joi, 21 iunie 2012

Sublimarea agresivitatii


Stiti ce se intampla cu un copil care este tot timpul contrazis si redus la tacere cu fraze de genul: las'ca stiu eu mai bine, de abia ti-a dat casul la gura si ma contrazici tu pe mine? Va spun eu ca stiu cel mai bine: acumuleaza in el foarte multa agresivitate.
Agresivitate care trebuie data mai departe ca o minge de jaratic ce iti arde mainile:
-fie in exterior: descarcandu-te pe ceilalti, proiectand in ei la greu si facandu-i suficient de vinovati astfel incat punerea in act sa fie justificata: este celebra replica a sotilor batausi care afirma senini: “pai daca nevasta ma provoaca”
-fie in interior: indrepti spre tine un munte de culpabilizare si auto-acuzare esti furios pe tine ca nu esti suficient de bun, destept, capabil, descurcaret, etc Sub tirul necrutator al judecatilor interioare, organismul tau ajunge sa clacheze si apar asa numitele boli psihosomatice.
Ambele mecanisme sunt nefericite dar al doilea este cu adevarat cel mai pagubos. Ghiciti pe care l-am ales eu.
Al treilea mecanism si cel mai sanatos vis-a-vis de agresivitate este sublimarea. Prima oara cand l-am intalnit mi-a sunat foarte frumos pentru ca vine de la “sublim” si mi-am zis ca trebuie sa fie de bine:) In linii mari sublimarea inseamna canalizarea , elaborarea si transformarea unor sentimente distructive in ceva frumos, creativ, constructiv. Pe scurt metamorfoza 'mucigaiului" lui Arghezi.
Este cazul marilor poeti, pictori compozitori care si-au pus zbuciumul interior in arta si astfel au scapat de la (auto) distrugerre.
Insa ce te faci daca nu esti nici geniu si nu ai nici un talent special?

7 comentarii:

  1. Ma obligi la auto-analiza...
    Eu nu sunt suficient de ... nimic. Bine, nu eu credeam asta, ci m-au convins altii.
    Daca mai scrii multe chestii din astea, o sa ma vad obligata sa fac o vizita la cabinetul de psihologie foarte convenabil amplasat la 3 minute de mers pe jos de unde stau (n-a fost un criteriu cand m-am mutat, dar iata!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anne, o sa razi, dar mie mi se pare mersul la psiholog mai tare ca o sedinta la spa sau cel mai mare rasfat....you name it. imi place la nebunie sa sondez prin interior, ma fascineaza cum suntem toti actori pe o mare scena unde atele s-au tras demult, imi place sa descopar covingeri limitative care iti infraneaza drumul tocmai pentru ca tu le-ai dat puterea asta, imi place sa observ cum suntem condusi de principiul placere-durere de la cele mai de baza nevoi pana la cele mai elevate, am dezvoltat teorii despre principiul indragostirii la prima vedere si vreau sa scap de mecanisme vechi care m-au ajutat demult in copilarie dar acum nu mai sunt aplicabile, prin urmare eu il vad ca pe o cale de largire a intelegerii si de crestere a coeficientului de constientizare mai degraba decat aducerea unui individ din stare nefunctionala in stare perfect functionabila si adaptata societatii. Am ajuns la concluzia ca e mai important sa ma impac eu cu mine decat eu cu societatea. Dar asta sunt eu, sunt sigura ca exista si alte cai pentru a ajunge la aceleasi rezultate sau chiar mai bune.

      Ștergere
  2. Din pacate, am senzatia ca si educatia din scoala se bazeaza tot pe sintagma "tu sa taci cand vorbesti cu mine".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa am inteles si eu, ca in scoli inca se mai practica sistemul "tu sa taci cand vorbesti cu mine" insa ma gandesc ca de data asta lucrurile stau diferit. Mamele, parintii sunt mult mai informati si mai pregatiti sa nu repete greselile din trecut.Si daca acasa copilului i se da libertate de exprimare si i se explica despre alte sisteme si erori, cred ca totusi reuseste sa se detaseze mai bine astfel incat impactul sa nu fie atat de mare.
      pregatesc un post (pueril) despre cum ma pregatesc eu sa ma lupt cu sistemul cand copilul meu va fi la scoala care sunt sigura ca se va schimba cand voi da ochii cu realitatea dar imi place sa scriu asa, macar de dragul comparatiei, cum am zis ca o sa fac si cum am facut de fapt...

      Ștergere
  3. nu stiu daca asta duce la agresivitate, dar stiu sigur ca va forma un adult cu handicap care nu va avea niciodata suficienta incredere in sine insusi tocmai pentru ca i s-a repetat la nesfarsit ca el nu stie si ca altii stiu mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  4. in mod clar, bine n-are cum sa faca, desi culmea parintele crede ca ii face un bine, ca il motiveaza si il ambitioneaza sa fie din ce in ce mai bun comparandu-l cu ceilalti.

    Dar, nu stiu, mi se pare mie sau sunt tot mai putine mamici care practica stilul asta? pe vremea noastra (cand eram noi copii) era la mare moda dar acum parca, parca e mai bine...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma gandesc ca faptul ca in prezent exista posibilitatea de a accesa surse infinte de informatie(cred ca e mult spus infinite, dar oricum destule) ajunta in schimbarea mentalitatilor, in largirea orizonturilor. zic eu...

      Ștergere