Workshop Psihologie Transpersonala

Mai vine cineva la workshopul de Psihologie Transpersonala de la Body Mind Spirit Festival 2013?
Se tine duminica 3 martie, ora 16, la Sala Palatului, intrarea este libera.

De mult timp ma invart in jurul ideii de a participa la un seminar de Respiratie Holotropica sustinut de Horia Turcanu si Elena Francisc, dar pe langa pretul prohibitiv, surmontabil sa zicem cu un extraefort din partea mea - mi-e frica totusi ce de as putea descoperi inauntru. Asa ca acum e o buna ocazie pentru ceva demo ca banuiesc ca n-or sa aiba timp sa intre in foarte multe detalii.

Programul complet aici

Dilema Martisorului

Deci eu ce ii dau maine fiica-mii la gradinita? Cat de mare trebuie sa fie Martisorul sau mai bine zis cat de mic in comparatie cu cadoul de 8 Martie astfel incat sa fie o situatie cu happy-end de ambele parti?

Si mai am o dilema...as vrea sa-i dau ingrijitoarei un cadou mai consistent decat educatoarei pentru ca mi-e tare drag de ea, credeti-ma are niste soft skills de imi vine s-o propun educatoare cu norma intreaga...dar ma gandesc ...daca descopera Doamna marsavia mea cu cadoul mai mare si ma pune pe lista neagra? ha?

Schimbari

Asa nu se mai poate...sunt dependenta de dulciuri la modul ca daca stau si astept la doctor cu o ciocolata in brate pe post de cadou, sunt sanse mari sa sfarseasca la mine in stomac inainte sa fiu invitata in cabinet. Yes, that bad it is:( am reusit o data sa ma las dar am sfarsit intr-o galeata de inghetata. Dar de data asta o sa reusesc pentru ca am gasit remediul: trebuie sa mananci alimente amare si in felul asta pofta de dulce se diminueaza si dispare. Prin urmare, bine ati venit: radicchio, grefe, cafea fara zahar, ceai de cicoare...

Sunt dependenta de internet...nu e cazul sa ma mai ascund dupa deget...cand stau departe de net, am o neliniste ciudata in corp si o dorinta apriga sa butonez spasmodic pe bloguri sau pe diverse site-uri cu informatie pe care le urmaresc de obicei (de facebook am reusit sa ma tin cat de cat departe, am auzit ca acolo e adevarata pierzanie:). Not good, de azi restrictionam accesul la internet la maxim 2 h. Doamne ajuta sa nu intru in sevraj!

Fara nici o legatura cu cele de mai sus, aveti idee la ce folosesc cartonasele alea cu dinozauri de la Mega Image? Am strans o groaza si nu am idee daca e un joc si unde sunt regulile...am observat ca uneori in stanga sus, in loc de numar, scrie: "stai o tura" sau "mai trage o carte"....

Idee

Pentru ca mi-am surprins si acceptat (cu greu) unele tendinte pasiv-agresive, stiti voi alea in care e foarte usor sa protestezi verbal dar sa nu faci nimic si sa ridici neputincios din umeri pentru ca e vina altcuiva (a politicienilor, a primariei, a colegilor rau intentionati, etc) am decis de ceva timp sa schimb ceva la mine, dupa puterile mele. Nu va ganditi la ceva spectaculos, mai degraba chestii marunte cum ar fi schimbarea atitudinii fata de o situatie care ma enerva, putin voluntariat pe ici pe colo, ajutat comitetul de parinti de la gradinita pentru cumpararea cadourilor de Craciun, etc.
Pentru ca am citit undeva ca tara noastra se duce de rapa deoarece intelectualii pleaca din tara iar restul populatiei se duce la vot, mi-am dat seama ca asa este si ca atitudinea asta de renuntare “oricum nu pot sa schimb nimic” este cea mai proasta idee dintre toate.
Asa ca atunci cand a ajuns lsub nasul meu completarea urmatorului chestionar (care dureaza cam 8-10 min)
http://s.kisphp.net/
am strambat din nas si am zis phoaaa, cate intrebari – n-am timp, plus ca nu ma incadrez la conditii bla bla bla. Si apoi am zis stai asa, nu cumva am pus placa aia cu nu-mi pasa, nu ma intereseaza sau mai grav, mie ce-mi iese de aici?
Pai ce sa iasa, mai nimic concret, doar o slaba speranta ca studiul asta va aduna suficient de multi respondenti astfel incat sa devina relevant pentru segmentul respectiv din Romania, poate ca va fi publicat si se va discuta despre el si poate ca cineva din politica va arunca un ochi pe el si va schimba ceva in situatia mamelor care se simt rupte in doua intre solicitarile locului de munca si dorinta de a petrece mai mult timp cu familia.
Stiu, sunt foarte multi de poate si sanse mici sa se schimbe ceva, astfel incat cele 8 minute cheltuite sa nu merite efortul. Sau dimpotriva.

Stii sa asculti?

Partea proasta e ca m-am prefacut atata timp ca “ascult activ”, incat nu mai stiu cum sa fiu cu adevarat in starea aia de non-judecata, non-asteptari , pur si simplu deschisa la ce are de transmis celalalt. De multe ori, ma surprind luand o atitudine calda, empatica, ascultandu-l pe celalalt si in cap mi se ingramadesc ganduri vraiste “ha, ce prostie”, “aha, zice asta, normal, asa credeam si eu”, “ntz, e complet pe alaturi, ii zic eu imediat unde greseste” , etc, Cred ca motivul pentru care nu suntem deschisi si nu lasam sa treaca vorbele celuilalt direct spre noi este pentru ca ne e frica de efectul lor asupra noastra, ne e teama ca le dam putere si ca ne schimba, ne transforma convingerile, nu mai suntem noi si principiile noastre “sanatoase” de viata sau ne e teama ca noi ramanem “neascultati”.

Ca sa poti asculta cu adevarat un om, este bine sa-ti fixezi toate simturile asupra lui (stiu, e scary la inceput, mai ales daca omul e reticent la eye contact) dar e ok sa-ti “ocupi” mintea cu observarea semnalelor pe care le primesti de la celalalt (inflexiunea vocii, mimica fetei, culoarea ochilor, forma obrajilor, etc) in loc sa-ti lasi mintea sa emita judecati. Atentie – observare - nu evaluare.

Incovenientul e ca atunci cand celalalt se opreste, ramai descoperit, pentru ca nu ti-ai “pregatit” raspunsul in minte, cum faci de obicei. Ai observat ca il asculti pe celalalt in timp ce vorbeste, pana cand deodata te izbeste ceva cu care nu esti de acord, dar nu poti sa-l opresti, il lasi politicos sa termine dar nu-l mai auzi, mintea ta se agata de cuvantul respectiv si incepe sa construiasca pledoaria, iar de acum incolo nu face decat sa pandeasca o pauza in discurs ca sa poata interveni, restul nu mai conteaza.

Apropo, ati vazut ca atunci cand doi oameni discuta in contradictoriu, la un moment dat nu-si mai spun nimic nou, practic spun acelasi lucru dar putin reformulat si ceva mai raspicat. Si de aici cercul vicios.

Inainte de a incerca sa schimbi ceva la ceilalti, ar fi bine sa te intrebi de ce vrei sa faci asta si daca esti sincer, o sa fii uimit de varietatea raspunsurilor: pentru ca vreau sa-l “luminez” pe celalalt si sa-i fac “un bine”, pentru ca eu stiu, am experienta, pentru ca “asa stau lucrurile”, pentru ca vreau sa-i arat cine e destept aici, pentru ca daca ar gandi ca mine, viata mea ar fi mult mai linistita, pentru ca simt cum creste inima in mine, in momentul ala in care smulg un “asa e, ai dreptate” etc.

La mine cred ca predomina partea aia cu destaptaciunea, desi de multe ori m-am pacalit ca motivele mele sunt printre cele mai altruiste...

Life saver: Nebulizatorul C28

Cred ca e cea mai buna investitie facuta pana acum. Cred ca e cea mai mare smecherie inventata de om pana acum. Nebulizatorul C28 de la OMRON luat de la Sensiblu acum vreo 2 ani ca era la promotie (am dat 200 ron) ne-a salvat de la complicatii serioase de multe ori.

Dupa ce l-am luat, a stat degeaba vreun an si ceva, l-am imprumutat la prieteni ca noi si racelile nu prea ne vedeam. Dar de cand a inceput gradinita....duduie!

