceva care se rascoala impotriva constrangerii si obligatiilor permanente. Daca astfel de oameni sunt in continuare constransi sa faca ceva fara sa li se dea timpul si posibilitatea de a lua ceva ce nu au avut voie niciodata - adica a fi un subiect cu propria vointa, propriile impulsuri si dorinte- ei vor fi impinsi in cea mai extrema disperare. Ei nu se mai pot salva decat in indiferenta crescanda, devin "frustrati" sau se refugiaza in adictie sau sinucid.
   
   
   
   Despre supraprotectie:
   Pericolul unor mame supraingrijorate este ca il leaga pe copil prea strans de ele din cauza anxietatii lor vitale si angoasei de pierdere. Le este greu sa fie consecvente si il scutesc pe copil de lucrurile de care nu ar trebui sa-l scuteasca. Practic, in felul acesta le franeaza cresterea, asigurandu-se ca cel mic va ramane cu ele cat mai mult posibil.