Injoctiuni

In incercarea mea de a demara cat mai repede procesul devenirii mele:) am inceput sa investighez ramurile psihoterapiei in care sa ma specializez. Si, desi psihanaliza (cu toate “formele” ei: freudiana, jungiana, adleriana, sociala, etc) e destul de aproape de sufletul meu, am gasit ceva interesant la analiza tranzactionala.
Psihoterapeuţii Mary şi Bob Goulding au descoperit 12 injoncţiuni ce apar la baza deciziilor disfuncţionale ale oamenilor, care alcătuiesc scenariul de viata. Deciziile de viaţă se iau de către copil, în mod inconştient. Deciziile de viaţă se iau în timp, ca reacţie la mesajele pe care copilul le experimentează frecvent în familie, fiind aplicare si in viata adulta.
Injonctiunea „Nu exista!” apare atunci cind la maturitate va simtiti neimportanti, insignifianti, sau ati avut gânduri, idei suicidare. Un copil are nevoie de a fi iubit pentru ca exista, nu pentru ca face ceva pentru parinti. Multi dintre voi ajunsi la maturitate simtii nevoia sa faceti diverse lucruri pentru a cistiga iubirea si aprecierea altora.

Daca simtiti ca aveti injonctiunea “Nu exista”, atunci unul din părinţi (sau ambii) sau vreo alta ruda importanta (bunic) v-au respins. In cele mai multe cazuri, chiar şi cu un asemenea mesaj toxic, multi dintre voi ati gasit strategii ingenioase de supravieţuire, portiţe de scăpare de blestem, spunind „Am voie să trăiesc atâta timp cât încerc din greu, nu mă realizez, nu mă bucur, sunt perfect, sunt cuminte, sunt puternic, nu sunt eu însumi, fac pe plac, nu mă maturizez, nu simt”. Părintele a fost si el copil si are o parte de copil în el, care nu s-a simţit posibil niciodată iubită, acceptata, îngrijită. De cele mai multe ori si el poarta cu sine aceeasi injonctiune “Nu exista”. Constient, părinţii (sau doar unul dintre ei) pot fi bucurosi că au un copil, insa inconstient îşi spun „asta mai lipsea acum, unde mai e locul meu in familie, pe lume? “

Copilul din parintele real se simte amenintat de copilul real, astfel toate traumele sint reactivate. Pentru un părinte se poate da timpul inapoi si e posibil sa se simta ca atunci cind a venit pe lume o sora sau un frate şi a tras concluzia că nu o să mai fie iubit. La nivel conştient, e posibil ca părinţii vostri să nu recunoască asemenea simţăminte de respingere, însă la nivel inconştient vi le vor transmite. Nu va vor acorda atenţie decât strict materială, fara a va indeplini nevoile afective, de joaca, de cunoastere. Daca aveti asemenea parinti care v-au respins (verbal, atitudinal, nonverbal) aflati ca deseori au fost ei înşişi respinsi de parinti şi nu au multe nevoi indeplinite, mai ales cele de acceptare neconditionata si iubire.

Injonctiunea :„Nu fii tu însuţi!”, (cu variante „Nu fii sexul tău, fii celălalt sex“, “Este bine să fii altcineva” ) se intalneste in familiile în care ambii părinţi sau doar unul, îşi doresc inconştient sau constient un copil de un anumit sex şi copilul născut este de celalalt sex. Este interesant de verificat prenumele. Deseori se observa in functie de prenume daca vreun parinte a dat aceasta injonctiune. Unele prenume date fetelor sint mai barbatesti si alte date baietilor mai feminine. În viaţa adultă acest copil îşi va nega propriul sex şi se va comporta des ca celalalt sex. Daca v-ati simitit mereu comparati cu alti copii sau frati sau cu copilul Ideal, Perfect, aveti aceasta injonctiune. Se intilnesc destule cazuri in Romania, cind părinţii reacţionează benefic doar când copilul se conformează „modelului ideal”, altfel, copilul este respins. In Romania, vedem des destui copii cuminţi şi conformişti, astfel incit nu mai au loc de a fi ei insisi. Şcoala românească traditionala, nu încurajează identitatea copilului, nici cooperarea intre copii, ci compara copiii între ei, încurajează competiţia „acesta e modelul Ideal şi toţi copiii trebuie să se conformeze”.

Sursa aici.