sâmbătă, 1 martie 2014

Reactia la agresivitatea copilului


Acum ne vom ocupa de intrebarea: cum s-a ajuns, in primii ani de viata ai copilului, la restrictionarea posibilitatilor sale de exprimare a agresivitatii? Trebuie sa tinem seama si de faptul ca procesul de crestere este insotit in mod neintentionat si inevitabil de o serie de frustrari de diferite naturi, la care copilul poate reactiona via mecanisme instinctuale, cu un raspuns agresiv. Expresii de manie, comportament sfidator, chiar acte agresive sub forma de lovituri adresate parintilor sunt manifestari infantile naturale si intra in normalul dezvoltarii. Acum trebuie sa ne punem intrebarea: de ce unele persoane de relatie ale copilului restrictioneaza atat de drastic aceasta forma vitala a manifestarilor naturale ale fiului/fiicei astfel incat ea dispare partial sau total din repertoriul comportamental al copilului respectiv? Ce reactii emotionale declanseaza la ei aceste comportamente agresive infantile?
Exista mai multe explicatii:
  • sunt o jignire narcisica fata de persoana de ingrijire primara, deoarece pun sub semnul intrebarii Eu-ul ei ideal: “sunt o mama perfecta!”; urmarea ar fi ca ea sa se considere ratata la capitolul educatia copilului
  • sunt o chemare la lupta pentru un tata nesigur de sine care se prevaleaza fortat de autoritatea sa, care vede in rezistenta agresiva a fiului o sfidare si inceputul unei lupte pentru putere – el trebuie sa arate acum cine este stapan in casa
  • tulbura dorintele de armonie si simbioza ale unei mame care si-ar dori sa traiasca intr-o totala dedicare si “iubire perfecta” cu fiul ei
  • o angoaseaza sau o indigneaza pe mama, ea insasi inhibata sub raportul agresivitatii si o pun in pericolul de a I se trezi propria agresivitate latenta si de a izbucni fara sa se stapaneasca atunci cand copilul manifesta comportament agresivitateo intristeaza pe mama pentru ca ea considera ca numai un copil cuminte este demn de iubire. In educatie si in propria ei viata ea tine la idealul pacifist si se teme ca din copiii agresivi vor iesi adulti razboinici, cu probleme de adaptare
  • pun in pericol pacea aparenta care se mentine artificial in familie dar care ascunde de fapt o mare doza de ostilitate reprimata. Cuvintele rele si expresiile de manie sunt totalmente tabu pentru ca pot declansa o avalansa de ura si pot face sa se prabuseasca intregul sistem familial aflat intr-un atat de fragil echilibru
  • sunt traite ca niste jigniri personale, adica devalorizari ale propriei persoane si pun sub semnul intrebarii echilibrul narcisic al celui in cauza. Mama isi recepteaza propriul copil ca o persoana de acelasi rang, adica un fel de frate si trebuie sa intre cu el intr-o lupta de autoafirmare
  • ii amintesc mamei de inspaimantatoarele conflicte din casnicia parintilor proprii si caracterul distructiv al conflictelor de durata din familie. Ea doreste sa evite orice repetare a acestei situatii si nu recunoaste caracterul inofensiv al manifestarilor de manie ale copilului ei.
  • Pun in pericol idealul de educatie a unui tata rigid si nesigur pe el care considera ca pretentiile de obedienta absoluta si infrangerea vointei proprii a copilului sunt masuri necesare in educatia unui om de valoare (“faci cum zic eu!”, “eu te-am facut, eu te omor”)
  • aduc atingere cerintei de recunostinta enuntate de o mama care isi sacrifica tot timpul, care se neaga pe sine (“eu fac totul pentru tine si tu te porti atat de urat cu mine!”)
  • pun in pericol capacitatea de stapanire de sine a unui parinte si evoca pericolul izbucnirii necontrolate a propriei sale manii, de care cel in cauza se teme pe buna dreptate, dat fiind ca tinde spre contrareactii nepotrivit de aprige si de brutale datorita raportului diferit de forte.
    Cu siguranta ca la aceasta lista se pot adauga si alte motive care ii fac pe parinti ca trebuie sa ingradeasca comportamentul agresiv care partial intra in normalitatea varstei. Ei ameninta cu retragerea iubirii sau chiar ii retrag copilului iubirea lor (se supara, nu mai vorbesc, il ignora pe copil sau chiar il lovesc)
    Toate aceste reactii pot conduce la o demonizare a agresivitatii si la izgonirea ei din trairea proprie si din repertoriul comportamental. Teama de consecintele propriei agresivitati manifestate (pierderea iubirii, pedeapsa, rusine) teama de masurile de razbunare agresive si sentimentele de rusine si de culpabilitate (“sunt un om rau”) il fac in cele din urma pe copil sa renunte la expansivitatea sa. Consecinta este o inhibare agresiva. In cazul cel mai nefavorabil mania se intoarce impotriva lui insusi si decompenseaza in scaderea vitalitatii si depresie.

    Fragment tot din cartea lui Dietmar Stiemerling

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu