Daca ar fi sa scrii o carte, despre ce ar fi?

Acum ca vine vacanta si/sau concediile e timpul sa ne relaxam si sa ne lasam imaginatia sa zboare...prin urmare, in loc sa citim o carte, ce ar fi sa scriem o carte?

Ma rog, exagerez eu, nu poti sa scrii o carte in sapte zile de concediu sau hai sa zicem doua saptamani dar cred ca este un util exercitiu de imaginatie sa incercam sa creionam o schita, un capitol sau un mini rezumat. Intrebarea nu este pusa intamplator, am zis “o carte” deci una singura, deci trebuie sa fie despre ceva cu adevarat important pentru tine, ceva ce te atinge in cele mai sensibile si profunde unghere. Nu trebuie sa fie roman clasic, poate sa fie si SF sau autobiografica sau poate sa fie un volum de poezii, important e sa fie ceva ce rezoneaza cu tine la un nivel foarte profund si ai vrea sa impartasesti cu altii.

Nu exista nu am talent (nu e concurs), nu exista nu am timp (esti in concediu, da?) nu exista e prea mult o carte (am zis ca poate sa fie si un capitol, o pagina, cuprinsul doar). Mi-ar placea tare mult sa mi le trimiteti sa le “public” aici pe blog (cu mentionarea autorului, bineinteles) ...sunt sigura ca vor fi niste surprize foarte placute.

Pana la sfarsitul verii.

PS Eu as scrie ceva gen povete, proverbe din batrani...hmmm nu prea sunt eu batrana dar in orice caz, ceva prin care sa impartasesc din experienta mea astfel incat ceilalti sa invete ceva din greselile mele.

Sublimarea agresivitatii

Stiti ce se intampla cu un copil care este tot timpul contrazis si redus la tacere cu fraze de genul: las'ca stiu eu mai bine, de abia ti-a dat casul la gura si ma contrazici tu pe mine? Va spun eu ca stiu cel mai bine: acumuleaza in el foarte multa agresivitate.

Agresivitate care trebuie data mai departe ca o minge de jaratic ce iti arde mainile:

-fie in exterior: descarcandu-te pe ceilalti, proiectand in ei la greu si facandu-i suficient de vinovati astfel incat punerea in act sa fie justificata: este celebra replica a sotilor batausi care afirma senini: “pai daca nevasta ma provoaca”

-fie in interior: indrepti spre tine un munte de culpabilizare si auto-acuzare esti furios pe tine ca nu esti suficient de bun, destept, capabil, descurcaret, etc Sub tirul necrutator al judecatilor interioare, organismul tau ajunge sa clacheze si apar asa numitele boli psihosomatice.

Ambele mecanisme sunt nefericite dar al doilea este cu adevarat cel mai pagubos. Ghiciti pe care l-am ales eu.

Al treilea mecanism si cel mai sanatos vis-a-vis de agresivitate este sublimarea. Prima oara cand l-am intalnit mi-a sunat foarte frumos pentru ca vine de la “sublim” si mi-am zis ca trebuie sa fie de bine:) In linii mari sublimarea inseamna canalizarea , elaborarea si transformarea unor sentimente distructive in ceva frumos, creativ, constructiv. Pe scurt metamorfoza 'mucigaiului" lui Arghezi.

Este cazul marilor poeti, pictori compozitori care si-au pus zbuciumul interior in arta si astfel au scapat de la (auto) distrugerre.

Insa ce te faci daca nu esti nici geniu si nu ai nici un talent special?

Despre stirea zilei

Nu vreau sa spun ca Nastase merita sa fie condamnat sau nu, nici sa evaluez gestul sau prin cine stie ce judecati de valoare proprii si personale. Ceea ce vreau eu sa spun este ca in spatele mastilor lucrurile sunt foarte diferite de ceea ce vedem noi din exterior. Iar procesele psihologice au loc si au consecinte chiar daca mare parte din ele se consuma in interior si cu voce tare se spune altceva. Si chiar daca uneori nu se ajunge la acte extreme (si implicit publice), consumul psihic exista si sunt foarte multi politicieni, oameni de afaceri, sau persoane publice care au dificultati in a face fata presiunilor externe si apeleaza la coach-i, psihologi, psihoterapeuti.

Nimeni nu este invincibil, oricat de mult ar parea asa. Data viitoare cand va ganditi as vrea sa fiu si eu asa nesimtit, tupeist ca x-ulescu si sa-mi pese foarte putin de ceilalti si sa-mi urmaresc propriile interese, ganditi-va ca lucrurile nu sunt ceea ce par.

PS Bineinteteles exista cazurile grave in care respectivul chiar nu are sentimente (de ex criminalul in serie care priveste victimele ca pe niste obiecte si de aici usurinta de a trece la fapta fara nici o remuscare) dar asta nu face obiectul discutiei noastre de astazi.

Inteligentele multiple

Parintele teoriei inteligentelor multiple – Horward Gardner - considera ca inteligenta nu are o valoare unitara, ci, mai degraba, este o combinatie de diverse capacitati care sunt independente una de cealalta:

• inteligenta vizual-spatiala este abilitatea de a percepe vizual ceea ce ne inconjoara. Acest tip de inteligenta este cel mai des folosit in activitati precum cititul, scrisul, construirea, pictura, echilibru, interpretarea unor imagini, arhitectura.
• inteligenta verbal-lingvistica este abilitatea de a folosi cuvintele si de a vorbi. Acest tip de inteligenta este cel mai des folosit in activitati precum vorbitul, scrisul, jocul de cuvinte, explicarea unor concepte.
• inteligenta logico-matematica este abilitatea de a folosi ratiunea, logica si numerele, in special in activitati legate de rezolvarea unor probleme, lucrul cu anumite concepte abstracte, calcule matematice.
• inteligenta kinestezica este abilitatea de a controla miscarile corpului si de indemanare in lucrul cu diferite obiecte (dansul, sportul, limbajul trupului, teatru, mima, etc.)
• inteligenta muzicala este abilitatea de a produce si de a aprecia muzica si este utilizata in special la activitati precum fluieratul, cantatul, folosirea de instrumente muzicale, compunerea de melodii.
• inteligenta interpersonala este abilitatea de a-i intelege pe ceilati si de a relationa cu ei si este intalnita in activitati precum ascultarea activa, folosirea empatiei, consiliere, lucrul in echipa, observarea starilor sufletesti.
• inteligenta intrapersonala este abilitatea de auto-reflectie si de constientizare a propriului eu (cunoasterea propriilor puteri si slabiciuni, auto-evaluarea, descoperirea sinelui, etc.)
• inteligenta naturalista este abilitatea care te face chiar sa vezi natura, sa intelegi legile ei si sa inveti din ea mai mult decat din carti

Ganditi-va ca din toate aceste sisteme- se foloseste unul singur atunci cand se decide daca un om este inteligent sau nu: cel logico-matematic (pe baza lui se determina celebrul IQ).

Mi se pare o mare risipa. Deci data viitoare cand spuneti despre cineva ca e prost, asigurati-va ca l-ati evaluat prin toate sistemele de inteligenta de mai sus. Sau daca aveti un copil care nu are rezultate foarte bune la scoala, ganditi-va nu la faptul ca e “un copil pe care nu il duce capul” ci ca sistemul educational este defect, facand o evaluare unilaterala.

In secunda asta nu mai vomiti!

Daca intrebi un medic pediatru ce trebuie sa stie un copil de 2 ani, probabil o sa-ti spuna ca trebuie sa stie sa urce treptele una cata una, sa alerge, sa stea intr-un picior, sa raspunda la nume cand este strigat si sa stie in jur de 10-20 cuvinte.

Daca intrebi o educatoare probabil o sa-ti spuna sa stie sa faca la olita, sa nu mai doarma cu pampers, sa poata sa manance singur cu lingura , sa imparta o jucarie ….si ma rog, alte chestii asemenea.

Daca intrebi o mamica probabil o sa-ti spuna o combinatie intre cele de mai sus plus una doua extra in functie de doleantele personale: sa numere pana la trei, sa extraga radical din numere impare, etc. :) glumesc, sorry.

Dar ce vreau eu sa subliniez e ca nimeni, sau foarte putini vorbesc despre abilitatile pe care copilul trebuie sa le dezvolte in materie de “handling emotions”

Iar emotiile pentru cei mici sunt foarte puternice, nestiind cum sa se descurce cu ele, sunt luati efectiv pe sus de forta lor: daca ati vazut cum rade un copil, zgaltaindu-se din toate incheieturile sau plangand aproape cu convulsii, stiti despre ce vorbesc. Dezvoltarea abilitatilor de a face fata emotiilor se face in timp, pas cu pas, intr-un proces ce trebuie repetat pana devin maestri la asta. Copilul face asta si in mod natural, imitand modul in care parintii si cei apropiati fac fata la randul lor emotiilor.

Sa-i ceri unui copil sa se opreasca din plans la comanda in timpul unei crize de plans “In secunda asta nu mai plangi!” este echivalent cu a-i cere unui adult aflat in plin proces vomitiv: “In secunda asta nu mai vomiti!” Daca macar o data in viata ati trecut printr-o atare situatie, stiti cat de greu este sa-ti vina sa vomiti si sa te uiti primprejur disperat ca n-ai unde.

Deci data viitoare cand va mai tenteaza sa-i spuneti copilului sa taca, ganditi-va la asta, la mine functioneaza de minune:)

Dar cum sa reactionezi? E clar ca e o situatie neplacuta, si ai tendinta sa o faci sa dispara cat mai repede.

Cred ca o varianta ok e aceea sa-l lasi sa se descarce, fie strangand copilul in brate si repetandu-i ca stii ca e suparat/furios/trist, fie lasandu-l sa planga singur daca te respinge dar ideea e sa nu opresti procesul. Stiu, daca esti in supermarket, o sa se opreasca multe babe sa te intrebe “da ce are doamna, l-ati batut?” dar tu te faci ca ploua.

In timpul crizei copilul este deconectat complet de orice mecanism mental asa ca nu incercati sa obtineti ceva acum, ci de abia dupa ce se descarca. Mie mi se pare genial cum parintii profita de faptul ca e copilul lovit/ranit si plange ca sa puna si ei sare pe rana: TI-AM ZIS EU CA O SA TE LOVESTI.

Nu e ok nici sa-i distrageti atentia , e ca si cum i-ati spune ce simti tu, nu e important, trebuie ignorat, sau bagat sub pres, intotdeauna cand e ceva neplacut, greu, dificil, trebuie sa ne orientam catre ceva placut, usor si agreabil. Prin urmare ii spunem ia uite ce jucarie mare si frumoasa am eu aici sau ia uite ce ti-a adus mama: ciocolata! Deturnandu-i atentia mereu de la ceva neplacut ii dam senzatia ca exista o parte din el care nu este acceptata, ca in viata e ok sa lasi lucrurile balta imediat ce dai de greu si ca in momentul in care plangi si te simti rau, va aparea mereu cineva care te va alina si chiar te va recompensa pentru asta.

Antrenamentul in afara crizelor consta in:

• ajuta-l sa identifice emotiile: acum esti trist ca pleaca tati la serviciu, papusa e furioasa ca e fortat sa manance ce nu-i place, stiu, inteleg cum te simti acum
• exercitii usoare pentru exersarea rabdarii, perseverentei: acum suntem la coada la supermarket : acum facem genoflexiuni pentru muschiul rabdarii si stati amandoi nemiscati cat rezistati. Ah, am mai facut doua genoflexiuni...si tot asa.
• ajuta-l sa vada lucrurile in perspectiva: acum mancam bine ca sa avem energie cand mergem in parc sa ne jucam, acum trebuie sa mergem pe jos mai mult dar o sa ajungem intr-un loc mai frumos si cu multi copii, asteptam la coada la supermarket dar apoi o sa putem sa ne jucam cu masinuta pe care am cumparat-o in cos.
• identificarea emotiilor de pe fata ta: te strambi, razi, te faci trist si apoi face si el. Identificarea pe strada: domnul ala e furios, tanti aia e vesela, etc. Pe masura ce asimileaza, treci si la nuante: ingrijorare, tandrete, neplacere, iritare, durere, teama, relaxare, calm, agitatie.
• Piua! Stop piua! E un joc in care va jucati “de-a prinselea” si cel alergat are dreptul sa spuna: piua! Si toata lumea ingheata, iar pentru continuarea lui: “stop piua” si incepeti sa alergati din nou. Ideea e sa folosesti acest mecanism de oprit/pornit chiar inainte de a incepe criza, altminteri isi pierde uitilitatea.
• Fii atent cum faci tu fata emotiilor: daca tu tipi si faci crize de isterie in interactiunea cu diferite persoane toate cele de mai sus sunt apa de ploaie, pentru ca un copil are tendinta sa imite ceea ce vede nu ceea ce I se preda.

Rosii cu gust de rosii

Sunt fericita ca in sfarsit au aparut la piata rosiile cu gust de rosii! Inca nu au gustul celor din gradina copilariei mele, dar sunt ok.

Si mananc rosii in delir, goale cu sare, cu paine, in salate cu busuioc sau pe bruschete cu branza!

Fiica-mea in schimb le detesta, de cate ori ii dau sa guste scuipa cu gratie si decreteaza: nu bun!

nah! legea compensatiei in natura.

Eu, condusul si mitraliera

De data asta, din aventurile mele cu masina. Referitor la talentele mele de soferita, nu stiu cum sa formulez ca sa dea bine. Pot sa va spun asa: eu am multe, multe calitati, dar condusul nu e una dintre ele. Prin urmare, am evitat cat am putut de mult sa conduc insa uneori a fost necesar.

Dupa un accident usor in Bucuresti, se da jos nenea sofer si vine la mine urland:

-Domnisoara, cum e posibil asa cevaaaaa.......de cand aveti carnet???!!!

-De 11 ani...

-Ah, ma scuzati, eu numai de 7!!

Alta data, eram la birou si trebuia sa mergem la o conferinta (eu, seful meu si un coleg). Si zic sa mergem cu masina mea. Toata lumea ok, cand ajungem jos in parcare, masina mea se uita cu ochi galbeni si bolnavi la noi: uitasem farurile aprinse. Si acum imaginati-va: seful meu plus colegul meu, amandoi la cravata si costum, impingand masina de le-a iesit ochii din cap si ajungand total sifonati la conferinta. Noroc ca nu s-a lasat cu repercursiuni, seful meu (expat fiind) era foarte de gasca si nicidecum genul cu nasul pe sus. Dar tot am fost prilej de ironii multa vreme de atunci incolo gen “ai grija, cand inchizi calculatorul, nu uita sa stingi si farurile!” si altele asemenea.

Apoi a mai fost faza din Cehia, cand a trebuit sa conduc o masina inchiriata si la intrarea pe o artera principala lata cat o autostrada la noi, am facut o manevra gresita si am virat prea mult stanga, erau o intersectie din aia imensa cu foarte multe bifurcatii si refugii din beton, si nu stiu cum m-am trezit fata in fata cu trei randuri de masini aliniate in fata mea plus alte zeci in spatele lor, stand cuminti la semafor - noroc ca era rosu si nu plecase niciuna. Stiti bancul ala: un betiv pe autostrada merge pe contrasens si aude la radio: “Pe autostrada un nebun conduce pe contrasens......" moment in care, betivanul striga iritat: Nu unu, sunt sute, sute!!! “ cam in situatia asta eram si eu.. Si imaginati-va urmatoarele: eu la volan ,in tara lui Rumburak, intreband spasmodic in limba engleza: now what?! now what?! in timp ce pasagerii (doi chinezi si un grec) se prelinsesera pe bancheta masinii si se rugau incetisor fiecare in limba materna. Si ca suspansul sa fie total - s-a facut verde pentru masinile care stateau la semafor.

