InnerSound

 V-am spus ca in ultimul timp fac lucruri nefacute? V-am spus, nu va mai repet. Prin urmare festivalul asta era pe lista inca de cand era in chinurile facerii, cand am citit pe blogul Sabinei cat de greu se pune pe picioare un astfel de proiect. Mai ales ca cunostintele mele in domeniu sunt palide spre inexistente.

Din pacate (mor de ciuda!) dar n-o sa pot ajunge ca nu sunt in Bucuresti in perioada aia, dar il trec pe lista pentru la anul. Daca va duceti, sa-mi spuneti si mie cum a fost...

Bucureşti, 28-30 august 2012
Muzeul Ţăranului Român / Clubul Ţăranului / Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Acces: 15 lei acces complet, 10 lei/zi.
Asociația Opus, în parteneriat cu Muzeul Țăranului Român, UNMB – Centrul de Muzica electroacustica si Multimedia și Clubul Țăranului își propun să ofere bucureștenilor o oază de inedit la sfârșitul acestei veri. În perioada 28-30 august 2012 are loc prima ediție a Festivalul InnerSound, o experiență nouă pentru spațiul cultural românesc, care creează o altă perspectivă asupra muzicii contemporane culte (art music) și a imaginii – fie ea sub forma fotografiei, a filmului sau a spectacolului multimedia.
“Simbolul primei ediţii InnerSound este fereastra deschisă către interior, către propriile vise şi idei creative, simbol ilustrat în fotografia artistei Sabina Ulubeanu, laitmotivul acestei ediții ”, a declarat Diana Rotaru, Co-director Artistic.
Invitații speciali ai acestei ediții sunt compozitorul Henry Vega (Olanda) cu Wormsongs – un hipnotic spectacol multimedia pentru voce şi computer şi Dublin Sound Lab (Irlanda) – un ansamblu de muzică contemporană electroacustică, ce va prelucra în festival sonorități de clavecin.
Festivalul își va delecta participanții cu:

• Seara de Film cu muzică live, un eveniment în premieră în România, ce conține proiecte concepute special pentru InnerSound;
• Întâlniri în timp şi spaţiu – micro-concerte care vor cuprinde muzici din toate timpurile și în care publicul va fi răsfățat de Alexandru Tomescu, Laura Buruiană, Ana Chifu, Zacharias Tarpagkos, Irina Ungureanu, Tamara Dica şi Maria Chifu;
• Spectacolul multimedia SerpenS, realizat de grupul SeduCânt (proiect susţinut de Centrul Naţional al Dansului).

Ineditul acestui act cultural este că toate aceste evenimente vor fi însoțite de un spaţiu de tranziţie pentru public, o punte între lumea reală şi cea imaginară: expoziția foto InnerSpace şi instalaţia interactivă audio-vizuală Inner Dust, concepută de Cătălin Creţu şi Mihaela Kavdanska. Cel de-al doilea proiect este susţinut de KOTKI visuals, Aiurart şi Noumax.
Finalul festivalului va aduce încă o surpriză, sub forma unui concert / joc de șah.
Prețul unui abonament este 15 lei, iar prețul unui bilet pe zi este 10 lei.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro , la Casieria Palatul Național al Copiilor București și la Casieria Metrou Unirii 1 București.
Cei interesați de programul festivalului, de biografiile artiștilor și de întreaga desfășurare de forțe pot accesa innersoundfestival.webs.com/,

Femeia si arta sacrificiului

Asta e un articol cam ...incomod, dar e ceva ce vreau sa inteleg de mult timp. Framantarea a inceput de cand am vazut un filmulet (the shift) in care se spunea ca o data cu inaintarea in varsta femeile isi schimba prioritatile. Daca la inceput no 1 era dedicarea fata de ceilalti, ulterior devenea intoarcerea catre sine. Apoi a continuat cu un focus grup foarte, foarte interesant si am fost fascinata sa vad ca mai toate femeile participante au raspuns la intrebarea: daca ati putea sa-i spuni ceva tie cea de 20 de ani, ce i-ai spune? Si toate au raspuns: sa fie mai egoista, sa aiba mai multa grija de mine, etc. Si a culminat cu un workshop unde am fost rugate sa scriem pe o hartie cele mai importante 3 persoane din viata noastra: si fiecare a scris: copil, bunica, sot, etc dar nimeni n-a scris EU.

