Tips&tricks despre nastere si viata de dupa

Post cam haotic, dar poate ajuta: in primul rand eu consider ca focus-ul, atentia trebuie sa fie pe mama si nu pe copil asa cum pare a fi abordarea standard.

Daca nasti prin cezariana, cere calmante cat sa poti trai, cat sa poti dormi. Nu-ti face probleme ca primeste copilul prin lapte, un calmant usor nu ii distruge circuitele iar tu trebuie sa fii functionala. Apropo, inainte de asta, ai grija cand imparti plicurile sa le dai cui trebuie, sa nu ajunga plicul doctorului la anestezist sau invers. Mai bine scrie pe plicuri:)

In salon, nu te lua dupa gasca de femei (eu am stat cu 7 lauze) despre ce e bine sa faci si ce nu - ca o iei razna, si culmea e ca vorbesc non-stop, inclusiv noaptea. Tu concentreaza-te pe somn si pe copil si fa bine sa dormi noaptea (dopurile de urechi au facut minuni la mine) si nu te impacienta - copilul nu o sa fie traumatizat, burdusit de lapte praf si torturat in chinuri inimaginabile daca nu o sa fii langa el 24/24h. Ba dimpotriva, considera perioada din spital ca un fel de mini-vacanta si care altii au grija de tot, in timp ce tu iti pregatesti fortele sa preiei comanda. In aceeasi ordine de idei, eu n-as recomanda rooming in dar in final, fiecare stie mai bine ce si cum.

Ce mi se pare crucial:

1. somnul: am spus-o si ma repet, daca esti odihnita vei avea putere sa te lupti cu laptele care nu curge, cu asistentele care fac un lucru dupa ce le spui de doua ori, cu incercarea de tehnici noi de alaptare, vei avea resurse sa-ti revii mai repede dupa nastere, etc.
2. ajutorul extern: in spital asistentele, doctorii, etc, acasa o bunica, o matusa care sa se ocupe de treburi administrative gen mancare, curatenie, ajutor la baie, infasat, etc. Nu sunt pentru mamele kamikaze care se dedica 100% non-stop nou nascutului si refuza orice fel de ajutor din afara, decat in cazul nefericit in care acest lucru nu este posibil. Atentie ajutorul sa fie dat in cea mai mare liniste, daca preia comanda si incepe sa stabileasca ea ce si cum este mai bine, sau mai rau, sa te critice ca nu faci nimic bine - e naspa, mai bine renunti de tot pentru ca stresul creat anuleaza ajutorul dat.
3. garmastan-ul: face minuni la ragade, ca tu sa poti alapta fericita (nu-l cumpara in avans, poate la tine n-o sa fie cazul, dar e bine sa stii de el)
4. alaptatul: e important dar daca nu se poate, nu se poate, echilibrul psihic este cel mai important. Se pare ca perioada optima pentru ca bebe sa-si ia anticorpii din laptele mamei precum si functionarea cat de cat a sistemului digestiv este de minim 3 luni. Deci daca ai alaptat 3 luni (chiar si in cazuri extreme cand nu se poate altfel decat muls si dat cu biberonul sau in paralel cu laptele praf), considera ca bebe a primit ce avea nevoie si nu-ti mai face procese de constiinta. Pentru detalii vezi punctul 5
5. auto-invinovatirea: vine din panica, necunoastere, vulnerabilitate, hormoni. Cel mai rau cred ca te invinovatesti atunci cand nu ai lapte suficient, bebe nu vrea sa suga, bebe nu ia in greutate si bebe plange prea mult. Plansul bebelusului are loc pe o frecventa care strapunge orice obstacol si te face sa te urci pe pereti instantaneu, ducandu-te inapoi in cercul vicios al invinovatirii: ce are, ce sa-i fac, etc Pentru solutii vezi punctul 6
6. persoana care sa poata fi investita cu autoritate si incredere: fie medicul pediatru, fie o asistenta, fie partenerul, etc. Important e sa fie disponibila in orice moment al zilei/noptii si sa raspunda puternic afirmativ si linistitor la intrebarile tale care incep invariabil cu “E normal sa …..?” cu variatiunea “Nu-i asa ca ...?”
7. evita sfaturi in exces si lectura de maldare de carti. Keep it simple. Cred ca biblia pentru crescut copil este cartea aia mare si roz “Mama si copilul”. Doamne, ce m-a mai linistit cartea aia cand ajungeam la atacuri de panica.
8. du-te, iesi, fa ce-ti place sau ce te mai rupe de rutina. Pune copilul in bratele cuiva de incredere si iesi la colt sa cumperi paine. Sau bere. Sau iesi in fata blocului sa privesti iarba. Sau orice iti trece prin cap care sa intrerupa putin filmul in care joci, ajuta enorm.
9. punctul 9 e cel mai dificil dar si cel mai eficient; tot ce am spus mai sus este cu scopul ca acest ultim punct sa se manifeste in voie si anume: instinctul de mama. Sau intuitia. Sau spune-i cum vrei numai sa intelegi acelasi lucru ca si mine: darul ala misterios prin care reusesti sa rezonezi la un asemenea nivel cu copilul astfel incat sa distingi care e plans de somn si care e de colici, ala in care stii ca e ceva in neregula si trebuie ajuns la doctor desi semnalele nu sunt foarte grave, ala in care stii daca poate sa se linisteasca singur si sa dorma in patutul lui sau e nevoie sa-l tii pe burta, sau daca se satura din laptele tau sau ar mai vrea supliment. Ca acest instinct sa se activeze, e nevoie de liniste si incredere in tine. Eu nu am vazut sa apara foarte rapid la mame disperate, cu parul valvoi si nedormite de 2 nopti si 2 zile.

