O zama de cuvinte

Fiica mea a vorbit tarziu. De abia pe la 3 ani spunea propozitii intregi iar la 2 spunea cuvinte dar mai mult intuiam eu ce vrea sa spuna, nu prea verbaliza. Insa nu mi-am facut niciodata probleme in legatura cu asta. Cred ca orice mama simte atunci cand e o problema mai grava sau pur si simplu e o intarziere in limitele normalului a achizitiilor pe care un copil le obtine pe parcursul copilariei mici si care- trebuie sa recunoastem – nu sunt deloc putine. Unii sunt mai rapizi la scapat de pampers, altii la explorarea mediului si mers in picioare, altii la vorbit si tot asa. Intr-un final tot acolo se ajunge, dar pe etape diferite:)

Eu nu am fortat-o niciodata sa vorbeasca, desi mi-as fi dorit sa turuie, e mult mai usoara comunicarea cand cel mic poate sa spuna ce doreste dar mi-am impus sa nu pun presiune si sa nu-mi simta frustrarea (mai ales ca am observat ca astia mici parca au un radar: cand simt ca tu iti doresti foarte mult ceva, exact atunci nu face).

Si cum spuneam, s-a urnit greu, dar si cand s-a urnit, s-a spart conducta de cuvinte. Acum nu numai ca foloseste multe cuvinte (multe pocite ca se cunoaste lipsa de exercitiu) dar a trecut si la metafore, figuri de stil si expresii complexe de ma lasa masca. Unora nu le cunoaste sensul si iese o varza (“mi-am dat silinta ca tati ne asteapta jos” – de fapt vroia sa spuna “mi-am dat seama ca tati ne asteapta jos”...dar cred ca a confundat putin cuvintele) sau “tu cati habari ai?”

Dar ce vroiam eu sa va spun: acum ca stati mai mult pe acasa cu copiii, nepotii, etc, va dau o idee: luati o carte de povesti cu poze (pe care nu i le-ati mai citit pana acum, poate primita de la Mos) si spuneti-i ca vai, din greseala Mosul a adus o carte intr-o limba straina si nu stiu s-o citesc, ma ajuti sa reconstitui povestea din poze? Sau, ma rog, ceva de genul asta...La inceput o sa demareze greu, dar si cand o sa se porneasca, sa te tii. Eu imi infigeam unghiile in carne sa nu rad, era absolut bestiala cum inflorea firul povestii pornind de la imagini. Atentie, pe langa ras, abtineti-va eroic sa comentati sau sa dati sugestii spre ce ati vrea voi...ii piere din spontaneitate si se inhiba, plus ca nici nu stiti ce pierdeti. Eu a trebuit sa ies de doua ori pe balcon la -10 grade sa rad de nebuna pe acolo ca nu ma mai puteam abtine pentru ca apoi sa ma intorc serioasa in camera sa ascult continuarea povestii.

Dincolo de partea super-amuzanta (pe care v-o garantez) veti putea sa va faceti o idee despre cum arata universul copilului vostru in momentul asta si ce il framanta mai mult (predomina monstrii, dragonii sau pozele sunt “trase” spre real, cotidian? In lupte biruie raul, violenta zmeul, omul rau sau toate sunt roz si nici macar nu exista conflicte desi pozele clar sugereaza asta? spune multe cuvinte, “infloreste” pozele sau e pe stilul telegrafic?) O sa spuneti ca e greu de tras o concluzie pentru ca de obicei pozele din carte indica destul de clar spre o anumita directie dar o sa fiti surprinsi cum copilul se indeparteaza incet-incet de la poze si o ia pe campia imaginatiei ca sa spun asa. Lasati-va surprinsi:)

Masa de Craciun

Cateva sfaturi pentru momentele delicate din timpul mesei de Craciun cand parintii, soacra, verisorii de gradul trei si/sau matusile de gradul doi au luat ceva la bord si devin brusc interesati de viata ta personala.

Aleator:

• Esti fata tanara, de ce nu te mariti?
• Ca sa ma bucur de tinerete.
  
  
• Da voi cand faceti un copil?
• Acum, daca iesiti voi din camera
  
  
• Da voi cand mai faceti unul?
• Idem ca mai sus.
  