Si de aici lucrurile s-au petrecut ca intr-un film suprarealist: s-a facut verde dar nici unul nu s-a clintit. Nici unul nu a aprins farurile. Nu a claxonat. Nici macar masinile din spatele lor care nu vedeau ce se intampla. Pur si simplu asteptau sa fac eu manevrele (si au fost ceva, ca eram panicata) si sa pot iesi de pe contrasens. Tot respectul, domnilor cehi! Traiasca Arabela!:)

Cat de tare te enervezi?

Cum ai reactiona daca ar veni cineva la tine pe strada si ti-ar spune: “Esti proasta!” Probabil ca la inceput ai fi socata, apoi te-ai uita mai atent la individ sa iti dai seama daca nu e din ala “dus cu capul” apoi te-ar amuza ridicolul situatiei si te-ai gandi ca esti la camera ascunsa. Sau in cel mai rau caz l-ai ignora si ai trece mai departe, povestind ulterior cunoscutilor:” sa vezi ce mi s-a intamplat....”

Cum ar fi insa daca ti-ar spune un prieten apropiat lucrul asta? Sau sotul/sotia? Ai mai reactiona la fel?

Fiecare dintre noi are propriul calcai al lui Ahile, fiecare ducem cu noi, cu grija, o rana pe care o oblojim cat putem si o ferim de ochii lumii. Este punctul nostru nevralgic, secretul care o data dezvaluit, ne face extrem de vulnerabili. Poate ca iti cunosti scheletele din sifonier sau poate crezi ca le cunosti pe toate.

Reactiile apar in cele mai banale situatii, cand are loc o discutie in care

cineva te intreaba cand faci un copil

sau cand te ia la rost cand ai de gand sa te insori/mariti

sau se discuta despre parteneri care inseala

cand la job se aduce vorba despre cine castiga mai mult sau cine este apreciat

cand partenerul pare a nu mai fi interesat de viata sexuala

cand cineva critica mamele care stau acasa cu copiii pana la doi ani si dupa iar tu esti in situatia asta

sau in oricare din situatiile banale, de viata de zi cu zi.

Uneori e clar fenomenul si justificata reactia: e normal sa te enervezi cand guvernul ia masuri proaste, care te afecteaza in mod direct, e normal sa fii frustrata cand iti sunt judecate valorile sau stiu altii ce e mai bine pentru tine - dar sunt si altele mai subtile - cumva neasteptate si nedescoperite.

E bine de stiut, ca dincolo de nepolitetea sau indiscretia celuilalt, exista ceva mult mai adanc ce fierbe in tine si tinde sa iasa la suprafata ca un vulcan. Si, nu, vina nu e la celalalalt, el doar a scormonit cu batul in jar fara sa stie, insa focul este al tau. Daca nu ar fi fost ceva de profunzime, probabil ai fi fost iritata pe moment dar ai fi luat masuri fara sa te afecteze foarte tare: fie ai schimba rapid subiectul, fie ai evita persoana in viitor, dar sentimentul ala intens care navaleste cand deschide oricine subiectul respectiv, nevoia brusca de a argumenta, contrazice, justifica, tirada de cuvinte care se revarsa in exterior sau doar la tine in gand- toate aceste reactii intense trebuie privite mai atent. Si daca reusesti sa nu urmezi calea batatorita a aruncarii vinii in exterior – o sa ai ocazia unica de a te cunoaste mai bine, de a-ti sti ranile, vulnerabilitatile si punctele slabe. Si stii cum se spune, nici un om nu e mai puternic decat acela care isi cunoaste cel mai bine propriile slabiciuni.