Cred ca e chestie de educatie si de genetica. Educatie pentru ca preluam de la parinti modelul lor de relationare si pentru cine are parinti de 60+ ani, e foarte probabil sa fi avut drept model o mama care statea acasa si avea grija de copii , poate si un job dar nu unul care-i rapea tot timpul si un tata care aducea venituri in casa.

Apoi genetic vorbind, femeia este cea care naste si are toate instinctele necesare sa-si creasca copilul, inclusiv puterea de a renunta la o parte din sine in favoarea nevoilor celuilalt (a copilului)

Mi se pare normal ca o femeie sa-si doreasca alaturi un partener dar ma intriga urgenta si disperarea cu care acesta este cautat. Formule ca: viata fara cineva iubit nu are nici un sens, nu mi-am gasit marea dragoste, sunt singura si nu pot face nimic, fara dragostea lui nu mai am chef de nimic, eterna chinuire: “ma iubeste/nu ma iubeste” le-am intalnit atat de des de-a lungul timpului si m-au umplut de uimire.

Nici o femeie n-o sa-si gaseaca locul pana nu-l intalneste pe el, unicul si irepetabilul si culmea, atunci cand e indragostita are un curaj nebun, face lucruri la care inainte nici n-ar fi visat si cand i se spune, murmura incetisor: “el imi da aripi...sunt atat de fericita”. Si uite asa ramane impresia el este motorul si meritul ii apartine si nu ea e cea care a facut lucrurile respective.

De ce nu putem sa facem lucurile alea si fara sa fim indragostite, de ce nu avem curajul si puterea sa mutam muntii din loc si fara iluzia din spate. Femeia fuge de ea insasi si se uita cu disperare in exterior desi e cea mai bine adaptata sa desluseasca mesajele din interior.

Clisee

Femeii trebuie sa nu-i ajunga timpul. Daca mai este si mama, este foarte dubios sa spuna ca are timp liber. Sablonul este foarte strict si nu admite exceptii. O femeie trebuie sa fie foarte ocupata pentru ca asa ii sta bine unei femei si pentru ca sunt atatea lucururi care trebuie facute. (probabil ca termenul de mama eroina isi gaseste radacinile prin negurile paleoliticului cand femeia si-a dat seama ca pe langa copii poate sa mai culeaga si buruieni si sa le gateasca in timp ce picteaza peretii viitoarei pesteri de locuit)

Dependenta si sacrificiul. Femeia trebuie sa depinda de ceva/cineva. Trebuie sa se dedice cuiva cu abnegatie, fie ca este sot, copil, parinti, etc. In orice caz locul I este intotdeauna ocupat, ea asezandu-se pe unul din locurile ramase libere. De preferat, locul II. (aici explicatia e genetica, fiind mai slaba decat barbatul a trebuit sa se faca utila si supusa pentru a supravietui)

Femeia trebuie sa fie putin rea cu semenele ei atunci cand i se ofera aceasta sansa. Rautatile vis-a-vis de sexul puternic sunt optionale dar femei vs femei, sunt un must. O datorie de onoare. O regula nescrisa si pierduta in vremuri stravechi (aici probabil e de vina tot supravietuirea speciei, inmultirea, eliminarea concurentei, etc)