Usor, de vara

O doamnă, foarte, foarte fitoasa, care locuieşte în Pipera merge la medicul său. Intra în biroul medicului şi striga:
- Doctore, e groaznic, am fost înţepata de o viespe.
- Haideti doamna, calm, spune medicul, probabil nu e mare lucru...
- Dar doctore, tu nu-ti dai seama, este extrem de ... cum să spun ... este îngrozitor de jenant, şi...
- Daca mi-ati spune intai unde ati fost muscata...?
- Aaaa, asta nu! In niciun caz!!!
- Dar sunt doctor, puteti sa-mi spuneti!
- Nu, pentru ca tratati toate prietenele mele si daca ar afla viata mea sociala ar fi distrusa...
- Dar eu respect secretul profesional, nu voi spune nimanui, ziceti!
Atunci doamna se apropie de doctor, se asigura ca nu mai e nimeni in camera si-i sopteste:
- La MiniPrix, in Otopeni..

Cand am auzit prima oara bancul asta, m-am simtit cu musca pe caciula pentru ca intotdeauna am avut feblete pentru Miniprix...inca de pe cand eram in facultate.

Am fost weekend-ul trecut la Miniprix-ul din Militari si in timp ce scotoceam pe acolo am realizat ca oamenii astia chiar au gasit reteta succesului:

• haine faine, la preturi mici
• nu sunt second hand (sunt persoane care au problema cu SH-ul, cum ar fi de exemplu eu)
• au tot timpul promotii, surprize
• au un PR destul de bine pus la punct
• ofera reducere daca produsul are defect oricat de mic
• mai nou si-au consolidat pozitia pe piata prin firmele partenere care vand sub umbrela lor; in loc sa concureze cu ei, i-au atras ca si aliati : win-win situation

Prada mea a fost urmatoarea: pentru cea mica leggins Zara cu 17 lei, S'Oliver cu 9 lei, plus o fustita alba din in topit cu dantela, o minunatie, la pretul de (incredibil) 9 lei. Zice pe ea ca e fabricata in India. Eu mi-am luat doua rochii la 30, respectiv 27 de lei de la Cache Cache (am vazut pe net ca sunt si in Romania, habar n-aveam) din matase roz-bej si de la Saint Tropez (www.sainttropez.com) din in topit, de culoare verde crud, o nebunie!!

