Fiica
mea a vorbit tarziu. De abia pe la 3 ani spunea propozitii intregi
iar la 2 spunea cuvinte dar mai mult intuiam eu ce vrea sa spuna, nu
prea verbaliza. Insa nu mi-am facut niciodata probleme in legatura cu
asta. Cred ca orice mama simte atunci cand e o problema mai grava sau
pur si simplu e o intarziere in limitele normalului a achizitiilor pe
care un copil le obtine pe parcursul copilariei mici si care- trebuie
sa recunoastem – nu sunt deloc putine. Unii sunt mai rapizi la
scapat de pampers, altii la explorarea mediului si mers in picioare,
altii la vorbit si tot asa. Intr-un final tot acolo se ajunge, dar pe
etape diferite:)
Eu
nu am fortat-o niciodata sa vorbeasca, desi mi-as fi dorit sa turuie,
e mult mai usoara comunicarea cand cel mic poate sa spuna ce doreste
dar mi-am impus sa nu pun presiune si sa nu-mi simta frustrarea (mai
ales ca am observat ca astia mici parca au un radar: cand simt ca tu
iti doresti foarte mult ceva, exact atunci nu face).
Si
cum spuneam, s-a urnit greu, dar si cand s-a urnit, s-a spart
conducta de cuvinte. Acum nu numai ca foloseste multe cuvinte (multe
pocite ca se cunoaste lipsa de exercitiu) dar a trecut si la
metafore, figuri de stil si expresii complexe de ma lasa masca. Unora
nu le cunoaste sensul si iese o varza (“mi-am dat silinta ca tati
ne asteapta jos” – de fapt vroia sa spuna “mi-am dat seama ca
tati ne asteapta jos”...dar cred ca a confundat putin cuvintele)
sau “tu cati habari ai?”
Dar
ce vroiam eu sa va spun: acum ca stati mai mult pe acasa cu copiii,
nepotii, etc, va dau o idee: luati o carte de povesti cu poze (pe
care nu i le-ati mai citit pana acum, poate primita de la Mos) si
spuneti-i ca vai, din greseala Mosul a adus o carte intr-o limba
straina si nu stiu s-o citesc, ma ajuti sa reconstitui povestea din
poze? Sau, ma rog, ceva de genul asta...La inceput o sa demareze
greu, dar si cand o sa se porneasca, sa te tii. Eu imi infigeam
unghiile in carne sa nu rad, era absolut bestiala cum inflorea firul
povestii pornind de la imagini. Atentie, pe langa ras, abtineti-va
eroic sa comentati sau sa dati sugestii spre ce ati vrea voi...ii
piere din spontaneitate si se inhiba, plus ca nici nu stiti ce
pierdeti. Eu a trebuit sa ies de doua ori pe balcon la -10 grade sa
rad de nebuna pe acolo ca nu ma mai puteam abtine pentru ca apoi sa
ma intorc serioasa in camera sa ascult continuarea povestii.
Dincolo
de partea super-amuzanta (pe care v-o garantez) veti putea sa va
faceti o idee despre cum arata universul copilului vostru in momentul
asta si ce il framanta mai mult (predomina monstrii, dragonii sau
pozele sunt “trase” spre real, cotidian? In lupte biruie raul,
violenta zmeul, omul rau sau toate sunt roz si nici macar nu exista
conflicte desi pozele clar sugereaza asta? spune multe cuvinte,
“infloreste” pozele sau e pe stilul telegrafic?) O sa spuneti ca
e greu de tras o concluzie pentru ca de obicei pozele din carte
indica destul de clar spre o anumita directie dar o sa fiti surprinsi
cum copilul se indeparteaza incet-incet de la poze si o ia pe campia
imaginatiei ca sa spun asa. Lasati-va surprinsi:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu