joi, 11 aprilie 2013

Confortul material vs confortul emotional


Eu cred ca explozia asta de cursuri despre cum sa relationezi cu copilul se datoreaza faptului ca romanii au inceput sa constientizeze ca nu mai este suficient sa-i asigure copilului confortul material (de altfel principala preocupare a generatiilor de parinti de pana acum) ci trebuie sa fie pregatiti sa ofere si suport emotional.



Nu cred ca este rau sa participi la asa ceva, macar pentru faptul ca te pune in relatie cu tine, cu fricile si ingrijorarile tale cele mai profunde, si te invata sa le verbalizezi, apoi faptul ca afli ca mai sunt si alti parinti in aceeasi situatie desi credeai ca esti singur pe lume – iarasi este un lucru bun, apoi detasarea, umorul cu care sa treci mai departe - nu e de neglijat. Si am senzatia ca Otilia se pricepe foarte bine la asta. Dar daca te duci acolo ca iei o reteta si apoi sa vii acasa s-o aplici pe copilul tai si rezultatul sa fie un copil perfect, this is not ok.



Pentru cine nu are timp, bani sau vointa sa participe la asa ceva, poate ajuta cateva idei care am vazut ca functioneaza la mine.



In primul rand asculta copilul: cu totii ochii, cu toate urechile, cu mainile cu nasul, cu toata atentia de care esti in stare. Si cand ai terminat cu asta, inchide ochii si simte ce-ti transmite el. Pentru mine asta este cheia: ascultare, ascultare, atentie, atentie. La inceput o sa fie zgomot si confuzie dar dupa aia o sa inveti sa citesti cand e suparat, cand il framanta ceva si nu stie cum sa spuna, cand e frustrat, furios, sau doar obosit si vrea sa se descarce. Toate capata noima si forma. Si alte sensuri apar in spatele “comportamentelor nedorite”: un NU incapatanat si repetitiv nu va mai fi un mod de a se comporta “special ca sa te enerveze”, un cuvant urat, nu va mai insemna “vai, o sa zica lumea ca eu l-am educat asa”, urletele si plansetele “artistice” se vor deosebi de cele in care chiar il doare ceva.



Dupa ascultare, urmeaza exercitiile de autenticitate. Nu mai spun eu, ca au spus altii inaintea mea dar e clar ca un copil primeste pe 1000 de canale semnale despre cum te simti/ ce simti si pe un singur canal ce ii transmiti verbal. Am auzit nenumarati parinti si mai ales mamici care au impresia ca daca ascund de copil o problema, reusesc sa-l protejeze, sa-l tina departe.
“Eu si sotul avem probleme mari, cred ca o sa divortam, dar asta micu' nu stie nimic, am avut eu grija sa ma prefac ca totul este in regula”
“I-a murit bunica dar noi nu i-am spus adevarul , i-am zis ca a plecat in alta tara si se intoarce peste multi ani. Nici la inmormantare nu l-am luat, am lasat pe cineva sa stea cu el, e mai bine asa, e mic si putea sa-l afecteze”
“Cand vin de la serviciu sunt moarta de oboseala, crede-ma, nu vreau decat sa ma relaxez un pic dar ma ia asta micu de odihnita si nah! ma joc, ce sa fac, dar capul imi sta numai la cate mai am de facut in timp ce eu stau si pierd vremea cu masinutele lui...”
De obicei incerc sa nu fiu intransigenta in opinii dar de data asta imi vine sa strig: decat asa, mai bine deloc!...este foarte daunator pentru ca transmiti un mesaj contradictoriu este clar ca pe fata ta se citeste ca nu ai deloc chef sa faci lucrul respectiv, dar il faci fortat, “de dragul lui”...si nu o spun de sus...si eu am tendinta sa ma ascund si sa-i prezint universul roz dar semnalul a venit in momentul in care am auzit-o pe fiica-mea: “Mami, e ok, nu ma deranjeaza daca ne jucam mai tarziu”. A fost ca un dus rece pentru ca intr-adevar, in timp jucam jocuri de rol cu papusile, eu eram pe alta lume, preocupata de problemele mele in timp ce spuneam replicile aiurea si repetitiv.



Eu zic ca e mai cinstit si mai benefic pentru ambele parti sa verbalizam ce ne supara, accentuand clar ca cel mic nu este vinovat de ceea ce ni se intampla. Cautand sa-i explicam micutului de ce suntem suparati, il scoatem si pe el din ceata ca reuseste sa identifice “tensiunea din aer” si in acelasi timp ne ajuta sa ne clarificam si noi mai bine. Asta nu inseamna sa-l incarcam cu detalii inutile sau sa dam vina pe altii. O simpla propozitie care sa certifice ceea ce el oricum simte deja, este suficient. Si cred ca e ok sa mentionam si faptul ca acum e asa, dar lucrurile or sa se imbunatateasca sau cel putin lucrezi la asta.
De ce este ok pentru copil?
  • pentru ca invata si el sa constientizeze ce simte si de unde au venit emotiile alea.
  • pentru ca devine mult mai deschis si daca tu iti verbalizezi problemele in loc sa le ascunzi sub covor, s-ar putea sa te trezesti ca iti povesteste si el cum il supara X sau Y la gradinita/scoala
  • pentru ca s-ar putea sa primeste niste sugestii de rezolvari geniale prin simplitatea lor sau macar te vor face sa zambesti prin inocenta lor
  • pentru ca se creeaza ideea ca nu trebuie sa ducem singuri in spate probleme si nu e o rusine sa spui ce te doare, sa impartasesti si chiar sa ceri ajutorul.
  • pentru ca invata ca si ceilalti au nevoi, suparari, in general sunt oameni, nu roboti.



Spor:)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu