Atat de inchisa

E foarte greu cu uitatul asta inauntrul tau... am deja 8 luni de analiza personala si am inceput formarea in Psihanaliza Copilului si Adolescentului (da, stiu, tot spre copii m-a tras ata:) si inca este foarte, foarte greu sa vorbesc, sa ma deschid.

Oamenii sunt inca "rai" si inca simt ca ma resping dar macar acum imi dau seama de filmele din capul meu.

E foarte greu sa ai incredere dupa ce increderea ti-a fost inselata de mii de ori si tocmai atunci cand erai incapabil sa te aperi.

Dar trece. Simt ca trece si ma bucur. Sper ca intr-o zi sa imi fac curaj sa scriu despre asta. It's quite an adventure.

Curs Psihologia Copilului si Adolescentului

fragment:


"Este bine cunoscut că o abordare ştiinţifică este întotdeauna un demers
intelectual orientat spre scop. Ca oameni de ştiinţă trebuie să ne definim foarte clar
scopul studiului şi apoi să colectăm date pentru a testa ipotezele sau a rezolva
problemele. În acest proces dăm la o parte experienţele umane şi aspectele care nu
corespund scopului studiului.

Maslow era de părere că, înainte să ne lăsăm prinşi de
ipotezele şi scopurile studiului să ne deschidem lumii într-o manieră senzorială,
preraţională la un nivel experienţial. Ar trebui să experimentăm lumea mult mai
receptiv şi mai viu, să ne lăsăm conduşi de ceea ce ne mişcă şi ne încântă, asemenea
copiilor. Astfel vom dobândi insighturi care mai târziu vor ghida demersurile noastre
raţionale, ştiinţifice."

Mos Craciun a murit. Traiasca Mos Craciun!

Ieri am intrat intr-un magazin de jucarii sa luam cadou pentru un coleg de la gradinita pentru ca e ziua lui in wekend. Si chiar cand intram ...vede expusa Caleasca cu Unicorn care a primit-o cadou de Craciun si spune repede:

- Aha, deci de-aici mi-ati luat voi cadoul...

Eu ma uit perplexa la sot, sotul la mine. Deci stia si asta n-a impiedicat-o sa se bucure in continuare de sarbatoare sau sa ne turuie despre ce i-ar placea sa-i aduca data viitoare Mos Craciun.

Hmmm, copiii vorbesc si ne transmit tot felul de semnale, numai de ne-am face timp sa-i ascultam :)

Fritz Riemann - Formele fundamentale ale angoasei

Cele patru angoase fundamentale ale omului:

1. dorinta de a deveni un individ irepetabil care isi afirma caracterul autonom si se delimiteaza de altii – duce cu sine angoasa separarii, individuatiei (cand esti altfel, esti exclus din grup)
   2. dorinta de a face schimburi cu exteriorul, a ne darui vietii in cel mai larg dintre sensuri – duce cu sine angoasa de a deveni dependenti, de a ne abandona prea mult celorlalti, de a renunta la noi pt a ne putea adapta si a fi acceptati
   3. dorinta de a tinde spre ce e durabil si sigur, sentimentul ca avem la dispozitie tot timpul din lume, nu e nici o graba – duce cu sine angoasa de a ramane blocat, de a nu evolua.
   4. cand trebuie permanent sa renuntam, sa pierdem, sa ne schimbam ca sa ne adaptam vietii, apare angoasa de nou, de a indrazni, de a iesi din zona de confort
   
   
   
   Despre reprimarea agresivitatii la copil:
   “Cu adevarat tragica este aceasta autodistrugere din cauza unor sentimente de ura si invidie din copilarie pe atunci justificate, pe care individul insa nu a avut niciodata voie sa le exprime, pentru ca astfel nu facea decat sa isi inrautateasca situatia si s-ar fi resimtit pe sine ca un om rau. Pentru ca el nu a gasit nici o posibilitate, nici un ventil de a da curs afectelor sale si pentru ca le-a trait cu sentimente puternice de culpabilitate , a trebuit sa le indrepte impotriva lui insusi ca o pedeapsa. Cele mai mari tragedii se joaca in copilarie, anume prin faptul ca un copil respins va lua in interior aceasta respingere, sub forma de ura de sine si, din teama de pierdere si lipsa de protectie, el isi va trai agresivitatea proprie ca o prea mare impovarare a situatiei de pericol in care se afla deja. Astfel cel care va deveni ulterior depresiv este cel care nu invata de timpuriu cum sa procedeze cu agresivitatile sale. El se teme permanent de un bumerang care il atinge cu dublul fortei cu care a fost aruncat.
   
