joi, 9 august 2012

Despre Hipersensibilitate (numai de rau)



Hipersensibilitatea este atunci cand reactionezi exagerat la stimuli externi. Ca sa intelegeti mai bine, imaginati-va o bucatica din viata mea: vederea unui cersetor imi da lacrimile, un sef care ma critica ma face s-o iau personal si la modul cel mai grav, un coleg care spune o rautate imi strica toata ziua, la cinema un film dramatic ma face sa izbucnesc in hohote de plans de-mi sperii vecinii din stanga/dreapta iar un caine care latra cand trec pe langa el imi face adrenalina sa zburde pana la cer si inapoi, idem un camionagiu care se crede nostim cand claxoneaza exact cand sunt in dreptul lui pe trecerea de pietoni. It's not fun, I'm telling you. Not anymore.

Hipersensibilul percepe totul mult mai intens: acelasi foc, pe un om normal il incalzeste, pe unul hipersensibil il parleste. O pala de vant rece pe omul normal il racoreste, pe cel hipersensibil il face sa aiba fiori reci pe spinare. O mangaiere pe omul normal il relaxeaza, pe celalalt il zgaraie pana la sange. Si tot asa, dar la nivel de sentimente, emotii. In general eu n-am auzit pe nimeni sa spuna ca e fericit ca e hipersensibil, poate doar geniile (poeti, scriitori, actori, etc) a caror forta creativa face sa merite tot chinul asta. Nimeni nu-si doreste sa fie asa: nici hipersensibilii insisi nici cei din jurul lor care incearca sa-i aduca “pe linia de plutire”: nu mai plange atata, nu e mare lucru, ce te vaiti pentru atata lucru. Si ii inteleg: pe de o parte isi vad in oglinda propriile slabiciuni de care incearca si ei sa scape, iar pe de alta parte cred ca e obositor sa te porti cu manusi tot timpul cu o pesoana ca hipersensibilul care se simte ranit din orice. Si tentatia e foarte mare sa-i dai doua palme sa-si revina.

Prin urmare hipersensibilul incearca sa se adapteze, adica incepe sa poarte masti. Ceea ce e perfect fezabil. Nu poti sa ai ochii umezi de emotie in mijlocul sedintei de Steering Committee in frunte cu CEO-ul pentru ca te-a impresionat powerpoint-ul facut de coleg si proiectat pe board-ul din sala de sedinte.
Este normal sa porti masti conform rolului pe care il joci in momentul respectiv insa diferenta intre tine cel autentic si masca n-ar trebui sa fie mai mult de 45 de grade la un om normal. La un hipersensibil se apropie de 180 de grade, pur si simplu simti cum te scindezi. Din pacate, atunci cand diferenta este foarte mare intre ceea ce esti si ceea ce vrei sa pari, organismul se razbuna si incep somatizarile. Toata viata am luptat impotriva emotiilor si de mica am incercat sa scap de ea prin toate mijloacele: am fost fetita – baietoi de cartier care se catara prin toti copacii si se juca numai cu baietii, niciodata cu papusile, am intrat in competitii si mi-am incordat muschii mintii cat am putut eu de tare, cand am intrat in campul muncii m-am bagat cu forta in cele mai mari fioroase gropi de lei. In mintea mea frica, furia, ura, invidia, spaima, frustrarea, nu existau. Le evaporam eu. Undeva in adancul meu am sperat ca la un moment dat simturile o sa se toceasca/batatoreasca si o sa fiu si eu un om normal. Nici vorba, ba parca s-au accentuat. Pentru mine este un efort extraordinar sa nu ma las dusa de emotii , sa controlez ceea ce spun, cum ma comport, ce atitudine sa adopt.

De-a lungul timpului am observat ca un hipersensibil este asociat cu: vaicarit, smiorcait, suparacios, taciturn, orez cu lapte, mamaliga, looser, plangacios, papa-lapte, moale, “fara pic de vina in el “etc. Noi femeile suntem mai norocoase ca de bine de rau sexul slab are o parte din aceste trasaturi prin definitie. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce viata poate sa aiba un barbat care este hipersensibil.

La un moment dat am zis: fie ce-o fi, trebuie sa-mi accept firea mai artistica (ca sa nu spun aiuristica) si sa fiu mai relaxata. Nu vreti sa stiti ce s-a intamplat in momentul in care i-am zis mintii sa o ia mai usor: umbrele, genti, chei pierdute prin metrou sau aiurea, urcat in mijloace de transport in comun in directia inversa decat trebuia, invartit nauca prin magazine pentru ca nu mai gaseam iesirea, gafe de top, uneori mi-e si jena sa ma mai uit in ochii oamenilor alora. Calcule facute cand plateam - ceva  de genul 1+1 =3 si mai si insistam ca e ca mine. Hartii incurcate, chitante gresite, in fine...dezastru! Incercat sa perforez cartela de metrou in capsatorul din tramvai, incercari isterice de a deschide interfonul de la bloc cu badge-ul de la firma, sunat la usa de la etajul de deasupra si intrebat vecinul ce cauta la mine in casa, incercat sa patrund in camere de hotel care nu erau ale mele. In fine, ati prins ideea, nu mai intru in detalii.

Prin urmare m-am resemnat : tot incordarea permanenta si autocontrolul emotiilor este solutia. Chiar daca este foarte obositor.

Au fost momente in care am reusit sa reduc nivelul intensitatii emotiilor:

  • cand am fost insarcinata; o sa radeti dar pe periaoda sarcinii am fost cea mai fericita pentru ca devenisem si eu un om normal, in sfarsit! Nu-mi mai sarea inima din piept pentru te miri ce.
  • cu pastile: percepeam lumea printr-o sticla groasa care ma lasa sa vad realitatea imprejurul meu dar nu ma mai atingeau rautatile din ea. Senzatia de cap sub apa si faptul ca ma oripila perspectiva unei vieti dependente de pastile m-a facut sa renunt la ele.
  • detasare, derealizare – nici nu stiu cum s-o numesc, este o stare in care esti atat de ranit si vulnerabil, in pragul dezintegrarii - incat se activeaza instinctul de supravietuire a speciei si devii cumva imun la orice senzatie. Inclusiv la bucurie, senzualitate, fericire, tandrete, chef de viata, entuziasm. Unii o considera simptom al depresiei.
Viata mea este afectata dupa cum urmeaza. Nu dau pomana la cersetori in metrou. Nu ma uit la televizor la stirile de la ora 5 sau orice are legatura cu violenta. Nu pot sa fac voluntariat pentru cauze tragice/dramatice. Incep sa plang in hohote cand vad T.I.R -istii care semnalizeaza ca e liber in fata si poti sa depasesti. Nu ma duc la cinema la filme triste. Nu ma incumet pe drumuri unde sunt satre de caini, prefer sa o iau pe rute ocolitoare desi pierd mult timp. Nu merg pe strada singura seara tarziu pentru ca mi-e groaza de toata hartuirea stradala de care am parte. Bine ea, se intampla si ziua si cand mergeam cu masina dar seara parca e mai rau. Apropo, exista si un site dedicat (hartuirestradala.wordpress.com)

Tentatia cea mai frecventa (si cea mai paguboasa) a unui hipersensibil este sa se retraga, sa se izoleze ca sa scapa de stimulii externi care-i zgaraie simturile. Izolarea da senzatia de liniste pe moment dar e foarte nociva pe termen lung. Ceva asemanator agorafobului care isi restrange aria de actiune pana ajunge sa nu mai poate iesi din casa singur. Asa si izolarea, iti pierzi increderea in oameni iar re-adaptarea e din ce in ce mai dificila. Ca si cand simturile in loc sa se toceasca, se ascut ...si revii cu sensibilitati proaspete.

In general hipersensibilul are o parere proasta despre sine si incearca sa se strecoare prin viata neobservat. Combinatia fatala la un hipersensibil este atunci cand este ambitios sau are o parere despre sine ca este unic special si deosebit, o comoara nedescoperita pentru ca oamenii sunt prosti si rai si nu stiu sa aprecieze valoarea lui. Asta duce la ura si agresivitate reprimata. Iar asta se simte cel mai bine atunci cand este nevoit sa socializeze din nou. Ranile sunt proaspete si el a adunat ura si resentimente. Ura se vede/simte si ceilalti fie fug fie ataca si ei. Stiti partea cu profetia automimplinita. Cand gandesti ca ceilalti sunt rai, nu le dai nici o sansa decat sa-ti dovedeasca ca ai dreptate.