Si in clipa aceea expresia "a nu te ascunde dupa deget" va capata noi sensuri si dimensiuni:)

Despre meditatie

Prima oara cand am auzit de meditatie era pe vremea cand lucram aproape non-stop, eram super stresata si frustrata ca nu aveam timp si cand l-am auzit pe respectivul ca imi povestea cum se aseaza el in fund si nu se gandeste la nimic, m-au apucat nervii si i-am zis ceva de genul: “astea-s prostii, se vede ca n-ai ce face cu timpul!” acum imi pare rau ca i-am spus asa.

Chiar, tu ai incercat vreodata sa meditezi? Ideea de baza este sa ajungi la stadiul: nu gandesc deci exist.

Cum reusesti sa aduci gandurile la tacere, asta este la libera ta alegere. Mai jos cateva sugestii, dar in final e bine sa fii creativa si sa alegi calea care ti se potriveste mai bine. Nu uita: fara ganduri, doar perceptie:

• fie te concentrezi pe respiratie , fara sa o modifici doar observi cum inspiri, expiri
• fie lasi gandurile sa curga, ca un fluviu si te ridici, cumva deasupra lor si le privesti din ce in mai de sus.
• fie le vizualizezi sub forma de culori care vin in cercuri concentrice si privirea ta e in centru acolo unde se formeaza
• fie te gandesti la tine cum te gandesti (suna aiurea, dar nu e!)
• fie incerci sa-ti imaginezi ca trebuie sa fii in starea zero unde zero insemana zero ganduri si cum apare un gand il iei si il aduci in punctul zero, acolo unde -odata ajuns – se evapora si dispare
• fie iti concentrezi privirea pe un detaliu fix – gen flacara unei lumanari, un obiect, etc
• fie iti concentrezi toata atentia pe ceea ce simti in interior: muschii care se relaxeaza, inima care bate, respiratia, etc.

In mod normal, meditatia se face cu ochii inchisi dar poti sa iti fixezi privirea si pe un obiect in exterior sau pur si simplu poti sa tii ochii intredeschisi ca atunci cand esti pe punctul de a adormi. Pozitia nu e foarte stricta, de preferat este in sezut, cu picioarele incrucisate sub tine, dar daca e prea incomod, poti sa le intinzi iar mainile cu palmele in sus, cea dreapta peste cea stanga. Important este sa te simti confortabil totusi - e de evitat sa stai intinsa pe spate.

Ideal ar fi ca meditatia sa dureze minim 30 min (la inceput o sa fie mai greu, o sa-ti fuga gandurile care incotro si o sa te enervezi) si poti considera ca a fost o reusita daca la terminarea sesiunii iti ia cateva secunde sa identifici unde esti si cum te cheama si daca starea generala e mai buna - te simti mult mai linistita, mai impacata.

Beneficiile sunt clare: pe langa faptul ca meditatia in sine reprezinta una dintre cele mai profunde stari de relaxare, mai are si avantajul ca reducand motorul mental la minim, ii dai sansa subconstientului sa lucreze in voie, sa trieze, sa prelucreze, sa sublimeze, sa integreze evenimente intense petrecute in trecutul mai mult sau mai putin indepartat. Nu-ti imagina ca o sa si constientizezi acest proces, insa el se intampla chiar daca tu nu il vezi.
 

A vota sau a nu vota, asta-i intrebarea!

Ma tot chinui la un post care s-a blocat. Asa mi se intampla cand e ceva important, cand e ceva care conteaza. Ma blochez.

Asa ca in lipsa de altceva, sa vorbim despre politica:) Pai despre politica nu prea am ce sa zic, ca nu prea avem o relatie deosebita, pe principiul eu ma fac ca votez, ei se fac ca lucreaza.

Totusi, e mai bine. Am trecut peste faza cu “nu ma duc la vot” sau peste aia cu “toti politicienii sunt corupti” ca mi-am dat seama ca seamana ingrijorator de mult cu “toti barbatii e porci” sau “toate femeile e curve” si generalizarile nu sunt bune.

Si am inceput sa ma uit timid in jur sa vad cam ce pot alege. Ce mi se pare mie cel mai dificil la alegerea candidatului este ca trebuie sa stai sa urmaresti judicios toate clipurile electorale, toate mesajele directe sau subliminale pe care le transmite, toate emisiunile si talk-show-urile in care sa observi toate cuvintele pe care le scapa la nervi, la oboseala, cum ar veni cele in care arata cum gandeste de fapt, pana sa isi recompuna la loc masca de om perfect. Iar eu nu pot sa fac asta, ma enervez si inchid televizorul, fereastra de IE, clip-ul de pe youtube, etc inainte sa se termine si apoi imi pare rau ca n-am ascultat pana la capat.

Pentru ca mai este un aspect : nu este suficient sa fie destept, frumos si bine intentionat ci trebuie sa fie si suficient de abil astfel incat sa supravietuiasca caracatitei din spate , adica intereselor economico-financiare a altor neni care nu prea se vad si nu prea se schimba. Si e greu, e intr-un fel nevoie de un om care dincolo de cinste si bune intentii, sa aiba capacitatea sa impace si capra si varza adica ce a facut Mihai Viteazu (parca?) prin istoriile noastre: fa-te frate cu turcii pana treci puntea. E greu, e complicat, nu oricine are capacitatea asta, si daca o are cum mai sunt eu sigura ca o foloseste?

Mie mi se pare haioasa chestia urmatoare: in mod normal se face un contract de munca pe perioada determinata (sa zicem de dragul exemplului pe 4 ani) in care agreezi dinainte care sunt obiectivele, rezultatele si peste 6 luni/1 an esti evaluat, esti ok, continui iar daca nu, esti concediat. Aici ti se face contract de munca pe 4 ani si nu te mai evalueaza nimeni, mai suntem noi aia mici si negri de pe margine care mai tipam, pai n-ai zis ca faci asta! Dar deja la momentul respectiv vocile noastre devin nesemnificative: contractul este pe 4 ani, indiferent de rezultate, asa ca nu mai conteaza.

Pana la urma cred ca o iau prin eliminare, ca la examenele grila din facultate cand nu stiam raspunsul corect. Voi aveti alta metoda?

Mama vs Tata (in parc)

Scena 1. Mama si copilul de 1 an jumate:

• Nu pune mana acolo ca e ud!
• Nu te urca pe banca, o sa cazi!
• Pleaca de acolo, o sa-ti cada balansoarul pe picioare!
• Nu intra in iarba ca sunt capuse!
• Nu la leaganul ala ca e prea mare!
• Lasa toboganul ala, e de beblusi!
• Uite, aici unde se da fetita!
• Matei, unde fugi, vorbeste cu fetita!
• Raspunde-i lui tanti cati ani ai!
• Nu mai baga mana in gura!
• Of, te-ai murdarit, vino incoace sa te sterg...
• Nu pe acolo, ca trec masini!!
• Matei, stai si tu frumos aici pe banca...
• Vrei apa? Nu se poate apa inainte de masa!
• N-ai voie!
• Nu pune mana!
• Nu misca!
• Nu respira!

Ultimele le-am pus de la mine ca nu m-am putut abtine:)

Scena 2. Tata si copilul de 1 an jumate

Tata se aseaza pe banca:

• Hai, ia si joaca-te!

Si intre timp scoate smartphone-ul. Incepe sa navigheze concentrat.

Copilul:

o ia prin iarba uda

vorbeste cu un caine maidanez si ii face bau

cade in fund

se duce la tobogan sa urce scara

cade de vreo cateva ori dar asta il ambitioneaza foarte tare si o ia de la capat

reuseste sa urce in patru labe

ajunge sus, se aseaza pe burta si isi da drumul cu capul inainte

ajunge jos, printr-un miracol pune mainile si nu se loveste foarte tare

intra in vorba cu toti copiii (prin sunete si semne mai ales)

vrea sa plece cu ei, noroc ca parintii respectivi ii zic sa ramana pe loc

vede o broasca, vrea sa o apuce dar broasca e mai iute si scapa in iarba

copilul chiuie fericit

se impiedica in noroi si cade

ii zboara suzeta din gura si incepe sa planga strident

Tatal ridica capul.

