Pai
daca tot a venit Craciunul, sa ne gandim la familie. Si la prieteni.
Sa ne concentram acum pe prieteni. Si ma gandeam, ca ultimii prieteni
mi i-am facut prin facultate, adica acum o multime de de ani. De
atunci nu s-a mai lipit nimic de mine. Adica da, oameni ok, draguti,
placut de ambele parti...dar parca niciodata n-am putut trece de
bariera asta. Si mi-au scapat niste oameni super ok printre degete,
pur si simplu nu stiu cum de i-am lasat sa scape, mai ales ca sunt
ataaat de rari...uneori din vina mea ca m-am speriat si m-am retras
sau n-am stiut sa ofer, alteori din vina lor pentru ca nu au fost
interesati, alteori a fost “de la natura” in sensul ca au fost
cauze exterioare care au intervenit: mutat in alta tara, maritis,
etc. Si ...apropo de titlu, oamenii de la anumita varsta cam si-au
stabilizat numarul de prieteni, au ajuns la o situatie in care se
simt confortabil si orice nou venit le-ar strica echilibrul format,
prin urmare sunt reticenti.
Dar
mi-e dor de: mame nebune care sa-si tarasca plozii dupa ele intr-o
pizzerie cu cuptor de lemne si sa stam la vorbe despre gateli si moda
si sensul vietii pana ne intrerupe copilul din dotare urland ca
alalaltu' l-a imbrancit si sa fim nevoite sa intrerupem discutia
pentru o repriza rapida de mediere. De oameni deschisi si nebuni
(observati ca nebunia este trasatura definitorie) care nu se tem sa
se imbulgareasca pana le intra apa in bocanci si-si rup blugii in
genunchi. Sa scoata limba sau sa se dea pe tobogan.
De
relatii frumoase si relaxate in care sa stii sa cedezi ca sa-i fie
celuilalt un pic mai bine, fara sa stai sa contorizezi favoruri si
fara sa te apuci sa faci curatenie luna cand se anunta ca vin in
vizita pentru ca ar putea sa vada dezordinea din casa si te-ar putea
raporta la Directia Nationala a Caselor Curate si Perfect Ingrijite
Tot Timpul Anului. Ah, si fara obligatii/santaje/judecati si invidii
gratuite.
Dar
cel mai mare dusman al inchegarii prieteniilor este Timpul. Si
confortul dar asta e in stransa legatura cu timpul. De aia cred ca a
avut asa succes Facebook-ul. Si Telefonul. Pentru ca e un compromis
la care recurgi sa-ti satisfaci o parte din nevoile sufletesti. Ca un
fel de surogat.
Apropo
de timp, acum sunt bine mersi, ma infasor intr-un pulover de mohair
si stau pe marginea ferestrei admirand ninsoarea dar in alti ani
alergam si eu cu limba de-un cot prin noroaie si zapezi mocirlite,
injurand sistemul si guvernul sau ma dadeam cu capul de tastatura la
birou ca timpul s-a comprimat brusc si m-a lasat fara cadouri in prag
de Craciunsi dar cu deadline-uri scurte pe zeci de proiecte. Si numai
de pierdut vremea cu prieteni nu-mi ardea cand cursa era
contra-cronometru. Si hai sa zic ca de Craciun aveam o scuza dar mai
tot timpul anului eram asa. Prietenii erau primii sacrificati. Mare
greseala.
Cred
ca de fapt postul asta este un perdaf public pentru mine si nu are
nici o concluzie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu