Etichete

Etichetarile sunt chestiile care ne vin in cap atunci cand intalnim o persoana noua si trebuie sa o catalogam cumva. Mintea e in alerta maxima pana cand incadreaza noul in niste marje deja cunoscute. Ca atunci cand incerci un aliment noua si iti vine sa zici: “aha, pai are gust de...” si compari cu un aliment cunoscut si astfel mintea se linisteste pentru ca stie cam despre ce e vorba. Chestia asta cred ca vine din timpuri stravechi cand omul pesterilor se intalnea prin padure cu un animal salbatic si era util sa-l catalogheze rapid ca sa stie daca este cina sau daca nu cumva cina va fi chiar el.

Si in ziua de azi identificarea rapida ca figurilor necunoscute cu trasaturi, caracteristici cunoscute are o mare important in supravietuirea si dezvoltarea noastra ca specie sociala moderna :) insa de aici pana la etichetare e un pas mare si cam lateral. Sa explic: atunci cand vedem un om prima oara, in cateva milisecunde ii scanam infatisarea, gesturile, vorbele si pe baza informatiilor obtinute mintea noastra cauta cu disperare in baza noastra de date experiente, amintiri care sa aiba legatura cu informatiile respective. Asa se intampla ca un om apartinand unui anumit grup etnic, preia aproape involuntar toate caracteristicile grupului respectiv, asa cum au fost ele stocate in memoria noastra. Sau o caracteristica aparte a respectivului, de exemplu o palarie cu boruri largi sa ne aduca aminte de o experienta neplacuta din trecut, cu o persoana care purta acelasi gen de palarie si instantaneu ea ne devine antipatica.

Se pare ca asta e una din explicatiile pentru indragostirile la “prima vedere”: barbatul/femeia respectiva poseda caracteristici ce amintesc de persoane investite cu incredere de noi in trecut sau de exemplare valide dpdv perpetuare a speciei, adanc inradacinate in inconstientul colectiv (de genul o femeie cu sani mari, sugereaza fertilitate, maternitate deci sanse mari de reproducere victorioasa)

Apropo de scanare in cateva secunde, se pare ca la un interviu, angajatorul stie cam in cateva zeci de secunde daca esti sau nu candidatul potrivit, desi tu de abia te-ai instalat pe scaun si te pregatesti sa “il dai gata” cu cunostintele tale.

Partea proasta la etichetarea oamenilor este ca este loose-loose situation: tu pierzi ca ii tai orice sansa de a-ti dovedi ca e un om ok, ingradindu-l in niste convingeri rigide si limitative iar el se enerveaza cand este primit cu ostilitate (apropo, etichetarea se “simte” foarte bine de catre cel etichetat) si reactioneaza (pe buna dreptate) cu aceeasi moneda. E cumva cazul profetiilor autoimplinite, cand tu crezi ca o persoana se va comporta intr-un anumit fel, inconstient il provoci si va avea acel comportament dezagreabil, astfel incat tu sa poti exclama la sfarsit satisfacut: “normal, stiam eu ca astia (unde astia= tigani, politicieni, fotbalisti, etc) nu sunt de incredere”

Prin urmare e bine sa lasam sa se desfasoare procesul de “scanare”, de fapt cred ca e imposibil sa-l opresti, porneste instantaneu si este foarte rapid. Ceea ce putem insa sa facem este ca odata “clasificat” subiectul, sa incepem sa ne indoim de veridicitatea informatiilor furnizate de minte, sa nu le luam de bune si sa dam credit celui din fata noastra, indiferent de cate experiente negative am avut in trecut in acelasi context. Asta nu inseamna sa fim creduli sau fraieri ci doar sa dam o sansa prezumtiei de nevinovatie. Mie imi iese foarte rar, din pacate etichetez cu usurinta, dar m-as bucura sa stiu ca altii stau mai bine la capitolul asta.