Femeia este permanent in cautarea iubirii. Iubirea in sus, iubirea in jos. Si asta n-ar fi atat de rau daca iubirea asta n-ar fi vazuta ca un fel de bagheta magica ce o va transforma intr-o fiinta implinita si fericita si toate problemele ei se vor rezolva. (ceva adevar exista, in sensul ca atunci cand plutesti pe norisori roz, capeti un curaj nebun si o energie de iti vine sa muti muntii din loc, astfel incat zicala “iubirea iti da aripi” devine aproape palpabila)

Femeia stie cel mai bine cum se cresc copii. Altora, bineinteles. Daca intalnesti doua proaspete mamici, o sa fii uimit cum chiar si cea mai novice in functie se transforma intr-o tigroaica atunci cand vine vorba de regulile de crestere a copilului.

Aceste clisee imi apartin si mi le asum. Si realizez ca sunt doar clisee. Sau nu?

Fii tu insuti schimbarea

...pe care vrei s-o vezi in lume. Parca nenea Gandhi a spus asta si cand am citit-o prima oara, mi-a placut tare mult, asa la nivel teoretic. Pentru ca ma gandeam: hai sa fim seriosi, faptul ca fac eu aia si ailalta nu inseamna ca o sa se schimbe regimul politic in Romania, nu inseamna ca o s-o ducem mai bine, nu inseamna ca o sa salvez eu de la foame totii copiii lumii, nu, nu si nu. Nu m-am gandit ca o s-o aplic curand, la o scara mai mica evident.

Deci, fiind eu la mare si vazand plaja plina de pet-uri (era o plaja la liber, fara sezlong-uri) m-am ridicat si am facut o punga sub forma de manusa , alta sub forma de sac si am inceput sa adun gunoaiele. Nu-mi propusesem sa curat toata plaja ci asa, mai mult sa fac miscare ca amortisem pe cearceaf, sa imbin utilul cu placutul cum ar veni.

In mod normal nu as fi facut asta in vecii vecilor, cel mult as fi vociferat alaturi de ceilalti despre cat de nesimtita e lumea, cum traim intr-o tara de r...t si cum astia de la curatenie nu-si fac niciodata treaba, etc,etc. Si nici nu v-as fi povestit asta (ca sa va impresionez cu talentele mele de cercetas in devenire), daca nu s-ar fi intamplat un lucru cu totul si cu totul neasteptat.

In timp ce mergeam de colo colo si tot puneam sticle in sac, am observat ceva mai departe o femeie facand acelasi lucru. La inceput am crezut ca mi se pare, ca de fapt facea altceva, dar nu...am stat si am privit-o cum aduna si ea gunoaiele din partea aceea a plajei. I-am prins privirea cand s-a ridicat si mi-a zambit si i-am zambit si eu. Si din momentul ala, m-am simtit nu stiu cum sa va spun...in al noualea cer.

Mi se pare incredibil cum am transformat o chestie care imi stricase ziua, intr-un adevarat miracol. Pur si simplu acum stiu ca lucrurile pe care le faci, chiar schimba lucruri, chiar daca la un nivel foarte mic, chiar daca uneori e aproape insesizabil cu ochiul liber , chiar daca nu exact in felul in care ti-ai dori tu. Butterfly effect chiar functioneaza, nu e doar o metafora. Singurul lucru pe care-l regret este ca nu m-am dus sa vorbesc cu ea. Sunt sigura ca am fi descoperit multe lucruri in comun :)

Pentru mine a fost o surpriza placuta pentru ca nu ma asteptam sa ma urmeze cineva, nu am facut-o ostentativ, nu am vrut sa dovedesc nimic ...pur si simplu am vrut sa reactionez altfel decat fac in mod normal. E o decizie pe care am luat-o de ceva timp si care imi aduce numai surprize placute:)

Prin urmare puteti incerca sa faceti asta, cand sunteti intr-o situatie neplacuta: sa reactionati altfel decat simtiti, altfel decat o faceti in mod normal, altfel decat se asteapta interlocutorul dvs. Pur si simplu altfel. Surpriza va fi pe masura;)