• Ce e , ma tati?

Observa problema, se ridica, ia suzeta, o sterge de pantaloni si i-o baga inapoi in gura. Pustiul tace ca prin minune.

Intamplarile sunt 100% reale. Concluziile le trageti voi.

Esti un bun Observator?

Atentia noastra este indreptata in mod preponderent in exterior: observam cand si-a schimbat sotia coafura, cand s-a barbierit sotul, intuim cand seful e nervos si incercam sa evitam sa-i rasarim in cale, observam cum s-a asortat colega astazi si ce cercei draguti are, observam cand la piata taranii incearca sa ne strecoare rosii stricate sau cand ne dau restul gresit. Simtim aerul curat de munte si auzim ciripitul pasarelelor in padure dar rareori observam cu aceeasi dexteritate/perpicacitate – ceea ce se intampla in interiorul nostru. Pai si ce ar fi de observat? Respiratia este la locul ei, inima bate in ritmul care trebuie , de ce sa ne batem noi capul cu lucruri care se deruleaza de la sine?
Pentru ca atunci cand intervin factori externi perturbatori, aceasta masinarie isi schimba ritmul si incep sa apara poticneli, fornaieli, pufaieli, frane bruste sau accelerari de ritm care ne lasa in urma. Cred ca cea mai evidenta schimbare este atunci cand suntem in fata unui eveniment ce declanseaza in noi o frica sau o furie puternica. Eu personal simt ca o lovitura in zona plexului solar mai precis in stern si senzatia e atat de ...palpabila incat e ca si cum s-ar petrece aievea.
Observarea lumii interioare in astfel de momente, presupune sa te iti iei un creion si o foaie de hartie imaginara si sa notezi cu strictete tot ce observi, de la reactii fizice in organism: inima care bate mai repede, stomacul care se strange, mainile care se racesc, etc pana la felurile de gandurile care iti trec prin cap in aceste momente: mici si fixe, pe rand sau toate o data, suvoaie de ganduri care te napadesc, asociatii care se fac, concluziile care se trag, apoi reactiile pe care le dau aceste ganduri in organism si din nou ganduri, rationalizari si tot asa, fara sa intervii, fara sa judeci, pur si simplu doar sa observi tot ce se petrece cu cea mai mare atentie ca si cum jobul tau este sa notezi toate aceste lucruri si sa nu-ti scape nimic. O sa vezi ca e ca un vartej care vine puternic, se autointretine, are un moment de varf si apoi, daca nu faci nimic ci doar mentii detasarea asta de observator de undeva din afara, furtuna se domoleste, mai sunt din cand in cand zvacniri de ganduri dureroase dar in cele din urma se instaleaza linistea.
Diferenta intre acum si inainte (inainte fiind datul la o parte, negarea, reprimarea sau incercarea de a ascunde, de a ingropa astfel de manifestari) este felul in care te simti dupa.
O sa fie destul de greu cu detasatul daca tu trebuie sa fii si in mijlocul actiunii in timpul asta si trebuie sa te concentrezi sa vorbesti sau sa lucrezi ceva dar cred ca e chestie de antrenament si in final vei ajunge sa faci lucrurile astea cu foarte mare usurinta. Utilitatea unui astfel de exercitiu este foarte mare: incepi sa te cunosti si sa nu mai fugi de tine si de trairile tale, inveti sa descifrezi ce iti transmite corpul, inveti sa accepti si sa respecti Inconstientul tau fara sa te mai lupti cu el si prin lupta sa-i dai puteri nebanuite.

Tacerea

Uneori si tacerea este un raspuns. Dar asta nu o face mai putin dureroasa.