   Numai atunci cand copilului ii este permis sa isi manifeste afectele si agresivitatea el poate invata cum sa procedeze cu ele, sa le instaleze adecvat situatiei sau sa renunte la ele. Atunci cand un copil este frapant de linistit si cuminte, cand se plictiseste si nu vrea sa faca nimic cu lumea, cand nu manifesta nici o initiativa si trebuie stimulat sa realizeze orice activitate, cand are o inclinatie nefireasca spre lipsa de chef, cand nu-si poate gasi singur o activitate si reactioneaza exagerat atunci cand este lasat sa se joace singur, acestea sunt semne ale unei depresivitati incipiente la care trebuie sa fim atenti.
   
   
   
   Despre revolta copiluluiin fata constrangerilor:
   “De aceea, o astfel de "greva" a copilului reprezinta inca un semn bun pentru ca aici inca mai exista ceva care se rascoala impotriva constrangerii si obligatiilor permanente. Daca astfel de oameni sunt in continuare constransi sa faca ceva fara sa li se dea timpul si posibilitatea de a lua ceva ce nu au avut voie niciodata - adica a fi un subiect cu propria vointa, propriile impulsuri si dorinte- ei vor fi impinsi in cea mai extrema disperare. Ei nu se mai pot salva decat in indiferenta crescanda, devin "frustrati" sau se refugiaza in adictie sau sinucid.
   
   
   
   Despre supraprotectie:
   Pericolul unor mame supraingrijorate este ca il leaga pe copil prea strans de ele din cauza anxietatii lor vitale si angoasei de pierdere. Le este greu sa fie consecvente si il scutesc pe copil de lucrurile de care nu ar trebui sa-l scuteasca. Practic, in felul acesta le franeaza cresterea, asigurandu-se ca cel mic va ramane cu ele cat mai mult posibil.
   
   
   

Prima ei pe postare pe facebook

Intamplarea asta face parte din categoria "Mie nu mi se poate intampla"

Iesisem in oras mai multi, din pacate noi eram singurii cu copil asa ca D-ra se cam plictisea...prin urmare, atunci cand a cerut telefonul sa se joace putin jocul cu printese, sotul i l-a dat fara comentarii.

Se joaca putin si apoi apare in restaurant o fetita de varsta ei, asa ca lasa telefonul si incepe sa-i dea tarcoale nou-venitei. Intre timp noi ne incinseseram la vorba, cand sotul observa ca bipaia telefonul suspect de mult (bipaie de fiecare data cand primeste notificare pe mail). Cand se uita, ce sa vezi...a noastra se logase pe Facebook direct din aplicatia cu printese si postase pe profilul sotului - profil care cuprinde inclusiv contacte profesionale -  o poza cu un mesaj de genul "vedeti ce fundite frumoase am creat eu?" (ceva automat creat de aplicatie) si daduse share.

Si lumea a crezut sincer ca sotul a luat-o razna si il bombarda cu like-uri si mesaje de incurajare: "Da, foarte frumoase, tine-o tot asa!" pana s-a lamurit misterul.