Eu stau si ma intreb (retoric si inutil cumva) oare hipersensibilitatea se dobandeste datorita mediului sau modului in care ai fost crescut sau este innascuta?

9 comentarii:

  1. Oho, ce ma recunosc in descrierea aceasta... In perioada sarcinilor, am fost un om normal ptr ca ceilalti (in afara de sot, sic!) imi acceptau emotiile mai usor, ca doar simteam "cat ptr 2".
    Am fost un hipersensibil ambitios, convins ca e unic si mi s-a prabusit lumea cand am descoperit cati asemenea "unici" exista. A fost spre bine, m-am de=sensibilizat un pic si am ajuns la concluzia ca fiecare e unic, si toti suntem la fel :)
    Raspunsul la intrebarea ta e: amandoua. Exact ca intrebarea: ce conteaza mai mult la un copil: genele sau educatia?
    Conteaza ce aplici, dar conteaza si "materialul"

    Provin din 2 hipersensibili care nu si-au putut accepta sensibilitatea (nici fata de altii, nici fata de ei insisi), deci am mostenit-o. Faptul ca ei m-au tratat cu asprime cand aveam mai multa nevoie de blandete mi-a intarit-o. Deci... la tine cum e? care ti se pare ca a contat mai mult?

    RăspundețiȘtergere
  2. habar n-am...ma amagesc cu faptul ca educatia este foarte importanta si ca daca...atunci..acum poate ar fi fost altfel. Dar probabil ma amagesc- genetica are si ea un cuvant greu de spus pentru ca am intalnit oameni care au trait adevarate traume si sunt ok acum (si nu sunt in negare)

    Apropo de faptul ca noi credem ca suntem unici...de cand am scris post-urile astea despre hipersensibilitate, au venit foarte multe cautari de genul: cum sa nu mai fiu hipersensibila, ce pastile sa iau sa nu mai plang asa mult, etc

    Deci e clar, suntem foarte multi(e) dar mimam bine :))

    RăspundețiȘtergere
  3. cine si de unde esti, ca tare bine le scrii :)!

    ti-am gasit blogul si povestea cautand pe gugle gigle gogol: "cum sa scapi de hipersensibilitate?"
    nu scriu pe bloguri, nici pe facebook insa e o premiera in toate
    nu stiu de unde vine hipersensibilitatea si ce o genereaza (cre k sunt f multi factori corelati - educatie, famile, mediu, prieteni, profesori etc, inclusiv personalitatea intriseca si de ce nu stelele), insa stiu cea mai mica adiere intr-un pahar cu apa genereaza adevarate furtuni pe mare
    Mi-a spus un psiholog ca nu este pertinent sa asociezi sensibilitatea cu slabiciunea. (e important sa stie fiecare acest lucru !) Cand esti sensibil si te mai flagelezi pentru asta, increderea in sine se degradeaza, sunt slab deci plang, plang deci sunt slab. Un kkt !
    Perceptiile realitatii care ne inconjoara difera de la persoana la persoana, amploarea sentimentelor pe care le atribuim (mai bine spus care ne coplesesc), in diferite situatii, din nou difera de la persoana la persoana.
    Deci punand doua persoane in aceeasi situatie, una cu reactii normale cealalta exagerate, nu poti judeca, atata vreme cat perceptia si puterea emotiilor nu sunt comparabile.
    Concluzii personale
    1) trebuie sa fi destul de puternic sa gestionezi sacii de emotii pe care un sensibil le primeste zi de zi – so we are strong  !
    2) cheia este sa iti gestionezi emotiile – o carte f interesanta este Inteligenta Emotional de Daniel Goleman – care incepe prin a-ti explica, chimia emotiilor – modul in care creierul uman functioneaza. Guess what – in mare creierul tuturor functioneaza la fel (veste buna, suntem inca normali) si a doua veste buna este ca inteligenta emotionala se dobandeste, se invata, se antreneaza (zi de zi….)
    Cred ca atata vreme cat ai o siguranta fundamentala ca stii cine esti si esti in acord cu tine– gen sunt un om bun, imi plac oamenii samd, restul este martipan pe tort . Bine minimizez f mult lupta si dilemele existentiale, ca doar nu de pomana eram in cautari despre cum sa fac sa.. ?, dar chiar cred in asta.
    Mai trebuie disciplina si vointa de a gestiona emotiile. Am inceput sa scriu pe caiet (self awarness) ce ma deranjeaza tulbura, de ce…really ? si sa ma intreb dc e chiar asa cum cred sau dc nu as putea schimba atitudinea si programul pentru data viitoare…putem incerca si vedea dc da roade...  ?!!
    o zi faina
    maria

    RăspundețiȘtergere
  4. buna Maria,

    sa stii ca vin o mare parte din cautarile pe google care ajung aici au in componenta cuvintul "hipersensibilitate". Banuiesc ca multi au o problema cu asta dar e un subiect despre care nu se vorbeste pentru ca societatea trateaza cu sintagma "prostii" sau "copilarii" astfel de manifestari.