Intr-adevar trebuie sa scotocesti mult, multe sunt rebuturi ca sa zic asa, dar si cand dai peste o chestie, pai e comoara, nene! Cel mai bine aprovizionat mi se pare cel din Militari, e si foarte mare si lumea nu prea ajunge pe acolo. Eu nu pot sa comand online, trebuie sa pipai materialul, sa probez, mi se pare aiurea sa returnez daca nu-mi vine. Poate as apela la situatia asta daca nu as putea sa ajung fizic la magazin, dar in rest, explorarea la fata locului este o adevarata placere. Ati vazut cum sunt cainii aia pe care ii trimite sa identifice droguri prin bagajele din aeroporturi? Asa nas am si eu in descoperirea de lucururi dragute in maldarele de lucruri de la Miniprix. Daca aveti nevoie de ajutor, just let me know!

Capcana lui 35

Cand ai o varsta, apar chestii bune si rele. Si nu ma refer aici la modificarile fizice ci la alea legate de intelepciune. Cand ai 35, mai greu accepti ordine sau sa ti se spuna ce sa faci, nu mai ai entuziasmul tineretii sa te consumi pe baricada oricarui proiect de doi bani, nu mai exista dorinta aia nebuna de afirmare si in general te apuca asa, o mica lehamite si dorinta de confort. Si te pocneste revelatia ca familia este mult mai importanta si daca n-o ai te apuci sa ti-o procuri cat mai repede, gandul iti sta la facut copii si daca ai bifat si asta, la pachet cu casa, masina si credit pe 30 de ani, te apuca asa un dor de contemplat cum e cu sensul vietii si groaza mortii.

Si-ti vine sa dai tu mai departe din ce stii, dar cui sa dai si cine e dispus sa asculte? Si parca exista circumspectie ca parca ai sti si parca nu...pentru ca n-ai inca intelepciunea firelor de par albe dar nici inocenta adolescentei n-o mai ai. Si esti asa, ca un mar parguit, plin de sine si de esenta sa, dar stiind undeva in adanc ca asta a cam fost si urmeaza declinul.

Prieteni de nadejde

Pentru mine prieteni de nadejde sunt cei care-ti dau exact ce ai nevoie, atunci cand ai nevoie. Pentru mine, prieteni de nadejde au fost:

Alice Miller: Revolta trupului

Lise Bourbeau: Despre relatiile parinti-copii

Lise Bourbeau: Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine

Monique Brillon: Emotiile pozitive, emotiile negative si sanatatea

Eckart Tolle: Puterea prezentului

Osho: Intuitia – cunoasterea dincolo de logica

Jaques Salome: Daca m-as asculta m-as intelege

Si mai e pe lista dar mereu mi-a scapat:

Karen Horney: Conflictele noastre interioare

Majoritatea le gasiti pe scribd. Daca mai stiti, ziceti:)

Generatia de bronz

Greu cu postarea asta, am invartit-ope toate partile, am adaugat, am sters ...dar dupa aia am zis...ce pisicii mei!! ca doar nu scrii articol intr-o revista stiintifica. O lasam asa.

Generatia de bronz (dupa cea de aur si argint) este generatia celor de 2-12 ani la care muncim noi, actualii parinti, cu drag si spor. Si parca niciodata n-au fost dezbaterile mai aprinse si sursele de informatii mai bogate si mai diversificate: psihologi, mame cu bloguri, emisiuni radio, canal dedicat TV, organizatii, institutii, ONG-uri, rapoarte, statistici, sfaturi in reviste de profil, personal medical si paramedical dedicat.

To make the long story short, eu am observat urmatoarele tendinte:

• Sindromul jucariilor multe si scumpe continua dar cumva mai ponderat (pe de o parte datorita constientizarii riscului si pe de alta parte datorita crizei)
• Copilul ca subiect de project management. Dupa cum spuneam si alte data, mi se pare super ca lumea se documenteaza dar mi-e teama ca prea multa documentare iarasi nu e buna, e foarte multa informatie si din dorinta de a aplica ce e mai bun si mai modern pentru copilul tau, pierzi din vedere esentialul. Citisem la un moment dat un articol super (nu-l mai gasesc, sorry) despre cum se schimba moda: ieri era contraindicat marsupiul la varste mici pe motiv ca se deformeaza coloana vertebrala, azi esti un nenorocit daca nu-l porti. Ieri era interzis sa dormi cu bebelusul in pat pe motiv ca exista riscul sa te rasucesti in pat si sa-l strivesti, azi esti un nenorocit daca nu faci asta pe motiv ca distrugi legatura de atasament cu copilul si tot asa. Inainte era alaptat cateva luni, pana la un an, azi esti o mama denaturata daca ii refuzi sanul la 3 ani. Ideea e sa filtrezi toate trendurile astea, sa-ti asculti instinctul si sa faci ce crezi tu ca e mai bine pentru copilul tau, ce crezi tu ca e mai aproape de nevoile lui naturale indiferent de ce a facut Gigica cu copilul ei si indiferent de ce psiholog cercetator sau autoritate in domeniu inclusiv OMS-ul zice una sau alta. Adica sa nu te cramponezi de reguli si indicatii pentru ca faci exact ce au facut parintii cu tine doar ca acum ii zice altfel. Eu prima oara am ramas surprinsa cand am citit despre toddleri (zici ca e o rasa de caine), CIO (ce naiba e CIO, nici acum nu m-am prins?) LP (da' ce are lapte praf?), AP (attachment parenting), s.a.m.d. Repet, eu in cresterea unui copil n-as miza exclusiv pe abilitati de project management.
• Ocuparea copilului cu cat mai multe activitati (cumva motivata de lipsa de timp a parintilor dar si de dorinta acestora de a pompa ce e mai bun in copil, de a-l stimula si incarca astfel incat sa devina destept , capabil si pregatit pentru viata). De fapt ce invata copilul de aici? Ce invata un copil care are scoala de la 8 la 12, afterschool de la 2 la 5, balet de la 5 la 7 si limba engleza de la 7 la 9? Si probabil dans de societate noaptea in somn? Pai el invata urmatoarele:

1. viata este o alergatura continua, n-ai timp sa respiri
2. daca ai timp in care nu faci nimic, e rau, e pierdere de vreme si tu esti un lenes si un risipitor. ah, si un dezorganizat.
3. cu cat faci mai multe lucruri si mai repede, cu atat mai bine (cantitatea primeaza in defavoarea calitatii)
4. cand esti tu singur cu tine, iti vin ganduri peste ganduri, aceasta e un lucru rau, solutia e sa cauti permanent compania celorlalti si sa eviti sa-ti confrunti gandurile cat mai mult posibil. Aici sunt copiii care au dificultati in a adormi singuri sau cei care sufera de “pavor nocturn” (nah, ca am inceput si eu:)

Noi incercam sa “indreptam” cumva, intr-un mod compensatoriu ce au gresit parintii nostri in ce ne priveste. Modelul pe care il transmitem mai departe este fie cel care a fost aplicat pe noi (daca ni s-a parut ok) fie unul imbunatatit (de genul, mi-a placut anumite aspecte dar pe altele le-as imbunatati: mi-a placut ca isi respectau cuvantul si ma puteam baza intotdeauna pe ce imi promiteau dar nu mi-a placut ca erau prea stricti, parca eram la armata si m-au privat de multe lucruri) prin urmare modelul va contine elemente invatate dar si elemente noi. Si mai e cazul extrem in care suntem atat de nemultumiti de cum am fost crescuti, incat negam tot ce am fost invatati si o luam de la zero (asta e chiar recomandabil pentru persoane care au avut o copilarie, grea, traumatizanta cu batai sau violuri si nu mai au ce sa valorifice).

Mi-e teama ca ai nostri copii or sa fie :

• mai independenti dar mai singuri
• or sa sufere mai putin dar or sa fie mai egoisti, mai superficiali
• or sa fie mai tehnologizati dar o sa le lipseasca profunzimea relatiilor umane
• or sa-si procure mai multe placeri dar or sa le savureze mai putin
• or sa fie mai siguri pe sine, mai descurcareti dar mai manipulativi

Mai ziceti si voi.