Pe scurt

RUDOLF DREIKURS despre Principii adleriene de crestere a copilului

1. Incurajati copilul
2. Evitati pedeapsa si recompensa (Esecul folosirii pedeapsei si al recompensei ca metoda de educare)
3. Uilizati consecinta logica si naturala
4. Fiti fermi fara a domina
5. Respectati copilul
6. Induceti respectul pentru ordine
7. Induceti respectul pentru drepturile celorlalti
8. Eliminati critica si minimalizati greselile
9. Mentineti rutina
10. Oferiti-va timp pentru antrenament (educare)
11. Castigati cooperarea
12. Evitati sa dati atentie exagerata evenimentelor
13. Faceti un pas lateral (inapoi) in lupta pentru putere (evitati confruntarile de putere)
14. Retrageti-va din conflict
15. Actionati ! Tineti-va gura inchisa.
16. « Nu alungati muste » (exasperati de comportamentele deranjante inclinam adeseori sa incheiem conflictul cu comenzi de genul ,,nu fa asta,, opreste-te,, nu, nu,, grabeste-te,, fii cuminte,, fii linistit,, etc)
17. Aveti curajul de a refuza, de a spune ,, nu,,
18. Evitati primul impuls – faceti ceea ce este mai putin asteptat sa faceti.
19. Stapaniti-va tendinta de a supraproteja
20. Stimulati independenta. ,,Sa nu faci niciodata ceva pentru copilul tau din ceea ce poate face singur,,
21. Stati deoparte in timpul certurilor dintre copii
22. Nu va lasati condusi de frica
23. Vedeti-va de treburile dvs (sunt multe situatii in care nu trebuie sa interveniti)
24. Evitati capcanele milei
25. Cereti de la copii actiuni rezonabile ce presupun rezolvare pe o perioada mai mare de timp si nu,, acum si aici”.
26. Tineti-va de cuvant- fiti consecventi
27. Puneti-i pe toti in aceeasi barca, considerati-i egali intre ei si priviti-i ca egali!
28. Ascultati!
29. Tineti cont de tonul vocii dvs
30. Luati-o mai incet, sau incetul cu incetul!
31. Nu incurajati ,, obiceiuri proaste,,
32. Distrati-va impreuna
33. Vorbiti cu ei, nu lor !
34. Infiintati un consiliu de familie

Clasa pregatitoare - varianta noastra

In ultima vreme cred ca am descoperit de ce parintii in general prefera sa aiba un copil obedient care sa faca ce i se spune, fara prea multe comentarii...culeg din plin “roadele” felului in care am crescut-o pe fiica mea...cu libertati de alegere, cu respect fata de doleantele ei (chiar daca nu se indeplinesc, respectul e tot acolo), cu cat mai putine ingradiri si incurajari sa gandeasca, sa puna la indoiala si chiar sa se opuna atunci cand simte ca nu e ok pentru ea respectiva situatie.
Cred ca cele mai frecvente intrebari in ultima vreme sunt:

• De ce trebuie sa fac asta?
  
• Cine decide asta? (aici imi vine sa zic: EU! si tu sa faci bine sa executi:D )
  
• Nu putem face si altfel?
  
• Explica-mi mai exact...
  
• Nu sunt de acord (asta e cea mai periculoasa pentru ca in ultima vreme gaseste argumente din ce in ce mai logice si mai solide, de ma trezesc cateodata ca nu mai am replica:)
  
• Am o idee... (asta iar imi creste tensiunea, pentru ca de obicei urmeaza expunerea unei idei extrem de “creative”, cum ar fi de ex. sa isi puna tutu-ul peste pantalonii de fas, sa tunda plantele din apartament, etc)
  
• Eu ma gandeam la altceva/ Eu am alta idee... (sa ma imbrac in fusta in loc de pantaloni, sa mananc desert in loc de ciorba, etc)
  

Dar nu regret nici macar o secunda....mi-e drag de mor s-o vad cum isi framanta mintea sa descopere solutii la problemele cu care se confrunta, sa gaseasca argumente noi in negocierea cu mine cand vrea sa obtina ceva, cum spune tot ce o framanta/ingrijoreaza, fara sa-i fie jena sau sa se ascunda de mine...sau cum ma “linisteste” cand imi cer scuze: nu-i nimic mami, se mai intampla...
Apropo de clasa pregatitoare, am decis s-o pastram tot la aceeasi gradinita, unde de anul asta au si clasa zero si ciclu primar, desi ma omoara costurile. Nu stiu daca fac bine sau rau, dar faptul ca o vad cum infloreste, cum capata forta in trupul micut si vocea ii devine mai sigura si mai puternica...parca mi-e mila s-o bag in sistemul de stat din nou, mai ales dupa experienta nefericita de acum doi ani cand a fost la gradinita de stat.
Deci asta vroiam...sa ramana scris aici ca imi asum ce am facut, in caz ca lucrurile evolueaza neprevazut si o sa regret ca n-am abordat lucrurile “traditional” :)