Cine n-are chinezi, sa-si cumpere

Cine a avut de-a face cu mediul corporatist , stie ca multiculturalitatea si globalizarea asta ne determina sa ne adaptam la diverse culturi si ne testeaza uneori niste limite despre care nici nu stiam ca exista. Dar in acelasi timp ne deschid spre perpective si puncte de vedere fascinante si total inaccesibile daca nu am fi parasit cultura noastra. Pentru mine a fost o experienta de viata mai mult decat una profesionala si trecand peste nervii si confuziile inerente, consider ca m-a imbogatit foarte mult in intelegerea fiintei umane in general.

Dar despre lucruri nostime sa vorbim. Eram in primele zile de munca la firma chinezeasca, emotionata toata si mandra nevoie mare de cladirea de sticla high in the sky care-mi zambea prietenos in fiecare dimineata (dupa un timp, mi se parea ca-mi scoate limba, dar sa nu divagam). Si in dimineata respectiva alerg eu sprintena ca o caprioara pe tocuri de 10 ...si tzac, pac! prind liftul metalico-sticlos exact cand se inchideau usile. Inauntru, cativa domni cu ochii mici, calatoreau in aceeasi directie. Hello, Hello, How are you, How are you, Fine, fine, foarte bine ...ajungem sus, se dechid usile si dau sa ies. Cand colo, ce credeti ca ma astepta? Un covor rosu de Oscar, intins chiar de la lift, colegii de corporatie aliniati de o parte si de alta a covorului, aplaudand frenetic! Doamne, ma simteam ca un mic Ceausescu. Inaintam in reluare, imaginandu-mi la fiecare pas ca o sa deschid ochii si o sa ma trezesc, dar nu, halucinatia persista. Si ajung la capatul covorului unde ma astepta o colega minunata cu un buchet superb de trandafiri..hait, imi zice creierul, asa sarbatoresc astia venirea unui nou angajat in firma. “-Vai, dar nu trebuia ...” baigui eu si intind mainile sa iau buchetul ...si in momentul ala oameni buni, s-a rupt filmul pentru ca minunata colega mi-a transmis cu o voce scrasnita printre dinti: “-Da-te imediat de pe covor!”

Nu credeam ca exista atata ura intr-o fiinta atat de mica si firava asa ca m-am executat automat, suficient de rapid incat sa-mi dau seama ca in spatele meu venea nenea din lift, insotit de uralele compatriotilor si onorat la final cu mirificul buchet de trandafiri.

Omul era mare stalp in partidul rosu si trebuia onorat asa cum se cuvine, iar la mine s-a pus problema sa ma dea afara pentru afrontul de neimaginat dar m-au iertat ca eram noua si inca nu aveam adresa de email si prin urmare nu reusisem sa aflu de circulara trimisa si ras-trimisa pe email prin care se anunta sosirea inaltului oaspete si pregatirile facute in cinstea lui.

Alta zi, aceeasi firma. Eram la baie sa ma spal pe maini , mancasem prajituri delicioase cu ocazia sarbatoririi unui coleg si n-aveam nici o sansa sa continui butonatul la calculator daca nu indepartam lipiciturile ramase pe degete de la delicioasa, absolut delicioasa baclava a colegului.

Si in timp ce efectuam operatiunea, intra un chinez in forta...ma vede si se opreste dezorientat, eu ma repliez repede si incep sa-l injur in limba lui: iesi afara nenorocitule, nu ti-e rusine. Se sperie si pleaca. Bomban si-mi continui operatiunea, cad mai apare unul...de data asta nu m-a mai luat pe nepregatite, il iau la vorbe dulci de cum intra pe usa. Se evapora si asta. Sfarsesc operatiunea, ma sterg si dau sa ies afara dar nici nu apuc sa pun mana pe clanta, ca unul mic deja trasese de usa si dadea sa intre. Huo, iesi afara, cum indraznesti? (ma rog, conversatiile se desfasurau in engleza). Se sperie rau si o ia la fuga. De data asta ma supar rau: Bey, nu se poate in halul asta....pe astia trebuie sa-i educe cineva...sa-i raportez la resurse umane, ce sa fac?...si timp ce bodogadeam eu asa, ma fulgera o idee...intorc capul si ma uit pe usa de la toaleta: intrasem la barbati!!!

Pfiuuu, neplacuta situatie, bag privirea in pamant si incerc sa ma strecor neobservata spre cubicle-ul meu in timp ce-mi ajung la urechi susoteli ingrijorate intr-o limba complet necunoscuta mie dar as fi putut sa jur ca se sfatuiau ce sa faca cu nebuna care le-a acaparat toaleta!