1984 - George Orwell

Dupa ce am terminat de citit cartea asta, m-am gandit la perioada comunismului de la noi. Cred ca pentru generatiile care au prins comunismul din plin, are o semnificatie si o greutate aparte.
Eu am prins doar o bucatica dar nu pot sa nu ma gandesc ca adevarata teroare nu era faptul ca stateai la cozi sa prinzi portocale si tacamuri sau ca aveai o cartela pe cae ti-o marca vanzatoarea cand luai paine ci adevarata problema era teroarea psihica, senzatia ca esti tot timpul supravegheat si ca nu poti avea incredere in nimeni.
Imi povesteau ai mei ca nu era nici o noutate faptul ca mai aflau din cand in cand ca printre apropiati, colegi de serviciu era cate un informator al securitatii dar socul cel mare era ca acestia pareau niste oameni deschisi si frumosi, oameni in care mainile carora simteai ca iti poti pune sufletul cu cea mai mare incredere, oameni veseli, deschisi, plini de viata.
Si atunci simteau ca le fuge pamantul de sub picioare...in cine sa mai ai incredere?
Televiziunea, presa, fiind toate controlate, singura sursa de informatii era word of mouth, insa aici intervenea paranoia: sa cred ce mi-a spus celalalt? Si mai ales CUI sa-i spun mai departe? Era un fel de telefonul fara fir, in care informatiile ajungeau denaturate, exagerate, cu totul altfel decat se petrecusera. Ca sa nu mai povestesc ca erau agenti ai securitatii care se ocupau cu lansarea de zvonuri false, ca sa faca intr-adevar, confuzia totala.
Bineinteles ca tendinta generala era de izolare, dar omul este o fiinta sociala, la un moment dat simteai nevoia sa comunici cu cineva pe teme care te framantau si aici incepeau dilemele, oare o sa fiu denuntat, oare am avut incredere in cine trebuie? Tin minte si acum, cat de greu era sa ajung sa ma joc cu alti copii acasa la ei sau sa-i invit la mine. Se punea problema ca in general copiii spun ce vad prin casele altora si daca spun ce au vazut cand se intorc acasa, te puteai trezi cu un control de la cei care se ocupau cu venituri ilicite, doar pentru faptul ca aveai covor persan si mobila in sufragerie. Tin minte si acum ca reusisera ai mei sa faca rost de un televizor marca Telecolor, asta inseamna ca din cand in cand, cam o data pe saptamana aveam ocazia sa vedem filmul difuzat color (in Scanteia, pe ultimele pagini, unde era programul TV, aceste filme erau marcate in paranteza: film color) pentru ca restul programelor erau alb-negru. Era televizorul asta vai mama lui, culorile erau sterse, desi nou, mai necesita cate un pumn din cand in cand, dar satisfactia cand vedeai un film color era enorma.
Si intr-o zi la joaca ...nu stiu cum discutam despre filmul din seara precedenta si eu am zis ca mi-a placut rochia lunga si rosie a actritei principale...si atunci a aparut intrebarea care m-a facut sa inghet: “de unde stii ca era rosie?”...am dat in balbaiala, am povestit ca asa mi-am imaginat eu, dar gafa era comisa: totii copiii de la bloc stiau ca avem televizor color. Si cate nopti n-am dormit pentru ca mi-era frica sa le spun alor mei ce facusem, in timp ce aveam cosmaruri cum apare securitatea la usa mea si imi ia parintii la inchisoare pentru ca eu m-am dat de gol.
Sau mai era programul de colectare maculatura, minim 5 kg trebuia sa duci. Va dati seama ca n-aveam cum sa fac rost de atata hartie intr-un timp asa de scurt, asa ca intr-o zi am strans toate cartuliile alor mei cu ceva legat de partid, veneau in fiecare luna si erau de dimesiunea unui caiet dictando, scria numai aberatii inauntru, deci nicio paguba daca le aruncam. Prin urmare am luat vreo douazeci de cartulii din alea, le-am impachetat frumos in hartie alba, le-am legat cu sfoara si am plecat sa dau pachetul la scoala. Acolo stateam la coada si ni le cantarea, daca era prea putin, te trimitea acasa sa mai aduci. In fine, il cantareste si pe al meu, avea cat trebuie, ura, am scapat. Doar ca intre timp, vine camionul sa incarce maculatura si cand arunca muncitorii pachetele in camion, se desface al meu si zboara prin toate partile cartuliile cu portretul tovarasului Ceausescu chiar pe coperta. Si atunci, oroare, incepe ancheta, cine a indraznit sa-l arunce pe tovarasul la maculatura?! Iar eu muream de frica sa nu ma descopere, agentul instigator care eram eu.
Acum imi pare amuzant dar dar atunci nu era.
Sau mai era o materie la scoala: Constitutia. Era imposibil sa inveti la materia aia pentru simplu fapt ca frazele erau atat de lungi incat isi pierdeau sensul. Eu sunt tare curioasa cine facea textele alea si mai ales cine le intelegea pentru ca pe mine ma adormeau instantaneu. Tin minte ca subliniam cu rosu pe carte si incercam sa identific doar subiectul si predicatul ca sa pot retine ceva pentru ca nici macar ca poezie invatata pe de rost nu reuseam sa retin jumatate de pagina.
Toate lucrurile astea le gasiti in carte doar ca duse la extrem: oamenii erau supravegheati cu camere video chiar in locuintele lor, pe strada, peste tot. Nu aveau voie sa vorbeasca si nici sa gandeasca altfel decat cerea “fratele cel mare”, invatasera sa-si controleze mimica fetei astfel incat sa nu lase sa se vada ce gandesc, copiii erau cei care ii raportau pe parinti la politie daca vedeau orice semn de nesupunere fata de partid si erau si laudati si apreciati pentru asta, istoria era schimbata permanent, astfel incat sa se potriveasca liniilor directoare ale partidului, insasi limba vorbita era modificata, introducandu-se cuvinte si sensuri noi, scopul final fiind inlocuirea completa a limbii cu NouVorba. Partea cea mai dureroasa este ca oamenii care pareau cel mai de incredere si fata de care Winston se dezvaluie in totalitate sunt exact cei care erau cei mai corupti de sistem. Intr-un final Winston este prins si torturat pentru a crede cu adevarat in ceea ce promova partidul, supunerea nemaifiind suficienta, trebuia ca individul sa fie ferm convins de aberatiile respective si chiar sa creada ca el a emis ideile respective. Eliminarea fizica a indivizilor nu era de nici un ajutor, era mai important sa fie “convertiti” decat omorati.
Sunt multe idei legate de psihologia sociala si manipularea maselor, majoritatea de foarte mare actualitate si in ziua de azi, asa ca eu o recomand cu caldura oricui este pasionat de asa ceva.