Generatia de argint

Aici ma refer la cei de 20 ani (+/- 5 ani).  Si e in continuarea generatiei de aur. Pornisem foarte acid impotriva generatiei asteia dar mi-am dat seama ca e o generatie foarte ghinionista care s-a nascut la rascruce de regimuri politice si a preluat din plin lovituri neasteptate. Ganditi-va la parintii lor pe care revolutia i-a luat prin surpindere si la haosul ala de libertate brusc dobandita, cu valori care se rasturnau de la o zi la alta, cu fabrici care se inchideau, cu marfuri din Turcia care invadasera piata, cu iesitul peste granita si uneori ramasul acolo pentru a munci ….iar in tot timpul asta, parintii trebuiau sa mai aiba grija si de educatia copiilor si sa le transmita idei despre lumea asta despre care nici ei nu prea mai stiau cum functioneaza.

Mi se pare generatia

• cu cele mai multe greseli gramaticale (dintr-odata scoala n-a mai fost atat de importanta, profesorii isi pierdusera si aura lor de autoritate finala
• cu cel mai mare grad de inconstienta si superficialitate: nu stiu ce vreau sa fac, ma intretin mama si tata
• innebunita dupa aparente: fete machiate si siliconate la varste fragede, adolescenti uber-cool sau cu corpuri lucrate din greu la sala
• generatia cu primele nume “exotice”: Maia, Geraldina, Milan, Carlos, Consuela
• generatia cultului banilor: banii sunt esenta si fara ei esti un nimic

Pe scurt cred ca e generatia care a primit cele mai confuze repere, asta in cazul fericit in care le-au primit - pentru ca majoritatea parintilor erau acum absenti psihic si fizic fiind mult prea ocupati cu “noua” munca la privat, sau care plecasera peste granita sau care isi lansasera o afacere si trageau din greu s-o puna pe picioare. Prin urmare ce au simtit copii (ca stiti foarte bine, la ei nu merge sa-i faci din vorbe, ei “simt” ceea ce le transmite adultul) a fost grija, anxietatea fata de un viitor nesigur, indiferenta pentru ei, respect deosebit pentru valori materiale, bani, etc. Toate absentele astea creau complexe de vinovatie care erau “platite” de parinti cu jucarii multe si scumpe si excursii in locuri exotice si haine de firma , etc un fel de a inchide gura copiilor “pentru tine fac toate astea” dar si atenuarea sentimentului propriu de vinovatie.

Deci sa recapitulam: Absenta. Confuzie (in valori, repere). Anxietate.

Cum impacteaza asta un copil? Pai absenta parintilor creeaza ideea ca nu au fost doriti, ca parintii incearca sa le bage pe gat tot felul de jucarii si cursuri, ca sa-i tina ocupati, ca sa-i tina departe de ei. Frica de abandon si de respingere este puternic inradacinata si duce rapid la dependenta de substante, alcool, sau de alte persoane, grupuri, pentru care fac orice, numai sa nu fie parasiti. Furie nemanifestata si nedescarcata care se revarsa acum asupra celorlalti sau mai rau, impotriva lor insisi, prin dorinta de a atrage in sfarsit atentia parintilor asupra lor prin acte neacceptabile: violenta, agresivitate, indreptata catre celilalti sau indreptata chiar asupra lor, strigate de ajutor sub forma de anorexii, alergii automutilari sau chiar tentative de sinucid.

Confuzie referitoare la valori: cutarica e un nenorocit care a furat bani de la stat si a facut afaceri de milioane, iar acum este un om respectabil, cu greutate in societate.Sloganul "ai carte, ai parte" isi pierde din valoare. Banul devine prioritatea numarul unu si cel mai important reper in viata. Doar ei au fost sacrificati pentru asta, deci trebuie sa fie ceva foarte important cu banii astia, daca parintii au ales sa le sacrifice copilaria pentru chestiile astea interesante care se numesc bani. O alta idee stramba care s-a creat aici: pentru bani faci ORICE. Lipsa banilor este o chestie foarte foarte grava si orice sacrificiu este prea mic pentru obtinerea lor.

