Dimineti blande

Ritualul de trezire incepe cand ma apropii de patul ei si incep sa-i vorbesc incet-incet, cu o voce cat mai calda si monotona...nu conteaza ce-i spun, uneori spun o poveste despre o gargarita ce doarme la soare, alteori doar cuvinte fara noima, doar tonul este acelasi.

Si vocea mea intra in visul ei pentru ca o vad zambind sau dand usor din cap in semn de raspuns si se impleteste cu el pana o aduc in lumea reala (sau poate un alt vis).

Si e atat de dulce cum se intinde somnoroasa si se ridica pe coate si apoi incepe incet, incet sa se impinga spre margine, pipaie cu piciorul parchetul si apoi isi da drumul pe podea si porneste sontac-sontac spre masuta si scaunelul ei. Pe drum o supara pantalonii de pijama cazuti in vine si incearca sa si-i ridice cu gestul inutil si repetitiv al betivului care se intoarce in zori de la carciuma.

Apoi casca din tot sufletul si-mi zice : "mami, faci tu laptele, te rog? dar sa nu te grabesti, ca stii ca eu ma trezesc greu..." Isi continua calatoria ca un robotel in timp ce se chinuie din rasputeri sa tina ochii deschisi, sau macar cate unul alternativ. Se loveste de mobile sau de vreo jucarie uitata pe covor si reuseste sa ajunga la masa. Ii pipaie marginea cu grija si se lasa pe scaunel incet (aici trebuie sa fiu atenta, cateodata il rateaza si aterizeaza in fund: not a nice way to wake up :)

Isi pune coatele pe masa si intra in pozitia ganditorul de la Hamangia, nu inainte de a verifica daca am parasit camera ca sa pregatesc laptele: "Hai, du-te, du-te..."

Ma duc in bucatarie si ma misc rapid, daca intarzii prea mult o gasesc dormind cu capul pe masa si apoi este greu s-o mai trezesc.

Cam in ritmul asta iesim pe usa...si de abia pe la jumatatea drumului aerul rece o dezmeticeste si-mi spune mandra: "Ai vazut, mami, am reusit sa ma trezesc si de data asta!"