Despre Hipersensibilitate (numai de bine)

Dupa ce am enumerat aspectele mai putin placute ale firii hipersensibile, ma simt datoare sa spun ca exista si parti bune, dupa cum urmeaza:

• vezi lumea sub lupa si sesisezi lucuri care raman invizibile omului normal. Fie ca e o tresarire a pleoapelor fie ca e o respiratie mai apasata la celalalt. Simti emotiile cum se formeaza si vin spre tine, te lasi invaluit.
• cand intalnesti pe cineva asemeni tie, este pur si simplu magie, poti lasa doar sufletele sa vorbeasca, cuvintele sunt optionale
• absorbi ca un burete emotiile celorlalti, fie pozitive, fie negative, celalalt nu poate ascunde ceea ce simte.
• intuiesti lucruri pe care altii nici nu ar indrazni sa le ghiceasca
• senzatiile pe care le experimentezi sunt atat de intense si placute incat simti ca mori si totusi ai mai vrea. (si da, puteti sa va ganditi la prostii:)
• ai o viata interioara foarte bogata, visele sunt povesti somptuoase pline de mesaje si premonitii.
• imaginatia si creativitatea nu te vor parasi niciodata oricat de mult le-ai ignora. Intr-un fel sau altul isi vor face loc in viata ta fie ca e vorba de scris, pictat, cantat sau pur si simplu de asortarea unei rochii cu niste sandale.
• ai o relatie profunda cu copilul tau pentru ca “il simti” dincolo de cuvinte, esti genul de mama care se prinde care e plansul de foame, de somn sau de confort emotional al bebelusului inca din primele saptamani.
• faci lucuri pe care stii ca trebuie sa le faci dar nu poti explica logic de ce. Si intr-un final se dovedeste ca a fost bine.

In concluzie – parca nu e asa rau sa fii hipersensibil. Unde mai pui ca daca ai si un talent artistic deosebit si munca ta e de fapt pasiunea ta, deja este invidiat de 99% din populatia globului:)

Scurt/2

De ce majoritatea agentele imobiliare sunt imbracate si fardate pe tipologia pitzi? Exista studii care dovedesc ca decizia de a vinde/cumpara creste direct proportional cu sex-appealul lor?

De ce nu se amesteca pasta de dinti aquafresh inauntrul tubului chiar daca o pisezi bine, ci iese tot separat in alb-rosu-albastru? (asta e de la fiica-mea)

Au inceput sa vina studentii in Bucuresti, bobocii care au intrat acum in anul 1. I-am vazut cu parintii de mana (la modul simbolic ca nu se tineau de mana) si m-a emotionat privirea lor, Mi-aduce aminte de privirea mea de acum...mult timp. Iar parintii - pe fata parintilor se citeste putina intimidare, confuzie si un pic de ingrijorare, ceva la modul: “Doamne, cum imi las eu copilul singur aici?”

Am un vizitator care a ajuns la mine cautand: “versuri pentru mama si tata de pus pe FB”. Here we go:

Draga mama, draga tata

Va pupam frumos si gata!

Mai am unul care a cautat “i-am bagat-o lui tanti in fund” Pe acesta n-am cum sa-l ajut.

Despre Hipersensibilitate (numai de rau)

Hipersensibilitatea este atunci cand reactionezi exagerat la stimuli externi. Ca sa intelegeti mai bine, imaginati-va o bucatica din viata mea: vederea unui cersetor imi da lacrimile, un sef care ma critica ma face s-o iau personal si la modul cel mai grav, un coleg care spune o rautate imi strica toata ziua, la cinema un film dramatic ma face sa izbucnesc in hohote de plans de-mi sperii vecinii din stanga/dreapta iar un caine care latra cand trec pe langa el imi face adrenalina sa zburde pana la cer si inapoi, idem un camionagiu care se crede nostim cand claxoneaza exact cand sunt in dreptul lui pe trecerea de pietoni. It's not fun, I'm telling you. Not anymore.