Cel mai eficient este atunci cand il folosesc in faza incipienta: inca nu e racita "oficial" dar incepe sa stranute des sau incep niste muci aposi. Atunci pun repede 2 ml ser fiziologic plus 0.5 ml vibrocil si scapa de raceala. Am citit undeva (nu mai stiu unde dar sper ca n-am visat) ca virusii se agata cu niste carlige de mucoasa laringelui/faringelui si acolo incep sa se dezvolte, insa aburii inhalati fac sa se inmoaie mucoasa, astia pac! derapeaza si aluneca in stomac unde sunt neutralizati si gata, am fentat o raceala. Nu stiu cat e de adevarat, dar eu sunt convinsa, mai ales ca a functionat de cateva ori.

Cea mai "grea" reteta a fost asta:
1.5 ml ser fiziologic
0.5 ml vibrocil
0.5 ml dexametazona
0.5 ml gentamicina

Sper  ca asta sa fie si ultima. Insa e mare-mare diferenta cum se simte dupa aerosoli, fata de cum era fara. Alta grija de-a mea este otita. Otita apare cel mai frecvent atunci cand mucii se intaresc si cand copilul sufla nasul si e infundat, din cauza presiunii aerului secretiile se duc spre ureche si acolo, la intuneric si umezeala se nasc bacteriile, asa numita otita interna sau medie, dupa cum ti-e norocul. Ei si nebulizatorul asta, intotdeauna "dilueaza" mucii ca sa poata fi suflati si problema asta sa nu apara.

Am vazut ca are doua masti, una pentru copii si una pentru adulti, eu n-am incercat, oare o fi la fel de eficient si la mine?

In alta ordine de idei, eu m-am saturat de raceli. Inca zic bogdaprosti ca sunt raceli acceptabile, dar totusi...prea dese. Dupa ce termina raceala asta, sunt hotarata sa o imunizez pentru ca sunt convinsa ca sistemul imunitar e pregatit acum pentru intariri. O sa-i iau Oscillococcinum (am zis bine?) si as mai vrea inca ceva, o s-o intreb pe pediatra, la voi ce a functionat?

Apropo, sa nu uit: eu nu inteleg cum de se vorbeste despre intarirea sistemului imunitar la bebelusi/copii pana in doi ani...pai nu ai ce sa intaresti pentru ca sitemul nu e format, mai mult il dai peste cap cu siropurile alea imuno-stimulatoare. De abia dupa 2-3 ani cand se formeaza cat de cat, se poate vorbi de intarirea lui, ca pana atunci nu prea ai ce sa intaresti.

Si o veste buna: am facut sondaj printre mamici si se pare ca e asa: in primul an de gradinita/cresa e cel mai rau, cele mai nasoale raceli, gripe, etc. In anul doi tot sunt dar mai rare. In schimb la grupa pregatitoare/sau zero, cum vrei sa-i spui e foooarte rar si asa, niste raceli usoare. Eu nu spun ca nu exista exceptii, dar cam asta e tendinta centrala.

Deci, sa strangem din dinti si sa numaram zilele!:)

Cand renunt, atunci se intampla

Este ceva ce mi s-a intamplat de multe ori si sunt curioasa daca mai e cineva in situatia asta. Imi doresc foarte mult ceva, nu conteaza ce, dar sa spunem ceva important: un copil, un super job, un tip de care imi place, in fine, intelegeti voi ideea, nu e vorba de “imi doresc o prajitura de la cofetarie” ci something big.
Si imi setez obiectivul. Si incep activitatea de aducere la indeplinire. Si da-i si da-i si lupta si lupta … si nimic.
Furioasa, ma retrag , imi ling ranile, refac strategia si apoi iar: da-i si da-i si lupta si lupta...si nimic. Si iarasi de la capat (asta e partea proasta cand esti prea ambitios si nu stii unde sa te opresti). Si tot nimic!

Bey si atunci ma pocneste asa o lehamite si-mi zic: gata, mi s-a luat, nu-mi mai trebuie. Si chiar nu-mi mai trebuie, pentru ca dezamagirea e cumplita, trece prin mine si arde tot, gata...ramane totul incinerat, asta e, inghit in sec si plec mai departe. Si se creeaza in mine asa o convingere de fier ca lucrul ala n-o sa se intample pentru ca eu am facut tot ce e posibil si n-a mers - deci asta e!

