Competitie, suprasolicitare si scoala

Oricat am vrut sa le separ si sa fac un post pentru fiecare nu a fost posibil, sunt prea strans legate asa ca le pun impreuna.

Mai intai sa facem un scurt istoric: eu am fost un copil constiincios (prea constiincios, primul meu chiul s-a intamplat in clasa a XII-a daca va puteti imagina asa ceva) cu participari la toate olimpiadele posibile si imposibile (mint, la Latina n-am fost) si tin minte si acum cand ma calificam la faza judeteana la mai multe materii eram pusa sa aleg cu care merg mai departe pentru ca erau orgolii la mijloc si profesorii se suparau daca renuntam la materia lor. Cu o mama ambitioasa care se mandrea cu rezultatele mele si cred ca pe undeva compensa frustrarile ei din tinerete referitor la acest capitol, dar sa nu divagam. Prin clasa a doua faceam furori cu cele 98 de strofe ale Luceafarului invatate pe de rost (nu ma obligase nimeni in mod direct dar m-am prins eu ca sunt apreciate lucrurile exceptionale si plusam) Iar a treia axa e cea legata de experienta mea cu copiii cu inteligenta mult peste medie si i-am vazut cat erau de chinuiti si extenuati. Uneori de abia mai puteau vorbi d'apai sa se se mai concentreze si sa participe la activitatile pe care le desfasuram acolo. Iar parintii, parintii parca erau orbi si surzi nu vedeau decat rezultate si performanta.

Bun. Acestea fiind spuse sa trecem mai departe...

COMPETITIA: nu sunt impotriva competitiei, e clar ca noi ca specie suntem competitivi, genetic vorbind, uitati-va la lumea animalelor, nu e un moft ci intr-adevar competitia asigura supravietuirea speciei. Nu suntem animale dar nici nu ne putem nega instinctele naturale, deci repet, competitia este buna, atat timp cat nu da in altceva. Eu am ce am cu COMPETITIA PROSTEASCA in care iti consumi energie pe lucruri inutile incercand sa fii bun in absolut ORICE. Cu lupta aia care nu e a copilului ci el devine victima colaterala in incercarea parintilor de a dovedi ca “al meu e cel mai cel” de fapt , subliminal mesajul este “eu sunt cel mai cel”. Atentie, daca oamenii competitivi va irita maxim este pentru ca undeva in interior exista frustrarea ca ei se manifesta liber pe cand voi o aveti dar o reprimati ca fiind neadecvata etic si social. De analizat.

SUPRASOLICITAREA e o capcana perfida pe care multi parinti nu o sesizeaza pentru ca in capul lor merge banda “copilul meu este este un geniu si un puternic, cum sa clacheze tocmai el?” si de obicei se ajunge la situatii in care copilul incepe sa somatizeze si ce nu poate spune cu cuvinte spune cu simptome si boli. De ce nu spun copii stop? Pentru ca pentru ei parintele este un zeu, el nu poate fi dezamagit sau suparat. Daca nu face precum i se cere, parintele ar putea sa se supere si sa ii retraga dragostea si atentia care conteaza atat de mult pentru copil este hrana lui, mai importanta decat hrana fizica de zi cu zi. Prin urmare, copilul nu zice ca nu mai poate, dar vomita inaintea unui examen, se imbolnaveste grav si des cand trebuie sa mearga la scoala, face temperatura sau alergii de origine necunoscuta, are diaree din cauza emotiilor. Corpul vorbeste pentru el.

Implicarea in o mie de activitati extrascolare (balet, dans, engleza, pian, karate, inot) corelat cu presiunea pentru rezultate scolare exceptionale (concursuri desfasurate cu precadere in weekend cand copilul ar trebui sa se odihneasca, after- school, meditatii, etc) au un efect dezastruos asupra copilului si adultului de maine. Uitati-va la noi, cu job-uri extenuante care ne mananca timpul, cu activitati carora de abia le facem fata. Cam de asta o sa aiba parte si copilul vostru. Chiar trebuie sa inceapa de la 3 ani? Am auzit de nenumarate ori replici de genul: copilul meu o sa faca X ca sa-i dezvolte atentia, Y ca e bun pentru memorie, Z neaparat pentru sincronizarea miscarilor si dezvoltare armonioasa si de fiecare data se blocau la intrebarea: dar pe copil l-ati intrebat ce-i place?

SCOALA : nu o sa critic sistemul de invatamat romanesc desi tentatia este foarte mare ci o sa spun cum planuiesc eu sa-l “fentez” astfel incat copilul meu sa ia ce e mai bun din el.

1. nu o sa fac lectiile cu copilul meu. Eu nu tin minte sa fi facut vreodata parintii lectiile cu mine dar e un concept pe care il aud foarte des in ultima vreme. Daca nu stie sa faca, o sa se duca cu temele nefacute si o sa-i spuna invatatoarei ca n-a inteles, sa-i mai explice o data.
2. Nu o s-o trimit la meditatii particulare, daca e pasionata de vreo materie sunt sigura ca o sa tabare pe profesoara respectiva sa extraga toata informatia posibila de la ea. O sa caute singura informatii suplimentare, o sa intrebe in stanga si in dreapta. Cunoasteti sentimentul, cand esti pasionat de ceva, e imposibil sa nu gasesti o cale sa-ti satisfaci curiozitatea. In general profesorii sunt maguliti de interesul aratat de elevi si ii ajuta cum pot chiar daca elanul pedagogic e cam stins. Exceptie face situatia in care se afla cu un an inainte de admitere la liceu/facultate cand niste meditatii sunt benefice pentru evaluarea generala a materiei.
3. O sa descurajez invatatul la toate materiile si participarea la toate concursurile. O s-o acopar si o s-o incurajez sa se axeze doar pe materiile care o atrag. Pentru restul, note de 6-7 sunt mai mult decat suficiente. Partea naspa aici este daca admiterea la facultatese se face pe baza tuturor mediilor din liceu o sa fie clar dezavantajata. Din pacate asta e o chestie pe care nu am cum s-o prevad, legislatia se schimba de la o zi la alta.
4. Nu o s-o las sa faca teme de vacanta. Faza ca uita materia e bullshit, voi cand v-ati intors din concediu ati uitat cum sa manevrati calculatorul?
5. O sa-i las timp liber. Timpi morti. Timp pentru a face ce-vrea-ea-sa-faca. Sa se uite pe pereti, sa citeasca o carte, sa se uite la un film, sa se plimbe, sa se joace, whatever. Timp pentru ea, fara sa fie “planificat” in activitati intra sau extra scolare.
6. Nu o sa-i stabilesc niciodata criterii de evaluare de genul sa stie sa citeasca cand intra la scoala, sa stie 5 poezii la sfarsitul gradinitei sau sa ia zece pe linie la nu stiu ce materie.

Cam asta ar fi. Sa vedem ce ramane la fata locului din planurile mele marete :)