Hipersensibilul percepe totul mult mai intens: acelasi foc, pe un om normal il incalzeste, pe unul hipersensibil il parleste. O pala de vant rece pe omul normal il racoreste, pe cel hipersensibil il face sa aiba fiori reci pe spinare. O mangaiere pe omul normal il relaxeaza, pe celalalt il zgaraie pana la sange. Si tot asa, dar la nivel de sentimente, emotii. In general eu n-am auzit pe nimeni sa spuna ca e fericit ca e hipersensibil, poate doar geniile (poeti, scriitori, actori, etc) a caror forta creativa face sa merite tot chinul asta. Nimeni nu-si doreste sa fie asa: nici hipersensibilii insisi nici cei din jurul lor care incearca sa-i aduca “pe linia de plutire”: nu mai plange atata, nu e mare lucru, ce te vaiti pentru atata lucru. Si ii inteleg: pe de o parte isi vad in oglinda propriile slabiciuni de care incearca si ei sa scape, iar pe de alta parte cred ca e obositor sa te porti cu manusi tot timpul cu o pesoana ca hipersensibilul care se simte ranit din orice. Si tentatia e foarte mare sa-i dai doua palme sa-si revina.

Prin urmare hipersensibilul incearca sa se adapteze, adica incepe sa poarte masti. Ceea ce e perfect fezabil. Nu poti sa ai ochii umezi de emotie in mijlocul sedintei de Steering Committee in frunte cu CEO-ul pentru ca te-a impresionat powerpoint-ul facut de coleg si proiectat pe board-ul din sala de sedinte.

Este normal sa porti masti conform rolului pe care il joci in momentul respectiv insa diferenta intre tine cel autentic si masca n-ar trebui sa fie mai mult de 45 de grade la un om normal. La un hipersensibil se apropie de 180 de grade, pur si simplu simti cum te scindezi. Din pacate, atunci cand diferenta este foarte mare intre ceea ce esti si ceea ce vrei sa pari, organismul se razbuna si incep somatizarile. Toata viata am luptat impotriva emotiilor si de mica am incercat sa scap de ea prin toate mijloacele: am fost fetita – baietoi de cartier care se catara prin toti copacii si se juca numai cu baietii, niciodata cu papusile, am intrat in competitii si mi-am incordat muschii mintii cat am putut eu de tare, cand am intrat in campul muncii m-am bagat cu forta in cele mai mari fioroase gropi de lei. In mintea mea frica, furia, ura, invidia, spaima, frustrarea, nu existau. Le evaporam eu. Undeva in adancul meu am sperat ca la un moment dat simturile o sa se toceasca/batatoreasca si o sa fiu si eu un om normal. Nici vorba, ba parca s-au accentuat. Pentru mine este un efort extraordinar sa nu ma las dusa de emotii , sa controlez ceea ce spun, cum ma comport, ce atitudine sa adopt.

De-a lungul timpului am observat ca un hipersensibil este asociat cu: vaicarit, smiorcait, suparacios, taciturn, orez cu lapte, mamaliga, looser, plangacios, papa-lapte, moale, “fara pic de vina in el “etc. Noi femeile suntem mai norocoase ca de bine de rau sexul slab are o parte din aceste trasaturi prin definitie. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce viata poate sa aiba un barbat care este hipersensibil.