Si in momentul ala, in care renunt, nu stiu cum ...cand chiar nu-mi mai pasa, nu mai vreau, nu mai cred...se intampla.
Si e un soc, pentru ca e ca si cum tu ai fi convins ca nu ai conditie fizica si vine unul si-ti spune ca ai alergat 200km fara oprire. Si tu incerci sa-l convingi ca e o confuzie, ca nu e vorba de tine si omul iti arata dovezi ca tu ai fost. Asa si eu...incerc sa explic ca e o greseala, ca nu se poate.

Asa s-a intamplat cand am ramas insarcinata dupa ce facusem tot felul de tratamente si fusesem diagnosticata cu infertilitate temporara, cand m-am resemnat cu ideea ca eu n-o sa am copii - s-a intamplat miracolul.
Asa mi s-a intamplat cand asteptam un telefon de la job-ul visurilor mele, fusesem la interviuri si totul ok dar telefonul nu venea desi am incercat sa pun presiune de la toti oamenii “din interior” pe care ii cunosteam, plus toate “pilele” pe care le-am gasit disponibile in momentul ala. Si cand am renuntat la orice speranta, dupa aproape doua luni, telefonul a sunat.

Nu inteleg cum functioneaza pentru ca am mai incercat sa pacalesc soarta si sa zic cu voce tare “gata, nu ma mai intereseaza, nu-mi mai pasa” dar in gand sa-mi doresc meschin sa se intample totusi si sa tin pumnii stransi poate-poate....ei, si atunci n-a mai functionat!
Doar mie mi se intampla asa? Si oare ce ar trebui sa invat din asta? Sa nu mai incerc sa “controlez” lucrurile? Sau ce? Pentru ca procesul cu totul e foarte dureros si as vrea sa gasesc o scurtatura...

Barbie

Cand am ramas insarcinata si am aflat ca e fetita, am zis, mai in gluma mai in serios, "sa n-o prind cu roz sau cu Barbie".

De ce roz? pentru ca am alergie la copii "muiati" in roz, fara nici o alta nuanta pe langa, parca e prea mult totusi. Iar cu Barbie...pentru ca e cea mai "fake" papusa pe care am vazut-o pana acum. Si totusi am casa plina de roz si de barbies...totul asezonat cu mult sclipici (asta nu era in calcul dar acum ce mai conteaza niste kitch in plus?:)

Dar sa ne uitam cu atentie la papusa si sa incepem studiul de caz. Bine, acum nu stiu daca e Barbie originala, ca nu am cautat-o la chiloti (nu radeti, acolo e marcata) insa e clar ca respecta tipologia standard:

1. picioare de doi metri, imposibil de atins in realitate

2. proportia intre lungimea trunchiului si a picioarelor clar disproportionata

3. slaba-bat dar cu sani generosi

4. parul des si lung pana la pamant

5. posterior minuscul

Bine, stiu ca e doar o papusa si asta nu inseamna ca o sa preia modelul mot-a-mot (asa exista de exemplu si wonder-woman si asta nu inseamna ca o sa se apuce sa zboare) dar undeva pe retina tot ii ramane standardul asta de frumusete si inconstient comparatia o sa apara, pentru ca asa stie ca arata o "fata frumoasa". Si nu vreau sa ajunga sa tina diete peste diete (asa am auzit la mamicile de adolescente, ca e o adevarata nebunie cu dietele care mai de care mai stricte) sau sa sufere ca nu arata asa cum cere standardul. Asta e "cosmarul" meu si se pare ca pana acum n-am scapat..

Sunt curioasa, pentru mamele de baieti, care e cosmarul? Bakuganii? Jocurile pe calculator?

Exersarea rabdarii

Stiti experimentul ala cu copii de 4-5 ani cand le spune examinatorul ca trebuie sa stea in fata unei prajituri o ora si daca reusesc, mai primesc una, daca nu, raman doar cu aia din fata? Cica este cel mai precoce experiment pentru a prezice gradul de reusita in viata al copilului. EU l-am intalnit in Inteligenta Emotionala a lui Goleman dar banuiesc ca nu e singura sursa.

In fine, ce vroiam sa zic: fetita mea este o gurmanda...daca i-as pune o prajitura in fata, probabil ca pana sa ajung la usa si s-o las singura in camera ora respectiva (asa zice experimentul) ea ar fi deja cu prajitura in falci. Deci, prefer sa nu fac experimentul ca sa nu ma demoralizez:)

Dar exersarea rabdarii este un lucru bun si o s-o ajute de la rabdarea ducerii la capat al unui proiect, pana asteptatul civilizat prin diverse locuri pe unde o avea ea treaba.