  
• Copilu' meu alearga toata ziua si nu-i tace gura deloc...si e foarte destept, stie zece poezii si sa vezi ce privire are, foarte inteligenta, la serbare a fost primul, l-a laudat si doamna, e un geniu, ce sa, mai, seamana cu mine. Oricum a mers de la 9 luni si a vorbit de la 7... vrei sa-ti povestesc ce a facut ieri?
• Aici ai grija ce spui, esti pe proprie raspundere... nu vrei sa stii ce inseamna furia unei mame.
  
  
• Mai, mama, mananca si tu ceva, nu vezi ca e numai piele si os de tine? Ce va face la serviciul ala?
• Ne tine pe banda de alergat.

• Da' barbata-tu cand are de gand sa … (aici variaza in functie de ce era restant sotul)
• Hmmm...daca e ceva ce astepti si tu sa faca de mult timp, poti sa te intorci spre el ...si in galagia de la masa, sa tipi: Gigel, vezi ca vrea sa te intrebe tanti Marcela ceva....

• Parca te-ai mai ingrasat! Ce sunt alea, fire de par alb? Esti cam trasa la fata...
• Si asta e doar inceputul...am inceput sa ma transform...
  
  
• Mananca si salata de-asta ca azi am facut-o...
• De ce, restul sunt de saptamana trecuta?
  
  
• Da de ce nu mai poti tort? Mananca tot, ca pentru tine am facut...
• Cand am acceptat invitatia la masa, n-am semnat si clauze aditionale
  
  
• Nenorocitul asta de Basescu, cum isi bate el joc de toti si Ponta asta, baiat istet ...voi cu cine ati votat?
• Incearca sa nu cazi in capcana discutiilor despre politica, risti sa iesi sifonat si oricum ai da-o, va reiesi ca tii cu ala care nu trebuie
  
  
• Ce v-am zis eu, credeati ca prin strainataturi umbla cainii cu covrigii in coada?
• Nu, dar aici nu mai exista nici macar covrigi.

Oricum ar fi, n-o sa iesi pe plus never ever. Asteapta-te sa primesti penalizari, priviri reprobatoare si reprosuri binecunoscute. Ideea nu e sa treci testul intrebarilor cu brio ci sa lasi loc descarcarilor sa-si gaseasca drumul spre exterior astfel incat fiecare sa-si spuna oful si toata lumea sa fie fericita.

Craciun Fericit!

Partea buna a partilor rele (2012)

Am stat cu fetita mea. Aici n-are rost sa intru in detalii, orice femeie care are un copil poate intelege ce lucru minunat este sa te joci cu copilul tau, sa-i fii alaturi (la propriu) cand creste.

Am descoperit ca instinctul de supravietuire sau adaptare (nu stiu cum sa-i zic) la mine este foarte dezvoltat. Cine a trait cu 2000 euro/luna si apoi a trecut la 0 euro/luna stie despre ce vorbesc. Atentie ordinea sa fie asta, invers nu e acelasi lucru, e mult mai usor sa te intinzi la un anumit stil de viata si apoi sa-l restrangi la sange. Iti vin idei creatoare si faci economie din te miri ce. Nu zic ca nu exista frustrari, dar per ansamblu, a fost mai bine decat ma asteptam.

Am descoperit ceea ce ma pasioneaza cu adevarat. Cu limitari, cu poticniri, dar e de bine

Am schimbat, oameni, mediu, am invatat ca discutiile pot fi foarte diverse iar oamenii surprinzatori in sensul bun al cuvantului, am invatat sa dau fara sa astept sa primesc si sa primesc fara sa ma jenez sau sa plec privirea.

Am inceput sa renunt la etichetari, aici e foarte greu, inca mai lucrez.

Am descoperit ca nu sunt singura si oamenii apar cand te astepti mai putin dar si dispar la fel. Din fericire, nu sunt aceiasi oameni:)

Am invatat sa vorbesc fara masti, asta e cea mai faina chestie, ca pot sa spun tot ce-mi trece prin cap, si e ok.

Am invatat cum sa ma descurc cu anxietati, depresii, frici fara sa mai cad la pamant, am capatat speranta ca intr-o zi o sa duc o viata fara dureri.. Deocamdata ma bucur cand am 3-4 zile legate fara migrene.

Din pacate:

am inca o parere proasta despre mine

inca mi-e frica de respingere

imi lipseste curajul.

Asta trebuia sa scriu mai incolo dar pun acum ca mai tarziu mi-e teama ca n-o sa mai am internet.

Grup de suport

Un grup de suport pentru femei care au pierdut o sarcina, mai multe detalii gasiti aici . Monica e frumoasa si calda, ai vrea s-o tii langa tine pe veci. Si totusi i s-a intamplat asta. Si oricui i se poate intampla - din pacate – dar e important de stiut ca nu esti singura in momentele astea.

Mi-as fi dorit sa fi terminat facultatea si formarea si tot ca sa pot ajuta mai mult.

Cand te intalnesti cu fosti colegi

-Buna!

- Buna!

-….

-….

-Si, cum e?

-Pai, cum sa fie, super..

-Norocoaso!

Mda.

De ce nu-si fac prieteni Oamenii Mari

Pai daca tot a venit Craciunul, sa ne gandim la familie. Si la prieteni. Sa ne concentram acum pe prieteni. Si ma gandeam, ca ultimii prieteni mi i-am facut prin facultate, adica acum o multime de de ani. De atunci nu s-a mai lipit nimic de mine. Adica da, oameni ok, draguti, placut de ambele parti...dar parca niciodata n-am putut trece de bariera asta. Si mi-au scapat niste oameni super ok printre degete, pur si simplu nu stiu cum de i-am lasat sa scape, mai ales ca sunt ataaat de rari...uneori din vina mea ca m-am speriat si m-am retras sau n-am stiut sa ofer, alteori din vina lor pentru ca nu au fost interesati, alteori a fost “de la natura” in sensul ca au fost cauze exterioare care au intervenit: mutat in alta tara, maritis, etc. Si ...apropo de titlu, oamenii de la anumita varsta cam si-au stabilizat numarul de prieteni, au ajuns la o situatie in care se simt confortabil si orice nou venit le-ar strica echilibrul format, prin urmare sunt reticenti.

Dar mi-e dor de: mame nebune care sa-si tarasca plozii dupa ele intr-o pizzerie cu cuptor de lemne si sa stam la vorbe despre gateli si moda si sensul vietii pana ne intrerupe copilul din dotare urland ca alalaltu' l-a imbrancit si sa fim nevoite sa intrerupem discutia pentru o repriza rapida de mediere. De oameni deschisi si nebuni (observati ca nebunia este trasatura definitorie) care nu se tem sa se imbulgareasca pana le intra apa in bocanci si-si rup blugii in genunchi. Sa scoata limba sau sa se dea pe tobogan.

De relatii frumoase si relaxate in care sa stii sa cedezi ca sa-i fie celuilalt un pic mai bine, fara sa stai sa contorizezi favoruri si fara sa te apuci sa faci curatenie luna cand se anunta ca vin in vizita pentru ca ar putea sa vada dezordinea din casa si te-ar putea raporta la Directia Nationala a Caselor Curate si Perfect Ingrijite Tot Timpul Anului. Ah, si fara obligatii/santaje/judecati si invidii gratuite.

Dar cel mai mare dusman al inchegarii prieteniilor este Timpul. Si confortul dar asta e in stransa legatura cu timpul. De aia cred ca a avut asa succes Facebook-ul. Si Telefonul. Pentru ca e un compromis la care recurgi sa-ti satisfaci o parte din nevoile sufletesti. Ca un fel de surogat.

Apropo de timp, acum sunt bine mersi, ma infasor intr-un pulover de mohair si stau pe marginea ferestrei admirand ninsoarea dar in alti ani alergam si eu cu limba de-un cot prin noroaie si zapezi mocirlite, injurand sistemul si guvernul sau ma dadeam cu capul de tastatura la birou ca timpul s-a comprimat brusc si m-a lasat fara cadouri in prag de Craciunsi dar cu deadline-uri scurte pe zeci de proiecte. Si numai de pierdut vremea cu prieteni nu-mi ardea cand cursa era contra-cronometru. Si hai sa zic ca de Craciun aveam o scuza dar mai tot timpul anului eram asa. Prietenii erau primii sacrificati. Mare greseala.