La un moment dat am zis: fie ce-o fi, trebuie sa-mi accept firea mai artistica (ca sa nu spun aiuristica) si sa fiu mai relaxata. Nu vreti sa stiti ce s-a intamplat in momentul in care i-am zis mintii sa o ia mai usor: umbrele, genti, chei pierdute prin metrou sau aiurea, urcat in mijloace de transport in comun in directia inversa decat trebuia, invartit nauca prin magazine pentru ca nu mai gaseam iesirea, gafe de top, uneori mi-e si jena sa ma mai uit in ochii oamenilor alora. Calcule facute cand plateam - ceva  de genul 1+1 =3 si mai si insistam ca e ca mine. Hartii incurcate, chitante gresite, in fine...dezastru! Incercat sa perforez cartela de metrou in capsatorul din tramvai, incercari isterice de a deschide interfonul de la bloc cu badge-ul de la firma, sunat la usa de la etajul de deasupra si intrebat vecinul ce cauta la mine in casa, incercat sa patrund in camere de hotel care nu erau ale mele. In fine, ati prins ideea, nu mai intru in detalii.

Prin urmare m-am resemnat : tot incordarea permanenta si autocontrolul emotiilor este solutia. Chiar daca este foarte obositor.

Au fost momente in care am reusit sa reduc nivelul intensitatii emotiilor:

• cand am fost insarcinata; o sa radeti dar pe periaoda sarcinii am fost cea mai fericita pentru ca devenisem si eu un om normal, in sfarsit! Nu-mi mai sarea inima din piept pentru te miri ce.
• cu pastile: percepeam lumea printr-o sticla groasa care ma lasa sa vad realitatea imprejurul meu dar nu ma mai atingeau rautatile din ea. Senzatia de cap sub apa si faptul ca ma oripila perspectiva unei vieti dependente de pastile m-a facut sa renunt la ele.
• detasare, derealizare – nici nu stiu cum s-o numesc, este o stare in care esti atat de ranit si vulnerabil, in pragul dezintegrarii - incat se activeaza instinctul de supravietuire a speciei si devii cumva imun la orice senzatie. Inclusiv la bucurie, senzualitate, fericire, tandrete, chef de viata, entuziasm. Unii o considera simptom al depresiei.

Viata mea este afectata dupa cum urmeaza. Nu dau pomana la cersetori in metrou. Nu ma uit la televizor la stirile de la ora 5 sau orice are legatura cu violenta. Nu pot sa fac voluntariat pentru cauze tragice/dramatice. Incep sa plang in hohote cand vad T.I.R -istii care semnalizeaza ca e liber in fata si poti sa depasesti. Nu ma duc la cinema la filme triste. Nu ma incumet pe drumuri unde sunt satre de caini, prefer sa o iau pe rute ocolitoare desi pierd mult timp. Nu merg pe strada singura seara tarziu pentru ca mi-e groaza de toata hartuirea stradala de care am parte. Bine ea, se intampla si ziua si cand mergeam cu masina dar seara parca e mai rau. Apropo, exista si un site dedicat (hartuirestradala.wordpress.com)

Tentatia cea mai frecventa (si cea mai paguboasa) a unui hipersensibil este sa se retraga, sa se izoleze ca sa scapa de stimulii externi care-i zgaraie simturile. Izolarea da senzatia de liniste pe moment dar e foarte nociva pe termen lung. Ceva asemanator agorafobului care isi restrange aria de actiune pana ajunge sa nu mai poate iesi din casa singur. Asa si izolarea, iti pierzi increderea in oameni iar re-adaptarea e din ce in ce mai dificila. Ca si cand simturile in loc sa se toceasca, se ascut ...si revii cu sensibilitati proaspete.

In general hipersensibilul are o parere proasta despre sine si incearca sa se strecoare prin viata neobservat. Combinatia fatala la un hipersensibil este atunci cand este ambitios sau are o parere despre sine ca este unic special si deosebit, o comoara nedescoperita pentru ca oamenii sunt prosti si rai si nu stiu sa aprecieze valoarea lui. Asta duce la ura si agresivitate reprimata. Iar asta se simte cel mai bine atunci cand este nevoit sa socializeze din nou. Ranile sunt proaspete si el a adunat ura si resentimente. Ura se vede/simte si ceilalti fie fug fie ataca si ei. Stiti partea cu profetia automimplinita. Cand gandesti ca ceilalti sunt rai, nu le dai nici o sansa decat sa-ti dovedeasca ca ai dreptate.

