Stii sa asculti?

Partea proasta e ca m-am prefacut atata timp ca “ascult activ”, incat nu mai stiu cum sa fiu cu adevarat in starea aia de non-judecata, non-asteptari , pur si simplu deschisa la ce are de transmis celalalt. De multe ori, ma surprind luand o atitudine calda, empatica, ascultandu-l pe celalalt si in cap mi se ingramadesc ganduri vraiste “ha, ce prostie”, “aha, zice asta, normal, asa credeam si eu”, “ntz, e complet pe alaturi, ii zic eu imediat unde greseste” , etc, Cred ca motivul pentru care nu suntem deschisi si nu lasam sa treaca vorbele celuilalt direct spre noi este pentru ca ne e frica de efectul lor asupra noastra, ne e teama ca le dam putere si ca ne schimba, ne transforma convingerile, nu mai suntem noi si principiile noastre “sanatoase” de viata sau ne e teama ca noi ramanem “neascultati”.

Ca sa poti asculta cu adevarat un om, este bine sa-ti fixezi toate simturile asupra lui (stiu, e scary la inceput, mai ales daca omul e reticent la eye contact) dar e ok sa-ti “ocupi” mintea cu observarea semnalelor pe care le primesti de la celalalt (inflexiunea vocii, mimica fetei, culoarea ochilor, forma obrajilor, etc) in loc sa-ti lasi mintea sa emita judecati. Atentie – observare - nu evaluare.

Incovenientul e ca atunci cand celalalt se opreste, ramai descoperit, pentru ca nu ti-ai “pregatit” raspunsul in minte, cum faci de obicei. Ai observat ca il asculti pe celalalt in timp ce vorbeste, pana cand deodata te izbeste ceva cu care nu esti de acord, dar nu poti sa-l opresti, il lasi politicos sa termine dar nu-l mai auzi, mintea ta se agata de cuvantul respectiv si incepe sa construiasca pledoaria, iar de acum incolo nu face decat sa pandeasca o pauza in discurs ca sa poata interveni, restul nu mai conteaza.

Apropo, ati vazut ca atunci cand doi oameni discuta in contradictoriu, la un moment dat nu-si mai spun nimic nou, practic spun acelasi lucru dar putin reformulat si ceva mai raspicat. Si de aici cercul vicios.

Inainte de a incerca sa schimbi ceva la ceilalti, ar fi bine sa te intrebi de ce vrei sa faci asta si daca esti sincer, o sa fii uimit de varietatea raspunsurilor: pentru ca vreau sa-l “luminez” pe celalalt si sa-i fac “un bine”, pentru ca eu stiu, am experienta, pentru ca “asa stau lucrurile”, pentru ca vreau sa-i arat cine e destept aici, pentru ca daca ar gandi ca mine, viata mea ar fi mult mai linistita, pentru ca simt cum creste inima in mine, in momentul ala in care smulg un “asa e, ai dreptate” etc.

La mine cred ca predomina partea aia cu destaptaciunea, desi de multe ori m-am pacalit ca motivele mele sunt printre cele mai altruiste...