Anxietate: copii o simt cel mai bine, oricat de mult ar incerca sa camufleze un adult acest sentiment de teama, de ingrijorare. Din pacate tendinta celor mari este de a “linisti” copilul, spunandu-i ca totul e ok, nevrand sa-l incarce cu probleme de oameni mari pe care oricum nu le-ar intelege si l-ar apasa inutil. Din pacate, aceasta intentie buna are un efect invers decat cel scontat: in loc sa-l linisteasca pe copil, dimpotriva – ii induce o stare de confuzie, ideea ca lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, ca trebuie sa purtam masti prin care negam ceea ce simtim in interior, ca in viata nu trebuie sa fim sinceri cu ceilalti si nici macar CU NOI INSINE.

De aceea spuneam ca aceasta generatie a fost mai ghinionista, spre deosebire de noi cei de 35-40 de ani, care de bine de rau am primit niste repere (poate proaste) dar macar clare, ferme. Speranta consta in constientizare, este o munca sisifica, in care reinveti sa-ti citesti corpul si mesajele emotiilor negative, in care constientizezi pattern-urile care iti ghideaza viata, pas cu pas, ca un copil mic ce invata sa mearga.

Mai - luna esentelor tari

Mai intai m-a invaluit firav o aroma dulce de soare dogoritor rasfatat de degete lungi si suave si am observat cu coada ochiului revarsarea de mana maicii domnului pe gardul pe langa care treceam, apoi undeva mai in spate iasomia mi-a trimis valuri de arome grele, adanci, pana in sufletul amintirilor mele.

Am traversat strada ametita si m-a intampinat o explozie de flori de soc cu aroma lor acrisoara... si brusc mi s-a facut dor de tara, de bunici de socata in borcane mari de sticla, pe care o gustaream pe furis pentru ca nu mai aveam rabdare sa se aciduleze. Si la sfarsit, apoteotic am incheiat plimbarea regala pe o alee strajuita de o parte si de alta de tei blanzi si maiestuosi, cu arome imbietoare si ganduri boeme , dulcege, cu dimineti iesene si vorbe spuse agale in soapta, in fundaturi de curti.

E clar - sunt o mirosochoholica.

Ce se intampla intr-o psihoterapie

Stiti care e cel mai groaznic lucru care se poate intampla intr-o psihoterapie? Cel mai penibil, rusinos si umilitor moment? Ala in care realizezi ca esti inca prizonier in limitarile copilariei tale, ca acolo in adanc, in interiorul tau esti doar un copil neajutorat strigand dupa ajutor si plangand dupa iubire. Ala in care vezi cum te comporti ca un copilas de 4 ani desi limitarile si abuzul au disparut. Si e foarte greu de tolerat asta, simti ca te inneci si nu mai ai aer si totusi vrei sa dai afara dar nu poti pentru ca e prea greu de dus. 

Pentru ca e intr-adevar socant sa iti dai seama ca toata puterea si realizarile de pana acum sunt zero, ca esti inca un robotel care aplica cu constiinciozitate aceleasi pattern-uri pe care le-a invatat de cand era mic si de care nu poate sa mai scape. Si daca nu ma crezi, intreaba-ti corpul si o sa-ti raspunda cu toate fricile pe care nu poti sa le explici si cu toate durerile si bolile carora nici un doctor nu le da de capat.

Saptamana PSI

Daca tot am fost vineri la Carturesti pentru seminarul despre vise, am zabovit in librarie si am rasfoit doua carti:

1. Boala ca şansă. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii de Ruediger Dahlke
   Pe mine m-a atins pentru ca am fost învăţaţi în copilărie că boala este ceva rău, de care trebuie să scăpăm cât mai repede insa autorul acestei cărţi, reuşeşte să ne convingă că paharul este totuşi pe jumătate plin, că boala este în acelaşi timp o şansă. Prin intermediul unui organ sau regiuni a corpului, sufletul încearcă să ne aducă la cunoştinţă o durere, o tensiune, o lipsă, într-un cuvânt o problemă nerezolvată. Dacă ştim să descifrăm mesajul ascuns al bolii avem toate şansele să ne eliberăm de ea. Pentru fiecare zona a corpului cu problema descrie posibile conflicte din interior si mai ales enumera niste intrebari la care ar trebui sa reflectezi pentru a te apropia de cauza. Pe de alta parte, am fost dezamagita ca nu era absolut nimic despre migrene si daca asta nu e boala functionala, nu stiu care mai este. Sau poate nu m-am uitat eu bine, o sa mai verific.
   