Prin urmare exersam la coada la doctor, la coada la supermarket sau in finalizarea unui puzzle, cand se plictiseste si vrea sa abandoneze. Jocul chiar asa se numeste : antrenarea rabdarii.

Astazi ii zic ca am comandat ceva de pe net si o sa vina in doua zile si o sa-i placa foarte mult surpriza. Nu isi mai gasea locul...dupa 20 000 de intrebari despre forma, consistenta si utilitatea cadoului, s-a asezat resemnata in pat si mi-a zis: poti sa ma adormi si sa ma trezesti peste doua zile?

Epuizarea

Atunci cand cineva are dificultati in a accede in interiorul sau, faptul de a nu face nimic poate sa devina angoasant pentru ca inactivitatea il confrunta cu vidul sau interior.
Pentru ca nu poate sa suporte nici singuratatea nici tacerea si inca si mai putin lancezeala, o astfel de persoana se zbuciuma fara incetare, se istoveste in senzatii diverse. Chiar si oosita fiind, ea continua sa se dedice total, sa se agite pana la epuizare. Cunoasteti poate astfel de indivizi printre cei care practica sporturi extreme , workoholicii, cei innebuniti dupa zgomot, viteza, activitati nocturne. La acestia, oboseala nu reuseste sa sune alarma pentru a-i face sa se opreasca.

Potrivit lui Gerard Szwec, aceste persoane nu ar fi avut parte de acea relatie de tandrete necesara experimentarii destinderii si a placerii investite in faptul de a nu face nimic.

Aceste persoane traiesc cu un profund sentiment de abandon si de vid interior pe care nu isi pot permite sa-l resimta fara sa starneasca o angoasa si o suferinta enorme. Paradoxul si nefericirea situatiei lor il reprezinta faptul ca ele cauta alinarea in hiperactivitate care, dimpotriva, nu face decat sa sporeasca oboseala si tensiunea. Fiind incapabile sa se detaseze, fie si temporar, de sfera senzorio-motricitatii, aceste persoane ajung astfel progresiv la capatul resurselor lor si cercul vicios in care au intrat nu le poate duce decat direct la epuizare.

sursa: Monique Brillon: Emotiile pozitive, negative si sanatatea

Injoctiuni

In incercarea mea de a demara cat mai repede procesul devenirii mele:) am inceput sa investighez ramurile psihoterapiei in care sa ma specializez. Si, desi psihanaliza (cu toate “formele” ei: freudiana, jungiana, adleriana, sociala, etc) e destul de aproape de sufletul meu, am gasit ceva interesant la analiza tranzactionala.
Psihoterapeuţii Mary şi Bob Goulding au descoperit 12 injoncţiuni ce apar la baza deciziilor disfuncţionale ale oamenilor, care alcătuiesc scenariul de viata. Deciziile de viaţă se iau de către copil, în mod inconştient. Deciziile de viaţă se iau în timp, ca reacţie la mesajele pe care copilul le experimentează frecvent în familie, fiind aplicare si in viata adulta.
Injonctiunea „Nu exista!” apare atunci cind la maturitate va simtiti neimportanti, insignifianti, sau ati avut gânduri, idei suicidare. Un copil are nevoie de a fi iubit pentru ca exista, nu pentru ca face ceva pentru parinti. Multi dintre voi ajunsi la maturitate simtii nevoia sa faceti diverse lucruri pentru a cistiga iubirea si aprecierea altora.

Daca simtiti ca aveti injonctiunea “Nu exista”, atunci unul din părinţi (sau ambii) sau vreo alta ruda importanta (bunic) v-au respins. In cele mai multe cazuri, chiar şi cu un asemenea mesaj toxic, multi dintre voi ati gasit strategii ingenioase de supravieţuire, portiţe de scăpare de blestem, spunind „Am voie să trăiesc atâta timp cât încerc din greu, nu mă realizez, nu mă bucur, sunt perfect, sunt cuminte, sunt puternic, nu sunt eu însumi, fac pe plac, nu mă maturizez, nu simt”. Părintele a fost si el copil si are o parte de copil în el, care nu s-a simţit posibil niciodată iubită, acceptata, îngrijită. De cele mai multe ori si el poarta cu sine aceeasi injonctiune “Nu exista”. Constient, părinţii (sau doar unul dintre ei) pot fi bucurosi că au un copil, insa inconstient îşi spun „asta mai lipsea acum, unde mai e locul meu in familie, pe lume? “