Cred ca de fapt postul asta este un perdaf public pentru mine si nu are nici o concluzie.

Cum ma exprim la spovedit

Am avut foarte multe cautari pe google referitor la subiectul asta dar nu stiu daca pe blogul meu puteti gasi ceva care sa va ajute pentru ca eu nu am experienta in domeniu.

Singura data cand m-am spovedit, am facut-o inainte sa ma casatoresc (a fost obligatoriu, alminteri nu ne cununa religios) si atunci cand preotul m-a intrebat daca am pacatuit eu am spus: nu. A ramas el putin descumpanit dar apoi a trecut mai departe si totul s-a terminat cu bine.

Prin urmare, nu stiu ce sa zic, cred ca ajuta daca te exprimi in limba romana si spui doar ceea ce este important pentru tine.

Prima serbare

A inceput sezonul serbarilor la gradinita si cum prima data e ca niciodata, netul abunda de povestiri care mai de care mai emotionante. Comparativ cu prima zi de gradinita, serbarea pare a fi elogierea adaptarii la noua viata, ceva de genul uite, mami, nu numai ca ma descurc singur la gradi dar prestez si pe scena :)

Fetita mea a lipsit 3 saptamani (racita fiind) si nu a repetat deloc cu ceilalti copii...de exemplu nu stie ca una dintre poezii este un duet cu un coleg si cand spune poezia nu mai asteapta si replicile celuilalt, iar colegul a lipsit si el ultima saptamana si n-a avut ocazia sa exerseze cu fiica-mea duetul. Probabil o sa turuie simultan replicile iar noi parintii o sa ne prindem ca e ceva cu Mos Craciun care vine cu sania.

Eu am fost norocoasa ca are costum de zana zapezii. Norocoasa pentru ca nu am trecut prin ce au trecut celelalte mame: “De ce furnica, eu nu vreau sa fiu furnica, vreau sa fiu printesa sau zana!” iar pe de alta parte pentru ca a fost foarte usor sa confectionez singura costumatia si bagheta magica avand in capat un fulg de nea, pe cand costum de furnica, albina etc n-as fi putut sa fac si costa pe net intre 150-200 ron. Am facut-o dintr-o bluza de-a mea pe care am modificat-o putin (i-am strans elasticul la spate) si am aplicat pe ea diverse. Am pus si poza ca sa ma laud.

Sper sa fie ok pentru ca e cam fragila iar bagheta nu e prinsa foarte bine, daca se isca vreo cearta in care bagheta devine arma alba, nu o sa reziste prea mult. Dar sa fim optimisti.

Cele mai frecvente greseli

Ce am observat eu in afara de clasicele probleme cu cratima in locuri nepotrivite si i-uri mai multe sau mai putine decat ar trebui:

Masina pe care o conduc, nicidecum Masina care o conduc.

Am doua alternative: ori o fac pe asta, ori pe cealalta. (de fapt alternativa in sine este o alegere cu doua ramuri; doua alternative, ar fi echivalent cu patru optiuni)

Am primit 10 datorita faptului ca am facut foarte bine la examen. Am picat examenul din cauza faptului ca n-am invatat. (datorita=pozitiv, din cauza=negativ)

Sa organizam o petrecere sau ceva de genul asta. Sa organizam o petrecere, gen. Mor cand aud asta dar se pare ca va trebui sa ma obisnuiesc

Majoritatea oamenilor este pentru vot. Majoritata este nu oamenii sunt (acordul se face cu subiectul)

Tobogan, nu topogan.

Mai repeta o data (pleonasm)

Trebuie sa mergeti la Constanta, se merita. Trebuie sa mergeti la Constanta, merita. Verbul merita nu e reflexiv

Verbul “trebuie” are aceeasi forma la toate persoanele: eu trebuie, tu trebuie, ei trebuie. Nicidecum eu trebuie tu trebuie, ei trebuiesc.

Daca mai stiti, ziceti. Nu sunt aia care arunca cu pietre, si eu gresesc uneori, de aia zic sa ne adunam gramada si sa salvam din limba romana ce mai poate fi salvat :)

Despre pierdere

Niste cercetatori (britanici?) au studiat mai multi oameni de varste inaintate pentru a afla motivul datorita caruia au trait atat de mult. Atentie, nu zice daca au trait si fericiti ci doar mult. Ei bine lucrul pe care l-au avut in comun mai toti participantii la studiu a fost capacitatea de a face fata pierderii.