Eu stau si ma intreb (retoric si inutil cumva) oare hipersensibilitatea se dobandeste datorita mediului sau modului in care ai fost crescut sau este innascuta?

Zambetul fals

Cred ca l-ati intalnit si voi macar o data in viata...este zambetul mecanic al functionarei de la banca ce are trecut in fisa postului 20 de zambete pe zi si le livreaza cu precizia unui automat de cafea dupa ce ai introdus monezile aferente, este zambetul omului de la serviciu clienti care vede cum te apropii nemultumit si ar vrea sa scape de tine dar este nevoit sa-ti zambeasca afabil si sa-ti rezolve problema, este zambetul complice al colegei de la birou care ti-l livreaza cu doua secunde inainte de a deschide gura si a-ti spune ca ar aprecia tare mult daca ai prelua tu proiectul ala ingrozitor care o ucide, este cel al studentului coleg de facultate care il ambaleaza in nuante seductivo-erotice inainte de a te intreba daca poti sa-i dai cursurile de la Economie Politica, de preferat xeroxate deja de tine ca banii ti-i va da el ...vreodata; este zambetul suav al soacrei inainte de a spune o rautate ce se va infige direct in inima ta.

Eu sunt un detector infailibil de zambete false. Le simt din zbor inainte de a se forma in coltul buzelor, le simt cum incoltesc in iris in puctul ala mic si negru din mijocul ochilor chiar inainte de a sti insusi proprietarul lor ce urmeaza sa se intample. Cred ca am capatat aceasta abilitate deoarece sunt eu insami o fabricanta de zambete false pe banda rulanta. Un fel de “hei, sunt la fel ca tine nu mai e nevoie sa te prefaci!” Sau poate e doar proiectia zambetului meu in ceilalti. Sau nu.

In schimb, ma topesc atunci cand primesc un zambet adevarat, firesc,din inima. E o senzatie, nu stiu cum sa va spun...e ca si cum din pieptul celuilalt ies doua maini mari si transparente si iau sufletul meu in palme si il leagana putin la stanga si la dreapta si apoi il pun cu grija la loc. Si privirea aia luminoasa care pecetluieste magia. Priceless.

Unul dintre cele mai minunate zambelete l-am cules din Mexic acum doi ani cand chelnerul care m-a servit mi-a spus ca ii pare bine ca am revenit la restaurantul respectiv. Poate pentru ca ma asteptam sa fie un zambet din ala. Dar a fost din alalalt.

Emotii la 3 ani

Replici care ma emotioneaza pana in maduva oaselor:

Mami, ma strangi putin in brate ca sa-mi treaca supararea?

Mami, eu….acum o sa plang...oaaaaa!!

Mami, tanti aia e urata! (genul de persoana bagacioasa care ciupeste copii de obraji, intruziva si cu axiome de genul: vai ce rusinoasa si timida esti!, ti-a mancat pisica limba? , ia zi o poezie, hai zi...cum nu stii nici o poezie pai ce fel de copil esti tu, nu stii nici macar o poezie?!) cred ca fetita mea nu stie inca termenul de agresiv, intruziv si se rezuma la urat, poate cu sensul de “urat la suflet” ?:)

Mami, mie mi frica....mami dai putin ajutor?!

Mami, eu acum zambesc tare! (fericita, cu jucaria in brate)

Mami, eu la tine in brate, simt....moale!

V-am zis ca am o problema cu dezvoltarea emotiilor la copii, asa ca tot o sa mai scriu despre asta!

Romania revine

Maybe it's just me, dar mi se pare ca anul asta marea a inviat. Nu cred ca am mai vazut vreodata atatia pestisori in apa, atatia crabi esuati, atatea scoici vii semidesfacute pe mal si atatia melci de mare care o luau la plimbare dupa ce ii aruncai in galetusa cu apa.