    Iti multumesc pentru idei, din pacate nu am gasit nici eu reteta magica sa fac hipersensibilitatea sa devina o calitate, nu un handicap, dar stiu sigur ce NU trebuie sa fac: sa lupt impotriva lor sau sa ma prefac ca nu exista. Am incercat asta si am descoperit ca au o forta careia nu e bine sa i te opui.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce sa zic,vad ca toate comentariile sunt postate de femei.Partea proasta este ca eu sunt .... un barbat si am 40 de ani.Traiesc intens momentele,as vrea sa pot plange linistit ,sa ma pot descarca dar.... vreau ca lumea sa ma vada ca sunt barbat si atunci incerc sa o fac ,, mascat,, dar totusi o batista sau un servetel ma ajuta.Incerc sa imi distrag atentia sa ma gandesc la altceva,pe moment reusesc dar inopinant reapare aceasta stare si....incep din nou.Vad la televiziune pe cineva ca plange sau boceste pe altcineva,vad un film in care exista cate un moment din acesta fie el cat de mic,sau scurt si incep si eu.Ultima sceneta care mi s-a intamplat va fost acum cateva zile pe....facebook cineva a postat o ,, lectie de loialitate,, in italia la o slujba religioasa un caine isi astepta stapana moarta de doua luni.Am dramatizat momentul atat de mult incat m-a ajutat batistuta.Deseori numai gandind ... decad ca sa nu spun ca este pentru mine precum cascatul cand ti-e somn,sau cu alte cuvinte molipsitor.Prima data ,asta a fost cu ani in urma nu am bagat de seama dar cu timpul devine suparator.Nu as vrea sa cred ca nu trebuie sa i te opui acestei stari,trebuie sa te poti trata si cred ca cel mai bun tratament t-il poate oferi un psihoterapeut.

    RăspundețiȘtergere
  6. OMG! Cat de bine m-ai descris! Cu fiecare cuvintel...
    Cred ca hipersensibilitatea mea se trage de la faptul ca mama a incercat intens sa piarda sarcina, insa am fost destul de puternica sa supravietuiesc. Totusi, traumele s-au impregnat in subconstient; plus o familie cam dezorganizata, multe raniri si dezamagiri din partea oamenilor dragi, care m-au modelat mult... Adica m-au facut sa ajung la acele 180 de grade de care vorbeai. Acum toti ma considera o femeie puternica si doar o mana de oameni ma cunosc fara aceasta masca... Ceea ce ma face fericita este faptul ca mi-am intalnit jumatatea, care m-a acceptat asa cum sunt si fata de care pot sa fiu EU. Si e atat de bine sa fii tu... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur tare mult ca ai gasit calea de a putea sa fii tu insati, cred ca asta e cel mai important

      Ștergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt recunoscator ca ai impartasit cu noi prin ce treci.Ai incercat sa vezi ce spune stiinta despre sensibilitatea crescuta?Psihologii au stabilit ca apare la 15-20 la suta indivizi de ambele sexe din populatie.O idee importanta e ca trasatura e considerata normala de stiinta.De fapt multi din liderii si oamenii care au contribuit pentru societate substantial in trecut au fost orientati spre sensibilitate crescuta.Eu am scris un eseu cu scopul sa raspandesc informatiile studiate despre trasatura.Pe mine m-au facut sa ma simt validat si bine in pielea mea ca nimic altceva!Eu insumi ma consider hipersensibil.Pentru tine sau cei de aici care sunteti interesati de eseu Puteti sa-l cititi aici : http://mihaialexandrupopa.blogspot.ro/ Sper sa va fie cu adevarat de folos! -Mihai Popa,autoeducat in psihologie

    RăspundețiȘtergere