Metaforic vorbind, pierderea e o varianta mai soft a mortii, adica o parte din tine moare, o pierzi , nu degeaba se spune ca te simti ca si cum ai fi murit pe dinauntru.

Pierderi suferim la tot pasul de la cele mai banale (chei, bani) pana la altele mai serioase: masina, apartament, job, avere, si chiar sufletesti prieteni cu care te certi, copii care pleaca de langa parinti la facultate sau chiar pierderi definitive: copii, parinti, sotul/sotia (of, mi s-a facut parul maciuca numai scriind asta, mi se pare durerea suprema). Sau pur si simplu pierderi metaforice de genul: un proiect care a dat gres sau n-a mai ajuns sa se materializeze, un vis, o dorinta, un regret pentru o cariera ratata, etc.

Pierderea incepe sa fie mult mai frecventa in partea a doua a vietii iar partea negativa a faptului ca traiesti foarte mult, sa zicem peste 100, este ca se inmultesc sansele sa te confrunti cu tot mai multe pierderi: iti pierzi oamenii din jur , fosti colegi, vecini sau chiar ajungi sa traiesti putin din batranetea propriilor copii , e foarte greu sa mergi inainte cand totul in jurul tau moare.

Si totusi asta e ideea: sa suferi, sa treci prin doliu si sa transformi cenusa din sufletul tau ca sa nu ramana fara rost. Sa cauti un scop si un sens chiar si atunci cand nu exista deoarece tot universul ar suferi daca te-ai poticni in blocajul tau. Gandeste-te si cati oameni ai putea fac e fericiti cat de mult ai aduce valoare in lume, cati au nevoie de tine si tu de ei, cate lucruri mai sunt de facut, transformat, creat si apoi...iar de pierdut. Secretul nu este sa nu-ti pese, ci sa-ti lasi timp sa metabolizezi pierderea in ritmul tau. 

Free access

1. Povești de Crăciun pentru mame
19 decembrie 2012, orele 18.30-20

Vă invităm la o întâlnire de suflet care să ne ajute să descoperim noi resurse pentru misiunea noastră de mamă, într-o atmosferă de poveste, cu sensibilitate, turtă dulce și ceai de scorțișoară.
O să vorbim despre ce înseamnă "a fi mamă" pentru fiecare dintre noi, despre modelul personal de mamă, despre cum putem împăca rolurile cele mai importante din viața noastră și despre multe altele.Vă așteptăm cu drag.
Pentru confirmare: 0740103122 (G. Bărbulescu) 

de aici http://psihoclinique.blogspot.ro/p/evenimente.html

2. Miercuri, 12 decembrie, de la ora 19.00, in Coffee Grind Bucuresti, cuplurile cu probleme de fertilitate vor putea primi raspunsuri si indrumari cu privire la infertilitate in cadrul unei discutii cu Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar in obstetrica-ginecologie specializat in tratamentul infertilitatii. sursa aici http://imidoresccopii.ro/?p=3611

Recomand

...din tot sufletul:

http://www.scribd.com/doc/33239887/Plecarea-de-acasa

Ningeeeee !!!

E intuneric inca afara...si nu mi-a venit sa cred cand m-am uitat pe geam.. e o zapada ca in povesti:)

Ma simt ca si cand am plecat la piata sa cumpar de-ale gurii pentru responsabilitatile mele de adult si pe strada m-am impiedicat de Mos Craciun!

Sa mai zica cineva ca nu exista:)

Mos Miculaie

Nu ma intrebati de ce ii spune asa, ca habar n-am...oricum ii este foarte simpatic mosul de cand a gasit ghetutele pline. I-am luat dulciuri si un teatru de papusi de la Ikea, foarte simpatic...ne-am jucat pana ne-au durut degetele:) Apropo, aveti idee ce este personajul cu ochelari si steluta?
http://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/20223325/


Repetam mereu poezia pentru serbare si dupa ce am reusit s-o invatam cat de cat...a horarat ca nu-i place si mai bine pune de la ea, astfel incat versurile "eu sunt zana cea mai mica/mica mica frumusica" au devenit "eu sunt mare brontozaur/mare,mare cel mai mare" si tot asa , a macelarit toata poezia.

Parca vad ca la serbare ne da afara educatoarea pe amandoua:) Oricum, o sa fie distractiv, de abia astept!

Despre depresie

La mine depresia incepe cu frica. Frica din zorii zilei. Nu stiu daca ati trait vreodata senzatia aceea cand dimineata, abia trezit din somn, intredeschizi ochii grei de somn si in starea aia placuta de somnolenta si liniste incepe sa te invaluie o senzatie de teama rece ca gheata care incepe din cosul pieptului si se raspandeste prin tot corpul. E o senzatie foarte ciudata pentru ca e o frica fara sens, in starea aia de semi-constienta nu stiu care e motivul logic pentru care simt frica (intre noi fie vorba nu il stiu nici mai tarziu cand sunt perfect treaza) si tentatia este sa ma retrag inapoi in somn, unde e cald si bine unde doar trebuie sa “fiu” fara sa “fac” nimic...inca putin, doar putin. Dar amanarea nu dureaza la infinit si atunci ma ridic si ma duc la baie ...apa rece ma trezeste complet si imi dau seama ca frica este tot acolo ca o lipitoare prinsa de suflet si atunci ma intorc catre ea si incep dialogul rational: de ce mi-e frica? Ca una, ca alta...lasa ca nu-i bai, pe asta o fac asa, pe ailalta o fac altadata , pentru chestia aia n-are de ce sa-mi fie frica, e o banalitate deci nici asta nu-i ...si tot asa facand inventarul posibilelor cauze imi dau seama ca este o frica fara obiect iar pe de alta parte pare a fi legata mai mult de ce s-ar putea intampla decat de ce se intampla.

Apoi incep sa indes frica prin buzunare cat mai dosnice sa n-o mai vad si mai ales sa n-o mai vada altii. Si ies pe usa. Iar frica ascunsa prin cotloane inguste, la intuneric si umezeala incepe sa se multiplice si incepe sa roada din mine si sa se faca din ce in ce mai mare hranindu-se cu energia mea. Doar ca eu ma fac ca n-o vad, sunt ocupata cu indatoririle mele zilnice si cand ajung acasa imi dau seama ca de abia mai stau in picioare. Si oboseala asta crunta este cea de-a doua etapa in drumul meu spre depresie.

De abia tarziu de tot apare tristetea profunda si vinovatia si lipsa de sens si dorinta de a disparea. Cu totul.

In dimineata asta, cand m-am trezit - frica era acolo. Dar cumva, de data asta – ceva a fost diferit. Pentru ca n-am mai fugit de ea ci am lasat-o sa patrunda prin mine, val dupa val ...rece ca gheata , pana simteam ca am inghetat cu totul, ca nu ma mai pot misca sub plapuma, ca nu mai pot nici macar striga dupa ajutor...si am stat asa nemiscata pana au trecut toate valurile peste mine si ...la un moment dat a inceput sa vina iar caldura ...pentru ca atunci cand e atat de rau incat mai rau de atat nu poate fi, incepe sa fie un pic mai bine. Si asta m-a facut sa zambesc.

Nu stiu ce de, am senzatia ca de data asta o sa fie bine, pentru ca n-o sa mai lupt o s-o las sa curga prin mine cat vrea, cand vrea, pana se plictiseste...oricum eu nu sunt ea.

Si pun aici pe blog, sa stie si altii ca i-am descoperit punctul slab si nimeni sa nu renunte sa caute modul lui, felul lui de a supravietui cu asta. Sa lupti si sa te impotrivesti e cea mai proasta idee. Sa pui muzica vesela si sa iesi cu prietenele in oras care sa te bata pe umar si sa-ti zica: gandeste pozitiv, draga! e cea mai proasta idee.

Pentru ca uneori e bine sa asculti cu atentie ce ti se intampla. Palpabil, cu toate simturile, fara sa misti, fara sa judeci, fara sa intervii. Doar sa simti cum trece prin tine si se duce mai departe.

Si, mai ales, sa inveti ceva din asta.