Ce spui dupa Buna ziua? de Eric Berne (parteaI)

Am incercat sa fac o recenzie dupa cartea lui Eric Berne: Ce spui dupa Buna ziua?, a fost incredibil de greu pentru ca nu e un roman cu intriga , cuprins si deznodamant, dar am zis sa scot macar ideile principale.

Ce este interesant la Analiza Tranzactionala este ca mesajul nu este ce pare a fi. Cand parintii spun un lucru copiilor, el este de fapt inteles ca altceva (copiii vorbesc “martiana”). Berne face o paralela intre mesajul real: “ai grija ca te impiedici” si mesajul martian, asa cum ajunge el la copil: “impiedica-te ca sa arat ca am avut dreptate”. Sau “esti prea mic ca sa bei”, devine “hai, devino o data mare si incepe sa bei ca sa pot sa-ti arunc in carca multe lucruri si sa ma descarc pe tine”. Mesajele reale se afla intreband adultul din prezent: la ce boacane de ale tale, mama chicotea cu ingaduinta (chiar daca ulterior venea pedeapsa). Gandirea martiana ii ajuta pe copii sa descifreze ce vor cu adevarat parintii de la ei. Asta nu inseamna ca parintii sunt “malefici”, doar ca poarta cu ei, alte scenarii in spate, si le dau mai departe(inconstient), crezand ca fac bine (la nivel constient).

Scenariul de viata sau planul de viata (conform Adler) devine definitiv la varsta de 6 ani, cand copilul deja isi programeaza pe baza “comenzilor” primite de la parinti, cam cum va arata viata lui. Ca sa intelegi ce inseamna o programare, daca o tanara a fost programata sa fie saraca pentru ca “oamenii bogati sunt niste nenorociti”, ea si cand va avea o avere considerabila, se va considera o persoana saraca, cu niste bunuri in posesie, temporar, astfel incat convingerea legata de saracie sa ramana nealterata.

Exista trei instante intr-un om, sa zicem trei ipostaze ale personalitatii: Parinte, Adult si Copil. Paintele e cel care are grija si ofera protectie, siguranta, Adultul actioneaza conform nevoilor reale existente si Copilul care este cel mai creativ dar si cel mai “iresponsabil”. Berne da un exemplu: Mi-am luat masina decapotabila pentru ca Parintele meu stia ca sunt in siguranta, Adultul meu avea nevoie sa se deplaseze iar Copilul meu si-o dorea cu disperare.

Pe parcursul copilariei, Adultul din copil trebuie sa medieze permanenent disputa dintre Copilul Adaptat si cel Spontan , pentru a se asigura ca isi satisface nevoile, si in acelasi timp nu supara prea mult adultii din viata lui (se conformeaza cerintelor adultilor). Pentru a reusi acest echilibru fragil, el are niste talente iesite din comun de a citi oamenii (un profesor cu studii de specialitate pe partea de psihiatrie, reuseste sa recupereze cca 30% din abilitatile pe care le are un copil)

Pe perioada adulta, partea copil din fiecare din noi pare sa domine traseul nostru in viata, indiferent de ce declara Adultul ca vrea sa urmeze in viata, se trezeste in niste ipostaze care nu pot fi explicate de nici un fel. Copilul prefera firul narativ al basmelor si asteapta pana la sfarsit Rasplata Finala.

Gandirea martiana sau juridica: esti prea mic ca sa bei (ok, atunci mai astept putin). O sa ajungi intr-un azil (ca doctor psihiatru) . Ca sa fie interiorizate, comenzile de la parinti trebuie sa se repete des si sa fie incarcate emotional. Chiar si asa, porunca parintelui se indeplineste doar daca cel mic se hotareste sa o accepte: “cand o sa fiu mare, o sa fiu ca tata!,” daca incerci sa-ti amintesti momentul, e putin probabil sa reusesti, de obicei asta se ia la o varsta frageda si e greu de identificat, mai degraba ea se afla indirect din peripetiile ulterioare ale adultului.

Instrumentarul scenariului: comenzile, rasplata, porunca, ispita, electrodul, sacii, prescriptia, modele parentale, demonul, permisiunea, eliberarea interna, componentele scenariului de viata, aspiratii si conversatii, invingatorii, contrascenariul.

ispita – incurajarea tacita catre un comportament de tip adictiv: droguri, alcool, prostitutie, etc hai, fii barbat!, ce-ai de pierdut? Practic parintele ia nevoia copilului de afectiune si iubire si o transforma in nevoia de altceva: de alcool, droguri, etc.

electrodul- butonul care declanseaza porunca parintelui si este aproape ca un reflex neconditionat. E evidenta atunci cand o persoana actioneaza intr-un anumit fel intr-o situatie data desi nu e ceea ce isi dorea, insa “era o forta mai presus de mine”

sacul – gandeste si actioneaza conform cu ceea ce e in capul lui si nu conform realitatii, cand se elibereaza din sac, face ce isi doreste inima dar cu o asemenea forta incat da in extrema cealalta.

In fiecare om exista un Parinte predestinat genetic, care are tendinta de a ingriji si de a proteja (ca la animale)

prescriptia este o comanda mai slaba ca intensitate care se da mai tarziu dar copilul poate sa rationeze sau se da de catre parintele celallalt.

modelul – arata cum trebuie facut; In general, comenzile vin de la sexul opus dar modelul de la parintele de acelasi sex.

demonul este partea intunecata din noi. Cand demonul unui copil imprastie mancarea pe jos, conteaza foarte mult reactia parintilor...daca o dau pe gluma e ok, daca nu, se retrage inapoi in interior si se razbuna de-a lungul vietii, cand prinde ocazia.

permisiunea: comenzile se dau de obicei pe negativ: nu mai lenevi, nu face asta, etc. un copil face ceva pt parintele opus dar invata cum se face asta de la celalalt parinte. O fata nu e frumoasa pt ca anatomic arata asa ci pentru ca I s-a dat permisiunea de a fi frumoasa. Terapeutul tocmai asta face: da permisiuni Copilului spontan din pacient sa faca ce vrea.