Copilul din parintele real se simte amenintat de copilul real, astfel toate traumele sint reactivate. Pentru un părinte se poate da timpul inapoi si e posibil sa se simta ca atunci cind a venit pe lume o sora sau un frate şi a tras concluzia că nu o să mai fie iubit. La nivel conştient, e posibil ca părinţii vostri să nu recunoască asemenea simţăminte de respingere, însă la nivel inconştient vi le vor transmite. Nu va vor acorda atenţie decât strict materială, fara a va indeplini nevoile afective, de joaca, de cunoastere. Daca aveti asemenea parinti care v-au respins (verbal, atitudinal, nonverbal) aflati ca deseori au fost ei înşişi respinsi de parinti şi nu au multe nevoi indeplinite, mai ales cele de acceptare neconditionata si iubire.

Injonctiunea :„Nu fii tu însuţi!”, (cu variante „Nu fii sexul tău, fii celălalt sex“, “Este bine să fii altcineva” ) se intalneste in familiile în care ambii părinţi sau doar unul, îşi doresc inconştient sau constient un copil de un anumit sex şi copilul născut este de celalalt sex. Este interesant de verificat prenumele. Deseori se observa in functie de prenume daca vreun parinte a dat aceasta injonctiune. Unele prenume date fetelor sint mai barbatesti si alte date baietilor mai feminine. În viaţa adultă acest copil îşi va nega propriul sex şi se va comporta des ca celalalt sex. Daca v-ati simitit mereu comparati cu alti copii sau frati sau cu copilul Ideal, Perfect, aveti aceasta injonctiune. Se intilnesc destule cazuri in Romania, cind părinţii reacţionează benefic doar când copilul se conformează „modelului ideal”, altfel, copilul este respins. In Romania, vedem des destui copii cuminţi şi conformişti, astfel incit nu mai au loc de a fi ei insisi. Şcoala românească traditionala, nu încurajează identitatea copilului, nici cooperarea intre copii, ci compara copiii între ei, încurajează competiţia „acesta e modelul Ideal şi toţi copiii trebuie să se conformeze”.

Sursa aici.

Marketing-ul si viata

Am revenit cu neuronii mai incretiti dupa ultimele examene, insa mai am o saptamana si gata. V-am spus, in cazul in care va tenteaza sa faceti o noua facultate, sa luati in calcul faptul ca neuronii de la 37 de ani nu mai sunt la fel ca cei de la 20 de ani? Ok, atunci va spun acuma. Sunt cam suparata pe mine ca in iuresul ala de presiuni mai mult sau mai putin papabile am clacat si am aplicat metoda aia, cea mai cunoscuta, cu citit si memorat text, fara abatere de la subiect, asta se cere -asta le dau. Desi mi-am jurat ca asta o sa fie facultate de suflet, nu de note. Ce sa mai zic, old habits die hard.
Dar sa revenim la subiect, pe voi nu va sperie ca marketing-ul nu mai e ce-a fost? Adica inainte faceai un focus grup, te baga intr-o camera si lingeai o inghetata si spuneai daca ti-a placut sau nu. Acum te baga la RMN ca sa vada daca s-a activat partea aia din creierul tau responsabila cu placerea. Sau pe vremuri oberva unu cam ce iei de pe raft si te baga la panelul pe analiza de consum, acum, nu nene...esti monitorizat la virgula...ce ai cumparat, cum ai cumparat, la ce ora si cu cine:) in caz ca va intrebati de ce la Cora va intreaba mereu daca aveti card, asta e scopul, o baza de date cu obiceiurile tale de consum pe “n” ani, cu evolutii, trenduri si abateri medii patratice:) o comoara, ce sa mai!
Sau pe google, a fost mare scandal pentru ca au incercat sa fie stocheze toate cautarile facute de o persoana pe google si pe baza informatiilor sa i se faca un profil psihologic, astfel incat sa se stie toate preferintele persoanei respective (nu alea declarate, ci alea efective) de la produse, la servicii de toate felurile cu caracteristicile pe care stiu sigur ca le apreciaza, la preturile la care a mai cumparat si asa mai departe. Si totul, precis exact, fara nici o eraore de “memorare”. Mie mi se pare deja destul de creepy cum intru eu frumos pe miniprix.ro si apoi pe toate paginile web unde ma duc ma bantuie chilotii vizionati pe miniprix. Cica e chestie de cookies. Well, cookies, no cookies, cam asta este viitorul. Ati vazut ca cei de la H&M folosesc in poze manechine virtuale, dar majoritatea s-au pacalit ca ar fi oameni? Ne robotizam, clar:)