   
2. Nevroză balcanică de Vasile Dem. Zamfirescu. Nu stiu ce cauta pe acolo, ca am inteles ca va fi lansata oficial saptamana viitoare dar sa trecem peste asta, eu am frunzarit-o putin si am retinut doua idei destul de pertinente: 1. noi ca popor suntem stapanati de ura de sine (rusinea de a fi roman, lipsa totala a patriotismului, emigrarea pe capete si atitudinea umila in contactul cu cetatenii lumii civilizate aka Europa de Vest, SUA, etc) si asta e cumva explicabil prin faptul ca toata istoria noastra am cam fost supusi, cuceriti, cotropiti, mai toata istoria noastra de diversi: romani, turci, austro-ungari, rusi (prin comunism), s.a.m.d astfel incat cumva furia asta ancestrala acumulata si reprimata s-a intors in momentul de fata catre interior (ura de sine, auto-invinovatire, lipsa increderii in sine, supunere) fie se proiecteaza in exterior (agresivitate, invidie, tendinta de a nu avea idoli, lideri, eroi sau de a-i terfeli, a-i anula) iar a doua idee si cea mai importanta :) este ca un indicator important despre o natiune este comportamentul la volan si aici comentariile sunt inutile, faptele vorbesc de la sine:)

Aventurile mele cu copiii

In timpul cursului de ieri, vine o fetita la mine cu un dinte in mana:

• L-am scos ca ma enerva!
• Aaaaa (shoc total)...foarte bine, nu te-a durut?!
• Nuu, deloc...vrei sa mai scot unul?
• NU, NU...eu zic ca un dinte pe zi e suficient...il punem deoparte pentru Zana Maseluta...

Dupa ce s-a terminat cursul si venisera parintii sa ii ia acasa, il vad pe tatal fetitei chiar inainte sa iasa din cladire si mi-aduc aminte:

• Domnul Georgescu!...
• Da?!
• Numai putin, am un DINTE pentru dumneavoastra...

Fata domnului Georgescu: Priceless.

Generatia de aur

Daca ar fi sa fac niste trasaturi principale ale generatiilor '75-'85, acestea ar fi urmatoarele:

1. lipsa de coloana vertebrala, de initiativa, frica de a iesi din turma
2. atitudinea “ai carte ai parte” dar cumva dusa la extrem ca un sine qua non al reusitei in viata
3. atitudinea de supunere neconditionata in fata autoritatii( de orice fel – de la Partid si pana la medic, invatator, militian)
4. atitudinea “ce o sa zica lumea”
5. atitudinea de anulare a identitatii copilului pe principiul: “e mic si nu stie”, “ma inveti tu pe mine, taci din gura ca habar n-ai”, “comentezi?”, “ai nerusinarea sa-mi raspunzi?” Si mirobolantul: “nu ti-ar fi rusine sa-ti fie”. In cazuri mai grave: bataia rupta din rai.
6. atitudinea perfectionista : “ma faci de rusine”, “nu esti bun(a) de nimic!”, “doar atata poti, aveam pretentii de la tine”, “gigel a facut si a dres, tu nu esti in stare nici sa...”, “m-ai dezamagit profund”.

Ce a generat nebunia asta? Pai s-o luam pe rand: frica de autoritate, incapacitatea de a impune punctul de vedere, perfectionismul, spiritul competitiv dus la extrem, invidia, lipsa de incredere in sine, atitudinea de victima, reproducere de informatii in loc de creativitate, timorare, auto-invinovatire, supunere oarba, cautarea permanenta a confirmarii celorlalti, dependenta, etc.

Acum daca stai sa te gandesti 1,2 si 3 cam erau justificate, in conditiile in care o prea mare libertate de exprimare te putea trimite (la propriu) intr-un scurt interogatoriu al Securitatii dar pentru 4, 5 si 6 nu exista nici o scuza. Nu-ti mulezi copilul pe cerintele lumii pentru ca lumii putin ii pasa, nu-ti umilesti copilul in mod constant si apoi te astepti sa fie un mandru si un neinfricat cand da piept cu problemele vietii si nici nu-ti proiectezi in el toate neimplinirile astfel incat sa-ti care tie in spate angoase si responsabilitati care nu-i apartin.

Trecand peste aceste mici neplaceri, am crescut mari si voiosi si dornici sa facem din copii nostri a better version of us. Daca vom reusi sau nu, asta ne va spune doar viitorul. Oricum pe mine ma mananca undeva sa creionez un “preview” al viitorului astuia:)

Daca

Daca as putea sa nu ma mai flagelez in halul asta...
Daca as putea sa-mi fie macar putin mila de mine...
Sunt un nimic.

Sunt un nimic :(

Back-up-ul din viata noastra

E minunat sa descoperi ca ai facut back-up la toate datele din calculator inainte ca acesta sa crape. E minunat sa ai o solutie de back-up, un fel de plan B cand planul A se dovedeste a fi imposibil de aplicat. In felul asta limitezi pagubele colaterale si toata lumea e fericita.

Dar ce ar fi sa ai back-up la iubit? Sau la prieteni? Si cand iubitul te paraseste, sa suferi mai putin stiind ca esti “acoperita”. Sau cand prietenii sunt indisponibili, mofturosi si cu fitze? Nimic mai simplu, ii schimbi cu un like sau un unlike (nu sunt foarte sigura, notiunile mele despre Facebook sunt limitate) si treci la urmatorii, care sunt mai veseli, mai nostimi si mai disponibili.Si nici nu te mai solicita asa mult. In relatiile de prietenie ca si in cele amoroase sunt mai multe etape, dar cred ca cea mai “incintanta” si mai “frivola” e cea de inceput cand se face tatonarea reciproca si descoperi multe lucruri in comun cu celalalt. Ma rog, aici e de fapt o autoiluzie ca de fapt ii proiectam pe ceilalti cum am vrea noi sa fie nu cum sunt in realitate si de aici fluturii in stomac, dar sa nu divagam.

Cred ca din dorinta noastra de a nu suferi, combinat cu putina comoditate si lipsa atroce de timp nu mai investim in oameni. Si trecem asa, pe fast forward, cu mancaruri semipreparate, cu copii semialintati, cu prietenii superficiale si cu despartiri dureroase inlocuite rapid de relatii-tampon. (relatia tampon, este in viziunea mea - “relatia dintre relatii”, cand esti ranit si atunci preferi sa fii cu cineva -oricine, numai sa nu mai fii singur) De fapt radacina mult mai adanca se afla in teama de abandon (sadita undeva prin copilarie) si acum fiecare ar trebui sa ne intrebam daca oamenii pe care ii strangem cu grija in jurul nostru sunt oameni cu care mergem umar la umar, impartasind valori comune sau sunt oameni pe care ii caram dupa noi sau dimpotriva speram ca vreodata sa ne care ei in spate (“las'ca e bine sa-l cunosc pe cutarica, cine stie cand o sa am nevoie de el”)

Scurta mea experienta americana m-a facut sa ma infior: oameni cu castile la urechi sau butonand de zor in telefoanele lor, zombie pe strada, in aeroport sau cafenele. Discutii despre sport, lucrat la sala sau slabit. Stiu, Romania nu e America si comparatia e fortata, dar am senzatia ca tot pe acolo o sa ajungem.

Si e pacat. Nu neg beneficiile, nu recomand ascunsul in pestera si meditatul pe tavan dar cred ca e ideal sa pastram proportiile si sa-i dam internetului ce e al internetului si vietii ce e al vietii. Altminteri sistemul asta dus la extrem de traire virtuala are efectul unui bumerang: iti da exact ce i-ai dat lui mai intai si anume superficialitate.

In concluzie, unele lucruri e bine sa ramana fara back-up.