Femeia si arta sacrificiului

Asta e un articol cam ...incomod, dar e ceva ce vreau sa inteleg de mult timp. Framantarea a inceput de cand am vazut un filmulet (the shift) in care se spunea ca o data cu inaintarea in varsta femeile isi schimba prioritatile. Daca la inceput no 1 era dedicarea fata de ceilalti, ulterior devenea intoarcerea catre sine. Apoi a continuat cu un focus grup foarte, foarte interesant si am fost fascinata sa vad ca mai toate femeile participante au raspuns la intrebarea: daca ati putea sa-i spuni ceva tie cea de 20 de ani, ce i-ai spune? Si toate au raspuns: sa fie mai egoista, sa aiba mai multa grija de mine, etc. Si a culminat cu un workshop unde am fost rugate sa scriem pe o hartie cele mai importante 3 persoane din viata noastra: si fiecare a scris: copil, bunica, sot, etc dar nimeni n-a scris EU.

Cred ca e chestie de educatie si de genetica. Educatie pentru ca preluam de la parinti modelul lor de relationare si pentru cine are parinti de 60+ ani, e foarte probabil sa fi avut drept model o mama care statea acasa si avea grija de copii , poate si un job dar nu unul care-i rapea tot timpul si un tata care aducea venituri in casa.

Apoi genetic vorbind, femeia este cea care naste si are toate instinctele necesare sa-si creasca copilul, inclusiv puterea de a renunta la o parte din sine in favoarea nevoilor celuilalt (a copilului)

Mi se pare normal ca o femeie sa-si doreasca alaturi un partener dar ma intriga urgenta si disperarea cu care acesta este cautat. Formule ca: viata fara cineva iubit nu are nici un sens, nu mi-am gasit marea dragoste, sunt singura si nu pot face nimic, fara dragostea lui nu mai am chef de nimic, eterna chinuire: “ma iubeste/nu ma iubeste” le-am intalnit atat de des de-a lungul timpului si m-au umplut de uimire.

Nici o femeie n-o sa-si gaseaca locul pana nu-l intalneste pe el, unicul si irepetabilul si culmea, atunci cand e indragostita are un curaj nebun, face lucruri la care inainte nici n-ar fi visat si cand i se spune, murmura incetisor: “el imi da aripi...sunt atat de fericita”. Si uite asa ramane impresia el este motorul si meritul ii apartine si nu ea e cea care a facut lucrurile respective.

De ce nu putem sa facem lucurile alea si fara sa fim indragostite, de ce nu avem curajul si puterea sa mutam muntii din loc si fara iluzia din spate. Femeia fuge de ea insasi si se uita cu disperare in exterior desi e cea mai bine adaptata sa desluseasca mesajele din interior.