Cand renunt, atunci se intampla

Este ceva ce mi s-a intamplat de multe ori si sunt curioasa daca mai e cineva in situatia asta. Imi doresc foarte mult ceva, nu conteaza ce, dar sa spunem ceva important: un copil, un super job, un tip de care imi place, in fine, intelegeti voi ideea, nu e vorba de “imi doresc o prajitura de la cofetarie” ci something big.
Si imi setez obiectivul. Si incep activitatea de aducere la indeplinire. Si da-i si da-i si lupta si lupta … si nimic.
Furioasa, ma retrag , imi ling ranile, refac strategia si apoi iar: da-i si da-i si lupta si lupta...si nimic. Si iarasi de la capat (asta e partea proasta cand esti prea ambitios si nu stii unde sa te opresti). Si tot nimic!

Bey si atunci ma pocneste asa o lehamite si-mi zic: gata, mi s-a luat, nu-mi mai trebuie. Si chiar nu-mi mai trebuie, pentru ca dezamagirea e cumplita, trece prin mine si arde tot, gata...ramane totul incinerat, asta e, inghit in sec si plec mai departe. Si se creeaza in mine asa o convingere de fier ca lucrul ala n-o sa se intample pentru ca eu am facut tot ce e posibil si n-a mers - deci asta e!

Si in momentul ala, in care renunt, nu stiu cum ...cand chiar nu-mi mai pasa, nu mai vreau, nu mai cred...se intampla.
Si e un soc, pentru ca e ca si cum tu ai fi convins ca nu ai conditie fizica si vine unul si-ti spune ca ai alergat 200km fara oprire. Si tu incerci sa-l convingi ca e o confuzie, ca nu e vorba de tine si omul iti arata dovezi ca tu ai fost. Asa si eu...incerc sa explic ca e o greseala, ca nu se poate.

Asa s-a intamplat cand am ramas insarcinata dupa ce facusem tot felul de tratamente si fusesem diagnosticata cu infertilitate temporara, cand m-am resemnat cu ideea ca eu n-o sa am copii - s-a intamplat miracolul.
Asa mi s-a intamplat cand asteptam un telefon de la job-ul visurilor mele, fusesem la interviuri si totul ok dar telefonul nu venea desi am incercat sa pun presiune de la toti oamenii “din interior” pe care ii cunosteam, plus toate “pilele” pe care le-am gasit disponibile in momentul ala. Si cand am renuntat la orice speranta, dupa aproape doua luni, telefonul a sunat.

Nu inteleg cum functioneaza pentru ca am mai incercat sa pacalesc soarta si sa zic cu voce tare “gata, nu ma mai intereseaza, nu-mi mai pasa” dar in gand sa-mi doresc meschin sa se intample totusi si sa tin pumnii stransi poate-poate....ei, si atunci n-a mai functionat!
Doar mie mi se intampla asa? Si oare ce ar trebui sa invat din asta? Sa nu mai incerc sa “controlez” lucrurile? Sau ce? Pentru ca procesul cu totul e foarte dureros si as vrea sa gasesc o scurtatura...