Mai interesanta mi se pare partea “psi”. In caz ca nu stiati, ca eu nu stiam, am aflat cu ocazia examenelor recente, amintirea nu este o fotografie exacta a faptelor care au avut loc ci este o chestie extrem de “maleabila” in functie de contextul in care ti-o aduci in memoria de lucru. Asa se explica faptul ca o amintire variaza pe alocuri in functie de momentul in care o rememmorezi sau aceeasi intamplare e relatata de doi oameni diferiti. Adica, amintirile sunt triste daca in momentul actual tu “ai nevoie” de amintiri triste sau devin “vesele” daca Ego-ul tau e la pamant si are nevoie de bandajari si plasturi. Ca sa dau un exemplu...cand esti la pamant, tendinta e sa iti aduci aminte ce bine te-ai descurcat in situatii similare trecute si sa “exagerezi” putin reusitele. Sau atunci cand vrei sa te apuci de crearea celui de-al doilea copil si faci o verificare mentala, despre cum a fost nasterea la primul, durerile n-o sa le mai resimti la nivelul la care au fost ci mai estompate, ceva la modul, a fost acceptabil, pot sa mai fac unul.



Problema e ca in momentul in care tu iti “externalizezi” memoria (pentru ca salvarea pozelor, video-urilor, insemnarilor, etc in mediu digital asta inseamna), tu cam corectezi “erorile” astea de sistem, care sa fim bine intelesi, se produc, nu pentru ca neuronii nu fac fata sa retina informatia asa cum era ea ci pentru ca Eu-ul tau are nevoie de un pansament cu rol reparator si reglator. Si atunci se cam da peste cap ecosistemul.



Pe de alta parte, mintea noastra are un sistem foarte bine de a se proteja, daca noi vrem sa credem ceva, aia o sa credem, indiferent de cat de evidente sunt dovezile. Citeam intr-o carte (Eperimente clasice in psihoterapie) despre un caz in care o tanti din America a visat ca Pamantul va fi atacat de extraterestri. Foarte convingatoare, i-a atras si pe altii si cu totii credeau ferm ca extratestri vor veni pe data de... la ora de... Soseste momentul, extraterestii ioc! Aaa, stati asa, ca am inteles gresit...de fapt vor veni pe data de. Vine si aia, tot nimic. Ei bine, in loc sa se imprastie grupul , de fapt apar in media si declara ca datorita faptului ca ei s-au unit si au stiut ca or sa vina extraterestrii, acestia s-au speriat si au renuntat la planurile lor. Atentie, vorbim de oamenii normali, niciunul nu era cu mintea tulburata (au fost evaluati de o echipa de psihologi).



Per ansamblu, fenomenul e amuzant si probabil v-ati distrat de naivitatea lor, insa ati fi surprinsi ce “convingeri” ne guverneaza viata si cat de puternice sunt ele. Bineinteles, “ale noastre” sunt justificate si de bun simt si nu pot fi puse la indoiala. Dar altele ori sunt atat de adanci, incat nici nu suntem constienti de ele, asa ca nici n-avem ce sa evaluam daca sunt bune sau rele. Pentru noi “nu exista”. Punct. Momentul in care iti dai seama ca ar fi ceva-ceva, este atunci cand iei decizii pe acelasi pattern, si cumva indirect, pornind de la rezultate, sa identifici convingerea automata din spate. Mi se pare interesant cat de puternica poate deveni o convingere (chiar si la persoanele adulte de mai sus), daca trece de straturile superioare ale constiintei si intra in subconstient. E clar ca oamenii aia au rezonat profund cu ideea, de a percutat atat de mult in interior, dar nu ma pot gandi decat la cat de adanc poate sa se fixeze o convingere din asta la un copil care are constiinta foarte “subtire” fata de un adult si ce ii spun oamenii importanti pentru el se duce pana la nucleul fiintei lui.
Nah, ca am inceput cu marketing-ul si am terminat cu viata:)